HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a doua)
29 septembrie 2011
Cauza F‑72/10
Mario Paulo da Silva Tenreiro
împotriva
Comisiei Europene
„Funcție publică – Funcționari – Recrutare – Articolul 7 alineatul (1) din statut – Articolul 29 alineatul (1) literele (a) și (b) din statut – Eroare vădită de apreciere – Abuz de putere – Motivare”
Obiectul: Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a, prin care domnul da Silva Tenreiro solicită anularea, pe de o parte, a deciziei Comisiei Europene de respingere a candidaturii sale la postul vacant de director la Direcția E Justiție din cadrul Direcției Generale (DG) Justiție, libertate și securitate, precum și a deciziei de numire în acest post a doamnei K. și, pe de altă parte, a deciziei Comisiei de încheiere a procedurii de ocupare a postului de director la Direcția F Securitate din cadrul DG Justiție, libertate și securitate, precum și a deciziei de numire în acest post a domnului P.
Decizia: Respinge acțiunea. Obligă reclamantul la plata cheltuielilor de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Post vacant – Ocuparea unui post prin promovare sau prin transfer intern – Analiză comparativă a meritelor candidaților
[Statutul funcționarilor, art. 7 alin. (1) și art. 29 alin. (1)]
2. Funcționari – Anunț pentru ocuparea unui post vacant – Determinarea calificărilor minime impuse pentru postul care trebuie ocupat
(Statutul funcționarilor, art. 29)
1. Exercitarea largii puteri de apreciere de care dispune autoritatea împuternicită să facă numiri în materia numirii presupune ca aceasta să examineze atent și imparțial dosarele de candidatură și să respecte cu conștiinciozitate cerințele prevăzute în anunțul pentru ocuparea unui post vacant, astfel încât aceasta este obligată să respingă orice candidat care nu îndeplinește aceste cerințe. Astfel, anunțul pentru ocuparea unui post vacant constituie un cadru legal pe care autoritatea menționată și‑l autoimpune și pe care trebuie să îl respecte cu scrupulozitate.
Pentru a controla dacă autoritatea împuternicită să facă numiri nu a depășit limitele acestui cadru legal, revine instanței Uniunii sarcina de a examina care erau condițiile impuse în anunțul pentru ocuparea unui post vacant și de a verifica ulterior dacă respectivul candidat ales de autoritatea menționată pentru a ocupa postul vacant îndeplinea efectiv aceste condiții. În sfârșit, trebuie să examineze dacă, în ceea ce privește aptitudinile reclamantului, autoritatea menționată nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere preferând în locul său un alt candidat.
Cu toate acestea, o astfel de examinare trebuie să se limiteze la problema dacă, având în vedere considerațiile pe care și‑a întemeiat aprecierea administrația, aceasta s‑a menținut în limite rezonabile și nu a utilizat puterea sa în mod vădit eronat. Aprecierea instanței Uniunii privind calificările candidaților nu poate înlocui aprecierea autorității împuternicite să facă numiri.
(a se vedea punctele 48-50)
Trimitere la:
Curte: 28 februarie 1989, van der Stijl și Cullington/Comisia, 341/85, 251/86, 258/86, 259/86, 262/86, 266/86, 222/87 și 232/87, punctul 51
Tribunalul de Primă Instanță: 11 decembrie 1991, Frederiksen/Parlamentul European, T‑169/89, punctul 69; 19 martie 1997, Giannini/Comisia, T‑21/96, punctul 20; 12 mai 1998, Wenk/Comisia, T‑159/96, punctele 63-65 și 72; 19 septembrie 2001, E/Comisia, T‑152/00, punctul 29; 14 octombrie 2003, Wieme/Comisia, T‑174/02, punctul 38; 11 noiembrie 2003, Faita/CES, T‑248/02, punctul 71; 5 iulie 2005, Wunenburger/Comisia, T‑370/03, punctul 51; 4 iulie 2006, Tzirani/Comisia, T‑45/04, punctele 46, 48 și 49
2. Autoritatea împuternicită să facă numiri dispune de o largă putere de apreciere în vederea stabilirii aptitudinilor cerute pentru posturile care trebuie ocupate și numai o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește definirea condițiilor minime ce trebuie îndeplinite în acest scop poate atrage nelegalitatea anunțului pentru ocuparea unui post vacant.
(a se vedea punctul 61)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 16 octombrie 1990, Gallone/Consiliul, T‑132/89, punctul 27; 12 decembrie 2002, Morello/Comisia, T‑135/00, punctul 69; 11 iulie 2007, Konidaris/Comisia, T‑93/03, punctul 72