HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia)
4 aprilie 2019(*)
„Recurs – Funcţie publică – Personalul Băncii Europene de Investiţii (BEI) – Hărțuire sexuală – Anchetă desfășurată în cadrul programului «Dignity at work» – Respingerea plângerii pentru hărțuire – Cerere de anulare a deciziei președintelui BEI de respingere a plângerii – Repararea prejudiciului”
În cauza C‑558/17 P,
având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus la 14 septembrie 2017,
OZ, cu domiciliul în Luxemburg (Luxemburg), reprezentată de B. Maréchal, avocat,
recurentă,
cealaltă parte din procedură fiind:
Banca Europeană de Investiții (BEI), reprezentată de K. Carr și de G. Faedo, în calitate de agenți, asistate de A. Dal Ferro, avvocato,
pârâtă în primă instanță,
CURTEA (Camera a treia),
compusă din domnul M. Vilaras, președintele Camerei a patra, îndeplinind funcția de președinte al Camerei a treia, domnii J. Malenovský (raportor), L. Bay Larsen, M. Safjan și D. Šváby, judecători,
avocată generală: doamna J. Kokott,
grefieră: doamna L. Hewlett, administratoare principală,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 26 septembrie 2018,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 21 noiembrie 2018, pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin recursul formulat, OZ solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 13 iulie 2017, OZ/BEI (T‑607/16, nepublicată, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2017:495), prin care acesta a respins acțiunea sa având ca obiect, pe de o parte, anularea raportului comitetului de anchetă al Băncii Europene de Investiții (BEI) din 14 septembrie 2015 și a deciziei președintelui BEI, din 16 octombrie 2015, de a nu da curs plângerii sale pentru hărțuire sexuală (denumită în continuare „decizia în litigiu”) și, pe de altă parte, repararea prejudiciului pe care l‑ar fi suferit ca urmare a acestui raport și a deciziei respective.
Cadrul juridic
Statutul funcționarilor Uniunii Europene
2 Statutul funcționarilor Uniunii Europene a fost stabilit prin Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 al Consiliului din 29 februarie 1968 de stabilire a Statutului funcționarilor Comunităților Europene, precum și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai acestor comunități și de instituire a unor măsuri speciale tranzitorii aplicabile funcționarilor Comisiei (JO 1968, L 56, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 8, p. 11).
3 Articolul 24 primul paragraf din Statutul funcționarilor Uniunii Europene, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1023/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2013 (JO 2013, L 287, p. 15), prevede:
„Uniunea oferă asistență funcționarului, în special în procedurile împotriva autorilor de amenințări, ultraj, insulte, acte sau declarații defăimătoare sau alte infracțiuni împotriva persoanei și a proprietății, la care funcționarul sau membrii familiei sale sunt supuși ca urmare a calității pe care o are și atribuțiilor sale.”
Regulamentul personalului BEI
4 Regulamentul personalului Băncii Europene de Investiţii, adoptat la 20 aprilie 1960 de Consiliul de administrație al BEI, prevede, în versiunea sa revizuită prin decizia Consiliului de administrație al BEI din 4 iunie 2013, intrată în vigoare la 1 iulie 2013, la articolul 41:
„Diferendele de orice natură de ordin individual dintre Bancă și membrii personalului acesteia sunt judecate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Orice acțiune a unui membru al personalului Băncii împotriva unei măsuri a Băncii de natură să îl lezeze trebuie formulată în termen de trei luni.
Pe lângă acțiunea în fața Curții de Justiție […] și anterior introducerii acesteia, orice diferende, altele decât cele care decurg din punerea în aplicare a măsurilor prevăzute la articolul 38, fac obiectul unei proceduri amiabile în fața comisiei de conciliere a Băncii.
Cererea de conciliere trebuie formulată în termen de trei luni [calculat] de la producerea faptelor sau de la notificarea măsurilor care fac obiectul diferendului. […]”
Politica BEI în materia respectării demnității persoanei la locul de muncă
5 Reglementarea internă „Politica în materia respectării demnității persoanei la locul de muncă” (denumită în continuare „politica în materia demnității la locul de muncă”), adoptată de BEI la 18 noiembrie 2003, prevede:
„Procedura de anchetă
[…]
Procedura de anchetă cuprinde următoarele dispoziții:
[…]
– se formează un comitet de anchetă compus din trei persoane independente […]
– comitetul de anchetă trebuie să țină un număr de audieri pentru a audia separat ambele părți, orice martor și orice persoană pe care dorește să o audieze,
– ambele părți au dreptul de a fi audiate de comitetul de anchetă,
– ambele părți au dreptul de a fi reprezentate sau însoțite,
– audierile și deliberările comitetului de anchetă trebuie să conducă la o recomandare prezentată președintelui,
– președintele decide care sunt măsurile care trebuie adoptate.
