HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a noua)
6 decembrie 2018(*)
„Marcă a Uniunii Europene – Procedură de opoziție – Cerere de înregistrare a unei mărci figurative a Uniunii Europene CCB – Marca figurativă anterioară a Uniunii Europene CB – Motiv relativ de refuz – Risc de confuzie – Similitudinea semnelor – Renume și caracter distinctiv ridicat ale mărcii anterioare – Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 [devenit articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001] – Articolul 75 a doua teză și articolul 76 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenite articolul 94 alineatul (1) a doua teză și articolul 95 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001]”
În cauza T‑665/17,
China Construction Bank Corp., cu sediul în Beijing (China), reprezentată de A. Carboni și de J. Gibbs, solicitors,
reclamantă,
împotriva
Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală(EUIPO), reprezentat de J. Ivanauskas, în calitate de agent,
pârât,
cealaltă parte din procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă în fața Tribunalului, fiind
Groupement des cartes bancaires, cu sediul în Paris (Franța), reprezentat de C. Herissay Ducamp, avocat,
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei întâi de recurs a EUIPO din 14 iunie 2017 (cauza R 2265/2016‑1) privind o procedură de opoziție între Groupement des cartes bancaires și China Construction Bank,
TRIBUNALUL (Camera a noua),
compus din domnii S. Gervasoni (raportor), președinte, L. Madise și R. da Silva Passos, judecători,
grefier: R. Ükelytė, administrator,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 27 septembrie 2017,
având în vedere memoriul în răspuns al EUIPO depus la grefa Tribunalului la 28 noiembrie 2017,
având în vedere memoriul în răspuns al intervenientului depus la grefa Tribunalului la 4 decembrie 2017,
în urma ședinței din 28 iunie 2018,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 14 octombrie 2014, reclamanta, China Construction Bank Corp., a depus o cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), în temeiul Regulamentului nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1), cu modificările ulterioare [înlocuit prin Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1)].
2 Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este următorul semn figurativ:
3 Serviciile a căror înregistrare s‑a solicitat fac parte, după limitarea intervenită în cursul procedurii în fața EUIPO, din clasa 36, în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare, și corespund următoarei descrieri: „servicii bancare; estimări financiare [asigurări, bănci, proprietăți imobiliare]; servicii de finanțare; servicii de carduri; depozit de obiecte valoroase; expertizare de antichități; curtaj; servicii de garanție; servicii fiduciare”.
4 La 7 mai 2015, intervenientul, Groupement des cartes bancaires, a formulat opoziție împotriva înregistrării mărcii solicitate pentru produsele vizate la punctul 3 de mai sus, în temeiul articolului 41 din Regulamentul nr. 207/2009 (devenit articolul 46 din Regulamentul 2017/1001).
5 Opoziția era întemeiată în special pe marca figurativă anterioară a Uniunii Europene înregistrată la 12 noiembrie 1999 sub numărul 269415, care se prezintă în modul următor:
6 Marca anterioară era înregistrată în special pentru serviciile din clasa 36, care corespund următoarei descrieri: „Asigurare și finanțe, mai precis: servicii de asigurare, case de schimb valutar; emisiune de cecuri de călătorie și acreditive; afaceri financiare, afaceri monetare, afaceri bancare; servicii în domeniul fondurilor de pensii facultative; gestionarea luxului bancar și monetar pe căi electronice; servicii de portmonee electronice; emitere și servicii de carduri cu preplată, de carduri de plată, de credit, de numerar, cu cip sau cu bandă, de cartele magnetice și de cartele cu memorie; emitere de carduri bancare neelectronice; servicii de retragere de bani prin intermediul cardurilor cu cip sau cu bandă, transferuri electronice de fonduri; servicii de plată electronică; servicii de plată prin carduri; servicii de carduri preplătite; servicii de tranzacții financiare destinate deținătorilor de carduri prin intermediul distribuitoarelor automatice de bancnote; servicii de autentificare și de verificare a părților; informații financiare prin intermediul oricărui mijloc de telecomunicație; servicii de autorizare și de regularizare a plăților prin numere de card; servicii pentru plata la distanță securizată; informație financiară și anume adunare de la distanță de informații și de date financiare”.
7 Motivul invocat în susținerea opoziției era în special cel prevăzut la articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2017/1001].
8 La 4 octombrie 2016, divizia de opoziție a admis opoziția pentru motivul că exista un risc de confuzie și a respins cererea de înregistrare.
9 La 5 decembrie 2016, reclamanta a introdus la EUIPO o cale de atac împotriva deciziei diviziei de opoziție, în temeiul articolelor 58-64 din Regulamentul nr. 207/2009 (devenite articolele 66-71 din Regulamentul 2017/1001).
10 Prin decizia din 14 iunie 2017 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera întâi de recurs a EUIPO a respins calea de atac.
11 În special, camera de recurs a considerat că teritoriul relevant pentru aprecierea riscului de confuzie în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 era cel al Uniunii Europene și că publicul relevant era compus în parte din profesioniști și în parte din consumatori finali sau din publicul larg, al cărui nivel de atenție ar fi ridicat (punctele 19 și 20 din decizia atacată). În continuare, sub titlul „Renume” (punctele 22-25 din decizia atacată), ea a estimat, întemeindu‑se pe mai multe elemente furnizate de intervenient, că publicul francez relevant ar identifica marca anterioară ca fiind sigla CB care definește cardul de plată al Groupement des cartes bancaires și a evocat renumele mărcii verbale CB pentru servicii cuprinse în clasa 36, așa cum a fost stabilit de către Camera a patra de recurs în decizia sa din 27 august 2014 referitoare la cauza R 944/2013‑4 – CCB/CB (denumită în continuare „decizia CCB/CB a Camerei a patra de recurs”).
