CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
MACIEJ SZPUNAR
prezentate la 9 ianuarie 2019(1)
Cauza C‑668/17 P
Viridis Pharmaceutical Ltd
împotriva
Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)
„Recurs – Marcă a Uniunii Europene – Procedură de decădere – Marca verbală Boswelan – Declarare a decăderii – Utilizarea unei mărci în cadrul unui studiu clinic”
I. Introducere
1. Prin recursul formulat, Viridis Pharmaceutical Ltd (denumită în continuare „recurenta”) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 15 septembrie 2017, Viridis Pharmaceutical/EUIPO – Hecht‑Pharma (Boswelan)(2), prin care s‑a respins acțiunea având ca obiect anularea Deciziei Camerei a cincea de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 29 februarie 2016 (cauza R 2837/2014‑5) privind o procedură de decădere între Hecht‑Pharma GmbHși recurentă (denumită în continuare „decizia în litigiu”). Această procedură privea decăderea unei mărci înregistrate în special pentru medicamente destinate tratării sclerozei în plăci.
2. În cadrul acestei proceduri, recurenta a menționat că utilizarea serioasă a mărcii contestate, înregistrată pentru medicamente a căror comercializare și publicitate erau interzise până la autorizarea introducerii pe piață (denumită în continuare „AIP”), a avut loc în cadrul unui studiu clinic, efectuat pentru a completa cererea de AIP. În subsidiar, ea a invocat faptul că, începând de la depunerea cererii pentru efectuarea unui studiu clinic în privința medicamentelor menționate, realizarea acestui studiu clinic constituia cel puțin un motiv întemeiat pentru neutilizarea mărcii.
3. Tribunalul a respins acțiunea, considerând că recurenta nu putea susține că a utilizat în mod serios marca contestată sau că a avut un motiv întemeiat pentru neutilizarea acesteia.
4. Prin recursul formulat, recurenta contestă în esență considerațiile Tribunalului referitoare la utilizarea serioasă a unei mărci.
5. Prin urmare, problemele juridice care se ridică în prezenta cauză privesc interpretarea noțiunilor „utilizare serioasă” și „motiv întemeiat pentru neutilizare” în sensul Regulamentelor (CE) nr. 207/2009(3) și (UE) 2017/1001(4) în contextul unei proceduri de decădere privind o marcă înregistrată pentru medicamente.
II. Cadrul juridic
6. Considerentul (10) al Regulamentului nr. 207/2009 are următorul cuprins:
„Nu se justifică protejarea mărcilor [Uniunii Europene] și nici protecția, împotriva acestora, a oricărei mărci înregistrate anterior, decât în măsura în care aceste mărci sunt în mod efectiv utilizate.”
7. Articolul 15 din Regulamentul nr. 207/2009, intitulat „Utilizarea mărcii [Uniunii Europene]”, prevede la alineatul (1) primul paragraf:
„Dacă, în termen de cinci ani de la data înregistrării, marca [Uniunii Europene] nu a făcut obiectul unei utilizări importante [a se citi «serioase»] în [Uniune] pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată sau dacă această utilizare a fost suspendată pentru un termen neîntrerupt de cinci ani, marca [Uniunii Europene] face obiectul sancțiunilor prevăzute de prezentul regulament, cu excepția cazului în care există un motiv întemeiat pentru a nu fi utilizată.”
8. Sancțiunile vizate la articolul 15 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 207/2009 sunt specificate la articolul 51, intitulat „Cauzele de decădere”, din acest regulament. La alineatul (1) litera (a), acest articol prevede:
„(1) Titularul mărcii [Uniunii Europene] este declarat decăzut din drepturi ca urmare a unei cereri prezentate la [EUIPO] sau a unei cereri reconvenționale în cadrul unei acțiuni în contrafacere:
(a) în cazul în care, pe o perioadă neîntreruptă de cinci ani, marca nu a făcut obiectul unei utilizări cu bună‑credință [a se citi «serioase»] în cadrul [Uniunii] pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată și în cazul în care nu există motive întemeiate pentru neutilizare; totuși, nimeni nu poate pretinde ca titularul să fie decăzut din drepturi în cazul în care, între expirarea acestei perioade și depunerea cererii sau a cererii reconvenționale, marca a făcut obiectul unei începeri sau unei reluări a utilizării cu bună‑credință [a se citi «serioase»]; cu toate acestea, începerea sau reluarea utilizării făcută în termen de trei luni înainte de depunerea cererii sau a cererii reconvenționale, acest termen începând să curgă cel mai devreme la expirarea perioadei neîntrerupte de cinci ani de neutilizare, nu este luată în considerare atunci când pregătirile pentru începerea sau reluarea utilizării intervin numai după ce titularul a aflat că cererea sau cererea reconvențională ar putea fi depusă;
[…]”
9. Regulamentul nr. 207/2009 a fost abrogat și înlocuit de Regulamentul 2017/1001. Potrivit tabelului de corespondență care figurează în anexa III la acest din urmă regulament, articolele 15 și 51 din Regulamentul nr. 207/2009 corespund articolelor 18 și, respectiv, 58 din Regulamentul 2017/1001(5).
III. Procedura în fața EUIPO
10. Recurenta este succesoarea în drepturi a unei societăți care a introdus la EUIPO la 30 septembrie 2003 o cerere de înregistrare a semnului verbal Boswelan ca marcă a Uniunii Europene, pentru produse farmaceutice și produse de îngrijire a sănătății care fac parte din clasa 5 din Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare (denumit în continuare „Aranjamentul de la Nisa”). Înregistrarea mărcii a avut loc la 24 aprilie 2007.
11. La 24 octombrie 2010, recurenta a introdus o cerere pentru un studiu clinic referitor la un medicament destinat tratării sclerozei în plăci, care aparține categoriei mai largi a produselor farmaceutice și a produselor de îngrijire a sănătății. Data exactă de finalizare a studiului menționat nu a fost stabilită.
12. La 18 noiembrie 2013, Hecht‑Pharma a depus o cerere de decădere din drepturile mărcii contestate pentru toate produsele pentru care fusese înregistrată pentru motivul că nu ar fi făcut obiectul unei utilizări serioase pentru o perioadă neîntreruptă de cinci ani înainte de introducerea cererii menționate.
13. Prin decizia din 26 septembrie 2014, divizia de anulare a EUIPO a declarat recurenta decăzută din drepturi pentru toate produsele înregistrate.
14. La 6 noiembrie 2014, recurenta a formulat o cale de atac la camera de recurs a EUIPO împotriva deciziei diviziei de anulare.
15. Prin decizia în litigiu, Camera a cincea de recurs a EUIPO a respins această cale de atac.
16. Camera de recurs a considerat, în primul rând, că elementele furnizate de recurentă nu erau de natură să demonstreze o utilizare serioasă a mărcii contestate în cadrul Uniunii Europene și, în al doilea rând, că în speță realizarea unui studiu clinic nu era, în sine, un motiv independent de voința recurentei care ar justifica neutilizarea mărcii contestate.
