Cerere de decizie preliminară introdusă de Finanzgericht München (Germania) la 4 iulie 2019 – BMW Bayerische Motorenwerke AG/Hauptzollamt München
(Cauza C-509/19)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Finanzgericht München
Părțile din procedura principală
Reclamantă: BMW Bayerische Motorenwerke AG
Pârât: Hauptzollamt München
Întrebarea preliminară
Costul dezvoltării unui program informatic care este produs în Uniunea Europeană, pus la dispoziția vânzătorului cu titlu gratuit de către cumpărător și care a fost instalat pe unitatea de control importată trebuie adăugat la valoarea de tranzacționare a produsului importat în conformitate cu articolul 71 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii1 , în cazul în care acestea nu sunt cuprinse în prețul efectiv plătit sau de plătit pentru produsul importat?
____________
1 JO 2013, L 269, p. 1.