12 În ceea ce privește comparația semnelor, camera de recurs a considerat, în pofida caracterului foarte stilizat al mărcii anterioare, că aceasta din urmă ar fi percepută ca fiind grupul de litere majuscule „CB” și că elementul figurativ al mărcii solicitate era accesoriu, având în vedere elementul său dominant constituit de grupul de litere majuscule „CCB” (punctele 30 și 31 din decizia atacată). Aceasta a dedus în esență existența unei anumite similitudini vizuale între mărcile în conflict (punctele 32 și 33 din decizia atacată). După ce a apreciat că aceste mărci erau, pe plan fonetic, similare la un nivel superior mediei, având în vedere în special că marca solicitată cuprindea literele mărcii anterioare, și după ce a arătat că nu era posibilă efectuarea unei comparații conceptuale, dată fiind inexistența unei semnificații a celor două semne, camera de recurs a confirmat constatarea existenței unei similitudini între semnele în cauză efectuată de divizia de opoziție (punctele 34-36 din decizia atacată).
13 După ce a arătat că identitatea serviciilor vizate nu era contestată, camera de recurs a considerat că, având în vedere această identitate, renumele mărcii anterioare în Franța și similitudinea semnelor, diferențele dintre aceste semne și nivelul de atenție superior mediei al publicului relevant nu sunt suficiente pentru a exclude riscul de confuzie în percepția publicului vizat în Franța (punctele 39 și 40 din decizia atacată). Ea a adăugat că faptul că serviciile vizate în cererea de înregistrare nu sunt utilizate în mod regulat de către consumatori sporește posibilitatea ca acești consumatori, chiar și cei care dau dovadă de un nivel de atenție ridicat, să fie induși în eroare de amintirea lor lipsită de precizie a configurației mărcilor (punctul 41 din decizia atacată).
Concluziile părților
14 După renunțări intervenite în cursul ședinței și consemnate în procesul‑verbal de ședință, reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.
15 EUIPO solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
16 Intervenientul, ținând seama des precizările aduse în ședință și consemnate în procesul‑verbal de ședință, solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
17 În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă două motive, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 75 a doua teză, precum și a articolului 76 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 207/2009 [devenite articolul 94 alineatul (1) a doua teză și articolul 95 alineatul (1) prima teză din Regulamentul 2017/1001] și, cel de al doilea, pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.
Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea articolului 75 a doua teză și a articolului 76 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 207/2009
18 Reclamanta susține că camera de recurs și‑a încălcat obligația de a‑și întemeia deciziile numai pe motive asupra cărora părțile au avut posibilitatea de a formula observații (articolul 75 a doua teză din Regulamentul nr. 207/2009), precum și cea de a‑și limita examinarea la motivele invocate de părți (articolul 76 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 207/2009), atunci când a întemeiat decizia atacată pe decizia CCB/CB a Camerei a patra de recurs și pe lipsa unei utilizări regulate a serviciilor din clasa 36, deși această decizie și această constatare nu fuseseră invocate, nici depuse sau dovedite în cursul procedurii în fața EUIPO și deși ea nu avusese ocazia de a prezenta observații cu privire la ele.
19 Trebuie amintit în această privință că, potrivit articolului 76 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 207/2009, în cazul unei proceduri privind motivele relative de refuz al înregistrării, examinarea realizată de EUIPO este limitată la motivele invocate și la cererile introduse de părți.
20 Această dispoziție limitează examinarea efectuată de EUIPO de două ori. Ea vizează, pe de o parte, temeiul de fapt al deciziilor EUIPO, mai precis faptele și probele pe care acestea pot fi întemeiate în mod legal, și, pe de altă parte, temeiul de drept al acestor decizii, mai precis dispozițiile pe care instanța sesizată este obligată să le aplice. Astfel, camera de recurs, pronunțându‑se cu privire la o cale de atac împotriva unei decizii adoptate într‑o procedură de opoziție, nu își poate întemeia decizia decât pe motivele relative de refuz invocate de partea respectivă, precum și pe faptele și pe probele aferente acestora prezentate de această parte [a se vedea Hotărârea din 27 octombrie 2005, Éditions Albert René/OAPI – Orange (MOBILIX), T‑336/03, EU:T:2005:379, punctul 33 și jurisprudența citată].
21 Potrivit articolului 75 a doua teză din Regulamentul nr. 207/2009, deciziile OAPI nu pot fi întemeiate decât pe motive sau pe dovezi asupra cărora părțile interesate au avut posibilitatea de a formula observații.
