HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE (Camera întâi)
17 noiembrie 2009(*)
„Funcție publică – Concurs general – Domeniul luptei antifraudă – Anunț de concurs EPSO/AD/116/08 și EPSO/AD/117/08 – Imposibilitate pentru candidați de a se înscrie simultan la mai multe concursuri – Respingerea candidaturii reclamantei la concursul EPSO/AD/117/08”
În cauza F‑99/08,
având ca obiect o acțiune formulată în temeiul articolului 236 CE și al articolului 152 EA,
Rita Di Prospero, agent temporar al Comisiei Comunităților Europene, cu domiciliul în Uccle (Belgia), reprezentată de S. Rodrigues și C. Bernard‑Glanz, avocați,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Comunităților Europene, reprezentată de doamnele C. Berardis‑Kayser și B. Eggers, în calitate de agenți,
pârâtă,
TRIBUNALUL (Camera întâi),
compus din domnii S. Gervasoni (președinte), H. Kreppel și H. Tagaras (raportor), judecători,
grefier: domnul R. Schiano, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 18 mai 2009,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin cererea primită la grefa Tribunalului la 12 decembrie 2008 prin fax (depunerea originalului a avut loc la 15 decembrie 2008), doamna Di Prospero a introdus prezenta acțiune având ca obiect anularea deciziei Oficiului Comunităților Europene pentru Selecția Personalului (EPSO) prin care nu i s‑a permis să își depună candidatura la concursul EPSO/AD/117/08, decizie care a rezultat din coroborarea anunțului de concurs, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 23 ianuarie 2008 (JO C 16 A, p. 1), care prevedea organizarea concursurilor generale EPSO/AD/116/08 pentru recrutarea de administratori (AD 8) în domeniul luptei antifraudă și EPSO/AD/117/08 pentru recrutarea de administratori principali (AD 11) în același domeniu (denumit în continuare „anunțul de concurs”, și a mesajelor electronice adresate reclamantei de EPSO la 26 și la 27 februarie 2008.
Cadrul juridic
2 Articolul 4 din Statutul funcționarilor Comunităților Europene (denumit în continuare „statutul”) prevede:
„Orice numire sau promovare nu poate avea ca obiect decât ocuparea unui loc de muncă vacant, în condițiile prevăzute de prezentul statut.
Orice loc de muncă vacant într‑o instituție este adus la cunoștința personalului instituției respective de îndată ce autoritatea împuternicită să facă numiri decide ocuparea locului de muncă în cauză.
În cazul în care nu este posibilă ocuparea unui loc de muncă vacant prin transfer, prin numire, în temeiul articolului 45a, sau prin promovare, locul de muncă vacant respectiv este adus la cunoștința personalului celorlalte instituții și/sau se organizează un concurs intern.”
3 Articolul 27 din statut prevede:
„Recrutarea trebuie să vizeze asigurarea angajării funcționarilor cu cel mai înalt nivel de independență, de competență, de eficiență și de integritate, recrutați pe o bază geografică cât mai largă dintre resortisanții statelor membre ale Comunităților.
Niciun post nu poate fi rezervat resortisanților unui anumit stat membru.”
4 Articolul 29 alineatul (1) din statut prevede:
„În vederea ocupării posturilor vacante dintr‑o instituție, autoritatea împuternicită să facă numiri, după ce a analizat:
(a) posibilitățile de ocupare a unui post prin:
(i) transfer sau
(ii) numire în conformitate cu articolul 45a sau
(iii) promovare
în cadrul instituției;
(b) cererile de transfer ale funcționarilor cu același grad din alte instituții și/sau posibilitățile de a organiza un concurs intern în cadrul instituției, deschis numai funcționarilor și agenților temporari menționați la articolul 2 din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Comunităților Europene,
inițiază procedura de concurs pe bază de dosare, pe bază de examene sau atât pe bază de dosare, cât și de examene. Procedura de concurs este stabilită în anexa III.
Această procedură poată fi inițiată și în vederea constituirii unei rezerve pentru recrutări ulterioare.”
5 În temeiul articolului 1 alineatul (1) din anexa III la statut:
„Anunțul de concurs este stabilit de autoritatea împuternicită să facă numiri, după consultarea comisiei paritare.
Acesta trebuie să specifice:
(a) natura concursului (concurs intern în cadrul instituției, concurs intern în cadrul instituțiilor, concurs general și, după caz, comun pentru două sau mai multe instituții);
(b) modalitățile (concurs pe bază de dosare, pe bază de examene sau pe bază de dosare și examene);
(c) natura funcțiilor și atribuțiilor aferente posturilor care urmează să fie ocupate, precum și grupa de funcții și gradul propuse;
(d) ținând seama de articolul 5 alineatul (3) din statut, diplomele și alte calificări sau nivelul de experiență cerut pentru posturile care urmează să fie ocupate;
(e) în cazul unui concurs pe bază de examene, natura examenelor și baremul corespunzător fiecăruia;
(f) eventual, cunoștințele lingvistice cerute de natura specifică a posturilor care urmează să fie ocupate;
(g) eventual, limita de vârstă, precum și creșterea limitei de vârstă aplicabile agenților angajați în muncă de cel puțin un an;
(h) termenul de depunere a candidaturilor;
(i) după caz, derogările acordate în temeiul articolului 28 litera (a) din statut.
[…]”
6 Anunțul de concurs prevede organizarea concursurilor generale EPSO/AD/116/08 pentru recrutarea de administratori (AD 8) și EPSO/AD/117/08 pentru recrutarea de administratori principali (AD 11) în domeniul luptei antifraudă. De asemenea, în paralel, EPSO a organizat, tot în domeniul luptei antifraudă, concursul EPSO/AST/45/08 pentru recrutarea de asistenți (AST 4), al cărui anunț a fost publicat în același Jurnal Oficial al Uniunii Europene din 23 ianuarie 2008 (JO C 16 A, p. 16).
7 Al cincilea paragraf al titlului I din anunțul de concurs, titlu numit „Natura atribuțiilor și condiții de admitere” (denumit în continuare „clauza contestată”), este formulat după cum urmează:
„Se atrage atenția candidaților asupra faptului că probele de concurs [EPSO/AD/116/08, EPSO/AD/117/08 și EPSO/AST/45/08] s‑ar putea organiza simultan. Prin urmare, candidații nu se pot înscrie decât la unul dintre aceste trei concursuri. Această alegere trebuie făcută în momentul înscrierii electronice și nu va putea fi modificată după data limită de înscriere.”