Sarcinile și componența comitetului de anchetă
Misiunea comitetului va consta în asigurarea unei structuri care garantează o anchetă obiectivă și independentă în privința unuia sau mai multor incidente și care conduce la formularea unei recomandări adresate președintelui pentru a dispune măsurile care se impun.
[…]
Procedura
[…]
2. Directorul general al departamentului de personal (denumit în continuare „DRH”), în acord cu reprezentanții personalului, propune președintelui componența comitetului și stabilește o dată pentru începerea anchetei, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la primirea plângerii.
3. DRH confirmă de îndată primirea memorandumului agentului în cauză, confirmându‑i astfel deschiderea unei proceduri de anchetă. […]
4. De îndată ce memorandumul petentului a fost primit, DRH:
[…]
d. precizează că ancheta va începe în 30 de zile calendaristice de la data depunerii oficiale a plângerii la DRH și că ambele părți vor fi informate cu privire la data, la ora și la locul audierii lor individuale, la dreptul de a fi reprezentate sau însoțite și cu privire la componența comitetului.
[…]
Audierea
Audierea are drept obiectiv să stabilească în mod precis ceea ce s‑a întâmplat și să adune fapte care vor permite să se întocmească o recomandare motivată. Părțile nu au dreptul să își adreseze întrebări reciproc, fiind audiate separat. Ele nu pot fi obligate să repete detalii neplăcute sau jenante în cazul în care nu este absolut necesar. Se amintește tuturor părților implicate în anchetă și în audieri, inclusiv asistenților și martorilor, că sunt ținute de obligația de confidențialitate.
[…] Comitetul are posibilitatea să adopte modul de a proceda pe care îl consideră adecvat. În general, audierea se prezintă sub forma unei serii de întâlniri separate, efectuate după cum urmează:
– mai întâi autorul plângerii;
– martorii eventual citați de autorul plângerii;
– autorul prezumat al hărțuirii;
– martorii eventual citați de autorul prezumat al hărțuirii;
– în cazul în care comitetul consideră necesar, cele două părți pot fi chemate pentru noi audieri.
În cazul în care este necesar, comitetul poate interoga din nou persoanele implicate și convoca alți membri ai personalului sau poate solicita informații sau copii ale unor documente dacă consideră, în mod colectiv, că aceasta se justifică. În caz de incertitudine, președintele are ultimul cuvânt în domenii privind accesul la date sau recurgerea la alte metode de investigație, după consultarea responsabilului cu protecția datelor, după caz. Comitetul îl informează pe autorul plângerii cu privire la investigațiile suplimentare.
Rezultatul anchetei
Atunci când toate părțile vor fi fost audiate și toate celelalte investigații corespunzătoare eventuale vor fi fost efectuate, comitetul ar trebui să fie în măsură să delibereze și să propună o recomandare motivată. Acesta nu are putere de decizie.
Comitetul poate exprima diferite recomandări, prin care se urmărește:
– renunțarea la cauză, întrucât cele două părți au putut clarifica situația și a fost găsită o soluție pentru viitor acceptabilă pentru ambele părți;
– în cauză nu se poate considera că există o intimidare sau o hărțuire, ci un conflict de muncă, care trebuie să facă obiectul unei examinări mai detaliate sau al unei monitorizări;
– respingerea plângerii;
– luarea măsurilor necesare în cazul în care comitetul demonstrează că plângerea este neîntemeiată și rău intenționată;
– inițierea procedurii disciplinare.
Recomandarea scrisă a comitetului este întocmită în termen de cinci zile de la finalizarea anchetei și este adresată președintelui în vederea adoptării unei decizii.
Decizia președintelui […]
În termen de cinci zile lucrătoare de la data la care a fost trimisă președintelui recomandarea, cele două părți vor fi informate în scris cu privire la decizia motivată a președintelui. Recomandarea comitetului va fi atașată acestei decizii.”
Istoricul litigiului
6 La 1 decembrie 2008, OZ a fost angajată de BEI.
7 La sfârșitul anului 2009, domnul F. a fost angajat într‑una dintre direcțiile BEI în calitate de coordonator al personalului, din care făcea parte OZ.
8 La 16 septembrie 2012, OZ și‑a schimbat funcția.
9 În luna ianuarie a anului 2014, OZ a comunicat șefului său de divizie că această schimbare a funcției era legată de o hărțuire sexuală pe care considera că o suferă din anul 2011 din partea domnului F.
10 La 20 mai 2015, OZ a depus o plângere la directorul general al departamentului de personal din cadrul BEI, în care susținea că este victima unei hărțuiri sexuale din partea domnului F.