22 Reiese din jurisprudență că, deși dreptul de a fi ascultat, astfel cum este consacrat de articolul 75 a doua teză din Regulamentul nr. 207/2009, este aplicabil în ceea ce privește toate elementele de fapt sau de drept, precum și elementele de probă care constituie temeiul deciziei, acesta nu se aplică totuși poziției finale pe care administrația intenționează să o adopte. Prin urmare, camera de recurs nu este obligată să asculte un recurent cu privire la o apreciere de fapt care face obiectul poziției sale finale. Rezultă de asemenea din jurisprudență că faptul că o parte nu a putut să se pronunțe cu privire la afirmații care nu constituie un motiv autonom al deciziei atacate, dar care fac parte din raționamentul camerei de recurs cu privire la aprecierea globală a riscului de confuzie, în timp ce această parte a putut să ia poziție cu privire la motivele referitoare la compararea semnelor pe care este întemeiată decizia, nu constituie o încălcare a articolului 75 din Regulamentul nr. 207/2009 [a se vedea Hotărârea din 23 ianuarie 2008, Demp/OAPI – Bau How (BAU HOW), T‑106/06, nepublicată, EU:T:2008:14, punctul 17 și jurisprudența citată].
23 În speță, în ceea ce privește, în primul rând, decizia CCB/CB a Camerei a patra de recurs, trebuie să se arate, astfel cum au susținut EUIPO și intervenientul, că acesta din urmă a invocat și comunicat decizia respectivă în susținerea opoziției sale (observațiile din 10 noiembrie 2015 în susținerea opoziției), apoi ca răspuns la calea de atac formulată de reclamantă împotriva deciziei diviziei de opoziție (observațiile din 17 februarie 2017).
24 În consecință, camera de recurs s‑a întemeiat în mod legal în speță pe această informație invocată de o parte în litigiu. Este necesar să se adauge că, în măsura în care a fost invocată doar decizia CCB/CB a Camerei a patra de recurs înseși, iar nu ansamblul elementelor de probă comunicate în cursul procedurii în care s‑a adoptat această decizie, în mod întemeiat camera de recurs s‑a limitat să evoce concluzia rezultată în urma aprecierii efectuate în decizia menționată în susținerea propriei aprecieri cu privire la renumele mărcii anterioare.
25 Rezultă de asemenea în mod necesar că reclamantei i s‑a dat posibilitatea, atât în observațiile formulate cu privire la opoziție, cât și în calea de atac formulată în fața camerei de recurs împotriva deciziei diviziei de opoziție, a cărei motivare menționează decizia CCB/CB a Camerei a patra de recurs, să își exprime în mod util punctul de vedere cu privire la această din urmă decizie. Trebuie precizat în această privință că reclamanta avea cu atât mai mult posibilitatea de a adopta o opinie în cunoștință de cauză cu privire la decizia CCB/CB a Camerei a patra de recurs, inclusiv ansamblul elementelor luate în considerare în aceasta, întrucât era parte în procedura care s‑a finalizat cu adoptarea acestei decizii.
26 Se poate adăuga că, chiar în cazul în care aceste posibilități de a formula observații cu privire la decizia CCB/CB a Camerei a patra de recurs nu ar fi considerate suficiente pentru respectarea dreptului reclamantei de a fi ascultată, decizia atacată nu ar fi totuși afectată de acest lucru [a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2015, Australian Gold/OAPI – Effect Management & Holding (HOT), T‑611/13, EU:T:2015:492, punctul 18 și jurisprudența citată]. Astfel, în condițiile în care la punctul 47 de mai jos se va stabili că aprecierile camerei de recurs referitoare la renumele mărcii anterioare în Franța sunt fondate, independent de aprecierea conținută în decizia CCB/CB a Camerei a patra de recurs, procedura administrativă în cauză nu ar fi putut avea un rezultat diferit în cazul în care reclamanta ar fi avut posibilitatea de a formula observații cu privire la această decizie în urma observațiilor intervenientului formulate ca răspuns la calea de atac de pe rolul camerei de recurs.
27 În ceea ce privește, în al doilea rând, constatarea lipsei unei utilizări regulate a serviciilor a căror înregistrare se solicită, din clasa 36, se poate desigur admite, astfel cum a susținut reclamanta, că această constatare nu a fost nici invocată ca atare în fața camerei de recurs, nici dovedită prin elemente de probă în cursul procedurii în care s‑a adoptat decizia atacată.
28 Cu toate acestea, trebuie să se arate că constatarea în cauză nu constituie nici „temeiul de fapt” al deciziei atacate,, în sensul jurisprudenței amintite la punctul 20 de mai sus, nici un „motiv autonom” al deciziei atacate, în sensul celei menționate la punctul 22 de mai sus. Astfel cum arată EUIPO în mod pertinent, această constatare a lipsei unei utilizări regulate a serviciilor în cauză este legată, în speță, de aprecierea camerei de recurs potrivit căreia publicul relevant păstrează în memorie o imagine imperfectă a mărcilor în cauză, apreciere care, trebuie subliniat în plus, se bazează pe puținele posibilități, admise, în general, de a efectua o comparație directă între mărci și care este doar confirmată, în speță, de utilizarea puțin regulată a serviciilor vizate [a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 octombrie 2002, Oberhauser/OAPI – Petit Liberto (Fifties), T‑104/01, EU:T:2002:262, punctul 28, și Hotărârea din 17 septembrie 2008, FVB/OAPI – FVD (FVB), T‑10/07, nepublicată, EU:T:2008:380, punctele 29 și 56].
29 În consecință, prin faptul că s‑a întemeiat pe lipsa unei utilizări regulate a serviciilor în cauză, camera de recurs, pe de o parte, nu a depășit limitele temeiului de fapt al examinării sale și, pe de altă parte, nu avea obligația de ascultare a recurentei cu privire la constatarea în cauză.