8 La punctul B litera (b) din titlul I al anunțului de concurs, referitor la condițiile specifice de admitere, se prevede:
„[…]
2. Experiență profesională
EPSO/AD/116/08 A[dministratori] (AD 8) Candidații trebuie: – ulterior calificării/diplomei cerute […], [sau] – ulterior calificării/diplomei și experienței profesionale cerute […] să fi dobândit o experiență profesională de cel puțin 9 ani, dintre care cel puțin jumătate în activități legate de lupta antifraudă. | EPSO/AD/117/08 A[dministratori principali] (AD 11) Candidații trebuie: – ulterior calificării/diplomei cerute […], [sau] – ulterior calificării/diplomei și experienței profesionale cerute […] să fi dobândit o experiență profesională de cel puțin 16 ani, dintre care cel puțin jumătate în activități legate de lupta antifraudă. |
[…]”
9 Data limită stabilită pentru înscrierea electronică la concursurile EPSO/AD/l16/08 și EPSO/AD/117/08 era 26 februarie 2008.
Situația de fapt
10 Reclamanta, agent temporar în cadrul Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), și‑a depus, la 26 februarie 2008, candidatura online la concursul EPSO/AD/116/08. Ulterior, când a dorit să se înscrie, prin același procedeu electronic, la concursul EPSO/AD/117/08, nu a mai fost în măsură să o facă, întrucât site‑ul internet al EPSO nu i‑a mai permis. Prin mesajul electronic din aceeași zi, reclamanta a solicitat EPSO ca înscrierea sa la acest din urmă concurs să fie acceptată; în aceeași zi, 26 februarie 2008, EPSO a răspuns că, potrivit anunțului de concurs, candidații puteau să își depună candidatura numai la unul dintre cele trei concursuri. A doua zi, la 27 februarie 2008, EPSO i‑a confirmat această informație.
11 Reclamanta a formulat la 26 mai 2008 o reclamație împotriva deciziei EPSO de a fi refuzat depunerea candidaturii sale la concursul EPSO/AD/117/08. Prin nota din 2 septembrie 2008, comunicată la 4 septembrie 2008, EPSO a respins această reclamație.
Concluziile părților și procedura
12 Reclamanta a solicitat Tribunalului:
– declararea cererii drept admisibilă;
– anularea deciziei EPSO de a nu i se fi permis depunerea candidaturii la concursul EPSO/AD/117/08;
– obligarea Comisiei Comunităților Europene la plata cheltuielilor de judecată.
13 Comisia a solicitat Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
14 În cadrul măsurilor de organizare a procedurii luate în conformitate cu articolul 56 din Regulamentul de procedură și aduse la cunoștința părților prin scrisorile din 6 aprilie 2009, Tribunalul a solicitat Comisiei anumite precizări. Comisia s‑a conformat acestor măsuri de organizare în termenul stabilit.
Argumentele părților
15 În susținerea concluziilor sale în anulare, reclamanta invocă două motive. Primul motiv este întemeiat pe încălcarea articolelor 4 și 29 din statut, precum și a articolului 1 din anexa III la statut, prin faptul că prin clauza contestată s‑ar adăuga „implicit însă în mod necesar” o condiție „pentru a avea dreptul de a candida”, care nu este prevăzută și nici autorizată de statut. Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 27 primul paragraf din statut și a principiilor care decurg din acesta pentru punerea sa în aplicare, clauza contestată având drept consecință – potrivit reclamantei – pe de o parte, a nu permite recrutarea personalului cu „cel mai înalt nivel de independență, de competență, de eficiență și de integritate” și, pe de altă parte, de a împiedica o recrutare „ pe o bază […] cât mai largă”.
16 După ce a indicat, pe de o parte, că reclamanta invocă, în realitate, o excepție de nelegalitate cu privire la clauza contestată și după ce, pe de altă parte, a pus în discuție, în special cu ocazia ședinței, interesul reclamantei de a exercita acțiunea, Comisia a solicitat respingerea motivelor ca neîntemeiate. În special, aceasta subliniază că clauza contestată nu este incompatibilă cu obiectivul vizat la articolul 27 primul paragraf din statut și că aceasta a fost adoptată în conformitate cu interesul serviciului, precum și cu principiile proporționalității și bunei administrări.
Aprecierea Tribunalului
Cu privire la interesul de a exercita acțiunea
17 Comisia a invocat, în mod implicit în înscrisurile sale, apoi în mod explicit cu ocazia ședinței, chestiunea interesului reclamantei de a exercita acțiunea. Astfel, aceasta a susținut că reclamanta nu îndeplinea, în orice situație, condițiile specifice de admitere la concursul EPSO/AD/117/08 legate de experiența profesională, întrucât aceasta nu s‑ar putea prevala de toți cei 16 ani de experiență profesională, deoarece perioada consacrată redactării tezei de doctorat nu putea fi considerată o astfel de experiență.
18 În această privință, rezultă din actul de candidatură al reclamantei pentru concursul EPSO/AD/116/08 că aceasta avea o experiență profesională de 13 de ani și 6 luni, dintre care – potrivit reclamantei – 9 ani și 2 luni în domeniul luptei antifraudă, fără a lua în calcul cei 3 ani de doctorat pe parcursul cărora ar fi fost, pe o perioadă de 2 ani, asistentă la universitate; de altfel, rezultă din dosar că, pentru perioada de doctorat, reclamanta solicitase EPSO informații, prin mesajul electronic din 1 februarie 2008 (adică înainte de înscrierea sa la concurs), cu privire la posibilitatea de a se ține seama de această perioadă ca experiență profesională, EPSO răspunzând că o asemenea problemă urma să fie soluționată de comisia de evaluare din cadrul concursului.
19 Potrivit jurisprudenței, noțiunea de experiență profesională cerută trebuie să fie interpretată exclusiv în lumina finalităților concursului în cauză, astfel cum rezultă din descrierea generală a sarcinilor care trebuie îndeplinite (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 22 mai 2008, Pascual‑García/Comisia, F‑145/06, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 64).
20 Într‑adevăr, în cadrul răspunsurilor sale la măsurile de organizare a procedurii, Comisia a indicat că, în vederea admiterii candidaților la concursurile EPSO/AD/116/08 și EPSO/AD/117/08, comisia de evaluare nu acceptase ca experiență profesională cerută decât o experiență „profesională efectivă, în mod normal întemeiată pe un contract de muncă” și că perioada de unul sau mai mulți ani consacrată redactării unei teze de doctorat nu fusese luată în considerare, cu excepția „timpului (parțial) reglementat printr‑un contract de muncă, de exemplu ca asistent universitar”. Cu toate acestea, în măsura în care neadmiterea reclamantei la concursul EPSO/AD/117/08 nu rezultă dintr‑o decizie a comisiei de evaluare de constatare a neîndeplinirii condiției experienței profesionale de 16 ani, ci din simpla imposibilitate de a se înscrie la concursul respectiv, imposibilitate practică rezultată din sistemul informatic instituit de EPSO pentru înscrierea la concursurile în cauză (citate la punctul 6 din prezenta hotărâre) și confirmată și explicată prin scrisorile EPSO din 26 și din 27 februarie 2008, singura afirmație a Comisiei reprodusă mai sus nu este suficientă pentru a determina Tribunalul să respingă acțiunea drept inadmisibilă pentru lipsa interesului de a exercita acțiunea.
