HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a doua)

25 februarie 2010

Cauza F‑91/08

Johanna Gerdina Pleijte

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică — Funcționari — Promovare — Procedură de certificare — Exercițiul 2007 — Excludere a reclamantei de pe lista funcționarilor preselectați — Luare în considerare a duratei unui concediu pentru interese personale în cadrul experienței profesionale — Articolul 45a din statut — DGA a articolului 45a”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care doamna Pleijte solicită, în principal, anularea deciziei autorității împuternicite să facă numiri din 7 august 2008 de respingere a reclamației sale îndreptate împotriva deciziei de a nu fi înscrisă pe lista funcționarilor preselectați în cadrul unui exercițiu de certificare, astfel cum este prevăzut la articolul 45a din Statutul funcționarilor Uniunii Europene

Decizia: Respinge acțiunea. Obligă reclamanta la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de Comisie.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari — Acțiune — Act care lezează — Noțiune — Decizie de excludere a unui funcționar de pe lista provizorie a candidaților preselectați în cadrul unui exercițiu de certificare — Act pregătitor care nu lezează

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

2.      Funcționari — Acțiune — Obiect — Somație adresată administrației — Inadmisibilitate

(art. 266 TFUE; Statutul funcționarilor, art. 91)

3.      Funcționari — Egalitate de tratament — Diferență de tratament între funcționari care au beneficiat de un concediu pentru interese personale din motive de creștere a copilului și funcționari care au beneficiat de un concediu pentru creșterea copilului după instituirea acestui tip de concediu

[Statutul funcționarilor, art. 40 alin. (3) și art. 42a]

4.      Funcționari — Procedură de certificare — Preselecție a candidaților — Criterii — Puterea de apreciere a instituțiilor

(Statutul funcționarilor, art. 45a)

1.      Decizia autorității împuternicite să facă numiri de a exclude numele unui funcționar de pe lista provizorie a funcționarilor preselectați în cadrul unui exercițiu de certificare reprezintă un act pregătitor care nu lezează și, prin urmare, nu poate fi atacat decât în mod incident, în cadrul unei acțiuni împotriva unui act anulabil. În schimb, decizia de excludere a unui funcționar de pe lista definitivă a funcționarilor preselectați pentru un exercițiu de certificare reprezintă un act care lezează, iar nu un act pregătitor.

(a se vedea punctele 27 și 28)

Trimitere la:

Curte: 8 aprilie 2003, Gómez‑Reino/Comisia, C‑471/02 P(R), Rec., p. I‑3207, punctul 62

2.      Nu este de competența instanței comunitare să adreseze somații unei instituții, independent de obligația generală prevăzută la articolul 266 TFUE a instituției emitente a actului anulat să ia măsurile necesare impuse de executarea hotărârii de pronunțare a anulării. Prin urmare, sunt inadmisibile orice concluzii prin care se urmărește să se obțină din partea Tribunalului Funcției Publice adăugarea numelui funcționarului pe o listă de candidați care pot participa la un program de formare sau modificarea unei metodologii care figurează în informații administrative.

(a se vedea punctul 29)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 27 iunie 1991, Valverde Mordt/Curtea de Justiție, T‑156/89, Rec., p. II‑407, punctul 150

Tribunalul Funcției Publice: 11 septembrie 2008, Bui Van/Comisia, F‑51/07, RepFP, p. I‑A‑1‑289 și II‑A‑1‑1533, punctul 17, care face obiectul unui recurs aflat pe rolul Tribunalului Uniunii Europene, cauza T‑491/08 P

3.      Tratamentul diferit între funcționari care au solicitat un concediu pentru interese personale în temeiul statutului în versiunea aflată în vigoare înainte de 1 mai 2004 și funcționari care, după 1 mai 2004, au solicitat să beneficieze de un concediu pentru creșterea copilului decurge tocmai din introducerea în statut a articolului 42a referitor la concediul pentru creșterea copilului și nu poate constitui o discriminare, întrucât diferența de tratament se explică în mod obiectiv prin lipsa retroactivității conferite de legiuitor acestui articol.