IV. Acțiunea în fața Tribunalului și hotărârea atacată
17. Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 30 mai 2016, recurenta a formulat o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu în măsura în care aceasta din urmă a constatat decăderea din drepturile mărcii contestate în privința medicamentelor pentru tratarea sclerozei în plăci, care sunt incluse în categoria mai largă a „produselor farmaceutice și a produselor de îngrijire a sănătății”. În cadrul acestei acțiuni, recurenta a invocat trei motive întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 51 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009, întrucât camera de recurs ar fi considerat în mod eronat că faptele și probele prezentate nu erau suficiente pentru a demonstra o utilizare serioasă a mărcii contestate pentru medicamentele destinate tratării sclerozei în plăci, al doilea, pe încălcarea articolului 51 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009, întrucât camera de recurs ar fi considerat în mod eronat că faptele și probele prezentate nu erau suficiente pentru a demonstra un motiv întemeiat pentru neutilizarea mărcii menționate în ceea ce privește aceleași medicamente, și, al treilea, pe încălcarea articolului 83 din Regulamentul nr. 207/2009 și în special a principiului protecției încrederii legitime, întrucât camera de recurs s‑ar fi îndepărtat de directivele referitoare la examinarea în fața EUIPO.
18. Pentru motivele din hotărârea atacată, Tribunalul a respins acțiunea în totalitate.
V. Concluziile părților
19. În recursul formulat, recurenta solicită Curții anularea hotărârii atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal și obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată sau, cu titlu subsidiar, soluționarea cererii de cheltuieli de judecată odată cu fondul.
20. EUIPO și Hecht‑Pharma solicită Curții respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
VI. Analiză
A. Observație introductivă referitoare la aplicarea în timp a regulamentelor privind marca Uniunii Europene
21. Arătăm că, în recursul formulat, recurenta menționează că motivele sale sunt întemeiate pe încălcarea dispozițiilor Regulamentului 2017/1001. Ea apreciază că, în conformitate cu articolul 211 din acest regulament, la data la care a fost pronunțată hotărârea atacată, și anume 15 septembrie 2017, Regulamentul nr. 207/2009 fusese abrogat și înlocuit de Regulamentul 2017/1001. Pe de altă parte, în memoriul în răspuns, Hecht‑Pharma se referă de asemenea la dispozițiile acestui din urmă regulament. În schimb, EUIPO invocă dispozițiile Regulamentului nr. 207/2009.
22. În această privință, trebuie arătat că recurenta nu formulează niciun motiv prin care să reproșeze Tribunalului că a adoptat hotărârea atacată potrivit unui temei juridic eronat sau că a aplicat dispozițiile tranzitorii ale Regulamentului 2017/1001 în mod incorect. În orice caz, hotărârea atacată a fost adoptată la 15 septembrie 2017, adică după data intrării în vigoare a Regulamentului 2017/1001 (6 iulie 2017), dar înainte de data aplicabilității sale (1 octombrie 2017)(6). În consecință, la momentul adoptării hotărârii atacate se aplica articolul 51 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009(7).
23. Pe de altă parte, articolul 58 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2017/1001, menționat în cadrul recursului, corespunde articolului 51 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009. De asemenea, articolul 18 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul 2017/1001 preia modul de redactare a articolului 15 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 207/2009(8). Aceste două dispoziții introduc obligația de utilizare a mărcii și, în lipsa unui motiv întemeiat, fac trimitere la dispozițiile din aceste regulamente privind consecințele neutilizării. Toate‑s vechi și nouă toate(9).
24. Astfel, analiza privind dispozițiile Regulamentului nr. 207/2009 poate, în opinia noastră, să fie transpusă la dispozițiile Regulamentului 2017/1001. Pentru acest motiv, în prezentele concluzii ne vom referi la dispozițiile relevante din Regulamentul nr. 207/2009 și la echivalentele lor din Regulamentul 2017/1001. De asemenea, vom înțelege referirile la dispozițiile Regulamentului 2017/1001, făcute de recurentă și de Hecht‑Pharma, ca fiind făcute și la dispozițiile corespondente din Regulamentul nr. 207/2009.
B. Cu privire la recurs
25. În cadrul recursului, recurenta formulează două motive.
26. Primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 51 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 [articolul 58 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2017/1001], este împărțit în două aspecte. Prin intermediul primului aspect, recurenta pune în discuție constatarea Tribunalului în sensul că o utilizare de natură să mențină drepturile pentru un medicament ar putea exista numai atunci când a fost obținută de către titularul mărcii o AIP a unui medicament pentru care marca a fost înregistrată. Prin intermediul celui de al doilea aspect, recurenta critică hotărârea atacată în măsura în care Tribunalul a considerat că utilizarea unei mărci în cadrul unui studiu clinic nu constituia o utilizare serioasă.
27. Trebuie observat că cele două aspecte vizează situații diferite. Al doilea aspect vizează doar utilizarea unei mărci în cadrul unui studiu clinic, în timp ce primul aspect vizează, la modul general, utilizarea înainte de AIP. În aceste condiții, potrivit aprecierilor Tribunalului, rezumate la punctul 40 din hotărârea atacată, recurenta nu a fost în măsură să se prevaleze de alte acte decât cele aferente procedurii studiului clinic.
28. Prin intermediul celui de al doilea motiv, recurenta reproșează Tribunalului că a încălcat articolul 51 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 [articolul 58 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2017/1001] întrucât a exclus existența unui motiv întemeiat pentru neutilizarea mărcii contestate în situația în care produsul pentru care a fost înregistrată marca face obiectul unui studiu clinic.
C. Cu privire la admisibilitatea motivelor
29. În memoriul în răspuns, Hecht‑Pharma arată că motivele invocate de recurentă în recurs urmăresc obținerea unei noi aprecieri a faptelor și a împrejurărilor cauzei. Prin urmare, aceste motive ar fi vădit inadmisibile.
30. Este adevărat că, în recursul în care a fost pronunțată Ordonanța Martín Osete/EUIPO(10), recurenta reproșa Tribunalului că a reținut o definiție excesiv de restrictivă a noțiunii „motive întemeiate pentru neutilizare” în sensul articolului 51 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009. Mai precis, arăta că anumite reglementări îngreunau în mod excesiv comercializarea parfumurilor pentru care fusese înregistrată marca.
31. În acea ordonanță, Curtea a considerat că, sub pretextul unei erori de interpretare a noțiunii „motive întemeiate pentru neutilizare”, recurenta urmărea, în realitate, să repună în discuție aprecierile de natură factuală efectuate de Tribunal. În consecință, Curtea a respins motivul în discuție ca vădit inadmisibil. Astfel, apreciem că, prin recursul formulat, recurenta se focaliza în special pe elementele de probă care aveau scopul de a ilustra că existența unor motive întemeiate era, în opinia sa, clar demonstrată(11).