21 În primul rând, afirmația Comisiei nu este însoțită de o atestare scrisă din partea comisiei de evaluare care să certifice susținerile referitoare la anii consacrați redactării unei teze de doctorat din perspectiva experienței profesionale, nici chiar de alte mijloace de probă, precum referiri concrete la cazuri similare sau identice cazului reclamantei, și anume la situația candidaților care s‑au înscris la concursul EPSO/AD/117/08, însă a căror candidatură nu a fost admisă pentru nerespectarea condiției privind experiența profesională din cauza faptului că redactarea unei teze de doctorat, în lipsa unui contract de muncă pentru postul de asistent universitar, nu a putut fi luată în considerare drept experiență profesională. În schimb, cu ocazia ședinței, reclamanta a susținut (desigur, fără ca susținerea sa să fi fost confirmată de Comisie, care însă nici nu a contrazis‑o, ci a indicat, pur și simplu, că va putea eventual să procedeze la o verificare) că, printre candidații care au reușit la concursul EPSO/AD/117/08, un candidat invocase un an petrecut la o „law school” în Anglia drept experiență profesională.
22 În al doilea rând, este desigur adevărat că, în principiu, comisia de evaluare din cadrul concursului dispune de o putere discreționară în aprecierea experienței profesionale a candidaților ca o condiție de admitere la concurs, atât în ceea ce privește natura și durata acesteia, cât și în ceea ce privește raportul mai mult sau mai puțin apropiat pe care îl are cu exigențele postului care trebuie ocupat, și că, în cadrul controlului de legalitate, instanța comunitară trebuie să se limiteze la verificarea împrejurării dacă o eroare vădită nu a viciat exercitarea acestei atribuții (a se vedea Hotărârea Pascual‑García/Comisia, citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată). Cu toate acestea, presupunând că, în speță, comisia de evaluare din cadrul concursului și‑a stabilit o linie de conduită conform căreia perioada consacrată redactării unei teze de doctorat nu era luată în considerare drept experiență profesională, această linie de conduită a fost stabilită și menținută în mod obligatoriu pentru candidaturile admisibile (pentru care comisia de evaluare a trebuit să analizeze condiția privind experiența profesională) și, în orice caz, fără a ține seama de situația specială a reclamantei (sau, eventual, de situația altor persoane cărora nu li s‑a permis de asemenea să se înscrie la concursul EPSO/AD/117/08); or, probabil că experiența profesională a acestor din urmă persoane, inclusiv a reclamantei, a prezentat particularități de natură să determine comisia de evaluare din cadrul concursului să perceapă în mod diferit condiția privind experiența profesională. Astfel, nimic nu exclude ca, în cazul în care comisia de evaluare din cadrul concursului ar fi avut cunoștință de experiența profesională a reclamantei (sau a altor persoane a căror înscriere a fost refuzată), fie să își fi stabilit o linie de conduită diferită, prin acceptarea posibilității de a lua în considerare drept experiență profesională o anumită perioadă de redactare a tezei de doctorat în lipsa unui contract de muncă remunerat, în anumite condiții (de exemplu, ca perioada consacrată exclusiv redactării să nu depășească un anumit procent din perioada pe parcursul căreia, în cadrul elaborării tezei, partea în cauză a ocupat un post remunerat, în calitate de asistent universitar sau un alt post), fie să fi admis derogări în anumite cazuri (de exemplu, pentru tezele a căror temă prezintă un raport deosebit de strâns cu domeniul vizat prin anunțul de concurs).
23 În al treilea rând, deși este adevărat că, fiind sesizat cu o problemă similară, Tribunalul, pentru a considera că o perioadă de studii doctorale fusese pe drept luată în considerare drept experiență profesională, s‑a referit expres la împrejurarea că activitățile de cercetare în cauză erau nu numai reale și efective, dar și remunerate, nimic din raționamentul sau din cuprinsul deciziei Tribunalului, pronunțată în împrejurări de fapt specifice, nu permite o interpretare în sensul că, pentru a fi considerată experiență profesională, activitatea legată de pregătirea unui doctorat trebuie, în orice situație, să presupună de asemenea prestații remunerate și că o decizie contrară a unei comisii de evaluare din cadrul unui concurs ar constitui o eroare vădită (a se vedea Hotărârea Pascual‑García/Comisia, citată anterior, punctele 57, 65 și 66).
24 În al patrulea rând, respingerea acțiunii drept inadmisibilă pentru lipsa interesului de a exercita acțiunea ar priva reclamanta de dreptul de a solicita analizarea de către comisia de evaluare din cadrul concursului, în contextul special al depunerii candidaturii sale, chestiunea generală a luării în considerare drept experiență profesională cerută printr‑un anunț de concurs a perioadei consacrate elaborării unei teze de doctorat; aceasta în condițiile în care, în special din cauza puterii discreționare de care dispune comisia de evaluare din cadrul concursului în aprecierea experienței profesionale, nu există cu privire la această problemă o jurisprudență clară și cu aplicabilitate generală și în condițiile în care EPSO, atunci când reclamanta a adresat întrebarea, nu a putut răspunde la aceasta și a indicat pur și simplu că problema urma să fie soluționată de comisia de evaluare din cadrul concursului (a se vedea punctul 18 din prezenta hotărâre).
25 Rezultă de aici că acțiunea este admisibilă.
Cu privire la concluziile în anulare
Cu privire la articolul 27 primul paragraf din statut și la jurisprudența privind puterea de apreciere și interesul serviciului
26 Este constant faptul că dispozițiile articolului 27 primul paragraf din statut, potrivit cărora recrutarea trebuie să vizeze asigurarea angajării funcționarilor cu cel mai înalt nivel de independență, de competență, de eficiență și de integritate, se întemeiază pe obiectivul esențial potrivit căruia orice funcționar al Comunităților Europene are un nivel foarte ridicat.