30 Rezultă din tot ceea ce precedă că motivul întemeiat pe încălcarea articolului 75 a doua teză și a articolului 76 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 207/2009 trebuie, în orice caz, respins.
Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009
31 Potrivit articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, la opoziția titularului unei mărci anterioare, se respinge înregistrarea mărcii solicitate atunci când, din cauza identității sau asemănării sale cu marca anterioară și din cauza identității sau asemănării produselor sau serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există un risc de confuzie pe teritoriul în care este protejată marca anterioară. Pe de altă parte, în temeiul articolului 8 alineatul (2) litera (a) punctul (i) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 8 alineatul (2) litera (a) punctul (i) din Regulamentul 2017/1001], prin mărci anterioare trebuie să se înțeleagă mărcile Uniunii Europene a căror dată de depunere este anterioară cererii de înregistrare a mărcii Uniunii Europene.
32 Potrivit unei jurisprudențe constante, constituie risc de confuzie riscul ca publicul să creadă că produsele sau serviciile în cauză provin de la aceeași întreprindere sau de la întreprinderi legate din punct de vedere economic. Potrivit aceleiași jurisprudențe, riscul de confuzie trebuie apreciat în mod global, în funcție de percepția publicului relevant asupra semnelor și produselor sau serviciilor în discuție, și ținând seama de toți factorii pertinenți ai cauzei, în special de interdependența dintre similitudinea semnelor și cea a produselor sau serviciilor desemnate [a se vedea Hotărârea din 9 iulie 2003, Laboratorios RTB/OAPI – Giorgio Beverly Hills (GIORGIO BEVERLY HILLS), T‑162/01, EU:T:2003:199, punctele 30-33 și jurisprudența citată].
33 În vederea aplicării articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, un risc de confuzie presupune în același timp o identitate sau o similitudine între mărcile aflate în conflict, precum și o identitate sau o similitudine între produsele sau serviciile pe care le desemnează acestea. Aceste condiții sunt cumulative [a se vedea Hotărârea din 22 ianuarie 2009, Commercy/OAPI – easyGroup IP Licensing (easyHotel), T‑316/07, EU:T:2009:14, punctul 42 și jurisprudența citată].
34 Percepția asupra mărcilor pe care o are consumatorul mediu al produselor sau serviciilor în cauză are un rol determinant în aprecierea globală a riscului de confuzie (a se vedea Hotărârea din 12 iunie 2007, OAPI/Shaker, C‑334/05 P, EU:C:2007:333, punctul 35 și jurisprudența citată).
35 În speță, reclamanta nu contestă aprecierea camerei de recurs potrivit căreia publicul relevant este compus din profesioniști și din publicul larg și ar da dovadă de un nivel de atenție ridicat (punctul 19 din decizia atacată). Această apreciere trebuie confirmată, ținând seama în special de natura serviciilor în cauză [a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iunie 2015, AgriCapital/OAPI – agri.capital (AGRI.CAPITAL), T‑514/13, EU:T:2015:372, punctul 28 și jurisprudența citată].
36 Reclamanta nu contestă nici definiția teritoriului relevant reținută de camera de recurs pentru aprecierea riscului de confuzie în speță (punctul 20 din decizia atacată), mai precis teritoriul Uniunii, reamintindu‑se că este suficient să existe un motiv relativ de refuz numai într‑o anumită parte a Uniunii [a se vedea Hotărârea din 14 decembrie 2006, Mast‑Jägermeister/OAPI – Licorera Zacapaneca (VENADO cu cadru și alții), T‑81/03, T‑82/03 și T‑103/03, EU:T:2006:397, punctul 76 și jurisprudența citată].
37 Reclamanta contestă, în schimb, aprecierea camerei de recurs cu privire la caracterul distinctiv al mărcii anterioare, cea cu privire la similitudinea semnelor în conflict, precum și aprecierea globală a riscului de confuzie în speță.
Cu privire la caracterul distinctiv al mărcii anterioare
38 Reclamanta reproșează camerei de recurs că și‑a întemeiat aprecierea cu privire la caracterul distinctiv al mărcii anterioare pe concluziile referitoare la renume, astfel cum sunt expuse în decizia CCB/CB a Camerei a patra de recurs, deși în această decizie era în discuție o marcă diferită de marca anterioară. Ea îi mai reproșează că nu a identificat serviciile în privința cărora a considerat că marca anterioară se bucură de renume și apreciază că probele depuse nu permiteau stabilirea renumelui pentru ansamblul serviciilor acoperite de marca anterioară. Reclamanta critică în final întemeierea camerei de recurs pe renumele mărcii anterioare, deși pentru aprecierea riscului de confuzie ar fi relevantă numai determinarea caracterului său distinctiv sporit.
39 Este necesar să se arate, cu titlu introductiv, așa cum subliniază în mod pertinent EUIPO, că noțiunile „renume” și „caracter distinctiv ridicat” sunt strâns legate între ele. Astfel, dintr‑o jurisprudență constantă reiese că renumele unei mărci anterioare poate să contribuie la caracterul distinctiv ridicat al acesteia și, în consecință, să sporească riscul de confuzie dintre această marcă și o marcă solicitată [Hotărârea din 4 noiembrie 2003, Díaz/OAPI – Granjas Castelló (CASTILLO), T‑85/02, EU:T:2003:288, punctul 44, și Hotărârea din 27 martie 2012, Armani/OAPI – Del Prete (AJ AMICI JUNIOR), T‑420/10, nepublicată, EU:T:2012:156, punctul 33]. Astfel, s‑a putut recunoaște caracterul distinctiv al unei mărci în considerarea renumelui acesteia [a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 mai 2011, PJ Hungary/OAPI – Pepekillo (PEPEQUILLO), T‑580/08, EU:T:2011:227, punctul 91, și Hotărârea din 7 octombrie 2015, Panrico/OAPI – HDN Development (Krispy Kreme DOUGHNUTS), T‑534/13, nepublicată, EU:T:2015:751, punctul 60].