11 La 18 iunie 2015, acest director general a informat‑o pe OZ că, în urma plângerii sale, a fost deschisă o procedură oficială de anchetă (denumită în continuare „procedura de anchetă”), în temeiul politicii în materia demnității la locul de muncă.
12 La 19 iunie 2015, președintele BEI a aprobat propunerea privind componența comitetului pentru desfășurarea procedurii de anchetă (denumit în continuare „comitetul de anchetă”).
13 La 26 iunie 2015, comitetul de anchetă a fost numit în mod oficial, iar OZ a fost informată că audierile vor avea loc la 20 iulie 2015.
14 La 17 septembrie 2015, comitetul de anchetă a înaintat raportul său președintelui BEI, în care erau formulate recomandări motivate (denumit în continuare „raportul comitetului de anchetă”).
15 În raportul său, comitetul de anchetă a arătat că susținerile OZ nu au putut fi confirmate, în lipsa unor martori care să fi asistat la actele invocate. În schimb, toți martorii au fost de acord că era necesar să se îngrijoreze cu privire la sănătatea lui OZ. Aceasta ar fi trăit o despărțire traumatizantă de fostul său partener și, ulterior, ar fi pierdut mult în greutate. De altfel, OZ ar fi nerăbdătoare să avanseze în carieră și ar avea un caracter manipulator care ar putea dăuna altor persoane. De asemenea, ea ar avea dificultăți în acceptarea oricărei forme de critică. În cele din urmă, comitetul de anchetă i‑a recomandat lui OZ să facă dovadă de mai mult spirit de echipă și să regăsească o atitudine pozitivă.
16 La 16 octombrie 2015, președintele BEI a adoptat decizia în litigiu, pe baza recomandărilor comitetului de anchetă, raportul comitetului de anchetă fiind anexat la decizia menționată.
17 Ulterior adoptării deciziei în litigiu, președintele BEI a mai solicitat clarificări din partea comitetului de anchetă, în vederea eventualei deschideri a unei proceduri disciplinare. Acest comitet a reluat observațiile sale finale la 12 ianuarie 2016. Ulterior, recurenta a introdus o cerere de conciliere, în temeiul articolului 41 din Regulamentul personalului BEI, astfel cum a fost revizuit.
18 La 29 iunie 2016, în conformitate cu concluziile comisiei de conciliere din 22 aprilie 2016, președintele BEI a constatat eșecul procedurii de conciliere.
Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată
19 Prin cererea introductivă primită la grefa Tribunalului Funcției Publice la 22 iulie 2016, recurenta a introdus prezenta acțiune, înregistrată inițial cu numărul F‑37/16.
20 În aplicarea articolului 3 din Regulamentul (UE, Euratom) 2016/1192 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 iulie 2016 privind transferul către Tribunal al competenței de a se pronunța în primă instanță asupra litigiilor dintre Uniunea Europeană și agenții acesteia (JO 2016, L 200, p. 137), cauza a fost transferată Tribunalului în stadiul în care se afla la 31 august 2016. Această cauză a fost înregistrată cu numărul T‑607/16.
21 OZ a solicitat Tribunalului:
– anularea deciziei în litigiu, precum și a raportului comitetului de anchetă (inclusiv înlăturarea anumitor elemente din acest raport);
– obligarea BEI la plata sumei de 20 000 de euro ca despăgubire pentru prejudiciul moral suferit;
– obligarea BEI la plata sumei de 977 de euro [inclusiv taxa pe valoarea adăugată (TVA)], precum și a sumei provizorii de 5 850 de euro cu titlu de cheltuieli medicale suportate în urma respectivului prejudiciu;
– obligarea BEI la rambursarea cheltuielilor efectuate în cadrul prezentei proceduri, corespunzătoare sumei de 35 100 de euro (inclusiv TVA) și
– trimiterea prezentei cauze la BEI pentru redeschiderea procedurii în materia respectării demnității la locul de muncă și pentru obținerea unei noi decizii a președintelui, redactată în termenii precizați de recurentă.
22 În susținerea acțiunii formulate, OZ a invocat în esență două motive.
23 Primul motiv era întemeiat pe o încălcare a normelor privind procedura de anchetă, precum și a drepturilor procedurale care decurg din articolul 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”) și din articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), ca urmare a faptului că nu ar fi fost respectate mai multe etape ale procedurii de anchetă.
24 Al doilea motiv era întemeiat pe încălcarea articolului 8 din CEDO, precum și a articolului 7 din cartă ca urmare a faptului că raportul comitetului de anchetă, precum și decizia în litigiu conțineau, în opinia OZ, elemente justificative care țineau de viața sa privată, în special referitoare la sănătatea sa psihică, care erau lipsite de relevanță în raport cu obiectul anchetei.