27 Într‑adevăr, autoritatea împuternicită să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”) dispune de o largă putere de apreciere pentru a stabili criteriile de competență impuse de posturile care urmează să fie ocupate și pentru a specifica, în funcție de aceste criterii și în interesul serviciului, condițiile și modalitățile de organizare a unui concurs (a se vedea Hotărârile Tribunalului de Primă Instanță din 15 februarie 2005, Pyres/Comisia, T‑256/01, RecFP, p. I‑A‑23 și II‑99, punctul 36, și din 27 septembrie 2006, Blackler/Parlamentul European, T‑420/04, RecFP, p. I‑A‑2‑185 și II‑A‑2‑943, punctul 45 și jurisprudența citată). Potrivit instanței comunitare, articolele 4 și 29 din statut oferă astfel AIPN mai multe posibilități de a exercita o asemenea putere atunci când este vorba de ocuparea posturilor vacante dintr‑o instituție; de asemenea, articolul 1 din anexa III la statut conferă AIPN o putere de apreciere extinsă cu ocazia organizării concursului (a se vedea Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 8 noiembrie 1990, Bataille și alții/Parlamentul European, T‑56/89, Rec., p. II‑597, punctul 42).
28 Cu toate acestea, exercitarea puterii de apreciere de care dispun instituțiile în materie de organizare de concursuri, în special în ceea ce privește stabilirea condițiilor de admitere a candidaților, este delimitată de cerința de compatibilitate cu dispozițiile imperative ale articolului 27 primul paragraf din statut. Astfel, „articolul 27 primul paragraf din statut definește în mod imperativ scopul oricărei recrutări” [a se vedea Hotărârea Bataille și alții/Parlamentul European, citată anterior, punctul 48, și Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 6 martie 1997, de Kerros și Kohn‑Bergé/Comisia, T‑40/96 și T‑55/96, RecFP, p. I‑A‑47 și II‑135, punctul 40, aceste hotărâri referindu‑se de asemenea la articolul 29 alineatul (1) din statut].
29 În ceea ce privește în special condițiile de admitere la un concurs și dincolo chiar de obligația instituției, pe de o parte, de a opera alegerea care adaptează puterea sa largă de apreciere la exigențele legate de posturile care urmează să fie ocupate și, mai general, la interesul serviciului, pe de altă parte, de a stabili existența unei legături suficiente între condiția contestată și aceste exigențe și acest interes (a se vedea Hotărârea Noonan/Comisia, T‑60/92, Rec., p. II‑215, punctul 43, și Hotărârea de Kerros și Kohn‑Bergé/Comisia, citată anterior, punctul 42), s‑a considerat că articolul 27 primul paragraf din statut nu încetează să se impună AIPN și că atât exigențele legate de posturile care urmează să fie ocupate, cât și interesul serviciului nu pot fi concepute decât cu respectarea deplină a acestei dispoziții (Hotărârea Kerros și Kohn‑Bergé/Comisia, citată anterior, punctul 51). Astfel, condițiile de admitere ale oricărui concurs, care rezultă din exigențele și interesul menționate mai sus, trebuie în orice situație să rămână compatibile cu dispozițiile articolului 27 primul paragraf din statut.
30 Cu toate acestea, deși clauzele care limitează înscrierea candidaților la un concurs sunt susceptibile să restrângă posibilitățile instituției de a recruta cei mai buni candidați în sensul articolului 27 primul paragraf din statut, totuși nu rezultă de aici că orice clauză care operează o astfel de limitare este contrară articolului menționat mai sus. Astfel, puterea de apreciere a administrației cu privire la organizarea concursurilor și, mai general, interesul serviciului oferă instituției dreptul de a impune condițiile pe care le consideră necesare și care, deși limitează accesul candidaților la un concurs și, prin urmare, inevitabil, numărul candidaților înscriși, nu presupun, cu toate acestea, riscul de a compromite obiectivul de a asigura înscrierea candidaților care prezintă cel mai înalt nivel de independență, de competență, de eficiență și de integritate, în sensul articolului 27 primul paragraf din statut.
31 Astfel, în ceea ce privește o condiție care impune o experiență profesională de 3 ani ca agent temporar, condiție pe care Comisia, considerând drept „dat faptul că agenții temporari posedă cel mai înalt nivel cerut prin [articolul 27 primul paragraf din statut]”, a introdus‑o într‑un anunț de concurs de titularizare, Tribunalul de Primă Instanță a acceptat conformitatea condiției respective cu statutul, arătând, printre altele, că agenții admiși să participe la procedura de titularizare „au demonstrat […] prin prestațiile lor din perioada în care li s‑a aplicat un statut temporar că merită” șansa de a fi titularizați (Hotărârea de Kerros și Kohn‑Bergé/Comisia, citată anterior, punctele 45 și 47).
32 În schimb, în cazul în care condițiile care limitează accesul candidaților la un concurs presupun riscul la care se face referire la punctul 30, și anume riscul de a compromite obiectivul de a asigura înscrierea candidaților cu cel mai înalt nivel, condițiile în cauză sunt considerate contrare articolului 27 primul paragraf din statut.
33 Astfel, s‑a considerat, pe de o parte, în ceea ce privește, în mod deosebit, interesul serviciului, că, în măsura în care condiția menționată la punctul 31 din prezenta hotărâre, legată de vechimea în serviciu de 3 ani, prevedea, în plus, ca perioada de muncă în cadrul instituției să fie neîntreruptă, această condiție suplimentară nu era evident justificată decât prin dificultățile de ordin practic cu care s‑a confruntat instituția cu ocazia organizării concursurilor interne, ținând seama de numărul ridicat de agenți care ar îndeplini o condiție simplă de 3 ani de vechime, și că, prin urmare, era incompatibilă cu articolul 27 primul paragraf din statut și nu putea constitui, singură, un interes legitim al instituției (a se vedea Hotărârea de Kerros și Kohn‑Bergé/Comisia, citată anterior, punctele 48-51). Rezultă de aici că nu sunt în interesul serviciului considerațiile cu caracter pur practic, legate de dificultățile materiale de organizare și de desfășurare a concursurilor.