40 De asemenea, din jurisprudență rezultă o diferență de nivel între renume și caracterul distinctiv ridicat al unei mărci, mai mult decât o diferență de natură. Astfel, s‑a statuat, pe de o parte, că existența unui caracter distinctiv mai ridicat decât în mod obișnuit, datorită cunoașterii de către public a unei mărci de pe piață, presupune în mod necesar ca această marcă să fie cunoscută de cel puțin o parte importantă a publicului vizat, fără a fi necesar ca aceasta să se bucure în mod obligatoriu de renume în sensul articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 (devenit articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul 2017/1001) [a se vedea Hotărârea din 12 iulie 2006, Vitakraft‑Werke Wührmann/OAPI – Johnson’s Veterinary Products (VITACOAT), T‑277/04, EU:T:2006:202, punctul 34 și jurisprudența citată]. Pe de altă parte, făcându‑se trimitere la Hotărârea din 14 septembrie 1999, General Motors (C‑375/97, EU:C:1999:408, punctele 26 și 27), care s‑a pronunțat cu privire la renume, s‑a statuat că factorii relevanți pentru aprecierea dobândirii unui caracter distinctiv ridicat prin utilizare erau aceiași cu cei relevanți pentru aprecierea renumelui, și anume în special cota de piață deținută de marcă, intensitatea, întinderea geografică și durata utilizării sale, precum și importanța investițiilor realizate de întreprindere pentru a o promova (Hotărârea din 12 iulie 2006, VITACOAT, T‑277/04, EU:T:2006:202, punctul 35).
41 Rezultă că respectiva cameră de recurs s‑a întemeiat în mod pertinent, pentru a aprecia dacă marca anterioară avea un caracter distinctiv ridicat, pe elementele invocate de intervenient în vederea stabilirii renumelui acesteia.
42 Din decizia atacată reiese și este recunoscut de către părți că respectiva cameră de recurs și‑a întemeiat concluzia referitoare la renumele mărcii anterioare în Franța atât pe elementele de probă pentru stabilirea acestui renume furnizate de intervenient, reluate și analizate la punctele 22-24 din decizia atacată, cât și pe decizia CCB/CB a Camerei a patra de recurs, menționată la punctul 25 din decizia atacată.
43 Reclamanta contestă aceste două temeiuri ale aprecierii renumelui mărcii anterioare.
44 În ceea ce privește aprecierea probelor pentru stabilirea renumelui mărcii anterioare în Franța, este necesar să se precizeze că reclamanta nu contestă că aceste probe permiteau să se stabilească existența unui astfel de renume pentru anumite servicii din clasa 36. Ea se limitează astfel să critice lipsa de identificare a serviciilor vizate din clasa 36 și astfel lipsa stabilirii existenței caracterului distinctiv ridicat al mărcii anterioare pentru toate aceste servicii.
45 Trebuie amintit, în această privință, că aprecierea caracterului distinctiv al mărcii anterioare trebuie efectuată având în vedere produsele sau serviciile pe care le acoperă și care se află la originea unui risc de confuzie cu marca solicitată, în considerarea identității lor sau a similitudinii lor cu produsele sau serviciile vizate de această marcă. În speță, din cuprinsul punctului 7 din decizia atacată, care reia în această privință decizia diviziei de opoziție, reiese că serviciile vizate de cererea de înregistrare a unei mărci au fost considerate identice cu serviciile „afaceri financiare, afaceri monetare, afaceri bancare” acoperite de marca anterioară (a se vedea de asemenea punctele 37 și 39 din decizia atacată), ceea ce se impune să fie confirmat. Camera de recurs nu era deci obligată să aprecieze existența unui caracter distinctiv ridicat al mărcii anterioare pentru ansamblul serviciilor din clasa 36 acoperite de marca respectivă. Ea a examinat, așadar, în mod întemeiat, astfel cum reiese din decizia atacată (punctele 4, 22 și 23 din decizia atacată) și astfel cum a confirmat EUIPO în ședință, renumele mărcii anterioare în ceea ce privește afacerile financiare, afacerile monetare și afacerile bancare.
46 În plus, reclamanta se limitează să afirme că probele furnizate în cursul procedurii de opoziție nu demonstrau utilizarea mărcii anterioare pentru serviciile „afaceri financiare, afaceri monetare, afaceri bancare” și să facă trimitere în această privință, fără alte precizări, la observațiile intervenientului formulate în susținerea opoziției sale. Or, astfel de elemente nu permit să se repună în discuție informațiile furnizate de intervenient referitoare la numărul de carduri bancare aflate în circulație, pe care s‑a aplicat semnul figurativ anterior (peste 62 de milioane în anul 2014), la numărul de tranzacții efectuate cu aceste carduri (peste 10 miliarde în anul 2014) și la rolul esențial al intervenientului – care se prezintă în anumite documente ca fiind „Groupement des cartes bancaires CB” – în sistemul francez de plăți și în oferirea tranzacțiilor prin card bancar în Franța, din care camera de recurs a dedus în mod pertinent intensitatea utilizării mărcii anterioare pentru serviciile sus‑menționate și nivelul necesar de cunoaștere de către publicul relevant francez, precum și, implicit, renumele acesteia în Franța (punctele 22-24 din decizia atacată) (a se vedea de asemenea punctul 40 de mai sus).
