HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a doua)
28 iunie 2007
Cauza F‑38/06
Irène Bianchi
împotriva
Fundației Europene de Formare (ETF)
„Funcție publică – Agenți temporari – Contract pe perioadă determinată – Neprelungire – Incompetență profesională – Obligația de motivare – Eroare vădită de apreciere”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care doamna Bianchi solicită, în special, anularea deciziei ETF din 24 octombrie 2005 prin care se refuză prelungirea contractului său de agent temporar pe perioadă determinată, precum și acordarea de daune interese pentru repararea prejudiciului pe care l‑a suferit din cauza deciziei atacate
Decizia: Respinge acțiunea. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Decizie care afectează situația administrativă a unui funcționar
(Statutul funcționarilor, art. 26)
2. Funcționari – Dispoziție internă a unei instituții
3. Funcționari – Agenți temporari – Recrutare – Prelungirea unui contract pe perioadă determinată
[Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 47 lit. (b)]
1. Articolul 26 primul paragraf din statut are ca obiectiv să garanteze dreptul la apărare al funcționarului pentru a evita ca deciziile luate de autoritatea împuternicită să facă numiri și care îi afectează situația administrativă și cariera să fie întemeiate pe fapte care îi privesc competența, randamentul sau comportamentul nemenționate în dosarul său individual. Rezultă că o decizie întemeiată pe astfel de elemente de fapt este contrară garanțiilor din statut și trebuie anulată, întrucât a intervenit în urma unei proceduri lovite de nelegalitate.
Totuși, deși este regretabil că înscrisurile prevăzute la articolul 26 din statut nu au fost depuse la dosarul individual, această împrejurare nu este de natură să justifice anularea unei decizii dacă, înainte de adoptarea deciziei atacate, persoana interesată a avut ocazia să formuleze comentarii în mod util cu privire la faptele prezentate în aceste înscrisuri și dacă a luat cunoștință efectiv de conținutul lor înainte de expirarea termenului de reclamație, astfel încât condițiile în care și‑a putut asigura dreptul la apărare nu au fost substanțial diferite față de situația în care înscrisurile în litigiu ar fi fost depuse la dosarul individual.
(a se vedea punctele 45, 46 și 48)
Trimitere la:
Curte: 3 februarie 1971, Rittweger/Comisia, 21/70, Rec., p. 7, punctele 29-41
Tribunalul de Primă Instanță: 30 noiembrie 1993, Perakis/Parlamentul European, T‑78/92, Rec., p. II‑1299, punctul 27, 9 februarie 1994, Lacruz Bassols/Curtea de Justiție, T‑109/92, RecFP, p. I‑A‑31 și II-105, punctul 68, 6 februarie 2003, Pyres/Comisia, T‑7/01, RecFP, p. I‑A‑37 și II-239, punctul 70
2. Un simplu proiect de ghid pentru uzul personalului unei instituții, care nu a fost nici finalizat, nici adoptat în mod oficial de administrație și al cărui conținut este doar indicativ, nu reprezintă o decizie care poate crea drepturi și obligații pentru persoanele vizate. Împrejurarea că acest proiect ar fi fost publicat pe pagina de intranet a administrației și aceea că termenul de preaviz propus în caz de concediere sau în cazul neprelungirii contractului unui agent temporar ar fi fost aplicat în practică de administrație nu permit să se stabilească că acesta constituie un act de natură obligatorie pentru administrație, care poate crea drepturi subiective în favoarea personalului.
(a se vedea punctele 80 și 81)
3. Autoritatea competentă beneficiază de o largă putere de apreciere în ceea ce privește neprelungirea contractelor agenților temporari încheiate pe perioadă determinată, iar controlul instanței comunitare trebuie să se limiteze la verificarea inexistenței unei erori vădite în evaluarea interesului serviciului sau a unui abuz de putere.
În această privință, în temeiul obligației de solicitudine, autoritatea competentă este ținută, atunci când ia o decizie cu privire la situația unui agent, să aibă în vedere toate elementele care pot să determine decizia și în special interesul agentului vizat. Acesta este cazul atunci când agentul are posibilitatea să își susțină interesele în cursul unei discuții cu autoritatea responsabilă înainte de adoptarea deciziei de neprelungire și când aceasta este adoptată după consultarea serviciilor în cadrul cărora a lucrat persoana interesată, precum și a serviciului în care ea ar fi fost repartizată dacă i s‑ar fi prelungit contractul. Un agent temporar nu are, într‑adevăr, niciun drept la prelungirea contractului, aceasta nereprezentând decât o simplă posibilitate condiționată de împrejurarea ca prelungirea să fie conformă cu interesul serviciului.
(a se vedea punctele 92-94 și 96-98)
Trimitere la:
Curte: 29 iunie 1993, Klinke/Curtea de Justiție, C‑298/93 P, Rec., p. I‑3009, punctul 38
Tribunalul de Primă Instanță: 18 aprilie 1996, Kyrpitsis/CES, T‑13/95, RecFP, p. I‑A‑167 și II-503, punctul 52, 12 decembrie 2000, Dejaiffe/OAPI, T‑223/99, RecFP, p. I‑A‑277 și II-1267, punctele 51 și 53, 6 februarie 2003, Pyres/Comisia, T‑7/01, RecFP, p. I‑A‑37 și II-239, punctele 51 și 64, 1 martie 2005, Mausolf/Europol, T‑258/03, RecFP, p. I‑A‑45 și II-189, punctul 49