În plus, este de competența legiuitorului să decidă întinderea drepturilor sociale de care beneficiază funcționarii europeni. Or, crearea de noi drepturi mai favorabile funcționarilor pentru viitor nu poate implica acordarea retroactivă a acestor drepturi funcționarilor care, în trecut, ar fi fost susceptibili de a îndeplini condițiile impuse de acum pentru a beneficia de drepturile menționate. Atunci când Consiliul a introdus concediul pentru creșterea copilului nu a prevăzut asimilarea retroactivă cu concediile pentru creșterea copilului a concediilor pentru interese personale din motive de creștere a copilului. Absența din statut a unor dispoziții care să prevadă asimilarea unui concediu pentru interese personale acordat din motive de creștere a copilului înainte de 1 mai 2004 cu un concediu pentru creșterea copilului nu implică, prin urmare, o încălcare a principiului egalității de tratament.

În sfârșit, întrucât interpretarea unei norme trebuie să se mențină în limitele conținutului său, în special atunci când acesta este lipsit de orice echivoc, articolul 40 alineatul (3) din statut nu trebuie interpretat în sensul că impune ca funcționarii care au beneficiat de un concediu pentru interese personale din motive de creștere a copilului să fie tratați la fel ca aceia care au beneficiat de un concediu pentru creșterea copilului.

(a se vedea punctele 37, 40 și 42)

4.      Diferențe de tratament, justificate pe baza unui criteriu obiectiv și rezonabil, proporționale cu scopul urmărit de diferențierea în discuție, nu constituie o încălcare a principiului egalității de tratament. Printre criteriile obiective și rezonabile care pot justifica o diferență de tratament între funcționari figurează interesul serviciului. Pentru a decide în legătură cu măsurile care trebuie adoptate în interesul serviciului, administrația dispune de o largă putere de apreciere, astfel încât instanța comunitară, în cadrul controlului respectării principiului nediscriminării, trebuie să se limiteze la a verifica dacă instituția vizată nu a procedat la o diferențiere arbitrară sau vădit contrară interesului serviciului.

În această privință, nu este disproporționat ca administrația să nu rețină decât experiența profesională dobândită în cei 10 ani care precedă un exercițiu de certificare pentru a aprecia, în raport cu necesitățile serviciului, relevanța experienței profesionale dobândite de candidați, întrucât această relevanță se depreciază odată cu evoluția tehnicilor și a meseriilor. În absența unui element care să permită stabilirea faptului că o asemenea limitare în timp ar fi legată în realitate de o diferențiere arbitrară sau ar fi vădit contrară interesului serviciului, aceasta nu constituie o discriminare.

Pe de altă parte, administrația dispune de o largă putere de apreciere pentru a decide în legătură cu modalitățile de selecție a candidaților. Hotărând să limiteze experiența profesională luată în considerare la ultimii 10 ani, administrația nu exclude totuși posibilitatea de a selecționa cei mai buni candidați, această perioadă putând să constituie un element de comparație relevant.

(a se vedea punctele 57‑59 și 61)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 16 martie 2004, Afari/BCE, T‑11/03, RecFP, p. I‑A‑65 și II‑267, punctul 65

Tribunalul Funcției Publice: 19 octombrie 2006, De Smedt/Comisia, F‑59/05, RecFP, p. I‑A‑1‑109 și II‑A‑1‑409, punctul 76; 23 ianuarie 2007, Chassagne/Comisia, F‑43/05, RepFP, p. I‑A‑1‑27 și II‑A‑1‑139, punctul 91; 19 iunie 2007, Davis și alții/Consiliul, F‑54/06, RepFP, p. I‑A‑1‑165 și II‑A‑1‑911, punctul 65 și jurisprudența citată; 8 mai 2008, Suvikas/Consiliul, F‑6/07, RepFP, p. I‑A‑1‑151 și II‑A‑1‑819, punctul 87