ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera întâi)

26 aprilie 2010

Cauza F‑7/08 DEP

Peter Schönberger

împotriva

Parlamentului European

„Procedură — Stabilirea cheltuielilor de judecată”

Obiectul: Cerere de stabilire a cheltuielilor de judecată recuperabile în temeiul articolului 92 din Regulamentul de procedură

Decizia: Cuantumul cheltuielilor de judecată recuperabile de către reclamant se stabilește la 12 750 de euro.

Sumarul ordonanței

1.      Procedură — Cheltuieli de judecată — Stabilire — Cheltuieli recuperabile — Noțiune — Cheltuieli necesare efectuate de către părți

[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 91 lit. (b)]

2.      Procedură — Cheltuieli de judecată — Stabilire — Elemente ce trebuie luate în considerare

[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 91 lit. (b)]

3.      Procedură — Cheltuieli recuperabile — Cheltuieli efectuate în cadrul procedurii de stabilire a cheltuielilor de judecată

(Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 86 și 92)

1.      Cheltuielile recuperabile se limitează, pe de o parte, la cele efectuate în legătură cu procedura în fața Tribunalului și, pe de altă parte, la cele care au fost necesare în acest sens. Pe de altă parte, reclamantul este cel care are obligația să prezinte elemente justificative de natură să dovedească existența cheltuielilor a căror rambursare o solicită.

(a se vedea punctul 23)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 8 iulie 2004, De Nicola/BEI, T‑7/98 DEP, T‑208/98 DEP și T‑109/99 DEP, RecFP, p. I‑A‑219 și II‑973, punctul 42

Tribunalul Funcției Publice: 10 noiembrie 2009, X/Parlamentul European, F‑14/08 DEP, RepFP, p. I‑A‑1‑425 și II‑A‑1‑2303, punctul 21

2.      Instanța Uniunii nu este abilitată să fixeze onorariile datorate de părți propriilor avocați, ci să stabilească cuantumul limită în care aceste onorarii pot fi recuperate de la partea obligată la plata cheltuielilor de judecată. Pronunțându‑se asupra cererii de stabilire a cheltuielilor de judecată, instanța Uniunii nu trebuie să ia în considerare un tarif național de stabilire a onorariilor avocaților și nici un eventual acord încheiat în această privință între partea interesată și agenții sau consilierii acesteia. În lipsa unor dispoziții din dreptul Uniunii care să stabilească anumite tarife, instanța trebuie să aprecieze în mod liber datele cauzei, ținând seama de obiectul și de natura litigiului, de importanța acestuia din perspectiva dreptului Uniunii, precum și de dificultățile cauzei, de amploarea muncii agenților sau a consilierilor implicați pe care a putut‑o necesita procedura contencioasă și de interesele economice avute de părți în cadrul litigiului.

În plus, în ceea ce privește cheltuielile de deplasare efectuate de avocați, pot face obiectul unei rambursări, în principiu, numai cheltuielile de deplasare efectuate de avocat pentru a se deplasa de la cabinetul său la ședința Tribunalului desfășurată la Luxemburg.

Cu toate acestea, nu este exclus ca, la momentul la care Tribunalul stabilește data ședinței, avocatul respectiv să fi contractat deja angajamente de natură profesională într‑un alt oraș decât cel în care se află sediul cabinetului său. Or, profesia de avocat beneficiază de dreptul la libera prestare a serviciilor în interiorul Uniunii. De aceea, cheltuielile pentru a efectua deplasarea din orașul în care prestează serviciile profesionale menționate mai sus la ședința desfășurată la Luxemburg pot fi considerate de asemenea cheltuieli necesare. Avocatul are totuși obligația, într‑un astfel de caz, să dovedească angajamentul profesional într‑un alt oraș decât cel în care se află sediul cabinetului său, precum și existența cheltuielilor de deplasare la Luxemburg generate de acesta.

(a se vedea punctele 24, 25, 36 și 37)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: X/Parlamentul European, citată anterior, punctele 22 și 23

3.      Articolul 92 din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, referitor la procedura de contestare a cheltuielilor, nu prevede, spre deosebire de articolul 86 din regulamentul menționat, că în hotărârea sau în ordonanța prin care se finalizează judecata se dispune cu privire la cheltuielile de judecată. Astfel, dacă, pronunțându‑se în cadrul unei acțiuni întemeiate pe articolul 92 din regulamentul de procedură, cu privire la contestarea cheltuielilor din acțiunea principală, instanța Uniunii ar dispune cu privire la cheltuielile care fac obiectul contestației și, pe cale separată, cu privire la noile cheltuieli efectuate în cadrul acțiunii de contestare a cheltuielilor, aceasta ar putea fi sesizată ulterior, dacă este cazul, cu o nouă contestație în ceea ce privește noile cheltuieli. Nu este necesară, așadar, pronunțarea pe cale separată cu privire la cheltuielile efectuate și la onorariile plătite în cadrul procedurii de stabilire a cheltuielilor de judecată în fața Tribunalului. Totuși, atunci când stabilește cheltuielile recuperabile, instanța Uniunii are obligația de a ține seama de toate circumstanțele cauzei până la momentul adoptării ordonanței de stabilire a cheltuielilor.

(a se vedea punctele 45‑47)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: X/Parlamentul European, citată anterior, punctul 40 și jurisprudența citată