34 Pe de altă parte și cu titlu mai general, s‑a considerat că excluderea de la un concurs a agenților temporari ai instituției, recrutați în afara listelor de rezervă stabilite ca urmare a concursurilor generale externe, nu poate constitui un mijloc adecvat pentru a atinge obiectivul vizat la articolul 27 primul paragraf din statut și ar putea conduce chiar la un rezultat contrar finalității articolului respectiv, și anume excluderea unui candidat având aceleași calificări sau, eventual, calificări superioare celor ale altor candidați admiși la concurs ( a se vedea Hotărârea Bataille și alții/Parlamentul European, citată anterior, punctul 48). De asemenea, interesul serviciului nu poate justifica decizia unei instituții de a rezerva accesul la un concurs intern numai agenților temporari din cadrul acesteia, cu excluderea funcționarilor; aceasta având în vedere în special faptul că orice procedură de recrutare trebuie să conducă la numirea funcționarilor cu cel mai înalt nivel de independență, de competență, de eficiență și de integritate și că nu există indicii în sensul că funcționarii excluși nu au competențe egale, chiar superioare competențelor agenților temporari în cauză (a se vedea Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 12 noiembrie 1998, Carrasco Benítez/Comisia, T‑294/97, RecFP, p. I‑A‑601 și II‑1819, punctul 51).
35 Rezultă că, pentru a fi legală, orice clauză de admitere la un concurs trebuie să corespundă unei duble condiții, care impune ca, în primul rând, clauza să fie justificată de exigențele legate de posturile care urmează să fie ocupate și, mai general, de interesul serviciului și, în al doilea rând, clauza să respecte finalitatea articolului 27 primul paragraf din statut. Deși, cel mai frecvent, cele două aspecte se suprapun în mare măsură, totuși ele corespund unor concepte distincte.
Cu privire la cazul din speță
36 Este necesar să se înceapă prin a indica faptul că, prin invocarea motivului întemeiat pe încălcarea articolului 27 primul paragraf din statut pentru susținerea concluziilor în anularea deciziei EPSO prin care nu i s‑a permis să își depună candidatura la concursul EPSO/AD/117/08, reclamanta ridică, în realitate, o excepție de nelegalitate a clauzei contestate.
37 În continuare, trebuie să se formuleze două observații cu caracter general, privind ipoteza în care ar exista două sau mai multe concursuri (sau mai multe secțiuni ale aceluiași concurs) organizate simultan pentru ocuparea unor posturi în același domeniu al activității comunitare, singura diferență între aceste concursuri (sau secțiuni ale unui concurs) constând în nivelul formării și/sau al experienței profesionale cerute în domeniul respectiv și, în consecință, în categoria sau gradul la angajare pe un post. Este și cazul în speță în ceea ce privește concursurile EPSO/AD/116/08, EPSO/AD/117/08 și EPSO/AST/45/08, care au fost organizate simultan pentru ocuparea unor posturi vacante, de asistenți (AST 4), de administratori (AD 8) și, respectiv, de administratori principali (AD 11), în cadrul OLAF, în domeniul foarte specific al luptei antifraudă.
38 Prima observație se referă în special la concursurile care privesc un domeniu strict delimitat al activității comunitare, cum este cazul în speță, și presupune o dublă constatare. Pe de o parte, deși nu se poate contesta că posibilitatea pentru candidați de a avea acces simultan la mai multe concursuri (sau secțiuni ale unui concurs) organizate în paralel ar permite înscrierea unui număr mai mare de candidați la fiecare dintre aceste concursuri și, în consecință, recrutarea funcționarilor „pe o bază cât mai largă”, a cărei necesitate a fost recunoscută în mai multe rânduri în jurisprudență (Hotărârea Curții din 31 martie 1965, Rauch/Comisia, 16/64, Rec., p. 179, 190, Hotărârile Tribunalului de Primă Instanță din 23 ianuarie 2003, Angioli/Comisia, T‑53/00, RecFP, p. I‑A‑13 și II‑73, punctul 50, și din 8 noiembrie 2006, Chetcuti/Comisia, T‑357/04, RecFP, p. I‑A‑2-255 și II‑A‑2‑1323, punctul 48), acest număr, având în vedere delimitarea strictă prin ipoteză a domeniului vizat de concurs, nu ar putea fi în mod normal excesiv de ridicat. Pe de altă parte, dacă nevoia de a căuta și de a recruta cei mai buni candidați militează, în mod necesar, în favoarea unui acces la concursuri care ar fi deschis tuturor candidaților susceptibili să îndeplinească condițiile de admitere, aceasta este valabilă cu atât mai mult în ceea ce privește concursuri în domenii strict delimitate ale activității comunitare, dat fiind numărul prin definiție redus de persoane cu formarea și experiența profesională specifice cerute prin anunțurile de concurs pentru astfel de domenii.
39 A doua observație are în vedere reacțiile previzibile ale candidaților în privința posibilității de a se înscrie simultan la mai multe concursuri (sau secțiuni ale unui concurs) care se desfășoară simultan. Deși nu este posibil a face, în abstract, supoziții cu privire la modul în care candidații ar folosi o asemenea posibilitate, se impune constatarea faptului că acei candidați care îndeplinesc numai condițiile de admitere ale unui concurs care impune mai puține competențe nu ar justifica niciun interes să se înscrie la concursuri pentru care nivelul de competențe cerute este mai ridicat și nu ar avea, așadar, niciun motiv pentru a face acest lucru (întrucât aceștia nu s‑ar putea aștepta decât la respingerea candidaturii pentru neîndeplinirea condițiilor cerute), astfel, problema s‑ar pune numai pentru cei a căror formare și experiență profesională s‑ar situa „la limita” exigențelor cerute pentru concursul care impune condițiile cele mai ridicate (așa cum este cazul reclamantei în prezenta cauză); or, acești din urmă candidați nu pot reprezenta în mod normal decât un procent scăzut din totalul candidaților. Desigur, în ceea ce privește candidații care, îndeplinind exigențele cerute pentru concursul care impune condițiile cele mai ridicate, îndeplinesc de asemenea, prin definiție, și condițiile unui concurs de nivel mai scăzut, se poate susține (iar Comisia a susținut cu ocazia ședinței) că, în special în timpul unei crize economice și având în vedere avantajele unei cariere în cadrul instituțiilor, aceștia păstrează un interes pentru a candida și la acest din urmă concurs, întrucât acest lucru le‑ar mări șansele de recrutare de către instituțiile comunitare. Cu toate acestea, este de asemenea probabil că marea majoritate a acestor candidați (și în special cei ale căror competențe și experiență profesională se situează în mod clar peste condițiile minime stabilite prin anunțul de concurs cel mai puțin exigent) doresc, având în vedere tocmai nivelul ridicat al competențelor și experienței lor profesionale, să se prezinte numai la concursul pentru care condițiile de admitere sunt mai exigente și cu privire la care posturile ce urmează să fie ocupate, pe de o parte, permit accesul la gradul cel mai înalt, pe de altă parte, necesită competențe de un nivel mai înalt și, în sfârșit, presupun responsabilități mai importante; în plus, nu este nicidecum stabilit (de exemplu, prin intermediul studiilor, statisticilor etc.) că un număr substanțial dintre acești candidați s‑ar înscrie efectiv la concursul de nivel mai scăzut, care nu le‑ar oferi decât o perspectivă de muncă nepotrivită cu nivelul, prin ipoteză mai ridicat, al studiilor, formării și experienței lor profesionale.