32. Cu toate acestea, în prezenta cauză, recurenta vizează interpretarea – în sine – a noțiunilor „utilizare serioasă” și „motive întemeiate pentru neutilizare” în sensul Regulamentului nr. 207/2009 [Regulamentul 2017/1001] în contextul unei proceduri de decădere privind marca înregistrată pentru un medicament de uz uman, ale cărui comercializare și publicitate erau interzise până la AIP. Prin urmare, examinarea motivelor de recurs necesită ca dispozițiile Regulamentului nr. 207/2009 [Regulamentul 2017/1001] să fie interpretate în lumina reglementării medicamentelor de uz uman în cadrul Uniunii.
33. În consecință, apreciem că motivele prezentului recurs nu urmăresc obținerea unei noi aprecieri a faptelor și a împrejurărilor cauzei, ci ridică probleme de drept. Ele sunt, prin urmare, admisibile.
D. Cu privire la fond
1. Cu privire la primul motiv
a) Cu privire la primul aspect al primului motiv
1) Pozițiile părților
34. Prin intermediul primului aspect al primului motiv, recurenta reproșează Tribunalului, în primul rând, că a stabilit, la punctul 36 din hotărârea atacată, un principiu potrivit căruia o utilizare de natură să mențină drepturile conferite de o marcă înregistrată pentru un medicament poate exista numai atunci când a fost obținută AIP. Potrivit jurisprudenței Curții, problema dacă o utilizare ar fi suficientă depinde de o apreciere de la caz la caz(12).
35. Criticând principiul pretins stabilit de Tribunal, recurenta menționează, în al doilea rând, că actele efectuate în cadrul studiilor clinice, care constituie o parte din procedura de AIP, erau legale(13).
36. În sfârșit, în al treilea rând, recurenta susține că, ținând seama de particularitățile sectorului farmaceutic, o perioadă de cinci ani trebuie calificată drept prea scurtă.
37. În schimb, EUIPO și, presupunând că primul motiv este admisibil, Hecht‑Pharma apreciază că primul aspect al acestui motiv este nefondat.
38. EUIPO susține în special că, contrar afirmațiilor recurentei, Tribunalul nu a considerat obținerea AIP în temeiul legislației privind produsele farmaceutice ca fiind o condiție indispensabilă pentru existența unei utilizări serioase.
39. Hecht‑Pharma, la rândul său, apreciază în special că marca contestată trebuie să facă obiectul unei utilizări pentru produsele pentru care a fost înregistrată. În speță, ar trebui, prin urmare, să se aprecieze dacă această marcă era utilizată pentru un medicament destinat tratării sclerozei în plăci. O utilizare serioasă pentru un asemenea medicament ar putea fi demonstrată doar dacă produsul în discuție ar fi efectiv un medicament. Or, numai la finalul studiului clinic realizat de recurentă ar fi posibil să se stabilească dacă produsul testat constituie un medicament în sensul acestei definiții. Prin urmare, utilizarea acestui produs în cadrul studiului clinic nu poate constitui o utilizare serioasă a mărcii contestate pentru un medicament.
2) Apreciere
40. În ceea ce privește, în primul rând, argumentul recurentei prin care critică Tribunalul pentru că a stabilit un principiu potrivit căruia o utilizare de natură să mențină drepturile poate exista numai atunci când a fost obținută o AIP, apreciem, precum EUIPO, că acesta este întemeiat pe o interpretare eronată a hotărârii atacate.
41. Desigur, la punctul 36 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că numai obținerea AIP putea permite o utilizare publică și orientată spre exterior a mărcii contestate.
42. Cu toate acestea, la punctele 37-39 din hotărârea atacată, Tribunalul a efectuat o analiză a situației recurentei, în pofida faptului că nu a primit AIP. Astfel, Tribunalul nu a considerat nicidecum că, în lipsa acestei AIP, o marcă înregistrată pentru un medicament nu putea face obiectul unei „utilizări serioase” în sensul articolului 51 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 [articolul 58 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2017/1001]. De altfel, al doilea aspect al primului motiv critică considerațiile Tribunalului consacrate în principal la punctul 39 din hotărârea atacată. În consecință, analiza acestui aspect va da ocazia să se evalueze validitatea principiului pretins stabilit de Tribunal, cel puțin în măsura în care acest principiu ar privi utilizarea unei mărci în cadrul unor studii clinice.
43. În al doilea rând, în ceea ce privește legalitatea actelor efectuate în cursul unor studii clinice, este suficient să se constate că legalitatea actelor în cadrul cărora intervine o marcă nu transformă în mod automat aceste acte în acte de utilizare serioasă a acestei mărci(14).
44. În al treilea rând, considerăm că nici argumentul recurentei referitor la insuficiența termenului de cinci ani nu poate fi admis.
45. Termenul de cinci ani, astfel cum este prevăzut la articolul 51 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 [articolul 58 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2017/1001], se aplică independent de sectorul economic din care fac parte produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată o marcă. Cu toate acestea, se ține seama de particularitățile unui sector economic atunci când este vorba despre aprecierea circumstanțelor care constituie sau nu constituie o utilizare serioasă în funcție de piața produselor sau serviciilor respective. În orice caz, vom aborda această problematică în cadrul analizei consacrate celui de al doilea aspect al primului motiv. Pe de altă parte, circumstanțele în care termenul de cinci ani ar deveni insuficient pentru a iniția utilizarea serioasă a unei mărci pot fi luate în considerare în cadrul examinării motivelor care justifică neutilizarea, la care ne vom referi în cadrul analizei privind al doilea motiv de recurs.
46. Prin urmare, considerăm că primul aspect al primului motiv de recurs este nefondat.
b) Cu privire la al doilea aspect al primului motiv
1) Pozițiile părților
47. Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, recurenta reproșează Tribunalului că a considerat, la punctul 39 din hotărârea atacată, că utilizarea unei mărci în cadrul unui studiu clinic constituie o utilizare pur internă și că astfel de acte de utilizare nu pot, în nicio situație, să fie considerate serioase în sensul articolului 51 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 [articolul 58 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2017/1001].
48. Recurenta adaugă că obligația de utilizare a unei mărci înregistrate nu este un scop în sine și că cerința de utilizare are drept obiectiv neîncărcarea registrului cu mărci neutilizate. Astfel, interpretarea noțiunii „utilizare” ar trebui să facă obiectul unei anumite flexibilități, astfel cum ar atesta articolul 15 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 [articolul 18 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2017/1001] și considerentul (25) al Regulamentului 2017/1001(15), care precizează că utilizarea unei mărci sub o formă care diferă de cea în care a fost înregistrată ar trebui să fie suficientă pentru a menține drepturile conferite.