47 Astfel, în măsura în care aceste motive ale deciziei atacate sunt ca atare de natură să justifice concluzia camerei de recurs referitoare la renumele mărcii anterioare în Franța, erorile care ar putea afecta motivul deciziei atacate întemeiat pe decizia CCB/CB a Camerei a patra de recurs sunt, în orice caz, lipsite de influență asupra acestei concluzii. Ansamblul argumentelor prin care reclamanta critică motivele deciziei atacate care se referă la această decizie trebuie, așadar și indiferent de situație, să fie înlăturate ca fiind inoperante.
48 Rezultă din tot ceea ce precedă că în decizia atacată camera de recurs a apreciat în mod corect caracterul distinctiv al mărcii anterioare și în special că argumentele invocate de reclamantă în susținerea prezentei critici nu permit să se repună în discuție constatarea potrivit căreia marca anterioară se bucura de renume în Franța.
Cu privire la similitudinea semnelor
49 Reclamanta arată că în mod eronat camera de recurs a reținut existența unei anumite similitudini vizuale între semnele în conflict, ținând seama în mod eronat de renumele mărcii anterioare în cadrul aprecierii acestei similitudini, întrucât a analizat această marcă anterioară ca și cum ar fi marca verbală CB și și‑a concentrat examinarea mărcii solicitate pe elementul său verbal „ccb”, fără să țină seama de elementul său figurativ. Pe de altă parte, aceasta consideră că camera de recurs a săvârșit o eroare prin faptul că a considerat că semnele erau similare din punct de vedere fonetic la un nivel superior mediei, din moment ce, în prezența unor semne atât de scurte, diferența rezultată din adăugarea unei litere ar fi imediat percepută ca fiind semnificativă. În consecință, în opinia reclamantei, având în vedere lipsa de influență a similitudinii conceptuale asupra aprecierii globale a similitudinii și importanța similitudinii vizuale în cadrul comparației mărcilor figurative, camera de recurs ar fi trebuit să rețină în speță, cel mult, o similitudine foarte slabă a semnelor.
50 Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, aprecierea globală a riscului de confuzie trebuie să se întemeieze, în ceea ce privește similitudinea vizuală, fonetică sau conceptuală dintre semnele în conflict, pe impresia de ansamblu produsă de acestea, ținând seama în special de elementele lor distinctive și dominante [a se vedea Hotărârea din 14 octombrie 2003, Phillips‑Van Heusen/OAPI – Pash Textilvertrieb und Einzelhandel (BASS), T‑292/01, EU:T:2003:264, punctul 47 și jurisprudența citată].
51 După cum susține în mod întemeiat reclamanta, trebuie desigur să se distingă aprecierea caracterului distinctiv al unui element al unei mărci complexe, care ține de facultatea acestui element de a domina impresia de ansamblu produsă de marcă, și analiza caracterului distinctiv al mărcii anterioare, care este legat de întinderea protecției acordate unei astfel de mărci. Caracterul distinctiv al unui element al unei mărci complexe este examinat încă din stadiul aprecierii similitudinii semnelor, iar nivelul caracterului distinctiv al mărcii anterioare este unul dintre elementele care trebuie luate în considerare în cadrul aprecierii globale a riscului de confuzie (a se vedea în acest sens Ordonanța din 27 aprilie 2006, L’Oréal/OAPI, C‑235/05 P, nepublicată, EU:C:2006:271, punctul 43, și Hotărârea din 24 martie 2011, Ferrero/OAPI, C‑552/09 P, EU:C:2011:177, punctul 58). În plus, atunci când o marcă are un caracter distinctiv, acesta trebuie atribuit mărcii în ansamblu, iar nu în mod automat tuturor elementelor care o compun [a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 decembrie 2014, Max Mara Fashion Group/OAPI – Mackays Stores (M & Co.), T‑272/13, nepublicată, EU:T:2014:1020, punctul 61, și Hotărârea din 14 iulie 2017, Certified Angus Beef/EUIPO – Certified Australian Angus Beef (CERTIFIED AUSTRALIAN ANGUS BEEF), T‑55/15, nepublicată, EU:T:2017:499, punctul 22].
52 Totuși, nu este însă exclus să se poată lua în considerare caracterul distinctiv ridicat al unei mărci pentru a se stabili, printr‑o analiză detaliată, caracterul distinctiv al unuia dintre elementele acestei mărci. Astfel, caracterul distinctiv ridicat și a fortiori renumele unui semn pot avea un rol în determinarea caracterului distinctiv al unui element care compune semnul în cauză, în măsura în care cunoașterea importantă a legăturii stabilite de acest semn între produsele sau serviciile vizate și o întreprindere determinată este susceptibilă să influențeze percepția asupra raporturilor dintre diferitele elemente care compun semnul în cauză, în special caracterul mai distinctiv al unora față de celelalte.
