Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Tribunalul Bucureşti (România) la data de 29 ianuarie 2019 – Star Taxi App SRL / Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bucureşti prin Primar General, Consiliul General al Municipiului Bucureşti

(Cauza C-62/19)

Limba de procedură: română

Instanţa de trimitere

Tribunalul Bucureşti

Părţile din acţiunea principală

Reclamantă: Star Taxi App SRL

Pârâți: Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bucureşti prin Primar General, Consiliul General al Municipiului Bucureşti

Întrebările preliminare

Prevederile Directivei 98/34/CE1 (articolul l punctul 2), astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/48/CE2 , și ale Directivei 2000/31/CE3 [articolul 2 litera (a)], care prevăd că serviciul societății informaționale este „serviciul prestat în scopul obținerii unei remunerații, la distanță, prin mijloace electronice și la solicitarea individuală a beneficiarului serviciului”, trebuie interpretate în sensul că o activitate de tipul celei prestate de STAR TAXI APP SRL (respectiv serviciul ce constă în punerea în legătură directă, prin intermediul unei aplicații electronice, a clienților [de] taxi cu șoferi de taxi) trebuie considerată un serviciu specific societății informaționale și al economiei colaborative (ținând cont de faptul că STAR TAXI APP SRL nu îndeplinește criteriile avute în vedere de CJUE în paragraful 39 din cauza C-434/15, referitoare la Uber, pentru a fi transportator)?

În situația în care STAR TAXI APP SRL este considerat serviciu al societății informaționale, prevederile articolului 4 din Directiva 2000/31/CE, ale articolelor 9, 10 și 16 din Directiva 2006/123/CE4 , precum și ale articolului 56 din TFUE introduc activitatea STAR TAXI APP SRL sub incidența principiului libertății de a presta servicii, în caz afirmativ, acestea se opun unei reglementări de tipul HCGMB nr. 626/19.12.2017 pentru modificarea și completarea HCGMB nr. 178/2008 privind aprobarea Regulamentului-cadru, a caietului de sarcini și a contractului de atribuire în gestiune delegată pentru organizarea și executarea serviciului public de transport local în regim de taxi – articolele I, II, III, IV și V?

În cazul în care Directiva 2000/31/CE este aplicabilă în ceea ce privește serviciul prestat de STAR TAXI APP SRL, limitările prevăzute de un stat membru în privința libertății de a presta serviciul electronic, prin impunerea, în ceea ce privește serviciul, a obligației de a deține autorizație sau licență, constituie măsuri valide care reprezintă derogări de la articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2000/31/CE, în conformitate cu articolul 3 alineatul (4) din aceeași directivă?

Prevederile articolului 5 din Directiva 2015/15355 se opun adoptării fără notificarea prealabilă a Comisiei Europene a unei reglementări de tipul HCGMB nr. 626/19.12.2017 pentru modificarea și completarea HCGMB nr. 178/2008 privind aprobarea Regulamentului-cadru, a caietului de sarcini și a contractului de atribuire în gestiune delegată pentru organizarea și executarea serviciului public de transport local în regim de taxi – articolele I, II, III, IV și V?

____________

1 Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice (JO 1998 L 204, p. 37, Ediţie specială 13/vol. 23, p. 207).

2 Directiva 98/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iulie 1998 de modificare a Directivei 98/34/CE de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice (JO 1998 L 217, p. 18, Ediţie specială 13/vol. 23, p. 282).

3 Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (directiva privind comerțul electronic) (JO 2000 L 178, p. 1, Ediţie specială 13/vol. 29, p. 257).

4 Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne (JO 2006 L 376, p. 36, Ediţie specială 13/vol. 58, p. 50)

5 Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale (Text codificat) (JO 2015 L 241, p. 1)