25 La 13 iulie 2017, Tribunalul a pronunțat hotărârea atacată, prin care a respins acțiunea formulată de OZ și a obligat‑o la plata cheltuielilor de judecată.
26 În hotărârea sa, Tribunalul a respins concluziile în despăgubire ale recurentei în ansamblu, considerând că niciuna dintre criticile prezentate de aceasta nu constituia o nelegalitate care putea fi reproșată BEI. În consecință, dat fiind faptul că recurenta afirma că nelegalitățile invocate în susținerea concluziilor sale în anulare corespundeau comportamentele reproșate BEI în cadrul concluziilor sale în despăgubire, Tribunalul a decis că trebuie respinse și concluziile în anulare și, prin urmare, acțiunea în întregime.
Concluziile părților în recurs
27 Prin recursul formulat, OZ solicită Curții:
– anularea, în tot, a hotărârii atacate;
– anularea deciziei în litigiu și a raportului comitetului de anchetă al BEI;
– obligarea BEI la plata sumelor de 977 de euro (inclusiv TVA) cu titlul de cheltuieli medicale suportate până în prezent din cauza prejudiciului suferit și de 5 850 de euro cu titlul cheltuieli medicale viitoare;
– obligarea BEI la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, care se ridică la 20 000 de euro;
– obligarea BEI la rambursarea cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul prezentei proceduri și care se ridică la 35 100 de euro (inclusiv TVA);
– obligarea BEI la rambursarea cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri de recurs și procedurii în fața Tribunalului și
– să dispună trimiterea cauzei pentru redeschiderea de către BEI a procedurii în temeiul politicii în materia demnității la locul de muncă și/sau pentru adoptarea unei noi decizii de către președintele BEI, în termenii precizați de recurentă.
28 BEI solicită Curții:
– respingerea recursului și
– obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la admisibilitate
29 Trebuie arătat că recurenta solicită Curții printre altele să trimită prezenta cauză în fața BEI pentru redeschiderea procedurii de anchetă și pentru adoptarea unei noi decizii de către președintele BEI, redactată în termenii pe care îi precizează.
30 Or, trebuie să se constate că recurenta nu invocă niciun motiv în susținerea acestui capăt de cerere. Recursul nu poate face nici obiectul unei interpretări potrivit căreia raționamentul pe care îl cuprinde ar putea fi înțeles ca reprezentând un motiv sau argumente invocate împotriva hotărârii atacate.
31 Prin urmare, acest capăt de cerere este inadmisibil.
32 Pe de altă parte, BEI consideră că recursul este inadmisibil în totalitate, întrucât, pe de o parte, nu se referă la niciun punct precis din hotărârea atacată și, pe de altă parte, recurenta se limitează să reproducă argumentele expuse deja în cererea introductivă în primă instanță.
33 În această privință, trebuie să se amintească faptul că, în conformitate cu o jurisprudență constantă, rezultă în special din articolul 168 alineatul (1) litera (d) și din articolul 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții că un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din decizia a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere. Nu îndeplinește cerințele de motivare ce rezultă din aceste dispoziții un recurs care se limitează să repete sau să reproducă textual motivele și argumentele care au fost prezentate în fața Tribunalului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 mai 2017, Portugalia/Comisia, C‑338/16 P, EU:C:2017:382, punctul 19 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 20 decembrie 2017, Comunidad Autónoma de Galicia și Retegal/Comisia, C‑70/16 P, EU:C:2017:1002, punctul 48 și jurisprudența citată).
34 Totuși, dacă un recurent contestă interpretarea sau aplicarea dreptului Uniunii efectuate de Tribunal, aspectele de drept analizate în primă instanță pot fi rediscutate în cadrul unui recurs. Astfel, dacă un recurent nu ar putea să se bazeze astfel în recurs pe motive și pe argumente utilizate deja în fața Tribunalului, procedura recursului ar fi lipsită de o parte din sensul său (a se vedea Hotărârea din 17 mai 2017, Portugalia/Comisia, C‑338/16 P, EU:C:2017:382, punctul 20 și jurisprudența citată).
35 În speță, contrar celor susținute de BEI, recursul nu constituie o simplă reiterare a argumentelor invocate deja în primă instanță. Ele sunt îndreptate în realitate împotriva motivării hotărârii atacate, aceasta fiind contestată cu privire la respectarea drepturilor fundamentale de care se prevalează recurenta, și permit, în consecință, Curții să efectueze controlul său. Pe de altă parte, contrar celor susținute de BEI, recursul menționează punctele hotărârii atacate care sunt contestate.
