HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera întâi)
18 mai 2009
Cauzele conexate F‑138/06 și F‑37/08
Herbert Meister
împotriva
Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI)
„Funcție publică – Funcționari – Evaluare – Rapoarte de evaluare 2001/2002, 2003/2004 și 2004/2005 – Întocmire cu întârziere – Competență – Dialog – Promovare – Puncte de promovare – Hărțuire morală – Acțiune în anulare – Acțiune în despăgubire”
Obiectul: Acțiuni formulate în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Meister solicită, în esență, în primul rând, anularea rapoartelor de evaluare întocmite în privința sa pentru perioadele 1 aprilie 2001-31 decembrie 2002, 1 ianuarie 2003-30 septembrie 2004 și 1 octombrie 2004-30 septembrie 2005, în al doilea rând, anularea deciziilor de atribuire a punctelor de promovare în temeiul exercițiilor de promovare 2006 și 2007, în al treilea rând, anularea deciziei de respingere a cererii sale de asistență formulate în temeiul articolului 24 din Statutul funcționarilor Comunităților Europene, în versiunea ulterioară Regulamentului (CE, Euratom) nr. 723/2004 al Consiliului din 22 martie 2004 de modificare a statutului (JO L 124, p. 1), în al patrulea rând, anularea deciziei Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) de respingere a cererii sale de creare a unui program individual de dezvoltare personală pentru membrii personalului care au exercitat o activitate profesională anterior activității în cadrul OAPI, în al cincilea rând, obligarea OAPI la plata de daune interese
Decizia: Anulează raportul asupra evoluției carierei întocmit în privința reclamantului pentru perioada 1 aprilie 2001-31 decembrie 2002. Anulează raportul de evaluare întocmit în privința reclamantului pentru perioada 1 octombrie 2004-30 septembrie 2005. Anulează decizia de atribuire a punctelor de promovare reclamantului în temeiul exercițiului de promovare 2006. Obligă OAPI să plătească reclamantului suma de 5 000 de euro. Respinge celelalte capete de cerere din cauza F‑138/06, precum și din cauza F‑37/08. În cauza F‑138/06, OAPI suportă, în afară de propriile cheltuieli de judecată, două treimi din cheltuielile de judecată efectuate de reclamant. În cauza F‑37/08, reclamantul suportă toate cheltuielile de judecată, respectiv propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de OAPI.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Obligația de asistență care incumbă administrației – Domeniu de aplicare – Întindere
(Statutul funcționarilor, art. 24)
2. Funcționari – Decizie individuală – Notificarea unei decizii de respingere – Redactare într‑o limbă care să permită persoanei interesate să ia cunoștință de conținutul acesteia în mod util
3. Funcționari – Hărțuire morală – Noțiune – Comportament prin care se urmărește discreditarea persoanei interesate sau degradarea condițiilor sale de muncă
[Statutul funcționarilor, art. 12a alin. (3) și (4); Directiva 2000/78 a Consiliului, art. 1 și art. 2 alin. (3)]
4. Funcționari – Statut – Derogări prin intermediul dispozițiilor generale de punere în aplicare – Inadmisibilitate
[Statutul funcționarilor, art. 43 primul paragraf și art. 90 alin. (2)]
5. Funcționari – Acțiune – Reclamație administrativă prealabilă – Identitate de obiect și cauză – Motive și argumente care nu figurează în reclamație, dar care sunt în strânsă legătură cu aceasta
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
6. Funcționari – Evaluare – Raport asupra evoluției carierei – Intervenția validatorului în procedura de evaluare
(Statutul funcționarilor, art. 43)
7. Funcționari – Evaluare – Raport de evaluare – Întocmire
(Statutul funcționarilor, art. 43)
8. Funcționari – Acțiune – Procedură administrativă prealabilă – Nerespectarea termenelor de răspuns de către administrație
[Statutul funcționarilor, art. 90 alin. (2)]
1. În temeiul obligației de asistență prevăzute la articolul 24 din statut, administrația trebuie, în prezența unui incident incompatibil cu ordinea și cu liniștea serviciului, să intervină cu toată energia necesară și să răspundă cu rapiditatea și cu solicitudinea impuse de împrejurările din speță pentru stabilirea faptelor și pentru adoptarea, în cunoștință de cauză, a măsurilor adecvate.
Faptul că autoritatea împuternicită să facă numiri nu a răspuns cu celeritatea necesară la cererea de asistență, încălcând obligația de solicitudine, deși poate angaja răspunderea instituției vizate pentru prejudiciul eventual produs persoanei interesate, nu poate, singur, să afecteze legalitatea deciziei explicite de respingere a acestei cereri. Astfel, deși o asemenea decizie trebuia să fie anulată exclusiv din cauza caracterului său tardiv, noua decizie care ar trebui să o înlocuiască nu ar putea avea în niciun caz un caracter mai puțin tardiv.
