Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Finanzgericht Bremen (Germania) la 2 septembrie 2020 – S/Familienkasse Niedersachsen-Bremen der Bundesagentur für Arbeit

(Cauza C-411/20)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Finanzgericht Bremen

Părțile din procedura principală

Reclamantă: S

Pârâtă: Familienkasse Niedersachsen-Bremen der Bundesagentur für Arbeit

Întrebările preliminare

Articolul 24 din Directiva 2004/38/CE1 și articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 883/20042 trebuie interpretate în sensul că se opun reglementării unui stat membru conform căreia un resortisant al unui alt stat membru care își stabilește domiciliul sau reședința obișnuită pe teritoriul primului stat membru și care nu face dovada unor venituri pe teritoriul național din agricultură sau din silvicultură, dintr-o activitate profesională, dintr-o activitate independentă sau dintr-o activitate salariată, nu are dreptul, în primele trei luni de la stabilirea domiciliului sau a reședinței obișnuite, la prestații familiale în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (j) coroborat cu articolul 1 litera (z) din Regulamentul nr. 883/2004, în timp ce un resortisant al statului membru în cauză, care se găsește într-o situație identică, are dreptul, fără a face dovada unor venituri din agricultură sau din silvicultură, dintr-o activitate profesională, dintr-o activitate independentă sau dintr-o activitate salariată, la prestații familiale în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (j) coroborat cu articolul 1 litera (z) din Regulamentul nr. 883/2004?

____________

1     Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (denumită în continuare „Directiva 2004/38”) (JO 2004, L 158, p. 77, Ediție specială, 05/vol. 8, p. 56).

2     Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO 2004, L 166, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 82).