36 Prin urmare, cu excepția capătului de cerere menționat la punctul 29 din prezenta hotărâre, recursul este admisibil.
Cu privire la fond
37 În susținerea recursului formulat, recurenta invocă trei motive, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 47 din cartă, precum și a articolului 6 din CEDO, al doilea, pe încălcarea articolului 7 din cartă, precum și a articolului 8 din CEDO și, respectiv, al treilea, pe o denegare de dreptate.
38 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, atât timp cât Uniunea nu este parte la CEDO, nu poate fi angajată răspunderea sa în temeiul acesteia. Totuși, rezultă din articolul 52 alineatul (3) din cartă că înțelesul și întinderea drepturilor garantate de cartă sunt aceleași ca și cele pe care le conferă articolele corespunzătoare din CEDO.
39 În aceste condiții, trebuie să se examineze primul‑al treilea motiv numai în raport cu dispozițiile cartei.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 47 din cartă
Argumentația părților
40 Prin intermediul primului motiv, care se împarte în patru aspecte, recurenta reproșează Tribunalului, în primul rând, că a stabilit în mod eronat întinderea drepturilor procedurale de care dispunea, în al doilea rând, că nu a dedus consecințele nerespectării termenelor care reglementează procedura de anchetă, în al treilea rând, că a apreciat în mod eronat componența corectă a comitetului de anchetă și, în al patrulea rând, că a respins argumentele sale care puneau în discuție tratamentul confidențial al plângerii sale.
41 Prin intermediul primului aspect al primului motiv, întemeiat pe stabilirea eronată a întinderii drepturilor sale procedurale, recurenta reproșează în esență Tribunalului că a încălcat, la punctele 52-54 din hotărârea atacată, principiul dreptului la un proces echitabil, în special principiile contradictorialității și egalității armelor, considerând că nu era nelegal faptul că comitetul de anchetă nu i‑a permis să ia cunoștință de declarațiile persoanei acuzate de hărțuire și ale diferitor martori audiați în cursul anchetei, nici să ia poziție cu privire la aceste declarații, care au servit drept temei pentru decizia de respingere a plângerii sale, în timp ce declarațiile recurentei au fost comunicate respectivei persoane în formă de rezumat, pentru ca aceasta să poată formula comentarii.
42 În al doilea rând, recurenta reproșează Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept considerând că comitetul de anchetă nu era nicidecum obligat să convoace toți martorii citați în cadrul anchetei.
43 În al treilea rând, recurenta reproșează Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept atunci când a reținut că este legal faptul că respectivul comitet a înlăturat rapoartele medicale pe care le‑a prezentat.
44 BEI contestă temeinicia acestor argumente, arătând în esență, mai întâi, că principiul egalității armelor nu se aplică decât atunci când părțile sunt implicate în proceduri judiciare. Or, procedura prevăzută de politica în materia demnității la locul de muncă ar fi o procedură administrativă. În plus, Tribunalul ar fi reținut în mod corect că statutul autorului plângerii și cel al persoanei acuzate de hărțuire nu sunt comparabile și că, în consecință, drepturile lor procedurale sunt diferite.
45 BEI consideră în continuare că, întrucât procedura urmată în fața comitetului de anchetă nu este de natură judiciară, nicio dispoziție nu impune ca acest comitet să citeze anumiți martori sau să informeze partea care i‑a solicitat că aceștia nu sunt disponibili.
46 În sfârșit, în ceea ce privește rapoartele medicale prezentate de recurentă, BEI menționează lipsa lor de valoare probatorie, deoarece medicii nu au avut cunoștință în mod direct de fapte, ci s‑au încrezut pur și simplu în afirmațiile recurentei.
Aprecierea Curții
47 Trebuie subliniat că în mod greșit recurenta consideră că comitetul de anchetă, care emite un aviz pe care se întemeiază președintele BEI, precum și acesta din urmă sunt organisme care pot fi asimilate unei „instanțe”, în sensul articolului 47 din cartă.
48 Astfel, este evident că nici comitetul de anchetă, instanță ad‑hoc, ai cărui membri sunt numiți de președintele BEI și care formulează recomandări fără caracter obligatoriu în urma unei anchete, nici președintele BEI nu îndeplinesc criteriile precizate de Curte în jurisprudența sa, pentru a defini noțiunea „instanță”, în sensul articolului 47 din cartă (a se vedea în special în ceea ce privește noțiunea „instanță”, Hotărârea din 27 februarie 2018, Associação Sindical dos Juízes Portugueses, C‑64/16, EU:C:2018:117, punctul 38 și jurisprudența citată). Prin urmare, aceștia nu pot fi considerați nici în mod individual, nici împreună, drept „instanțe judecătorești constituite în prealabil prin lege”, în sensul acestui articol 47.
