HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE (Ședință plenară)
11 iulie 2007
Cauza F‑105/05
Dieter Wils
împotriva
Parlamentului European
„Funcție publică – Funcționari – Pensii – Majorarea ratei contribuției la sistemul de pensii în aplicarea dispozițiilor din statut în versiunea sa în vigoare începând cu 1 mai 2004”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Wils solicită anularea fișei sale de salariu din luna ianuarie 2005 în măsura în care, în aplicarea Statutului funcționarilor, în versiunea sa în vigoare începând cu 1 mai 2004, această fișă indică majorarea ratei contribuției la sistemul de pensii la 9,75 %, cu efect retroactiv de la 1 iulie 2004
Decizia: Respinge acțiunea. Parlamentul European suportă propriile cheltuieli de judecată și jumătate din cheltuielile de judecată ale reclamantului. Reclamantul suportă jumătate din propriile cheltuieli de judecată. Consiliul Uniunii Europene și Comisia Comunităților Europene, interveniente în susținerea Parlamentului European, suportă propriile cheltuieli de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Acțiune – Excepția de nelegalitate – Interesul de a exercita acțiunea
(art. 241 CE; Statutul funcționarilor, anexa XII)
2. Funcționari – Statut – Regulament de modificare a statutului – Procedură de elaborare
3. Funcționari – Pensii – Finanțarea sistemului de pensii – Modalități de menținere a echilibrului actuarial al sistemului comunitar de pensii
(Statutul funcționarilor, anexa XII)
4. Funcționari – Pensii – Finanțarea sistemului de pensii – Modalități de menținere a echilibrului actuarial al sistemului comunitar de pensii
(Statutul funcționarilor, anexa XII)
5. Funcționari – Pensii – Finanțarea sistemului de pensii – Modalități de menținere a echilibrului actuarial al sistemului comunitar de pensii
(Statutul funcționarilor, anexa XII)
6. Funcționari – Principii – Protecția încrederii legitime – Condiții
1. În aplicarea articolului 241 CE, un reclamant are posibilitatea de a invoca, pe cale de excepție, nelegalitatea actelor comunitare cu caracter general care îl privesc, dar nu în mod individual, în special statutul, în calitatea sa de funcționar. Cerința unei legături directe și individuale între reclamant și actul cu caracter general pe care îl atacă nu poate fi opusă unei acțiuni incidente introduse în temeiul articolului 241 CE. Admisibilitatea contestației, pe cale incidentă, a unui act comunitar cu caracter general nu este subordonată decât dublei condiții ca actul individual atacat să fi fost adoptat în aplicarea directă a actului cu caracter general și ca reclamantul să aibă un interes în a ataca decizia individuală care face obiectul acțiunii principale. Dat fiind că majorarea ratei contribuției la pensii care figurează pe fișa de salariu a reclamantului a fost decisă în aplicarea directă a anexei XII la statut, care prevede modalitățile de menținere a echilibrului actuarial al sistemului de pensii, și dat fiind că reclamantul are un interes să solicite anularea acestei majorări, excepția de nelegalitate invocată împotriva acestei anexe este admisibilă.
În această privință, împrejurarea că obiecțiile formulate de reclamant se sprijină pe considerente instituționale, politice și sindicale și că nu privesc exclusiv situația sa personală nu este de natură să stabilească inadmisibilitatea acestor obiecții.
(a se vedea punctele 35-38, 40 și 41)
Trimitere la:
Curte: 30 iunie 1983, Schloh/Consiliul, 85/82, Rec., p. 2105, punctul 14; 5 octombrie 2000, Consiliul/Chvatal și alții, C‑432/98 P și C‑433/98 P, Rec., p. I‑8535, punctul 33; 25 iulie 2002, Unión de Pequeños Agricultores/Consiliul, C‑50/00 P, Rec., p. I‑6677, punctul 40
Tribunalul de Primă Instanță: 29 noiembrie 2006, Agne-Dapper și alții/Comisia și alții, T‑35/05, T‑61/05, T‑107/05, T‑108/05 și T‑139/05, RecFP, p. I‑A‑2-291 și II‑A-2-1497, punctele 42 și 43
2. Procedura de consultare nu se poate aplica decât propunerilor supuse Consiliului de către Comisie privind modificarea Statutului funcționarilor sau a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Comunităților sau privind aplicarea dispozițiilor din statutul respectiv ori din regimul respectiv referitoare la remunerații sau la pensii. Aceasta nu împiedică însă comisia consultativă să extindă consultarea la alte elemente decât cele conținute în propunerea Comisiei și să ia în considerare toate elementele relevante, furnizate de organizațiile sindicale sau profesionale, de statele membre sau de instituții, în vederea asigurării misiunii sale de consultare tripartită. Prin urmare, comisia consultativă poate de asemenea să analizeze modificările pe care Consiliul intenționează să solicite Comisiei să le insereze în prima sa propunere.
