Language of document : ECLI:EU:F:2007:89

ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE (Camera a treia)

24 mai 2007

Cauzele conexate F‑27/06 și F‑75/06

Alessandro Lofaro

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Funcționari – Agent temporar – Prelungirea perioadei de probă – Concediere la sfârșitul perioadei de probă – Acte care lezează – Termen de depunere a unei reclamații – Inadmisibilitate”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA prin care domnul Lofaro solicită, în primul rând, anularea deciziei autorității abilitate să încheie contractele de muncă din 6 iunie 2005, prin care se prelungește durata perioadei de probă pe care o efectua în calitate de agent temporar, în al doilea rând, anularea deciziei aceleiași autorități din 28 septembrie 2005, prin care era concediat, în al treilea rând, anularea rapoartelor sale privind perioada de probă și, în al patrulea rând, obligarea Comisiei Comunităților Europene la plata unor daune interese către acesta

Decizia: Respinge acțiunile ca inadmisibile. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

Sumarul ordonanței

1.      Funcționari – Acțiuni – Reclamație administrativă prealabilă – Data introducerii

[Statutul funcționarilor, art. 90 alin. (2)]

2.      Funcționari – Acțiuni – Reclamație administrativă prealabilă – Termene

[Statutul funcționarilor, art. 90 alin. (2)]

3.      Funcționari – Acțiuni – Act cauzator de prejudiciu – Noțiune – Decizie de prelungire a perioadei de probă a unui agent temporar

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

1.      Articolul 90 alineatul (2) din statut trebuie interpretat în sensul că reclamația este „formulată” nu atunci când este trimisă instituției, ci atunci când este primită de aceasta din urmă. Principiul securității juridice impune reținerea acestei interpretări, unica de natură să permită administrației să cunoască punctul de plecare al termenului în care aceasta trebuie să notifice decizia sa motivată ca răspuns la reclamație. În mod cert, faptul ca o autoritate administrativă să aplice ștampila de înregistrare pe un document care îi este adresat nu permite conferirea unei date certe depunerii acestui document. Totuși, aceasta constituie un motiv care ține de buna administrare, de natură a institui prezumția, până la proba contrarie, că documentul menționat i‑a parvenit la data indicată.

(a se vedea punctele 36-39)

Trimitere la:

Curte: 26 noiembrie 1981, Michel/Parlamentul European, 195/80, Rec., p. 2861, punctele 8 și 13

Tribunalul de Primă Instanță: 25 septembrie 1991, Lacroix/Comisia, T‑54/90, Rec., p. II‑749, punctele 28 și 29

Tribunalul Funcției Publice: 15 mai 2006, Schmit/Comisia, F‑3/05, RecFP, p. I‑A‑1‑9 și II‑A‑1‑33, punctele 28 și 29

2.      Un funcționar nu are temei să se prevaleze de o eroare scuzabilă susceptibilă să justifice tardivitatea reclamației sale prin faptul că administrația indicase, în răspunsul său la o reclamație anterioară, că data introducerii acestei reclamanții era data menționată de funcționar pe aceasta, și nu data la care reclamația fusese primită de administrație. Astfel, o simplă inexactitate a datei, care în plus figurează pe un document distinct de decizia care face obiectul noii reclamații, nu poate fi considerat ca fiind de natură să cauzeze, în ceea ce privește data la care reclamația trebuie considerată ca fiind formulată în sensul articolului 90 alineatul (2) din statut, o confuzie admisibilă în percepția unui justițiabil de bună‑credință și care dă dovadă de întreaga diligență cerută unei persoane normal informate.

Nu sunt de natură să producă o astfel de confuzie care cauzează o eroare scuzabilă nici circumstanțele, presupunând că sunt dovedite, că, pe de o parte, sistemele juridice interne ale majorității statelor membre considerau că data corectă pentru a aprecia dacă o reclamație administrativă a fost introdusă în termen ar fi data expedierii, și nu data primirii de către autoritatea administrativă, că, pe de altă parte, Comisia reținea data expedierii în legătură cu alte proceduri decât reclamația prevăzută la articolul 90 alineatul (2) din statut sau, în sfârșit, în cazul în care data care trebuie luată în considerare pentru introducerea unei reclamații sau a unei acțiuni ar fi cea a primirii, Comisia ar informa în mod expres persoanele interesate în legătură cu acest aspect.

(a se vedea punctele 47-49)

3.      Sunt inadmisibile concluziile prin care se urmărește anularea, pe de o parte, a deciziei de prelungire a perioadei de probă a unui agent temporar și, pe de altă parte, a rapoartelor privind perioada de probă pe care s‑a întemeiat autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă pentru a adopta decizia de concediere. Astfel, chiar dacă decizia de concediere, în măsura în care stabilește definitiv poziția administrației și, prin urmare, afectează direct și imediat interesele agentului, constituie un act care îl lezează pe acesta din urmă, situația este diferită în privința rapoartelor privind perioada de probă și a deciziei de prelungire a perioadei de probă, care nu sunt acte preparatorii ale deciziei de concediere.

O astfel de concluzie nu are drept consecință să îl priveze pe reclamant de o cale de atac efectivă. Astfel, în cazul concedierii unui agent la terminarea unei perioade de probă, acesta dispune de opțiunea de a introduce a acțiune împotriva acestei decizii și de a invoca nelegalitatea actelor anterioare strâns legate de acesta.

(a se vedea punctele 59-61, 68 și 70)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 8 martie 2005, D/BEI, T‑275/02, RecFP, p. I‑A‑51 și II‑211, punctul 45