ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera întâi)

4 februarie 2011

Cauza F‑54/10

Luc Verheyden

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică — Funcționari — Decizie a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) de a transmite informații privind persoane fizice autorităților judiciare italiene — Efectele unei hotărâri în privința terților — Principiul egalității de tratament”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil tratatului CEEA în temeiul articolului 106a din acesta, prin care domnul Verheyden solicită printre altele anularea deciziei Comisiei prin care aceasta a refuzat să îi plătească aceeași despăgubire de 3 000 de euro ca cea pe care a fost obligată de Tribunal să o plătească fiecăruia dintre reclamanți în cauzele în care s‑a pronunțat Hotărârea Tribunalului din 28 aprilie 2009, Violetti și alții/Comisia (F‑5/05 și F‑7/05)

Decizia:      Respinge acțiunea ca vădit nefondată. Reclamantul suportă toate cheltuielile de judecată.

Sumarul ordonanței

1.      Procedură — Examinare a fondului înainte de examinarea admisibilității — Admisibilitate

2.      Funcționari — Egalitate de tratament — Tratament diferit al destinatarilor unor decizii individuale asemănătoare, în condițiile în care unii dintre aceștia au exercitat cu succes o acțiune în justiție în ceea ce privește aceste decizii, iar alții nu — Lipsa discriminării

3.      Funcționari — Obligația de solicitudine care incumbă administrației — Principiul bunei administrări — Domeniu de aplicare — Control jurisdicțional — Limite

1.      Instanța Uniunii poate aprecia dacă, în interesul bunei administrări a justiției, o acțiune trebuie în orice caz să fie respinsă pe fond, fără să fie necesar să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acesteia.

(a se vedea punctul 31)

Trimitere la:

Curte: 26 februarie 2002, Consiliul/Bohringer, C‑23/00 P, punctele 51 și 52

2.      Destinatarii mai multor decizii individuale similare, adoptate în cadrul unei proceduri comune, pot fi tratați în mod diferit în funcție de faptul că numai unii dintre ei au obținut anularea acestora în justiție, pe când alții nu au exercitat cu succes o acțiune în fața instanțelor competente.

Or, situația unui funcționar a cărui acțiune a fost respinsă ca inadmisibilă este diferită din punct de vedere obiectiv de cea a altor funcționari care au formulat cererile introductive în termenele prevăzute pentru introducerea acțiunilor, au obținut astfel recunoașterea faptului că fusese săvârșită o greșeală în privința lor și, în aceste condiții, au putut determina obligarea instituției de către Tribunalul Funcției Publice la plata unei despăgubiri. Prin urmare, este clar că instituția nu a încălcat principiul egalității de tratament prin faptul că a refuzat să îi acorde persoanei în cauză aceeași sumă pe care a acordat‑o celorlalți funcționari.

(a se vedea punctele 34 și 35)

Trimitere la:

Curte: 14 septembrie 1999, Comisia/AssiDomän Kraft Products și alții, C‑310/97 P, punctele 49‑71

3.      În aplicarea principiului bunei administrări și a obligației de solicitudine, administrația trebuie, atunci când adoptă o decizie cu privire la situația unui funcționar, să ia în considerare toate elementele care pot influența decizia sa și, în consecință, să țină seama nu numai de interesul serviciului, ci și de cel al funcționarului în cauză. De asemenea, pentru a da dovadă în mod deosebit de solicitudine față de agenții lor, instituțiile pot să acorde și unor funcționari care nu au contestat în termenele legale deciziile individuale care îi vizează posibilitatea de a beneficia de deciziile judiciare pronunțate în favoarea altor funcționari.

Cu toate acestea, ținând seama de puterea de apreciere extinsă de care dispun instituțiile în ceea ce privește evaluarea interesului serviciului, controlul instanțelor Uniunii trebuie să se limiteze la a stabili dacă instituția în cauză nu a depășit anumite limite rezonabile și dacă nu și‑a exercitat puterea de apreciere în mod vădit eronat.

(a se vedea punctele 36 și 37)

Trimitere la:

Curte: 4 februarie 1987, Maurissen/Curtea de Conturi, 417/85, punctul 12; 11 ianuarie 2001, Gevaert/Comisia, C‑389/98 P, punctele 44, 45 și 56

Tribunalul de Primă Instanță: 15 septembrie 1998, Haas și alții/Comisia, T‑3/96, punctul 53; 16 martie 2004, Afari/BCE, T‑11/03, punctul 42