Cauza C‑94/18
Nalini Chenchooliah
împotriva
Minister for Justice and Equality
[cerere de decizie preliminară formulată de High Court (Irlanda)]
Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 10 septembrie 2019
„Trimitere preliminară – Cetățenia Uniunii – Articolul 21 TFUE – Dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul unui stat membru pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora – Directiva 2004/38/CE – Articolul 3 alineatul (1) și articolele 15, 27, 28, 30 și 31 – Noțiunea de «destinatar» – Resortisant al unei țări terțe căsătorit cu un cetățean al Uniunii care și‑a exercitat libertatea de circulație – Întoarcerea cetățeanului Uniunii în statul membru al cărui cetățean este, unde execută o pedeapsă cu închisoarea – Cerințe care se impun statului membru gazdă în temeiul Directivei 2004/38/CE la momentul luării unei decizii de îndepărtare a respectivului cetățean resortisant al unui stat terț”
1. Cetățenia Uniunii – Dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre – Directiva 2004/38 – Beneficiari – Soț resortisant al unei țări terțe care însoțește sau se alătură unui cetățean al Uniunii care locuiește în alt stat membru decât cel al cărui cetățean este – Resortisant al unei țări terțe rămas în statul membru gazdă după întoarcerea cetățeanului Uniunii în statul membru al cărui cetățean este – Excludere
[Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3 alin. (1), art. 6 alin. (2) și art. 7 alin. (2)]
(a se vedea punctele 59-63)
2. Cetățenia Uniunii – Dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre – Directiva 2004/38 – Restrângerea dreptului de intrare și de ședere pentru alte motive decât cele de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică – Garanții procedurale – Domeniu de aplicare – Decizie de îndepărtare a resortisantului unei țări terțe soț al unui cetățean al Uniunii care și‑a exercitat libertatea de circulație, după întoarcerea respectivului cetățean în statul membru a cărui cetățenie o are fără acel resortisant – Includere – Decizie care poate fi însoțită de o interdicție de intrare pe teritoriu – Inexistență
(Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 15, 30 și 31)
(a se vedea punctele 73, 74, 77-79 și 88 și dispozitivul)
3. Cetățenia Uniunii – Dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre – Directiva 2004/38 – Restrângerea dreptului de intrare și de ședere pentru alte motive decât cele de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică – Garanții procedurale – Aplicare prin analogie a garanțiilor procedurale aplicabile în cazul limitării dreptului de intrare și de ședere pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică – Întindere
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 și 51 alin. (1); Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 15, 27, 28, 30 și 31]
(a se vedea punctele 80-87)
Rezumat
Restrângerea dreptului de intrare și de ședere pentru motive de ordine publică se poate aplica unui resortisant al unui stat terț, căsătorit cu un cetățean al UE care și‑a exercitat libertatea de circulație, care, după întoarcerea soțului său în statul membru de origine, nu mai are dreptul de ședere în statul membru în care locuia cu soțul său
În Hotărârea Chenchooliah (C‑94/18), pronunțată la 10 septembrie 2019, Curtea, reunită în Marea Cameră, a fost chemată să interpreteze articolul 15 din Directiva 2004/38(1), care prevede în special că unele dintre procedurile prevăzute în capitolul VI din directiva menționată, intitulat „Restrângerea dreptului de intrare și dreptului de ședere pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică”, se aplică prin analogie oricărei decizii care restrânge libera circulație a unui cetățean al Uniunii Europene sau a membrilor familiei acestuia adoptate pentru alte motive decât cele de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică(2). Curtea a statuat că acest articol se aplică unei decizii de îndepărtare adoptate în privința unui resortisant al unui stat terț pentru motivul că acesta nu mai dispune de un drept de ședere în temeiul directivei respective, într‑o situație în care acel resortisant s‑a căsătorit cu un cetățean al Uniunii într‑un moment în care acesta din urmă își exercita libertatea de circulație prin deplasarea și șederea împreună cu resortisantul respectiv în statul membru gazdă, acest cetățean întorcându‑se ulterior în statul membru a cărui cetățenie o are. Curtea a adăugat că acest lucru implică faptul că unele dintre garanțiile prevăzute de directivă în cadrul unor decizii prin care se restrânge libera circulație a unui cetățean al Uniunii sau a membrilor familiei sale luate din motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică(3) se impun la momentul adoptării unei astfel de decizii de îndepărtare, cum este cea în discuție în litigiul principal, decizie care nu poate în niciun caz să fie însoțită de o interdicție de intrare pe teritoriu.
Această hotărâre se înscrie în cadrul unui litigiu între un resortisant mauritian cu reședința în Irlanda, pe de o parte, și Minister for Justice and Equality (ministrul justiției și egalității, Irlanda), pe de altă parte, în legătură cu o decizie de expulzare luată în privința sa în temeiul articolului 3 din Legea irlandeză din 1999 privind imigrația, ca urmare a întoarcerii soțului său, cetățean al Uniunii, în statul membru al cărui cetățean este, și anume Portugalia, unde execută o pedeapsă cu închisoarea. Decizia de expulzare era, potrivit dreptului național, însoțită din oficiu de o interdicție de intrare pe teritoriu pe durată nedeterminată.
Mai întâi, Curtea a constatat că, în situația în care un cetățean al Uniunii se întoarce în statul membru al cărui cetățean este și nu își mai exercită, așadar, în statul membru gazdă, dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii, resortisantul unei țări terțe căsătorit cu respectivul cetățean al Uniunii nu mai are calitatea de „destinatar”, în sensul acestei directive(4), în cazul în care rămâne în statul membru gazdă și nu mai locuiește cu soțul său.
În continuare, Curtea a declarat că, deși pierderea acestei calități are drept consecință că resortisantul în cauză al unei țări terțe nu mai beneficiază de drepturile de circulație și de ședere pe teritoriul statului membru gazdă al căror titular era pentru o anumită perioadă, întrucât nu mai îndeplinește condițiile la care sunt supuse aceste drepturi, această pierdere nu implică însă că Directiva 2004/38 nu se mai aplică luării unei decizii de îndepărtare a acestui resortisant de către statul membru gazdă pentru un asemenea motiv. Astfel, articolul 15 din Directiva 2004/38(5), care figurează în capitolul III din aceasta, intitulat „Dreptul de ședere”, prevede că regimul care este aplicabil atunci când un drept de ședere temporară în temeiul acestei directive încetează, în special atunci când un cetățean al Uniunii sau un membru al familiei sale care în trecut a beneficiat de un drept de ședere de cel mult trei luni sau de mai mult de trei luni nu mai îndeplinește condițiile dreptului de ședere în cauză și, prin urmare, poate, în principiu, să fie îndepărtat din statul membru gazdă.
În plus, Curtea a arătat că articolul 15 din Directiva 2004/38 se referă numai la aplicarea prin analogie a anumitor dispoziții ale capitolului VI din aceasta, care privesc în special notificarea deciziilor, precum și accesul la căile de atac jurisdicționale(6). În schimb, alte dispoziții din capitolul respectiv(7) nu se aplică în cadrul adoptării unei decizii în temeiul articolului 15 din directiva menționată. Astfel, aceste alte dispoziții nu se aplică decât dacă persoana în cauză are în prezent, în temeiul acestei directive, un drept de ședere în statul membru gazdă care este fie temporar, fie permanent.
În sfârșit, Curtea a adăugat că, în conformitate cu articolul 15 alineatul (3) din Directiva 2004/38, decizia de îndepărtare care poate fi adoptată în cauza principală nu poate în niciun caz să fie însoțită de o interdicție de intrare pe teritoriu(8).