49. EUIPO și Hecht‑Pharma contestă temeinicia celui de al doilea aspect al primului motiv.
50. EUIPO susține că utilizarea serioasă trebuie exclusă din moment ce, astfel cum a statuat în mod întemeiat Tribunalul, dispozițiile legislației privind produsele farmaceutice interzic publicitatea unui medicament care nu a fost încă autorizat și fac astfel imposibilă, în drept, o utilizare care să permită obținerea unei cote de piață. Potrivit EUIPO, celelalte elemente menționate de Tribunal, și anume cercul restrâns de participanți și natura internă a utilizării, nu au fost decisive. Prin urmare, argumentele prezentate de recurentă în acest temei nu pot fi admise.
51. Hecht‑Pharma adaugă în special că un studiu clinic reprezintă un studiu prealabil cererii de AIP a unui produs ca medicament. Un asemenea studiu prealabil nu are nici drept obiect, nici drept finalitate apărarea sau câștigarea unor cote de piață, ci urmărește numai stabilirea eficacității produsului. Din moment ce studiul este realizat în mod randomizat, dublu‑orb și placebo‑controlat, nici măcar participanții nu știu nici despre ce produs, nici despre ce marcă este vorba.
52. Pe de altă parte, Hecht‑Pharma arată că noțiunea „utilizare serioasă” nu poate face obiectul unei asemenea puteri de apreciere. Astfel, considerentul (25) al Regulamentului 2017/1001 ar privi o problemă diferită.
2) Apreciere
i) Observații introductive
53. Contrar celor susținute de recurentă, punctul 39 din hotărârea atacată nu este întemeiat pe premisa potrivit căreia utilizarea unei mărci în cadrul unui studiu clinic este de natură internă și, din această cauză, nu poate fi considerată serioasă pentru simplul motiv că vizează un număr limitat de destinatari. Astfel, potrivit Tribunalului, utilizarea mărcii contestate în cadrul unui studiu clinic în privința unor terți nu putea fi asimilată unei introduceri pe piață, nici măcar unui act pregătitor direct, deoarece se desfășura în afara oricărei concurențe și fără a urmări obținerea sau păstrarea unor cote de piață.
54. Prin urmare, apreciem că, prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, recurenta încearcă să demonstreze în esență că trebuie dat un răspuns afirmativ la întrebarea dacă utilizarea unei mărci înregistrate pentru un medicament în cadrul unui studiu clinic privind acest medicament poate, contrar celor reținute de Tribunal la punctul 39 din hotărârea atacată, să fie calificată drept „utilizare serioasă” în sensul articolului 51 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 [articolul 58 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2017/1001].
55. Această problemă a fost deja ridicată în doctrină, care i‑a dat un răspuns. Mai precis, s‑a arătat în special că realizarea unor studii clinice prealabile AIP nu constituie o utilizare serioasă, întrucât astfel de studii nu au un caracter extern(16). Pe de altă parte, considerăm că aceasta este și interpretarea dispozițiilor care transpun directivele referitoare la sistemul mărcilor naționale reținută de instanțele naționale(17). Însă, după cunoștința noastră, Curtea nu a avut încă ocazia să se pronunțe cu privire la o asemenea problematică.
ii) Natura utilizării serioase în lumina jurisprudenței
56. Reiese din jurisprudență că o marcă face obiectul unei utilizări serioase atunci când este utilizată, mai întâi, în scopul de a crea sau de a păstra un debușeu pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată, cu excluderea utilizărilor cu caracter simbolic având ca unic obiect menținerea drepturilor conferite de marcă, și, în continuare, în conformitate cu funcția sa esențială(18).
57. Cerințele referitoare, în primul rând, la rațiunea comercială de a exista și, în al doilea rând, la funcția sa esențială sunt cumulative.
58. Pe de o parte, protecția mărcii nu ar putea persista dacă marca și‑ar pierde rațiunea comercială de a exista, care constă în crearea sau în păstrarea unui debușeu pentru produsele sau pentru serviciile care poartă semnul constitutiv al mărcii în raport cu produsele sau cu serviciile provenite de la alte întreprinderi(19). Pe de altă parte, împrejurarea că o marcă este utilizată cu scopul de a crea sau de a păstra un debușeu pentru produsele sau pentru serviciile pentru care a fost înregistrată, iar nu cu singurul scop de a menține drepturile conferite de marcă, nu este suficientă pentru a concluziona că există o „utilizare serioasă”. Este deopotrivă indispensabil ca utilizarea mărcii să fie făcută în conformitate cu funcția sa esențială, care este aceea de a garanta consumatorului sau utilizatorului final identitatea originii produsului sau a serviciului, permițându‑i să distingă, fără vreo posibilitate de confuzie, acest produs sau acest serviciu de cele care au o altă proveniență(20).
59. O utilizare care constă în crearea sau în păstrarea unui debușeu pentru produse sau pentru servicii trebuie, prin natura sa, să fie orientată spre exterior. Același lucru este valabil și atunci când este vorba despre exercitarea de către marcă a funcției sale esențiale. Exercitarea acestei funcții presupune prezența mărcii pe piață și, în consecință, expunerea publicului la această marcă.
60. Trebuie arătat că nu se poate deduce din aceste considerații că comercializarea produselor sau serviciilor pentru care a fost înregistrată marca este indispensabilă pentru a concluziona că există o utilizare serioasă.
61. Astfel, după cum reiese din Hotărârea Ansul(21), utilizarea serioasă a unei mărci înregistrate se poate întâlni în două situații, și anume cea în care produsele sunt deja comercializate și cea în care comercializarea lor este iminentă. O asemenea utilizare, anterioară comercializării în sine, trebuie să constea în pregătiri desfășurate în vederea cuceririi unei clientele.
62. Cele două situații au puncte comune. În special, Curtea a considerat la punctul 37 din Hotărârea Ansul(22) că „utilizarea serioasă” a mărcii presupune o utilizare a acesteia pe piața produselor sau a serviciilor protejate de marcă, și nu numai în cadrul întreprinderii în cauză. Ulterior, Curtea a precizat aceste considerații în Hotărârea Verein Radetzky‑Orden(23), distingând două ipoteze: o utilizare a mărcilor pentru identificarea și pentru promovarea produselor sau a serviciilor sale în rândul publicului larg, pe de o parte, și o utilizare limitată la o utilizare internă a mărcilor, pe de altă parte.
63. Considerăm că este semnificativ faptul că, în Hotărârea Ansul(24), Curtea a dat ca exemplu utilizarea unei mărci în cadrul unor campanii publicitare pentru a ilustra o utilizare anterioară comercializării produselor sau serviciilor pentru care fusese înregistrată. Astfel, acest exemplu ilustrează o utilizare anterioară, dar ilustrează și o utilizare serioasă. În consecință, lansarea unor campanii publicitare, în cadrul cărora intervine o marcă, nu implică automat existența unei utilizări serioase. Totuși, acest exemplu pune în evidență faptul că, chiar într‑o fază anterioară comercializării produselor sau serviciilor, actele de utilizare trebuie să aibă un caracter extern și, în același timp, să producă efecte pentru viitorul public al acestor produse sau al acestor servicii(25).