În plus, procedura de consultare nu se aplică propunerilor Comisiei decât dacă un membru al comisiei consultative solicită acest lucru. Această regulă este menită să evite posibilitatea ca procedura de consultare să aibă loc atunci când aceasta nu pare să prezinte utilitate pentru cei care au chiar răspunderea de a o efectua. Aceasta permite în special comisiei consultative să nu mai efectueze analiza propunerilor de modificare ale Comisiei atunci când prima propunere a făcut deja obiectul unei consultări considerate suficiente.
În sfârșit, o neregulă de procedură nu este de natură să vicieze un act decât dacă se stabilește că, în lipsa acestei nereguli, actul respectiv ar fi putut avea un conținut diferit. Astfel, atunci când nu este stabilit faptul că, dacă procedura de consultare ar fi fost aplicată unei propuneri a Comisiei de modificare, actul în cauză ar fi putut avea un conținut diferit, o astfel de neregulă nu ar putea, în niciun caz, vicia actul respectiv.
(a se vedea punctele 51-56)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 5 martie 2003, Staelen/Parlamentul European, T‑24/01, RecFP, p. I‑A‑79 și II‑423, punctul 53
3. Dat fiind că echilibrul actuarial al sistemului comunitar de pensii, ale cărui reguli sunt definite de anexa XII la statut, presupune luarea în considerare, pe termen lung, a evoluțiilor economice și a variabilelor financiare și impune realizarea unor calcule statistice complexe, legiuitorul comunitar dispune de o putere de apreciere extinsă în stabilirea normelor privind echilibrul actuarial al sistemului de pensii respectiv. Astfel, instanța comunitară nu exercită asupra dispozițiilor din anexa XII la statut decât un control cu privire la existența unei erori manifeste de apreciere.
În plus, în temeiul principiului proporționalității, legalitatea unei reglementări comunitare este supusă totodată condiției ca mijloacele pe care aceasta le pune în aplicare să fie apte să realizeze obiectivul urmărit în mod legitim de reglementarea în cauză și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea lui, având în vedere că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă în principiu la cea mai puțin constrângătoare. Totuși, fiind vorba despre un domeniu în care legiuitorul comunitar dispune de o putere de apreciere extinsă, care corespunde responsabilităților politice atribuite acestuia prin tratat, controlul proporționalității se limitează doar la examinarea caracterului în mod vădit inadecvat al măsurii în cauză în raport cu obiectivul pe care instituția competentă este însărcinată să îl urmărească.
Controlul jurisdicțional, chiar dacă are o sferă limitată, impune ca instituțiile comunitare să fie în măsură să stabilească, în fața instanței comunitare, că actul a fost adoptat prin exercitarea efectivă a puterii lor de apreciere, care presupune luarea în considerare a tuturor elementelor și circumstanțelor relevante ale situației pe care acest act a fost menit să o reglementeze. Prin urmare, legiuitorul comunitar trebuie cel puțin să poată prezenta și expune în mod clar și neechivoc datele de bază care au trebuit luate în considerare pentru a fundamenta măsurile contestate și de care depindea exercitarea puterii sale de apreciere.
În această privință, faptul că reclamantul a furnizat, în susținerea motivelor întemeiate pe eroarea manifestă de apreciere și pe încălcarea principiului proporționalității, indicii suficient de precise, de obiective și de corespunzătoare justifică intervenția directă a instanței comunitare în cercetarea elementelor de probă, în scopul de a verifica dacă instituția comunitară nu a utilizat în mod vădit eronat sau inadecvat puterea sa extinsă de apreciere.
(a se vedea punctele 70-73 și 75-77)
Trimitere la:
Curte: 6 martie 2001, Connolly/Comisia, C‑274/99 P, Rec., p. I‑1611, punctul 113; 25 octombrie 2001, Italia/Consiliul, C‑120/99, Rec., p. I‑7997, punctele 44 și 45; 7 septembrie 2006, Spania/Consiliul, C‑310/04, Rec., p. I‑7285, punctele 122 și 123
Tribunalul de Primă Instanță: 5 iunie 1996, NMB Franța și alții/Comisia, T‑162/94, Rec., p. II‑427, punctul 69 și jurisprudența citată și punctul 70; 29 noiembrie 2006, Campoli/Comisia, T‑135/05, RecFP, p. I‑A‑2‑297 și II‑A‑2‑1527, punctul 143
4. Reiese din dispozițiile coroborate ale articolului 83a alineatul (1) din statut și ale articolului 4 alineatul (1) din anexa XII la acesta că obiectivul metodei de calcul expuse în această anexă este asigurarea echilibrului actuarial al sistemului comunitar de pensii. În temeiul articolului 83 alineatul (2) din statut și în conformitate cu articolul 1 alineatul (1) și cu articolul 5 din anexa XII la statut, rata contribuției funcționarilor trebuie stabilită la un nivel suficient în vederea finanțării unei treimi din costul sistemului, calculat pe o bază actuarială.