(a se vedea punctele 73 și 76)
Trimitere la:
Curte: 26 ianuarie 1989, Koutchoumoff/Comisia, 224/87, Rec., p. 99, punctele 15 și 16
Tribunalul de Primă Instanță: 21 aprilie 1993, Tallarico/Parlamentul European, T‑5/92, Rec., p. II‑477, punctul 31; 6 noiembrie 1997, Liao/Consiliul, T‑15/96, RecFP, p. I‑A‑329 și II-897, punctul 34; 5 decembrie 2000, Campogrande/Comisia, T‑136/98, RecFP, p. I‑A‑267 și II-1225, punctul 42; 25 octombrie 2007, Lo Giudice/Comisia, T‑154/05, RepFP, p. I‑A‑2-0000 și II‑A-2-0000, punctul 136
2. Pentru ca o decizie să fie notificată corespunzător, trebuie ca ea să fi fost comunicată destinatarului și ca acesta să fi fost în măsură să ia cunoștință în mod util de conținutul ei. Astfel, decizia de respingere a unei cereri de asistență în temeiul articolului 24 din statut, redactată într‑o limbă care nu este nici limba maternă a funcționarului, nici aceea în care este întocmită cererea de asistență, corespunde dispozițiilor legale cu condiția ca persoana interesată să poată lua cunoștință de conținutul acesteia în mod util.
(a se vedea punctele 84 și 85)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 9 iunie 1994, X/Comisia, T‑94/92, RecFP, p. I‑A‑149 și II-481, punctul 24; 23 martie 2000, Rudolph/Comisia, T‑197/98, RecFP, p. I‑A‑55 și II-241, punctul 44; 7 februarie 2001, Bonaiti Brighina/Comisia, T‑118/99, RecFP, p. I‑A‑25 și II-97, punctele 16 și 17
3. Articolul 12a alineatul (3) din statut definește hărțuirea morală drept o „conduită abuzivă” pentru a cărei stabilire trebuie să fie îndeplinite două condiții cumulative. Prima condiție se referă la existența unor comportamente, a unui limbaj, a unor acte, gesturi sau înscrisuri „de lungă durată, repetat[e] sau sistematic[e]”, ceea ce presupune că hărțuirea morală trebuie înțeleasă ca un proces care se înscrie obligatoriu în timp și presupune existența unor acțiuni repetate sau continue și care sunt „intenționate”. A doua condiție, separată de prima prin conjuncția „și”, impune ca aceste comportamente, acest limbaj, aceste acte, gesturi sau înscrisuri să aibă ca efect faptul că aduc atingere personalității, demnității sau integrității fizice sau psihice ale unei persoane.
Din faptul că adjectivul „intenționat” se referă la prima condiție, iar nu la a doua, înseamnă că, pe de o parte, comportamentele, limbajul, actele, gesturile sau înscrisurile menționate la articolul 12a alineatul (3) din statut trebuie să prezinte un caracter voluntar, ceea ce exclude din domeniul de aplicare al acestei dispoziții actele care s‑ar produce în mod accidental. Pe de altă parte, în schimb, nu este necesar ca aceste comportamente, acest limbaj, aceste acte, gesturi sau înscrisuri să fi fost săvârșite cu intenția de a aduce atingere personalității, demnității sau integrității fizice sau psihice ale unei persoane. Cu alte cuvinte, există hărțuire morală în sensul articolului 12a alineatul (3) din statut fără ca autorul hărțuirii să fi intenționat, prin acțiunile sale, să discrediteze victima sau să îi degradeze în mod deliberat condițiile de muncă. Este suficient numai ca acțiunile sale, din moment ce au fost săvârșite intenționat, să fi determinat obiectiv astfel de consecințe. O interpretare contrară a articolului 12a alineatul (3) din statut ar avea ca rezultat lipsirea acestei dispoziții de orice efect util, din cauza dificultății de a dovedi intenția răuvoitoare a autorului unui comportament de hărțuire morală.
O astfel de interpretare nu poate fi repusă în discuție de dispozițiile articolului 12a alineatul (4) prima teză din statut, care prevăd că „[p]rin hărțuire sexuală se înțelege un comportament cu conotații sexuale, care este nedorit de persoana căreia i se adresează și al cărei scop sau efect este atingerea demnității persoanei respective sau de a crea un mediu intimidant, ostil, ofensator sau deranjant”. Chiar dacă expresia „al cărei scop sau efect” figurează în dispozițiile articolului 12a alineatul (4) prima teză din statut, deși lipsește din dispozițiile articolului 12a alineatul (3) din statut, o astfel de absență nu poate fi interpretată ca semnificând că, în ceea ce privește hărțuirea morală, numai acțiunile având ca „scop” discreditarea sau degradarea condițiilor de muncă ale unei persoane ar putea fi privite ca elemente constitutive ale unei astfel de hărțuiri morale.