64. În consecință, fiecare utilizare serioasă este în esență orientată spre exterior. În schimb, nu reiese din considerațiile precedente că fiecare utilizare externă a unei mărci constituie o utilizare serioasă. Simplul fapt că o marcă este utilizată în privința unor terți nu implică existența unei utilizări serioase. Pentru a stabili existența unei asemenea utilizări, este necesar, astfel cum am arătat la punctele 56-59 din prezentele concluzii, să se examineze dacă un act de utilizare externă constă în crearea sau în păstrarea unui debușeu pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată marca. În cadrul acestei examinări, trebuie efectuată o analiză care să țină seama în special de piața produselor sau serviciilor respective.
iii) Luarea în considerare a particularităților unui sector economic
65. Reiese din jurisprudența Curții că, la aprecierea caracterului serios al utilizării mărcii, trebuie să se ia în considerare ansamblul faptelor și circumstanțelor de natură să demonstreze existența exploatării comerciale a acesteia, în special utilizările considerate justificate în sectorul economic vizat pentru menținerea sau pentru crearea cotelor de piață pentru produsele sau serviciile protejate prin marcă(26). Aprecierea circumstanțelor cauzei poate astfel să justifice luarea în considerare în special a naturii produsului sau a serviciului în discuție, a caracteristicilor pieței respective, a întinderii și a frecvenței utilizării mărcii(27).
66. În consecință, luarea în considerare a particularităților unui sector economic în care intervine o marcă a fost recunoscută de Curte în jurisprudența sa. În această privință, considerăm oportună prezentarea câtorva remarci cu privire la reglementarea sectorului medicamentelor de uz uman în cadrul Uniunii. Desigur, noțiunile din această reglementare nu au în mod necesar același sens ca noțiunile din dreptul mărcilor. Cu toate acestea, reglementarea menționată creează cadrul în care actorii acestui sector se pot angaja în acte referitoare la medicamentele pentru care mărcile au fost înregistrate și este cert că, pentru a constata utilizarea serioasă a unei mărci, aceasta trebuie să fi fost utilizată pe piața produselor sau serviciilor respective(28).
iv) Reglementarea medicamentelor de uz uman
67. Nucleul dur al sistemului reglementării Uniunii referitoare la medicamentele de uz uman este constituit din Directiva 2001/83/CE(29) și din Regulamentul (CE) nr. 726/2004(30). Aceste acte legislative ale Uniunii instituie un principiu potrivit căruia medicamentele nu pot fi introduse pe piață fără o AIP eliberată de autoritățile competente(31). Pe de altă parte, medicamentele nu pot face obiectul niciunei forme de „informare la domiciliu, prin contact direct, activități de prospectare sau de stimulare destinate să promoveze prescrierea, eliberarea, vânzarea sau consumul de medicamente”, în special destinate publicului larg, precum și persoanelor calificate să le prescrie sau să le elibereze(32).
68. În acest sistem, un studiu clinic constituie în esență o investigație, efectuată în special cu scopul de a determina sau de a verifica efectele, inclusiv efectele nedorite, ale unui medicament și pentru a stabili eficacitatea și siguranța utilizării sale(33). Rezultatele unui asemenea studiu trebuie, potrivit articolului 8 alineatul (3) litera (i) din Directiva 2001/83, să însoțească cererea de AIP. Astfel, realizarea unor studii clinice este, în principiu, prealabilă comercializării și publicității medicamentelor vizate la articolul 6 din Directiva 2001/83.
69. În plus, un studiu clinic face în principiu obiectul unor analize științifice și etice și trebuie să fie autorizat în prealabil(34). De asemenea, modificările substanțiale în cursul unui studiu clinic sunt supuse controlului statelor membre(35). Pe de altă parte, sponsorul unui studiu clinic răspunde de inițierea, gestionarea și organizarea finanțării sale(36).
70. Pentru a rezuma această parte a analizei noastre, apreciem că legiuitorul Uniunii a adoptat o abordare care limitează accesul consumatorilor și al utilizatorilor finali la medicamente neautorizate pentru a limita riscurile aferente utilizării unor astfel de medicamente.
71. Pe de altă parte, utilizarea unei mărci înregistrate pentru un medicament în cursul studiilor clinice poate, în consecință, să fie considerată ca fiind doar o utilizare anterioară comercializării acestui medicament în sensul Hotărârii Ansul(37). De asemenea, s‑a stabilit, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 38 din hotărârea atacată, că situația recurentei corespunde celei a unei utilizări prealabile comercializării. Produsele pentru care marca a fost înregistrată, și anume medicamentele pentru tratarea sclerozei în plăci, nu au fost comercializate, comercializarea lor fiind interzisă în perioada relevantă(38).
v) Mărcile înregistrate pentru medicamente de uz uman
72. Clasa 5 din Aranjamentul de la Nisa, din care fac parte produsele farmaceutice și produsele de îngrijire a sănătății, cuprinde, astfel cum a observat doctrina, un număr deosebit de ridicat de înregistrări(39). Pe de altă parte, potrivit comentariilor doctrinei, actorii sectorului farmaceutic tind să introducă cereri de înregistrare a mărcilor pentru medicamente în cursul fazei inițiale a dezvoltării lor(40). O asemenea grabă s‑ar explica printr‑o dorință de a sensibiliza cercuri influente, deoarece ar exista riscul ca, în cursul fazei de dezvoltare a unui medicament, medicii și specialiștii să se atașeze mai degrabă de denumirea sa generică decât de marcă(41).
73. Trebuie arătat, în acest context, că legiuitorul Uniunii a luat în considerare acest comportament al actorilor din sectorul medicamentelor de uz uman. Astfel, Directiva 2001/83 recunoaște, cel puțin într‑o anumită măsură, rolul jucat de mărci în acest sector. Din articolul 1 punctul 20 din această directivă reiese că denumirea medicamentului poate fi o denumire comună sau o denumire științifică, însoțită de o marcă. Pe de altă parte, în conformitate cu articolul 89 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2001/83, publicitatea, care este permisă doar în privința medicamentelor autorizate, trebuie să cuprindă printre altele denumirile lor.
