Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Förvaltningsrätten i Malmö (Suedia) la 27 februarie 2019 – A/Migrationsverket

(Cauza C-193/19)

Limba de procedură: suedeza

Instanța de trimitere

Förvaltningsrätten i Malmö

Părțile din procedura principală

Reclamant: A

Pârât: Migrationsverket

Întrebările preliminare

Dispozițiile Convenției Schengen, inclusiv în special dispozițiile privind consultarea sistematică a SIS, și ale Codului frontierelor Schengen, inclusiv în special cerința de a deține un pașaport valabil prevăzută în cuprinsul său, constituie obstacole în calea acordării permiselor de ședere pe baza unor cereri care au fost depuse în Suedia și care nu sunt întemeiate pe motive legate de protecție sau pe motive umanitare, atunci când identitatea este neclară?

În cazul unui răspuns afirmativ, stabilirea identității poate face obiectul unor excepții în temeiul reglementării naționale sau al jurisprudenței naționale?

În cazul unui răspuns negativ la întrebarea de la punctul 2 de mai sus, care este derogarea prevăzută în dreptul Uniunii, dacă există o asemenea derogare?

____________