În sfârșit, o interpretare a articolului 12a alineatul (3) din statut, care ar fi întemeiată pe intenția răuvoitoare a autorului prezumat al hărțuirii, nu ar corespunde definiției hărțuirii pe care o dă Directiva 2000/78 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă. În Directiva 2000/78, folosirea expresiei „ca obiectiv sau ca efect” pune în evidență faptul că legiuitorul comunitar a înțeles să garanteze pentru victimele hărțuirii morale o „protecție juridică adecvată”.
(a se vedea punctele 102, 104-108 și 111-113)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: 9 decembrie 2008, Q/Comisia, F‑52/05, RepFP, p. I‑A‑1-0000 și II‑A-1-0000, punctele 135 și 144, aflată în recurs pe rolul Tribunalului de Primă Instanță, cauza T‑80/09 P
4. Un raport de evaluare constituie un act care lezează împotriva căruia un funcționar poate introduce fie o acțiune direct la Tribunal, fie o reclamație în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut. Deși, în mod normal, este de dorit să se recurgă la procedurile interne instituite prin dispozițiile generale de punere în aplicare a articolului 43 din statut, astfel de dispoziții nu pot să deroge de la dreptul statutar sus‑menționat, ce permite funcționarilor să introducă o acțiune la Tribunal sau să adreseze o reclamație împotriva unui raport de evaluare fără să fi epuizat în prealabil aceste proceduri interne.
Instituțiile nu sunt competente să deroge de la o normă explicită din statut printr‑o normă de punere în aplicare.
(a se vedea punctele 138-140)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 1 decembrie 1994, Schneider/Comisia, T‑54/92, RecFP, p. I‑A‑281 și II-887, punctul 22; 4 mai 2005, Castets/Comisia, T‑398/03, RecFP, p. I‑A‑109 și II-507, punctul 32
5. Regula concordanței dintre reclamația administrativă prealabilă și acțiune impune, sub sancțiunea inadmisibilității, ca un motiv invocat în fața instanței comunitare să fi fost deja invocat în cadrul procedurii precontencioase pentru ca autoritatea împuternicită să facă numiri să fi fost în măsură să cunoască suficient de precis criticile pe care persoana interesată le formulează împotriva deciziei atacate. Deși concluziile prezentate în fața instanței comunitare nu pot conține decât „capete de cerere” care se întemeiază pe aceeași cauză precum cele invocate în reclamație, aceste capete de cerere pot fi dezvoltate în fața instanței comunitare prin prezentarea unor motive și argumente care nu figurează în mod necesar în reclamație, dar care se află în strânsă legătură cu aceasta.
(a se vedea punctul 145)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 8 iunie 1995, Allo/Comisia, T‑496/93, RecFP, p. I‑A‑127 și II-405, punctul 26
6. Un regim care prevede că raportul de evaluare este întocmit de un evaluator și este contrasemnat de un validator și că, în caz de dezacord cu evaluatorul, decizia definitivă îi revine validatorului, acesta fiind astfel un evaluator în deplinul înțeles al termenului, trebuie considerat ca fiind o garanție de natură să neutralizeze un eventual risc de parțialitate a evaluatorului.
(a se vedea punctul 156)
Trimitere la:
Tribunal Funcției Publice: 13 decembrie 2007, Sequeira Wandschneider/Comisia, F‑28/06, RepFP, p. I‑A‑1-0000 și II‑A-1-0000, punctul 43
7. În afara unor circumstanțe excepționale, un raport de evaluare nu poate fi anulat numai pentru motivul că a fost întocmit tardiv. Deși întârzierea în întocmirea unui raport de evaluare poate da naștere unui drept de despăgubire în beneficiul funcționarului vizat, aceasta nu poate afecta validitatea raportului de evaluare și, în consecință, nu poate justifica anularea sa.
(a se vedea punctul 171)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 20 noiembrie 2007, Ianniello/Comisia, T‑205/04, RepFP, p. I‑A‑2-0000 și II‑A-2-0000, punctul 139
8. Nerespectarea termenelor prevăzute la articolul 90 din statut poate angaja răspunderea instituției vizate pentru prejudiciul eventual produs persoanelor interesate.
(a se vedea punctul 212)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 26 ianuarie 2005, Roccato/Comisia, T‑267/03, RecFP, p. I‑A‑1 și II-1, punctul 84