40 În speță, nu se contestă, pe de o parte, că posibilitatea de a se înscrie simultan la concursurile EPSO/AD/116/08, EPSO/AD/117/08 și EPSO/AST/45/08 ar fi avut drept consecință înscrierea unui număr mai mare de candidați la fiecare dintre concursuri și, pe de altă parte, că, în consecință, clauza contestată limitează accesul candidaților potențiali la concursurile respective. Astfel, deși este adevărat că efectul imediat și direct al clauzei contestate nu este excluderea totală a unui candidat de la concursurile în cauză, prin faptul că, așa cum arată Comisia, clauza menționată nu îl obligă pe acesta decât să aleagă între concursuri, nu este mai puțin adevărat că o asemenea clauză împiedică înscrierea la unul dintre concursurile menționate mai sus a unui candidat care prezintă, pentru concursul în cauză, aceleași calificări sau, eventual, calificări superioare celor ale altor candidați admiși la concurs; acesta este cazul în special al candidaților care, îndeplinind condițiile de admitere la concursul EPSO/AD/117/08, s‑au înscris la unul dintre cele două concursuri pentru gradul AD și nu s‑au putut înscrie la celălalt, precum și al celor, cum este și cazul reclamantei, care, îndeplinind condițiile de admitere la concursului EPSO/AD/116/08, dar având îndoieli cu privire la problema dacă îndeplineau sau nu îndeplineau condițiile de admitere la concursul EPSO/AD/117/08, s‑au înscris la primul, dar nu au avut posibilitatea de a‑și încerca șansa la cel de al doilea.
41 Cu toate acestea, trebuie analizat dacă limitarea impusă prin clauza contestată în speță se încadrează în ipotezele vizate la punctul 30 din prezenta hotărâre și, mai general, dacă îndeplinește dubla condiție la care se face referire la punctul 35 din aceasta, și anume dacă, deși limitează accesul candidaților la un concurs și, prin urmare, inevitabil, numărul candidaților înscriși, pe de o parte se justifică prin exigențele legate de posturile care urmează să fie ocupate și în special prin interesul serviciului, iar pe de altă parte respectă finalitatea articolului 27 primul paragraf din statut.
42 Comisia răspunde afirmativ la această întrebare, avansând o serie de motive care urmăresc în special să demonstreze faptul că această clauză contestată se justifică prin interesul serviciului. În special, potrivit Comisiei, clauza contestată ar fi permis, în primul rând, accelerarea procedurii de selecție și de recrutare, în al doilea rând, favorizarea unei concurențe omogene în cadrul grupului de candidați înscriși pentru fiecare dintre concursuri, în al treilea rând, prevenirea suprapunerii candidaților care ar reuși la cele două concursuri de nivel AD în cauză, în al patrulea rând, prevenirea riscurilor legate de data de organizare a probelor de concurs care ar putea avea loc în aceeași zi pentru concursuri diferite, în al cincilea rând, respectarea egalității între candidați, prin faptul că unii dintre aceștia ar putea să își ia cu mai multă ușurință zile de concediu și, așadar, să se prezinte la toate concursurile, în timp ce ceilalți nu ar avea aceleași facilități pentru a lua astfel de zile și ar trebui să aleagă între concursuri, în al șaselea rând, prevenirea unor cheltuieli suplimentare pentru închirierea de spații și pentru achiziționarea de materiale, precum și cheltuieli legate de costul întrebărilor de concurs, acestea din urmă fiind pregătite și furnizate Comisiei de către consultanți externi, care le facturează la unitate și la tarife ridicate.
43 Primul motiv nu poate fi reținut întrucât, dacă obiectivul celerității procedurilor de selecție și de recrutare poate ține de interesul serviciului în măsura în care acest obiectiv nu are un caracter pur organizațional (a se vedea punctul 33 din prezenta hotărâre), nu s‑a susținut și cu atât mai puțin nu s‑a dovedit că, în circumstanțele cauzei, acest obiectiv nu aduce atingere dispoziției articolului 27 primul paragraf din statut, al cărei caracter imperativ a fost recunoscut în numeroase rânduri de jurisprudență; din contră, argumentația Comisiei nu se poate interpreta decât în sensul că aceasta a acordat prioritate obiectivului celerității în raport cu obiectivul recrutării candidaților având calități de cel mai înalt nivel în sensul articolului 27 primul paragraf din statut. În orice caz, economia de timp pe care a permis‑o clauza contestată este relativ limitată și nu se află în raport de proporționalitate cu atingerea adusă articolului 27 primul paragraf din statut și cu restrângerea dreptului de acces la concurs pe care aceeași clauză le‑a presupus. Desigur, în susținerea argumentației sale, Comisia a arătat, în special cu ocazia ședinței, că un număr mai important de candidați înscriși la fiecare dintre concursuri ar fi avut drept consecință prelungirea corectării testelor de preselecție pentru cele două concursuri la care reclamanta dorea să se înscrie și în special a fazei pe parcursul căreia candidații aveau posibilitatea de a contesta notele care le‑au fost acordate, contestații pentru care instituția trebuie să procedeze, de la caz la caz, la verificări adecvate. Cu toate acestea, după cum a recunoscut de altfel Comisia cu ocazia ședinței, corectarea testelor de preselecție este automată și informatizată; în privința afirmațiilor privind întârzierile care ar rezulta din eventualele contestații ale rezultatelor și din verificările pe care aceste contestații le implică, contestații și verificări care ar fi mai importante ca număr, se impune constatarea că aceste afirmații pleacă de la premisa unei creșteri substanțiale a numărului de candidați la fiecare concurs, premisă care nu este stabilită (a se vedea prima constatare realizată la punctul 38 din prezenta hotărâre și considerațiile prezentate la punctul 39 din aceasta) și nu este susținută de cel mai mic element de probă din partea Comisiei. Aceasta din urmă nu este astfel îndreptățită să invoce, în susținerea poziției sale, considerații întemeiate pe o nevoie de a accelera procedurile de selecție și de recrutare.