49 Rezultă că, în speță, articolul 47 din cartă nu este aplicabil și că, în consecință, recurenta nu poate să invoce, în susținerea primului aspect al primului motiv, încălcarea acestui articol.
50 Totuși, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 52 și 53 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că, în cadrul unei proceduri precum cea în cauză, pretinsa victimă a unei hărțuiri se poate prevala de dreptul de a fi ascultată, în temeiul principiului bunei administrări.
51 Astfel, articolul 41 din cartă, intitulat „Dreptul la bună administrare”, prevede la alineatul (1) că orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într‑un termen rezonabil din partea instituțiilor și organelor Uniunii.
52 Pe de altă parte, alineatul (2) al articolului 41 menționat prevede că acest drept la bună administrare cuprinde în principal dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere, dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidențialitate și de secretul profesional și comercial, precum și obligația administrației de a‑și motiva deciziile.
53 În special, dreptul de a fi ascultat garantează oricărei persoane posibilitatea de a‑și exprima în mod util și efectiv punctul de vedere în cursul procedurii administrative și înainte de adoptarea oricărei decizii susceptibile să îi afecteze în mod defavorabil interesele (a se vedea în special Hotărârea din 22 noiembrie 2012, M., C‑277/11, EU:C:2012:744, punctul 87, și Hotărârea din 11 decembrie 2014, Boudjlida, C‑249/13, EU:C:2014:2431, punctul 36).
54 Drept urmare, revine Curții sarcina de a verifica dacă Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a statuat, la punctul 54 din hotărârea atacată, că nu a fost săvârșită nicio nelegalitate de către comitetul de anchetă, în ceea ce privește dreptul de a fi ascultat în temeiul principiului bunei administrări.
55 În această privință, este necesar să se considere că decizia în litigiu constituie, din moment ce respinge plângerea recurentei, o măsură individuală luată în privința sa și care îi aduce atingere, în sensul articolului 41 alineatul (2) din cartă.
56 Rezultă că comitetul de anchetă, înainte de a transmite recomandările sale președintelui BEI și, în orice caz, acesta, înainte ca acesta să ia o decizie care să îi aducă atingere recurentei, erau obligați să respecte dreptul acesteia de a fi ascultată în calitate de petentă.
57 În special, recurenta era îndreptățită, pentru a putea să își prezinte observațiile în mod util, să i se comunice, cel puțin, un rezumat al declarațiilor persoanei acuzate de hărțuire și ale diferitor martori audiați, în măsura în care acestea au fost utilizate de comitetul de anchetă, în raportul său, pentru a formula recomandări președintelui BEI, în considerarea cărora acesta și‑a întemeiat decizia în litigiu, comunicarea acestui rezumat trebuind să fie efectuată cu respectarea, dacă era cazul, a intereselor legitime legate de confidențialitate.
58 În speță, este necontestat faptul că recurenta a fost ascultată numai la începutul procedurii de anchetă. În schimb, ea nu a fost ascultată nici înainte ca respectivul comitet de anchetă să adreseze recomandările sale președintelui BEI, nici înainte ca acesta din urmă să ia decizia în litigiu.
59 Rezultă că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că nu a constatat că era contrară cerințelor care rezultă din articolul 41 din cartă împrejurarea că recurentei nu i s‑a comunicat, cel puțin, un rezumat al declarațiilor persoanei acuzate de hărțuire și ale diferitor martori și că nu a putut fi ascultată cu privire la acestea, astfel încât ea nu a fost în măsură să formuleze în mod util observații cu privire la conținutul acestora înainte ca respectivul comitet de anchetă să transmită recomandările sale președintelui BEI și, în orice caz, înainte ca acesta să ia decizia în litigiu, care îi aducea atingere.
60 Fără a fi necesară examinarea celorlalte argumente invocate de recurentă în cadrul primului aspect al primului motiv, nici a celorlalte aspecte ale acestui motiv, se impune anularea hotărârii atacate în măsura în care a respins concluziile în despăgubire din acțiunea recurentei, întemeiate pe răspunderea BEI pentru pretinsele nelegalități săvârșite în cadrul procedurii de anchetă, inclusiv încălcarea dreptului recurentei la soluționarea cauzei sale în mod echitabil, precum și concluziile în anulare din această acțiune.
Cu privire la al doilea și la al treilea motiv, întemeiate pe încălcarea articolului 7 din cartă
61 Al doilea motiv de recurs este întemeiat pe eroarea de drept pe care ar fi săvârșit‑o Tribunalul considerând că comitetul de anchetă nu a încălcat articolul 7 din cartă prin faptul că a inclus anumite aspecte ale vieții private a recurentei în raportul său de anchetă. Al treilea motiv este întemeiat pe faptul că, procedând astfel, Tribunalul a săvârșit de asemenea o denegare de dreptate.