Astfel, anexa XII la statut utilizează așa‑numita metodă a „factorului de credit prognozat”, potrivit căreia suma valorilor actuariale ale drepturilor de pensie dobândite de toate persoanele aflate în activitate într‑un an, denumită „cost al serviciului”, este raportată la totalul anual al salariului de bază al acestora. Rata contribuției funcționarilor este egală cu o treime din acest raport, luând în considerare baremul de repartizare a finanțării sistemului comunitar de pensii care rezultă din articolul 83 alineatul (2) din statut. Calcularea costului serviciului necesită ipoteze actuariale, și anume estimări ale valorii viitoare a mai multor parametri (rata dobânzii, mortalitatea, evoluția salarială etc.). În ceea ce privește rata dobânzii, articolul 10 alineatul (2) din anexa XII la statut definește rata dobânzii care trebuie luată în considerare pentru calculul actuarial drept media ratelor dobânzilor medii reale pentru cei doisprezece ani care precedă anul în curs.
Alegerea unei perioade de referință de 12 ani, în loc de 20 de ani, nu afectează validitatea metodei actuariale. Pe de o parte, valoarea prospectivă a unei rate a dobânzii medii reale calculate pe o perioadă trecută este în orice caz aproximativă, oricare ar fi durata acestei perioade. Pe de altă parte, durata perioadei de referință nu ar putea afecta echilibrul actuarial, cu condiția ca parametrul să nu fie modificat pe o perioadă lungă. Obiectivitatea metodei de calcul ar putea fi contestată și scopul garantării echilibrului actuarial pe baze transparente și incontestabile ar fi afectat doar dacă, pe viitor, durata acestei perioade ar fi mărită sau redusă, având în vedere evoluția ratelor dobânzii, în scopul menținerii la un nivel scăzut a ratei dobânzii medii reale utilizate la efectuarea calculului actuarial și, prin urmare, al menținerii la un nivel ridicat a ratei contribuției funcționarilor. În consecință, perioada de 12 ani, reținută la articolul 10 alineatul (2) și la articolul 4 alineatul (6) din anexa XII la statut, nu este nici vădit eronată, nici vădit inadecvată.
(a se vedea punctele 84, 86, 88, 97 și 98)
5. În exercitarea puterii extinse de apreciere a legiuitorului pentru asigurarea echilibrului actuarial al sistemului de pensii comunitar, analizarea considerațiilor de ordin bugetar nu este nelegitimă. Această luare în considerare este chiar necesară din moment ce, în lipsa unui fond comunitar de pensii, plata prestațiilor de pensie este în sarcina bugetului Comunităților, în conformitate cu articolul 83 alineatul (1) din statut, tot astfel cum contribuția funcționarilor reprezintă un venit la acesta.
(a se vedea punctul 126)
6. Funcționarii nu se pot prevala de principiul protecției încrederii legitime pentru a contesta legalitatea unei noi dispoziții de reglementare, mai ales într‑un domeniu al cărui obiect presupune o ajustare constantă în funcție de variațiile situației economice.
Totuși, deși legiuitorul este liber să efectueze oricând modificări ale normelor din statut pe care le consideră conforme interesului general și să adopte dispoziții statutare mai puțin favorabile pentru funcționarii în cauză, cu condiția de a prevedea, dacă este cazul, o perioadă tranzitorie suficient de lungă, acest lucru este condiționat de neretroactivitate, și anume supus condiției ca noua reglementare să se aplice doar situațiilor noi și efectelor viitoare ale situațiilor născute sub imperiul reglementării anterioare.
De aceea, nu poate fi negat dreptul unui reclamant de a invoca încălcarea principiului protecției încrederii legitime în ceea ce privește o modificare a statutului prin care s‑ar urmări să se revină, cu efect retroactiv, asupra baremului de repartizare, între instituții și funcționari, a contribuțiilor la regimul comunitar de pensii.
(a se vedea punctele 149, 150 și 153)
Trimitere la:
Curte: 16 mai 1979, Tomadini, 84/78, Rec., p. 1801, punctul 21; 5 mai 1981, Dürbeck, 112/80, Rec., p. 1095, punctul 48; 11 iulie 1991, Crispoltoni, C‑368/89, Rec., p. I‑3695, punctul 21
Tribunalul de Primă Instanță: 26 octombrie 1993, Reinarz/Comisia, T‑6/92 și T‑52/92, Rec., p. II‑1047, punctul 85; 22 iunie 1994, Di Marzio și Lebedef/Comisia, T‑98/92 și T‑99/92, RecFP, p. I‑A‑167 și II‑541, punctul 68; 11 decembrie 1996, Barraux și alții/Comisia, T‑177/95, RecFP, p. I‑A‑541 și II‑1451, punctul 47; Campoli/Comisia, citată anterior, punctul 85