74. Din dispozițiile sus‑menționate rezultă că, în anumite cazuri, o marcă înregistrată pentru un medicament se poate confunda cu denumirea acestui medicament. Prin urmare, o asemenea marcă poate fi utilizată în strategia de comunicare a titularului numai atunci când a fost obținută AIP a medicamentului menționat.
vi) Concluzie parțială cu privire la utilizarea unei mărci în cursul studiilor clinice
75. În lumina considerațiilor de mai sus, arătăm că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 70 din prezentele concluzii, legiuitorul Uniunii urmărește să limiteze accesul consumatorilor și al utilizatorilor finali la medicamente neautorizate. În sistemul reglementării medicamentelor de uz uman, studiile clinice pot fi asimilate unei măsuri de filtrare care împiedică accesul pe piață al medicamentelor neautorizate.
76. De asemenea, ca urmare a rolului jucat de mărcile înregistrate pentru astfel de medicamente în acest sistem, obiectivul urmărit de legiuitorul Uniunii este de a limita și intervențiile unor astfel de mărci pe piața respectivă. În consecință, și expunerea publicului la o marcă înregistrată pentru un medicament neautorizat (încă) este limitată din punct de vedere calitativ și cantitativ, cel puțin în măsura în care această marcă ar putea interveni pe piața concurențială a medicamentelor.
77. Trebuie arătat că, în cursul studiilor clinice, medicamentele neautorizate sunt disponibile pentru participanți, precum și pentru alte persoane implicate în aceste studii. Nu excludem faptul că persoanele care aparțin acestor două categorii ar putea asocia medicamentul și denumirea sa și, prin urmare, marca înregistrată pentru acest medicament cu titularul său. Pe de altă parte, ele pot alege și decide să fie sau să nu fie implicate într‑un studiu.
78. Or, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 64 din prezentele concluzii, nu fiecare utilizare externă a unei mărci constituie automat o utilizare serioasă. Expunerea la această marcă, susceptibilă să creeze un debușeu pentru produsele pentru care a fost înregistrată pe piața respectivă, trebuie în mod necesar să aibă loc în cadrul acestei piețe.
79. Considerăm că nu se întâmplă astfel în cazul unei mărci utilizate în cadrul unui studiu clinic.
80. În primul rând, în cadrul studiilor clinice, medicamentele neautorizate nu fac obiectul, în principiu, al unei distribuiri sau publicității prin care să se urmărească intrarea pe piața produselor comercializate care se încadrează în aceeași clasă cu ele. De asemenea, un studiu clinic, care constituie o investigație a riscurilor aferente utilizării unui medicament, în condițiile supuse autorizării prealabile, nu este și nu ar trebui să fie o formă de exploatare comercială a unei mărci înregistrate pentru acest medicament care constă în crearea sau în păstrarea unui debușeu pentru medicamentul menționat. În consecință, un studiu clinic nu poate fi asimilat nici măcar unui act pregătitor al comercializării în sensul Hotărârii Ansul(42).
81. În această ordine de idei, nu considerăm că studiile clinice ale unui medicament pe scară largă ar putea constitui o utilizare serioasă a unei mărci înregistrate pentru un medicament testat. Astfel cum reiese din considerentul (10) al Directivei 2001/83, intenția legiuitorului este de a evita testările inutile(43). Astfel, întinderea unui studiu clinic nu este determinată de considerații comerciale, ci de necesitatea științifică. În plus, această întindere este supusă autorizării unui stat membru(44). În consecință, considerăm că absența unei utilizări serioase rezultă mai degrabă din caracteristicile calitative ale utilizării unei mărci în cadrul studiilor clinice decât din caracteristicile cantitative.
82. În al doilea rând, expunerea la marcă, precum și alegerea făcută de participanți și de alte persoane implicate într‑un studiu clinic nu țin în principal de caracteristicile produsului, de proveniența sa ori de strategia comercială a titularului, ci de dorința de a participa la o investigație referitoare la acest medicament. Considerăm semnificativ în acest context, astfel cum a arătat Tribunalul la punctul 59 din hotărârea atacată, faptul că, în speță, investiția financiară joacă un rol decisiv din perspectiva recrutării participanților și a altor persoane implicate în studiul clinic. De altfel, în împrejurări precum cele din cauza principală, marca contestată a fost înregistrată pentru produse care fac parte din clasa 5 din Aranjamentul de la Nisa, și anume produse farmaceutice și produse de îngrijire a sănătății. În consecință, această marcă trebuia să creeze un debușeu nu pentru cercetările științifice, ci pentru produse care aparțin acestei clase.
83. În sfârșit, aceste considerații nu pot fi repuse în discuție de argumentul recurentei potrivit căruia interpretarea noțiunii „utilizare serioasă” ar trebui să facă obiectul unei anumite flexibilități pentru motivul că, potrivit articolului 15 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 [articolul 18 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2017/1001], legiuitorul Uniunii admite utilizarea unei mărci sub o formă care diferă de cea în care a fost înregistrată. Obiectul acestor dispoziții este să permită titularului unei mărci înregistrate să opereze asupra semnului, cu ocazia exploatării comerciale a acestuia, variațiile care permit, fără să îi altereze caracterul distinctiv, ca acesta să fie mai bine adaptat la cerințele de comercializare și de promovare a produselor și serviciilor vizate(45). Deși se admite o anumită flexibilitate cu privire la forma unei mărci, aceasta nu poate privi însă caracteristicile legate de caracterul serios al utilizării. O astfel de utilizare trebuie, în orice caz, să îndeplinească cerințele expuse la punctele 56-59 din prezentele concluzii.
84. Pentru a rezuma, considerăm că utilizarea unei mărci înregistrate pentru un medicament testat în cadrul studiilor clinice nu constituie o utilizare serioasă a acestei mărci. În aceste condiții, apreciem că, în lipsa unei AIP, o marcă înregistrată pentru un medicament care face obiectul unui studiu clinic nu poate, în niciun caz, să fie utilizată în mod serios.
vii) Excepții care confirmă regula
85. Cu titlu de exemplu, arătăm că, potrivit articolului 83 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 726/2004, prin derogare de la articolul 6 din Directiva 2001/83, pentru folosire în tratamente de ultimă instanță, statele membre pot dispune ca un medicament neautorizat să fie disponibil pentru un grup de pacienți suferind de maladii invalidante, cronice sau grave sau de maladii despre care se consideră că le pun viața în pericol, care nu pot fi tratate în mod satisfăcător cu ajutorul unui medicament autorizat. O astfel de posibilitate există în special în privința unui medicament testat în cadrul unui studiu clinic. Alte aspecte ale folosirii în tratamente de ultimă instanță sunt, în general, reglementate la nivel național.
86. Astfel, ca urmare a unei anumite libertăți a statelor membre cu privire la reglementarea folosirii în tratamente de ultimă instanță, nu putem exclude de la bun început faptul că o astfel de utilizare a unui medicament pentru care a fost înregistrată o marcă ar include o utilizare serioasă a acestei mărci.