62 Întrucât aceste două motive se întemeiază pe argumente care se suprapun în parte, acestea trebuie examinate împreună.
Argumentația părților
63 Recurenta invocă în esență o eroare de drept săvârșită de Tribunal în interpretarea articolului 7 din cartă, referitor la dreptul la respectarea vieții private, întrucât acesta ar fi considerat în mod greșit că BEI nu a săvârșit o greșeală prin neeliminarea, din raportul comitetului de anchetă și din decizia în litigiu, a referirilor la aspecte care țineau de viața sa privată, care ar fi excesive, lipsite de relevanță și excluse din domeniul de competență al comitetului de anchetă. În această privință, recurenta menționează în special faptul că acest raport se referă la relația sa complicată cu șeful de divizie din acea perioadă, la dificultățile sale de a accepta orice formă de critică, la nerăbdarea sa de a progresa în carieră, aceste elemente nefiind, în opinia sa, necesare în mod direct pentru a stabili dacă a fost victima unei hărțuiri sexuale. Ea susține că aceste comentarii sunt de asemenea dăunătoare sănătății sale, astfel cum ar reieși cu claritate dintr‑un nou raport medical.
64 BEI contestă toate aceste susțineri.
Aprecierea Curții
65 Dreptul la respectarea vieții private, garantat la articolul 7 din cartă, nu este absolut. Acest drept poate presupune restricții, precum cele în discuție, cu condiția ca acestea să răspundă efectiv unor obiective de interes general urmărite de Uniune și să nu constituie, în raport cu scopul urmărit, o ingerință disproporționată.
66 În această privință, este cert că procedura în litigiu răspunde unui obiectiv de interes general, și anume identificarea eventualelor practici de hărțuire, în special sexuală, care aduc atingere demnității umane.
67 Este necesar, prin urmare, să se examineze dacă includerea în raportul comitetului de anchetă și în decizia în litigiu a unor elemente care țineau de viața privată a recurentei, pretins excesive și lipsite de relevanță, constituie, din perspectiva obiectivului urmărit, o restricție disproporționată a dreptului la respectarea vieții private.
68 În această privință, mai întâi, Tribunalul a arătat, la punctul 71 din hotărârea atacată, că aceste elemente erau trimiteri directe la declarațiile martorilor și că menționarea acestor declarații a permis evidențierea elementelor pe care s‑a întemeiat comitetul de anchetă pentru a formula recomandări.
69 În continuare, la punctul 72 din această hotărâre, Tribunalul a considerat că, contrar susținerilor recurentei, comitetul de anchetă nu a emis concluzii sau afirmații privind starea de sănătate a acesteia, ci s‑a limitat să reia declarațiile martorilor. Or, acest comitet nu a dedus din acestea nicio concluzie de ordin medical.
70 În sfârșit, la punctul 74 din hotărârea menționată, Tribunalul a considerat că, în orice caz, raportul comitetului de anchetă a fost un document intern adresat exclusiv președintelui BEI, precum și celor două părți interesate, și că nu avea, așadar, vocația de a face obiectul unei difuzări.
71 Având în vedere cele de mai sus, nu rezultă că referirile la aspecte care țineau de viața privată a recurentei, incluse în raportul comitetului de anchetă și în decizia în litigiu, sunt excesive și lipsite de relevanță.
72 Prin urmare, Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept în raport cu articolul 7 din cartă, statuând că, în acest raport și în această decizie, aspectele menționate anterior nu constituiau un comportament nelegal din partea BEI.
73 În al treilea rând, în ceea ce privește caracterul pretins prejudiciabil al anumitor comentarii referitoare la sănătatea recurentei, aceasta din urmă se referă la un nou raport medical al unui psihoterapeut, întocmit în luna iulie a anului 2016, cu alte cuvinte după redactarea raportului comitetului de anchetă. În această privință, este suficient să se arate că, în recursul formulat, recurenta nu reproșează Tribunalului că a omis să țină cont de acest raport medical.
74 În consecință, al doilea și al treilea motiv de recurs trebuie să fie respinse.
Cu privire la acțiunea în fața Tribunalului
75 Conform articolului 61 primul paragraf a doua teză din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aceasta din urmă poate, în cazul în care anulează decizia Tribunalului, să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată.