53 Desigur, în Hotărârea din 12 noiembrie 2015, CEDC International/OAPI – Fabryka Wódek Polmos Łańcut (WISENT) (T‑449/13, nepublicată, EU:T:2015:839, punctul 65), invocată de reclamantă în înscrisurile sale, precum și în ședință, Tribunalul a amintit că caracterul distinctiv sau renumele mărcii anterioare sunt efectiv și ca atare factori de apreciere pertinenți ai existenței unui risc de confuzie (a se vedea de asemenea punctul 51 de mai sus). Din această hotărâre nu se poate deduce însă că este interzisă luarea în considerare a caracterului distinctiv ridicat sau a renumelui mărcii anterioare, pentru a se determina caracterul distinctiv al elementelor care o compun, determinare care are loc în vederea aprecierii similitudinii semnelor (a se vedea punctul 50 de mai sus). Acesta cu atât mai mult cu cât, în Hotărârea din 12 noiembrie 2015, WISENT (T‑449/13, nepublicată, EU:T:2015:839, punctul 66), însuși Tribunalul a lăsat deschisă posibilitatea unei asemenea luări în considerare, din moment ce s‑a limitat să afirme că EUIPO nu era ținut, în împrejurările speței respective, să ia în considerare caracterul distinctiv ridicat sau renumele mărcii anterioare cu ocazia comparării semnelor.
54 Astfel, în speță, camera de recurs s‑a putut întemeia, fără a săvârși o eroare de drept, pe renumele mărcii anterioare în Franța și, prin urmare, pe importanța cunoașterii legăturii stabilite de această marcă cu cardurile bancare definite de sigla CB a Groupement des cartes bancaires, pentru a deduce din acestea, în mod întemeiat, că, în acest stat membru, publicul relevant va percepe marca anterioară ca fiind elementul verbal constituit din sigla CB (punctul 30 din decizia atacată).
55 În consecință, este irelevant, indiferent de situație, că într‑o decizie precedentă (decizia din 15 noiembrie 2004 în cauza R 149/2004‑1), Camera întâi de recurs, întemeindu‑se pe un teritoriu relevant care nu includea Franța și fără să ia în considerare renumele mărcii anterioare, care făcea obiectul cererii de înregistrare a unei mărci în cauza respectivă, a considerat că publicul relevant nu percepea această marcă drept reprezentarea literelor majuscule „C” și „B”.
56 Este necesar să se arate în plus că, deducând din renumele mărcii anterioare în Franța că publicul relevant din acest stat membru o percepea ca fiind sigla CB, camera de recurs a reținut acest considerent cu titlu suplimentar, după cum subliniază utilizarea locuțiunii adverbiale „în plus”, după ce a explicat modul în care stilizarea acestei mărci putea fi percepută că formează elementul verbal „cb” (punctul 30 din decizia atacată).
57 Or, cu excepția unui argument întemeiat pe decizia menționată la punctul 55 de mai sus și înlăturat în cadrul aceluiași punct, reclamanta nu prezintă nici un argument de natură să repună în discuție această din urmă analiză.
58 În consecință, camera de recurs a procedat, în mod întemeiat, la compararea semnelor în conflict întemeindu‑se în principal pe elementul verbal „cb” al mărcii anterioare.
59 Camera de recurs a considerat de asemenea, în mod întemeiat și fără să se bazeze pe jurisprudența potrivit căreia elementul verbal al mărcii este, în principiu, mai distinctiv decât elementul figurativ atunci când o marcă este compusă din elemente verbale și figurative, criticată de reclamantă, că, în cadrul mărcii solicitate, elementul distinctiv și dominant care trebuie să facă în principal obiectul comparației cu marca anterioară îl constituia elementul verbal „ccb”.
60 Astfel, contrar celor pretinse în esență de reclamantă, elementul figurativ al mărcii solicitate nu este nici elementul dominant, nici elementul distinctiv al acestei mărci. Pe de o parte, nu domină marca solicitată nici prin dimensiunea sa, egală cu cea a elementului verbal, nici prin poziția sa în cadrul mărcii. Dimpotrivă, după cum a subliniat în mod pertinent camera de recurs la punctul 31 din decizia atacată, dată fiind poziția sa deasupra celei de a doua litere majuscule „C” din elementul verbal, el subliniază această literă, cu atât mai mult cu cât poate fi perceput ca o literă „c” stilizată. Pe de altă parte, ținând seama de publicul relevant în speță și astfel cum a arătat EUIPO, elementul figurativ al mărcii solicitate nu va putea fi înțeles ca având semnificația expresiei chineze pe care se pretinde că o simbolizează. El va fi perceput, având în vedere formele geometrice simple din care este compus, mai precis un pătrat în interiorul unui cerc, mai degrabă că decorează elementul verbal „CCB”, despre care se poate observa că este format din inițialele denumirii reclamantei și că dovedește astfel proveniența serviciilor vizate ale întreprinderii în cauză, caracteristică a noțiunii de caracter distinctiv.
61 Rezultă de aici că, pe plan vizual, camera de recurs a reținut, în mod întemeiat, o anumită similitudine vizuală a semnelor în conflict. Astfel, ținând seama de elementele distinctive ale semnelor, astfel cum au fost identificate la punctele 54 și 60 de mai sus, trebuie să se considere că elementele de similitudine legate de grupul comun de litere majuscule „CB” nu sunt neutralizate de diferențele rezultate din adăugarea literei majuscule „C” în marca solicitată și din elementele figurative distincte ale celor două semne.
