HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE (Camera întâi)

16 ianuarie 2007

Cauza F‑115/05

Philippe Vienne și alții

împotriva

Parlamentului European

„Funcționari – Obligația de asistență care incumbă administrației – Refuz – Transferul drepturilor de pensie dobândite în Belgia”

Obiectul: Acțiune, introdusă în temeiul articolului 236 CE și al articolului 152 EA, prin care domnul Vienne și alți 163 de funcționari și agenți temporari ai Parlamentului European solicită, pe de o parte, anularea deciziei Parlamentului European prin care se resping cererile de asistență formulate în temeiul articolului 24 din Statutul funcționarilor și, pe de altă parte, repararea prejudiciului pe care această decizie l‑ar fi cauzat reclamanților

Decizia: Respinge acțiunea. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

Sumarul hotărârii

Funcționari – Pensii – Drepturi de pensie dobândite anterior angajării în muncă în cadrul Comunităților – Transfer către sistemul comunitar

[Statutul funcționarilor, art. 24 primul paragraf; anexa VIII, art. 11 alineatul (2) și anexa XIII, art. 26 alin. (3); Regulamentul nr. 723/2004 al Consiliului]

O instituție nu poate respinge, pe motiv că ar fi îndreptată împotriva unui act adoptat de aceasta, o cerere întemeiată pe articolul 24 din statut, prin care un funcționar care îi solicită asistența tehnică și financiară pentru a verifica, în primul rând, dacă are un interes individual să solicite un nou transfer al drepturilor sale de pensie dobândite, înainte de angajarea în muncă în cadrul Comunităților, într‑un sistem belgian de pensii, în condițiile, în general mai avantajoase, ale unei noi reglementări a acestui stat membru, și apoi, pentru a obține, dacă este cazul, acest nou transfer, în situația în care această instituție și a exprimat în niciun fel refuzul de a revoca decizia inițială de transfer. Cu siguranță, transferul se analizează ca o operațiune care cuprinde două decizii adoptate succesiv, la cererea persoanei interesate, întâi de organismul național care gestionează sistemul de pensii, care calculează drepturile dobândite, și apoi de instituția comunitară, care stabilește, ținând seama de aceste drepturi, numărul de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii luat în considerare în cadrul sistemului de pensii comunitar corespunzător drepturilor transferate. Faptul că atingerea scopului în care este formulată o cerere de asistență ar putea presupune revocarea unui act al instituției nu implică în mod necesar, în special dacă instituția este dispusă să revoce respectivul act, că asistența este solicitată împotriva unui act al instituției, ceea ce ar exclude‑o din domeniul de aplicare al articolului 24 din statut, care prevede apărarea funcționarilor față de acte ale unor terțe persoane, iar nu față de actele adoptate chiar de instituție. Nu se poate considera că o cerere de revocare este îndreptată împotriva actului a cărui revocare este solicitată decât dacă instituția exclude, în orice ipoteză, efectuarea acestei revocări.

Această instituție nu poate nici să respingă o astfel de cerere pe motiv că nu s‑ar fi constatat incompatibilitatea noii reglementări belgiene cu dreptul comunitar. Astfel, obligația de asistență a instituției nu este subordonată condiției ca ilegalitatea acțiunilor în privința cărora funcționarul a solicitat asistența să fie în prealabil constatată printr‑o hotărâre judecătorească. De altfel, o astfel de condiție ar fi în contradicție cu însuși obiectivul cererii de asistență în cazurile, frecvente, în care aceasta este formulată tocmai pentru a obține, printr‑o acțiune în justiție asistată de instituție, ca acțiunile menționate să fie recunoscute ca ilegale, termenul „acțiune” desemnând, de altfel, fapte sau acte a căror ilegalitate a fost suspectată, însă nu și dovedită. Obligația de asistență nu este datorată decât împotriva acțiunilor care pot fi în mod rezonabil interpretate ca aducând atingere drepturilor funcționarilor, instanța comunitară fiind obligată să verifice astfel existența atingerii pe care pretinde că a suferit‑o funcționarul ce solicită protecția instituției, însă este suficient ca acesta să furnizeze un început de probă a existenței acestei atingeri.

În schimb, instituția poate considera în mod întemeiat că reclamantul nu a suferit nicio atingere a drepturilor care justifică asistența. Într‑adevăr, diferența de tratament între funcționarii care au obținut transferul drepturilor lor de pensie înainte sau după intrarea în vigoare a noii reglementări belgiene nu este în sine discriminatorie, sub sancțiunea de a face imposibilă orice modificare a legii. Presupunând chiar că reclamantul face obiectul unei discriminări, diferența de tratament nejustificată nu are ca origine noua reglementare în sine, ci coroborarea efectelor acestei reglementări cu cele ale articolului 26 alineatul (3) din anexa XIII la statut, introdusă prin Regulamentul nr. 723/2004 de modificare a Statutului funcționarilor, precum și a Regimului aplicabil celorlalți agenți, care a acordat, cu caracter tranzitoriu, posibilitatea de a introduce, într‑un termen de șase luni de la intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 723/2004, o cerere de transfer sau o nouă cerere de transfer, pentru trei categorii de funcționari, care, din cauza introducerii tardive a cererii sau din cauza opțiunii de a nu solicita transferul ori de a nu confirma cererea formulată, nu obținuseră transferul drepturilor lor de pensie, împrejurări care nu pot fi interpretate drept acțiuni ale unui terț în sensul articolului 24 din statut.

Pe de altă parte, într‑un astfel de context, persoana interesată nu poate invoca în mod întemeiat obligația de solicitudine împotriva deciziei prin care este respinsă cererea sa, întrucât această obligație nu poate determina administrația să ignore condițiile de a căror îndeplinire depinde, potrivit statutului, acordarea asistenței. Persoana interesată nu poate invoca în mod întemeiat nici încălcarea principiului pacta sunt servanda, din moment ce nu indică niciun contract sau acord pe care instituția nu l‑ar fi respectat, și nici încălcarea principiului patere legem quam ipse fecisti, întrucât statutul nu reprezintă o normă stabilită de o instituție în calitatea acesteia de autoritate împuternicită să facă numiri, ci de legiuitorul comunitar.

În sfârșit, motivul invocat pentru a contesta respingerea acestei cereri, potrivit căruia modificarea reglementării belgiene ar fi dat naștere unei discriminări între funcționarii comunitari care și‑au transferat drepturile de pensie dobândite în Belgia în funcție de momentul, anterior sau ulterior intrării în vigoare a noii reglementări, în care au solicitat transferul respectivelor drepturi, este inoperant în ceea ce privește refuzul instituției de a oferi asistență. Astfel, motivul întemeiat pe încălcarea principiului egalității nu ar fi operant decât dacă s‑ar susține că instituția a acordat asistență altor funcționari și agenți aflați în aceeași situație ca reclamantul.

(a se vedea punctele 35, 36, 38-41, 43, 44, 51, 52, 54-56, 59, 63, 70, 80, 96 și 97)

Trimitere la: Tribunalul de Primă Instanță, 10 iulie 1997, Apostolidis și alții/Comisia, T‑81/96, RecFP, p. I‑A‑207 și II‑607, punctul 90 și jurisprudența citată; 14 decembrie 2000, Verheyden/Comisia, T‑213/99, RecFP, p. I‑A‑297 și II‑1355, punctul 28; 8 iulie 2004, Schochaert/Consiliul, T‑136/03, RecFP, p. I‑A‑215 și II‑957, punctul 49, Tribunalul Funcției Publice, 16 ianuarie 2007, Genette/Comisia, F‑92/05, nepublicată încă în Repertoriu FP