44 Prin cel de al doilea motiv invocat în privința interesului serviciului, Comisia susține că prin clauza contestată s‑ar permite favorizarea unei concurențe omogene în cadrul grupului de candidați înscriși pentru fiecare dintre concursuri, întrucât aceasta ar obliga candidații să facă o alegere care să permită organizarea a două concursuri aflate în strânsă legătură în condiții de concurență mai echitabilă, în vederea obținerii unor rezultate care să fie, de asemenea, mai adaptate profilurilor posturilor care urmează să fie ocupate. Un asemenea motiv ar putea fi compatibil cu articolul 27 primul paragraf din statut în măsura în care identificarea candidaților cu cel mai înalt nivel de independență, de competență, de eficiență și de integritate nu se poate realiza în mod abstract, ci având în vedere posturile care urmează să fie ocupate; or, în cadrul puterii de apreciere care îi aparține în materie de concurs, administrația ar putea fi determinată să considere în special că acei candidați supracalificați în raport cu posturile pe care le ocupă nu sunt în măsură să pună în slujba instituției calități de „cel mai înalt nivel” sau, mai general, că o procedură de concurs, prin caracterul său comparativ, nu se poate concepe decât între candidații cu profiluri comparabile. Totuși, sub acest aspect, în ceea ce privește un anunț de concurs care vizează posturi din categoria C (corespunzătoare funcțiilor de execuție, pentru care sunt necesare studii medii sau o experiență profesională de nivel echivalent) și care interzice accesul la concurs unor candidați titulari ai unei diplome universitare, s‑a considerat, ținând seama de obiectivul imperativ prevăzut la articolul 27 primul paragraf din statut, că deținerea unui titlu universitar nu poate împiedica, pe de o parte, candidații respectivi să își îndeplinească atribuțiile legate de posturile care urmează să fie ocupate sau, pe de altă parte, nu poate avea efecte negative asupra calității muncii persoanelor în cauză sau asupra eficienței lor (a se vedea Hotărârea Noonan/Comisia, citată anterior, punctele 34 și 38-42). În ceea ce privește argumentul instituției potrivit căruia, în cazul în care nu ar exclude candidații titulari ai unei diplome universitare, ar exista riscul ca ceilalți candidați să fie admiși într‑un număr mult mai mic sau chiar să fie înlăturați cu toții, instanța comunitară a adăugat că un asemenea argument nu poate fi reținut, întrucât nu există nicio îndoială că și candidații titulari ai unei diplome universitare ar putea îndeplini atribuțiile viitoare ale candidaților care au reușit la concurs în același mod ca și ceilalți candidați și ar putea răspunde criteriului consacrat prin articolul 27 primul paragraf din statut (a se vedea în acest sens Hotărârea Noonan/Comisia, citată anterior, punctul 36). Instanța comunitară a indicat de asemenea că, deși, cu ocazia fiecărei proceduri de concurs intern, AIPN este obligată să stabilească criteriile de selecție în conformitate cu interesul serviciului, Comisia nu poate exclude din concurs candidații vizați de condiția contestată pe motiv că aceștia ar avea șanse mai bune de a fi admiși decât ceilalți candidați (a se vedea Hotărârea Noonan/Comisia, citată anterior, punctele 36 și 37); în orice caz, instanța comunitară a plecat, așadar, de la premisa că, din moment ce candidații îndeplinesc condițiile de admitere la un concurs, absența similitudinii sau a caracterului comparabil al profilurilor acestora nu constituie nicidecum o circumstanță de natură să împiedice desfășurarea concursului în conformitate cu finalitatea sa și îndeplinirea funcțiilor sale.
45 În speță, având în vedere în special jurisprudența care tocmai a fost menționată, niciun element nu permite a se deduce că acei candidați care îndeplineau condițiile de admitere ale concursului EPSO/AD/117/08 nu ar fi avut un profil adaptat și posturilor care urmează să fie ocupate în cadrul concursului EPSO/AD/116/08; în același mod, nimic nu permite a se afirma că acei candidați care îndeplineau numai condițiile de admitere ale concursului EPSO/AD/116/08, iar nu cei care îndeplineau și condițiile de admitere ale concursului EPSO/AD/117/08, ar fi avut, în mod necesar, profilul cel mai adaptat pentru posturile care urmează să fie ocupate în cadrul primului dintre concursurile respective. De asemenea, se impune constatarea că premisa Hotărârii Noonan/Comisia, citată anterior, așa cum a fost arătată și amintită la punctul anterior, își găsește aplicarea cu atât mai mult în speță, dat fiind faptul că profilurile candidaților care îndeplineau condițiile de admitere la concursurile EPSO/AD/117/08 și EPSO/AD/116/08 sunt, în ansamblu, mai apropiate între ele decât profilurile diferențiate, din perspectiva deținerii sau a nedeținerii unui titlu universitar, prin anunțul de concurs în hotărârea citată anterior a Tribunalului de Primă Instanță, durata experienței profesionale cerute fiind singura deosebire dintre candidații care îndeplineau condițiile de admitere ale celor două concursuri în cauză și cei care îndeplineau numai condițiile de admitere ale concursului EPSO/AD/116/08; astfel, nu se poate nicidecum susține că participarea tuturor candidaților potențiali la fiecare dintre aceste două concursuri (și în special la concursul EPSO/AD/116/08) ar împiedica desfășurarea concursului în conformitate cu finalitatea sa, care este în special de a ajunge, la finalul unei proceduri de selecție obiective și comparative, la recrutarea candidaților având calități de cel mai înalt nivel în sensul articolului 27 primul paragraf din statut.
46 Prin cel de al treilea motiv invocat, Comisia subliniază că această clauză contestată ar consta în prevenirea „suprapunerii” de candidați care ar reuși simultan la cele două concursuri. Deși într‑adevăr un asemenea risc de „suprapunere” există, în special prin faptul că aceleași persoane ar putea fi înscrise atât pe lista de rezervă a concursului EPSO/AD/117/08, cât și pe lista de rezervă a concursului EPSO/AD/116/08, și că, după acceptarea de către aceste persoane a posturilor AD 11 de pe prima listă, cea de a doua listă, pentru posturile AD 8, s‑ar epuiza fără ca, între timp, administrația să fi reușit să își acopere nevoile în materie de recrutare de funcționari AD 8, este necesar să se observe că un asemenea risc există pentru fiecare concurs organizat de EPSO, întrucât situația în care un candidat ar fi înscris în paralel pe lista de rezervă a mai multor concursuri este relativ frecventă; or, într‑o asemenea situație și în vederea prevenirii unei eventuale penurii de candidați, creșterea numărului de candidați de pe lista de rezervă ar permite cu ușurință atenuarea acestui risc. În orice caz, acest motiv invocat de Comisie pentru justificarea clauzei contestate este incompatibil cu obiectivele prevăzute la articolul 27 primul paragraf din statut și nu este proporțional suficient pentru justificarea efectelor determinate de clauza contestată, astfel încât este posibil a se găsi o soluție alternativă, care să afecteze mai puțin accesul la concursurile pentru ocuparea unui post în cadrul instituțiilor comunitare.