62 De asemenea, pe plan fonetic, camera de recurs a reținut în mod întemeiat o similitudine ridicată între semnele în conflict. Astfel, ținând seama totodată de elementele distinctive ale semnelor și de pronunțarea acestora literă cu literă, recunoscută de reclamantă, este necesar să se considere că ambele semne se pronunță foarte similar, numai litera „c” repetându‑se în pronunția elementului verbal al mărcii solicitate. Contrar celor susținute de reclamantă, o asemenea repetiție se opune comparării prezentei spețe cu cea în care se adaugă o a treia literă, diferită de cele două litere comune pentru semnele în conflict. Trebuie să se precizeze în plus, de asemenea contrar susținerilor reclamantei, că camera de recurs nu s‑a întemeiat nicidecum pe renumele mărcii anterioare pentru a considera că repetarea literei „c” în marca solicitată ar putea fi percepută ca o eroare de pronunție (punctul 34 din decizia atacată).
63 Rezultă, ținând seama pe de altă parte de imposibilitatea de a proceda la comparația conceptuală, necontestată de reclamantă, că camera de recurs a reținut în mod întemeiat similitudinea semnelor în conflict.
64 Acest lucru ar fi valabil, contrar susținerilor reclamantei, în cazul în care s‑ar fi acordat o importanță preponderentă comparației vizuale, având în vedere că din cuprinsul punctului 61 de mai sus reiese că camera de recurs a reținut în mod întemeiat o anumită similitudine vizuală a semnelor în conflict.
Cu privire la aprecierea globală a riscului de confuzie
65 Reclamanta susține că în mod greșit camera de recurs a reținut existența unui risc de confuzie în speță, ținând seama de erorile sale în aprecierea caracterului distinctiv al mărcii anterioare și în compararea semnelor în cauză. Ea adaugă că camera de recurs, pe de o parte, s‑a consacrat în mod eronat aprecierii globale a riscului de confuzie, considerând necontestată existența unui asemenea risc, și, pe de altă parte, a luat în considerare în mod greșit constatarea privind lipsa unei utilizări regulate a serviciilor din clasa 36.
66 Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, aprecierea globală a riscului de confuzie implică o anumită interdependență între factorii luați în considerare și în special între similitudinea mărcilor și cea a produselor sau a serviciilor desemnate. Astfel, un grad scăzut de similitudine între produsele sau serviciile desemnate poate fi compensat printr‑un grad ridicat de similitudine între mărci și invers [Hotărârea din 29 septembrie 1998, Canon, C‑39/97, EU:C:1998:442, punctul 17, și Hotărârea din 14 decembrie 2006, VENADO avec cadre și alții, T‑81/03, T‑82/03 și T‑103/03, EU:T:2006:397, punctul 74].
67 În speță, camera de recurs a dedus, ținând seama de cele ce precedă (a se vedea în special punctele 48 și 63 de mai sus), în mod întemeiat existența unui risc de confuzie din identitatea serviciilor vizate, necontestată de reclamantă, din renumele mărcii anterioare în Franța și din similitudinea semnelor în conflict (punctele 39 și 40 din decizia atacată).
68 Este necesar să se adauge că această concluzie nu este susceptibilă să fie repusă în discuție de criticile îndreptate împotriva constatării de către camera de recurs a lipsei unei utilizări regulate a serviciilor din clasa 36. Astfel, presupunând chiar, astfel cum susține reclamanta că camera de recurs a constatat în mod eronat că aceste servicii nu erau utilizate în mod regulat și a luat în considerare în mod eronat această lipsă de utilizare regulată, trebuie amintit că această constatare doar confirmă, printr‑un motiv suplimentar, aprecierea generală potrivit căreia publicul relevant păstrează în memorie o imagine imperfectă a mărcilor (a se vedea punctul 28 de mai sus), apreciere necontestată de reclamantă de altfel.
69 Pe de altă parte, contrar celor pretinse de reclamantă, camera de recurs nu a ajuns la concluzia existenței unui risc de confuzie plecând de la presupunerea că utilizarea mărcii solicitate ar genera aproape în mod necesar un risc de confuzie a cărui excludere ar fi fost posibilă numai prin diferențe mai accentuate dintre semne și servicii sau un caracter distinctiv mai redus al mărcii anterioare. Acest argument este întemeiat astfel pe o interpretare eronată a punctului 39 din decizia atacată. Indicând în cuprinsul acestuia că diferențele dintre semne și nivelul de atenție al publicului relevant nu permiteau să se înlăture riscul de confuzie rezultat din identitatea serviciilor, din renumele mărcii anterioare și din similitudinea semnelor, camera de recurs nu a plecat de la o astfel de presupunere, ci doar a efectuat aprecierea globală a riscului de confuzie, care implică compensarea sau nu a factorilor de similitudine importantă cu factori de similitudine mai redusă sau cu factori de disimilitudine (a se vedea punctul 66 de mai sus).
70 În consecință, trebuie să se respingă motivul întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 și, prin urmare, să se respingă acțiunea în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
71 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor EUIPO și ale intervenientului.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a noua)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă China Construction Bank Corp. la plata cheltuielilor de judecată.
Gervasoni | Madise | da Silva Passos |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 6 decembrie 2018.
Semnături