76 Or, trebuie amintit că rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că o încălcare a dreptului la apărare, în special a dreptului de fi ascultat, nu determină anularea deciziei adoptate în urma unei proceduri decât dacă, în lipsa acestei neregularități, această procedură ar fi putut avea un rezultat diferit (Hotărârea din 10 septembrie 2013, G. și R., C‑383/13 PPU, EU:C:2013:533, punctul 38, precum și Hotărârea din 3 iulie 2014, Kamino International Logistics și Datema Hellmann Worldwide Logistics, C‑129/13 și C‑130/13, EU:C:2014:2041, punctul 79).
77 În speță, este necesar să se arate că, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 59 din prezenta hotărâre, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că nu a constatat că era contrară cerințelor care rezultă din articolul 41 din cartă împrejurarea că recurentei nu i s‑a comunicat, cel puțin, un rezumat al declarațiilor persoanei acuzate de hărțuire și ale diferitor martori și că nu a putut fi ascultată cu privire la acestea, astfel încât nu a fost în măsură să formuleze în mod util observații cu privire la conținutul acestora înainte ca respectivul comitet de anchetă să fi transmis recomandările sale președintelui BEI și, în orice caz, înainte ca acesta din urmă să fi luat decizia în litigiu, care îi aducea atingere.
78 Această neregularitate a afectat în mod inevitabil atât conținutul raportului comitetului de anchetă, cât și pe cel al deciziei în litigiu, astfel încât acest raport, precum și această decizie ar fi putut avea în mod rezonabil un rezultat diferit.
79 Cu toate acestea, dat fiind faptul că respectivul raport constituie un simplu act pregătitor al deciziei menționate, care nu poate, prin urmare, să fie considerat un act atacabil și care nu poate, astfel, să fie anulat, se impune numai anularea deciziei în litigiu.
80 În ceea ce privește concluziile în despăgubire, amintite la punctul 60 din prezenta hotărâre, trebuie să se arate, pe de o parte, că anularea deciziei în litigiu constituie o reparare adecvată a prejudiciului moral pe care recurenta l‑a putut suferi în speță.
81 Concluziile în despăgubire care urmăresc repararea acestui prejudiciu moral sunt, așadar, lipsite de obiect și nu este necesară pronunțarea în această privință (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 iulie 1987, Hochbaum și Rawes/Comisia, 44/85, 77/85, 294/85 și 295/85, EU:C:1987:348, punctul 22).
82 Pe de altă parte, în ceea ce privește concluziile privind obligarea BEI să plătească recurentei suma de 977 de euro (inclusiv TVA), precum și o sumă provizorie de 5 850 de euro cu titlu de cheltuieli medicale efectuate, este necesar să se arate că nu s‑a stabilit nicio legătură de cauzalitate între nelegalitatea comisă de BEI, constatată la punctul 77 din prezenta hotărâre, și aceste cheltuieli medicale și nici nu s‑a invocat o astfel de legătură. Astfel, în cererea sa introductivă în primă instanță, recurenta susține că aceste cheltuieli medicale sunt „consecința directă” a hărțuirii sexuale pe care pretinde că a suferit‑o. Pe de altă parte, în ceea ce privește „suma provizorie” de 5 850 de euro pentru cheltuielile medicale viitoare solicitată de recurentă, acest capăt de cerere este, în orice caz, prematur, deoarece astfel de cheltuieli nu au fost încă suportate.
83 În aceste condiții, trebuie respinse concluziile în despăgubire amintite la punctul precedent din prezenta hotărâre.
Cu privire la cheltuielile de judecată
84 Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.
85 Potrivit articolului 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
86 Întrucât BEI a căzut în pretenții cu privire la partea esențială a concluziilor sale, se impune ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, să fie obligată să suporte și cheltuielile de judecată efectuate de OZ, conform concluziilor acesteia din urmă, aferente atât procedurii în primă instanță, cât și procedurii de recurs.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară și hotărăște:
1) Anulează Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 13 iulie 2017, OZ/BEI (T‑607/16, nepublicată, EU:T:2017:495), în măsura în care a respins, pe de o parte, concluziile în despăgubire formulate de OZ în acțiunea sa, întemeiate pe răspunderea Băncii Europene de Investiții (BEI) pentru pretinsele nelegalități săvârșite în cadrul procedurii de anchetă, inclusiv încălcarea dreptului recurentei la soluționarea cauzei sale în mod echitabil, precum și, pe de altă parte, concluziile în anulare care figurau în această acțiune.
2) Respinge în rest recursul.
3) Anulează decizia președintelui Băncii Europene de Investiții, din 16 octombrie 2015, de a nu da curs plângerii pentru hărțuire sexuală depuse de OZ.
4) Respinge în rest acțiunea.
5) Obligă Banca Europeană de Investiții să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și cheltuielile de judecată efectuate de OZ, aferente atât procedurii în primă instanță, cât și procedurii de recurs.
Semnături