87. În primul rând, nu are importanță faptul că, potrivit dispozițiilor naționale persistente, dacă este cazul, punerea la dispoziție a unui astfel de medicament pentru folosire în tratamente de ultimă instanță nu urmărește un scop lucrativ. Astfel cum reiese din jurisprudența Curții, împrejurarea că un titular al mărcii nu urmărește un scop lucrativ nu exclude faptul că aceasta poate avea ca obiectiv crearea și, ulterior, păstrarea unui debușeu pentru produsele sau pentru serviciile sale(46).
88. În al doilea rând, nu este necesar ca utilizarea să fie importantă din punct de vedere cantitativ pentru a fi calificată drept „serioasă”. Chiar și minimă, utilizarea poate fi suficientă pentru a primi această calificare, cu condiția ca aceasta să fie considerată justificată în sectorul economic vizat(47). În această ordine de idei, un medicament neautorizat, care poate face obiectul unei folosiri în tratamente de ultimă instanță, poate fi conceput pentru comercializarea sa viitoare în rândul persoanelor suferind de maladii invalidante, cronice sau grave sau de maladii despre care se consideră că le pun viața în pericol. Astfel, această piață este restrânsă și, prin urmare, actele care constituie o utilizare serioasă pot fi de asemenea limitate din punct de vedere cantitativ.
89. În al treilea rând, apreciem că folosirea în tratamente de ultimă instanță a unui medicament pentru care a fost înregistrată o marcă nu îl poate pune pe titularul său într‑o situație defavorabilă în raport cu ceilalți actori de pe piața medicamentelor comercializate. În definitiv, intervenția pe piață a unei mărci înregistrate pentru un medicament care face obiectul unei folosiri în tratamente de ultimă instanță ar putea avea loc în împrejurări comparabile cu cele ale comercializării unui medicament autorizat.
90. În sfârșit, în al patrulea rând, considerăm că o interpretare care nu exclude în mod sistematic existența unei utilizări serioase în cadrul unei folosiri în tratamente de ultimă instanță este confirmată de interpretarea sistemică a dispozițiilor Regulamentului nr. 726/2004 și ale Directivei 2001/83. Pe de o parte, articolul 6 din Directiva 2001/83, care prevede principiul potrivit căruia nu pot fi introduse pe piață medicamente neautorizate, deschide titlul III, denumit „Introducerea pe piață”, al acestei directive. Pe de altă parte, articolul 83 alineatul (1) din Regulamentul nr. 726/2004 prevede în mod explicit o derogare de la articolul 6 din Directiva 2001/83. În ipoteza în care punerea la dispoziție a unui medicament în condițiile prevăzute la articolul 83 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 726/2004 nu ar constitui o introducere pe piață, o asemenea derogare ar fi lipsită de sens.
91. În concluzie, nu excludem faptul că o marcă înregistrată pentru produse farmaceutice și pentru produse de îngrijire a sănătății care fac parte din clasa 5 din Aranjamentul de la Nisa și, mai precis, pentru un medicament acoperit de Directiva 2001/83 poate, în anumite cazuri, să facă obiectul unei utilizări serioase înainte de obținerea AIP a acestui medicament. Problema dacă o utilizare este suficientă ține de o apreciere de la caz la caz. În aceste condiții, considerăm că utilizarea unei asemenea mărci în cadrul unor studii clinice nu poate constitui o utilizare serioasă în sensul articolului 51 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 [articolul 58 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2017/1001]. Astfel, în cadrul unui studiu clinic, o marcă nu este utilizată în scopul de a crea sau de a păstra un debușeu pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată.
92. Având în vedere observațiile de mai sus, considerăm că al doilea aspect al primului motiv de recurs este nefondat.
2. Cu privire la al doilea motiv
a) Pozițiile părților
93. Prin intermediul celui de al doilea motiv de recurs, care vizează în principal punctele 60 și 61 din hotărârea atacată, recurenta reproșează Tribunalului că a încălcat articolul 51 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 [articolul 58 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2017/1001] întrucât a exclus existența unui motiv întemeiat pentru neutilizarea mărcii contestate. Mai precis, recurenta afirmă că în mod eronat Tribunalul a exclus existența unui motiv întemeiat pentru neutilizare în cazurile în care, în primul rând, cererea care privește studiul menționat s‑a depus mult timp după înregistrarea mărcii și, în al doilea rând, mijloacele financiare angajate nu sunt cele care ar fi fost necesare pentru a putea încheia studiul clinic cât mai repede posibil.
94. În susținerea acestui motiv, recurenta arată în primul rând că, reproșându‑i că a solicitat autorizația pentru studiul clinic mult timp după înregistrarea mărcii, Tribunalul a golit de sens termenul de grație de cinci ani. Astfel, o marcă de medicament al cărei termen de grație ar ajunge să expire ar deveni, de fapt, inutilizabilă deoarece numai introducerea unei cereri de AIP ar putea să justifice neutilizarea.
95. În al doilea rând, ținând seama de luarea în considerare de către Tribunal a investițiilor financiare la aprecierea existenței unui motiv întemeiat pentru neutilizare, întreprinderile puternice din punct de vedere financiar ar putea mai ușor să își protejeze investițiile în mod adecvat prin intermediul dreptului mărcilor decât întreprinderile mai slabe din punct de vedere financiar. În orice caz, Tribunalul nu se poate întemeia pe postulatul abstract potrivit căruia un surplus de investiții ar fi permis realizarea studiului clinic în discuție în speță mai rapid.
96. EUIPO și, presupunând că al doilea motiv este admisibil, Hecht‑Pharma consideră că acest motiv este nefondat.
97. Potrivit EUIPO, concluzia că actele efectuate de recurentă se situau în sfera sa de influență, iar studiul clinic nu putea constitui un motiv întemeiat pentru neutilizare în speță ar fi bazată pe o apreciere globală care ține seama, pe lângă trecerea timpului și investițiile realizate, în special de faptul că nu s‑a prezentat niciun element care să indice un rezultat al acestui studiu, că studiul clinic în discuție este supus normelor naționale și constituie doar o etapă spre comercializarea unui medicament pentru tratarea sclerozei în plăci și, în sfârșit, că nu există nicio obligație legală care să impună desemnarea unui medicament în cursul unui studiu clinic.
98. Hecht‑Pharma admite că o procedură de autorizare a unui medicament anormal de lungă ar putea constitui un motiv întemeiat pentru neutilizare. Însă, în ceea ce privește prezenta cauză, Hecht‑Pharma arată în special că recurenta a lăsat să treacă trei ani între înregistrarea mărcii contestate și cererea de autorizare pentru realizarea unui studiu clinic și că, în prezent, ea nu a depus o cerere de AIP.
b) Apreciere
99. În Hotărârea Häupl(48), Curtea a arătat că trebuie îndeplinite trei condiții cumulative pentru a justifica neutilizarea unei mărci. Obstacolul trebuie, în primul rând, să fie independent de voința titularului acestei mărci, în al doilea rând, să prezinte o legătură suficient de directă cu marca și, în al treilea rând, să fie de natură să facă utilizarea mărcii menționate imposibilă sau nerezonabilă.