47 În privința celui de al patrulea motiv invocat și legat de datele de organizare a probelor de concurs, și anume faptul că acestea din urmă ar putea avea loc simultan pentru concursurile diferite și că un candidat ar fi astfel convocat în aceeași zi pentru probele unor concursuri diferite, rezultă din înscrisurile din dosar că, în ceea ce privește testele de preselecție, candidații puteau alege data la care doreau să susțină testele, în cadrul unei perioade definite cuprinse între 26 martie și 9 aprilie 2008. Pe de altă parte, în ceea ce privește probele scrise, care s‑au desfășurat în aceeași zi, și anume la 21 octombrie 2008, dar și probele orale, dat fiind faptul că numărul candidaților admiși la aceste probe era mult mai limitat decât numărul celor care s‑au prezentat la testele de preselecție, este dificil de imaginat că atenuarea unui asemenea obstacol ar fi constituit o sarcină grea din punct de vedere administrativ și disproporționată pentru Comisie; astfel, nu exista niciun obstacol pentru Comisie să prevadă date apropiate, dar diferite, pentru desfășurarea probelor. În orice situație, acest motiv este total lipsit de temeinicie deoarece, având caracter pur organizațional, nu corespunde în mod vădit interesului serviciului (a se vedea punctul 33 din prezenta hotărâre) și este contrar obiectivului articolului 27 primul paragraf din statut.
48 Pentru aceleași motive care au fost evocate la finalul punctului anterior, al cincilea și al șaselea motiv invocat sunt lipsite de temeinicie. În plus, primul dintre acestea este pur ipotetic în fapt, întrucât Comisia nu a adus niciun element de probă în susținerea afirmației potrivit căreia anumiți candidați nu ar fi putut obține zilele de concediu suplimentare cerute pentru participarea la probele celor două concursuri la care reclamanta dorea să se prezinte. În ceea ce privește motivul legat de cheltuieli suplimentare pentru închirierea de spații și pentru achiziționarea de materiale, dacă, așa cum a indicat reclamanta cu ocazia ședinței fără a fi contrazisă de Comisie, 1 974 de candidați au fost admiși să participe la concursul EPSO/AD/116/08 și 427 de candidați au fost admiși la concursul EPSO/AD/117/08, aceste date în cifre demonstrează și confirmă, chiar presupunând, contrar primei constatări realizate la punctul 38 din prezenta hotărâre și considerațiilor prezentate la punctul 39 din aceasta, că toți candidații admiși la concursul EPSO/AD/117/08 s‑au înscris la concursul EPSO/AD/116/08 și că un procent dintre candidații înscriși la acesta din urmă (luând în considerare – ca și în cazul reclamantei – experiența lor profesională ca putând fi considerată suficientă în vederea admiterii la concursul pentru ocuparea posturilor AD 11) ar fi aplicat de asemenea la concursul EPSO/AD/117/08, costul adițional pentru închirierea de spații și achiziționarea de materiale, precum și pentru întrebările de concurs suplimentare ar fi fost relativ limitat; aceasta evocă astfel aceeași observație ca și cea efectuată cu privire la primul motiv, și anume că nu există un raport de proporționalitate între economia realizată și atingerea adusă articolului 27 primul paragraf din statut și restricționarea accesului la concursul la care se referă clauza contestată.
49 Considerațiile expuse cu privire la primul și la al șaselea motiv își găsesc cu atât mai mult aplicarea dacă, așa cum s‑a arătat cu ocazia ședinței (fără ca – într‑adevăr – Comisia să fi fost în măsură să le confirme în mod formal), testele de preselecție aveau același nivel de dificultate pentru concursul care viza ocuparea posturilor de gradul AD 8 și concursul care viza ocuparea posturilor de gradul AD 11, ceea ce înseamnă că o persoană care dorea să participe la cele două concursuri ar fi putut susține un singur test, care să fie valorificat pentru cele două concursuri.
50 În plus, în lumina raționamentului potrivit căruia Tribunalul a înlăturat, la punctele 42-47 din prezenta hotărâre, fiecare dintre motivele invocate de Comisie, rezultă cu claritate că, analizând aceste motive ca pe un ansamblu, acestea nu pot totuși (în special în considerarea caracterului imperativ al articolului 27 primul paragraf din statut și a domeniului strict delimitat al concursurilor în cauză – a se vedea în special punctul 28 din prezenta hotărâre, precum și a doua constatare efectuată la punctul 38 din aceasta) să justifice clauza contestată.
51 Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că motivul reclamantei întemeiat pe incompatibilitatea cu articolul 27 primul paragraf din statut a clauzei care a interzis înscrierea simultană la concursurile generale EPSO/AD/116/08 și EPSO/AD/117/08 pentru recrutarea de administratori (AD 8) și, respectiv, de administratori principali (AD 11) în domeniul luptei antifraudă este întemeiat.
52 În consecință, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la celălalt motiv invocat de reclamantă, trebuie să se anuleze decizia EPSO care face aplicarea clauzei contestate, prin care nu i s‑a permis reclamantei să își depună candidatura la concursul EPSO/AD/117/08.
Cu privire la cheltuielile de judecată
53 Potrivit articolului 87 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, sub rezerva celorlalte dispoziții din capitolul 8 al titlului II din regulamentul respectiv, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În temeiul alineatului (2) al aceluiași articol, Tribunalul poate, în măsura impusă de echitate, să decidă ca o parte care cade în pretenții să fie obligată numai la plata parțială a cheltuielilor de judecată sau chiar să nu fie obligată în acest sens.
54 În speță, Comisia este partea care cade în pretenții. În plus, reclamanta a conchis expres în concluziile sale în sensul obligării Comisiei la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât circumstanțele speței nu justifică aplicarea dispozițiilor articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, este necesară, așadar, obligarea Comisiei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera întâi)
declară și hotărăște:
1) Anulează decizia Oficiului Comunităților Europene pentru Selecția Personalului (EPSO) de a nu fi permis doamnei Di Prospero să își depună candidatura la concursul EPSO/AD/117/08.
2) Comisia Comunităților Europene suportă toate cheltuielile de judecată.
Gervasoni | Kreppel | Tagaras |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 17 noiembrie 2009.
W. Hakenberg | | S. Gervasoni |
Textul prezentei decizii, precum și cel al deciziilor instanțelor comunitare citate în cuprinsul acesteia și nepublicate încă în Repertoriu sunt disponibile pe pagina de internet a Curții de Justiție: www.curia.europa.eu