100. În aceste condiții, considerațiile Tribunalului prin care acesta a negat existența unui motiv întemeiat pentru neutilizare priveau doar prima condiție, referitoare la faptul că obstacolul este independent de voința titularului. Amintim că, la punctul 61 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că, deși realizarea unui studiu clinic putea efectiv să constituie un motiv pentru neutilizarea unei mărci, actele și evenimentele menționate de recurentă în speță se situau în sfera sa de influență și intrau în domeniul său de responsabilitate, astfel încât nu priveau obstacole independente de voința sa.
101. Pentru a ajunge la aceste considerații, Tribunalul a luat în considerare mai multe criterii, și anume, pe de o parte, trecerea timpului între înregistrarea mărcii – care nu rezulta dintr‑o obligație legală, ci din propria alegere a recurentei – și începutul studiului clinic (a cărui dată precisă de finalizare nu era determinabilă(49)), precum și, pe de altă parte, caracterul adecvat al investițiilor realizate de recurentă(50).
102. În consecință, fără să vrem să ne pronunțăm cu privire la problemele referitoare la existența unei legături suficient de directe între obstacol și marca contestată, precum și la impactul acestui obstacol asupra posibilității sau raționalității utilizării acestei mărci, care nu au fost soluționate de Tribunal în hotărârea atacată, este necesar să examinăm problema dacă, în situația în care un obstacol subzistă pentru motive referitoare la lansarea și la finanțarea unui studiu clinic al unui medicament pentru care a fost înregistrată marca menționată, acest obstacol este (sau nu este) independent de voința unui titular(51).
103. În Hotărârea Häupl(52), Curtea a arătat că articolul 19 alineatul (1) din Acordul privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală(53) poate reprezenta un element de interpretare a noțiunii de motive întemeiate, astfel cum este utilizată în dreptul Uniunii. Astfel, această dispoziție menționează ca exemple restricțiile la import sau alte prevederi ale autorităților publice ce vizează produsele sau serviciile desemnate de o marcă. Astfel, un obstacol de natură juridică poate de asemenea să constituie un motiv întemeiat pentru neutilizare.
104. Desigur, potrivit analizei noastre referitoare la primul motiv de recurs, în sistemul instituit în special prin Directiva 2001/83 și prin Regulamentul nr. 726/2004, utilizarea serioasă a unei mărci înregistrate pentru un medicament neautorizat este posibilă numai în cazuri excepționale, iar utilizarea sa serioasă în cadrul studiilor clinice este imposibilă(54).
105. Cu toate acestea, în primul rând, nu se poate susține că fiecare constrângere juridică care este direct legată de marcă și care face imposibilă utilizarea sa constituie un obstacol care ar trebui automat să fie calificat drept motiv întemeiat pentru neutilizare. Fiecare activitate comercială trebuie exercitată în conformitate cu anumite dispoziții legislative. Amintim în acest context că Curtea a statuat deja că nu se poate conferi un domeniu de aplicare prea întins noțiunii „motiv întemeiat”(55). În consecință, considerăm că simplul fapt că există un obstacol în calea utilizării unei mărci, precum necesitatea de a se conforma legislației Uniunii pentru a comercializa produsele vizate de această marcă, nu este suficient pentru a justifica neutilizarea acestei mărci(56).
106. În al doilea rând, în contextul mărcilor Uniunii Europene și independent de considerațiile referitoare la rolul studiilor clinice în reglementarea medicamentelor de uz uman, realizarea unui studiu clinic al unui medicament pentru care a fost înregistrată o marcă reprezintă, pentru titularul său, un act prin care acesta încearcă să elimine un obstacol în calea utilizării serioase a acestei mărci.
107. Astfel, în cazul în care titularul poate exercita acte care pot să elimine un obstacol din calea utilizării mărcii sau, cel puțin, să îi reducă durata, nu se poate considera că acest obstacol este pe deplin independent de voința sa. În aceste condiții, nu excludem faptul că, atunci când aceste acte necesită ca titularul să se supună unei proceduri specifice, acesta s‑ar putea lovi de alte obstacole cauzate de autoritățile însărcinate cu desfășurarea acestei proceduri. Tindem să credem că astfel de obstacole pot constitui motive întemeiate pentru neutilizare. În ceea ce privește, de exemplu, situația titularului unei mărci înregistrate pentru un medicament, s‑ar putea dovedi că autoritățile responsabile de autorizarea prealabilă a unui studiu clinic nu au examinat, în termenul care le fusese acordat, cererea de autorizare formulată de acest titular.
108. Aceste considerații sunt confirmate de jurisprudența Curții potrivit căreia noțiunea „motive întemeiate” se referă în esență la împrejurări exterioare titularului mărcii(57).
109. Este adevărat că un studiu clinic, precum și modificările substanțiale care îi sunt aduse trebuie autorizate în prealabil de un stat membru(58). Totuși, astfel de autorizații sunt acordate în conformitate cu criteriile prevăzute în legislația relevantă, care sunt, prin urmare, previzibile pentru un titular care acționează în calitate de sponsor al unui studiu clinic. Astfel, sponsorul este responsabil de inițierea, gestionarea și organizarea finanțării unui studiu clinic(59).
110. În ceea ce privește prezentul recurs, este necesar să se observe că criteriile reținute de Tribunal în hotărârea atacată și criticate prin intermediul celui de al doilea motiv de recurs țin de responsabilitatea recurentei astfel definită(60). Pe de altă parte, nimic nu arată că recurenta ar fi invocat alte elemente de fapt care ar putea ilustra că obstacole care nu țin de responsabilitatea sa au avut efect asupra începerii sau realizării studiului clinic. În orice caz, aprecierea unor astfel de elemente de fapt nu ar intra în competența Curții, sesizată cu un recurs formulat împotriva hotărârii Tribunalului.
111. De altfel, apreciem că, în situația în care reclamanta ar invoca astfel de elemente factuale, ar trebui apreciat de la caz la caz dacă, în termenul prevăzut la articolul 51 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 [articolul 58 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2017/1001], o schimbare a strategiei unei întreprinderi care să urmărească evitarea obstacolului ar fi putut, cu o probabilitate ridicată, să facă posibilă utilizarea mărcii contestate înainte de expirarea acestui termen. În cazul unui răspuns negativ, ar trebui să se considere că exista un motiv pentru neutilizare. În cazul unui răspuns afirmativ, un titular nu poate invoca faptul că exista un motiv întemeiat pentru neutilizare.
112. Având în vedere observațiile de mai sus, considerăm că al doilea motiv de recurs este nefondat.
VII. Concluzie
113. Având în vedere toate considerațiile de mai sus, propunem Curții respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.