HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera întâi)
7 mai 2019(*)
„Marcă a Uniunii Europene – Cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene figurative care reprezintă un automobil într‑o bulă de dialog – Admisibilitatea căii de atac în fața camerei de recurs – Articolul 49 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/1001 – Restrângerea listei produselor sau serviciilor vizate de marca solicitată – Articolul 27 alineatul (5) din Regulamentul delegat (UE) 2018/625 – Întinderea examinării care trebuie efectuată de camera de recurs – Obligația de a decide asupra unei cereri de restrângere”
În cauza T‑629/18,
mobile.de GmbH, cu sediul în Dreilinden (Germania), reprezentată de T. Lührig, avocat,
reclamantă,
împotriva
Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), reprezentat de M. Fischer, în calitate de agent,
pârât,
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a patra de recurs a EUIPO din 7 august 2018 (cauza R 2653/2017-4) privind o cerere de înregistrare a unui semn figurativ care reprezintă un automobil într‑o bulă de dialog ca marcă a Uniunii Europene,
TRIBUNALUL (Camera întâi),
compus din doamna I. Pelikánová, președintă, și domnii P. Nihoul și J. Svenningsen (raportor), judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 18 octombrie 2018,
având în vedere memoriul în răspuns depus la grefa Tribunalului la 20 decembrie 2018,
având în vedere că niciuna dintre părți nu a formulat, în termen de trei săptămâni de la comunicarea terminării fazei scrise a procedurii, o cerere de organizare a unei ședințe și întrucât a decis, în temeiul articolului 106 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, să se pronunțe fără parcurgerea fazei orale a procedurii,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 30 iunie 2016, reclamanta, mobile.de GmbH, a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1), cu modificările ulterioare [înlocuit prin Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1)].
2 Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este următorul semn figurativ:
3 Produsele și serviciile pentru care s‑a solicitat înregistrarea mărcii fac parte din clasele 9, 12, 16, 25, 28, 35-38, 41, 42 și 45 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare.
4 Prin scrisoarea din 22 iulie 2016, examinatorul EUIPO a ridicat obiecții cu privire la înregistrarea mărcii în cauză pentru o parte dintre produsele și serviciile în discuție, în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 [în prezent articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2017/1001], pentru motivul că aceasta ar fi lipsită de caracter distinctiv.
5 La 25 noiembrie 2016, ca răspuns la respectiva scrisoare a examinatorului, reclamanta a formulat observații prin care contesta toate obiecțiile examinatorului.
6 Prin scrisoarea din 23 martie 2017, examinatorul și‑a retras parțial obiecțiile pentru o parte dintre produsele și serviciile vizate inițial de scrisoarea din 22 iulie 2016. Reclamanta a fost invitată să își prezinte observațiile sau să prezinte alte probe menite să dovedească caracterul distinctiv dobândit prin utilizarea mărcii în cauză pentru produsele și serviciile în privința cărora examinatorul și‑a menținut obiecțiile. Aceste observații suplimentare au fost prezentate de reclamantă la 24 iulie 2017.
7 Prin decizia din 3 octombrie 2017, examinatorul a refuzat înregistrarea mărcii în cauză pentru produsele și serviciile menționate în scrisoarea sa din 23 martie 2017, în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (b) și al articolului 42 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001.
8 La 15 decembrie 2017, reclamanta a formulat o cale de atac la EUIPO, care avea ca obiect anularea deciziei examinatorului în măsura în care acesta a respins cererea de înregistrare a mărcii în cauză.
9 La 16 februarie 2018, reclamanta a prezentat în fața EUIPO două documente, dintre care unul conținea o cerere având ca obiect restrângerea listei produselor și serviciilor pentru care s‑a solicitat inițial înregistrarea mărcii. Această cerere de restrângere includea toate produsele și serviciile pentru care înregistrarea a fost refuzată de examinator.
10 În aceeași zi, reclamanta a prezentat un alt document, intitulat „Memoriu de expunere a motivelor căii de atac/comunicare cu privire la restrângerea cererii de înregistrare a mărcii”, care conținea, în anexă, cererea de restrângere formulată anterior.
11 La 6 aprilie 2018, în urma unei cereri a EUIPO, reclamanta a trebuit să depună din nou cererea de restrângere a listei produselor și serviciilor pentru care s‑a solicitat înregistrarea mărcii în cauză, într‑un alt format (PDF) și sub o formă modificată, dar cu același conținut.
12 La 10 mai 2018, grefa camerelor de recurs a confirmat primirea celor două cereri de restrângere formulate la 16 februarie și, respectiv, la 6 aprilie 2018.
13 Prin scrisoarea din 6 iunie 2018, EUIPO a informat‑o pe reclamantă că, în conformitate cu articolul 69 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001, calea de atac a fost înaintată Camerei a patra de recurs, întrucât examinatorul nu a admis‑o.
14 Prin decizia din 7 august 2018 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a patra de recurs a EUIPO a respins calea de atac ca inadmisibilă, în conformitate cu articolul 68 alineatul (1) a treia teză din Regulamentul 2017/1001 coroborat cu articolul 23 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul delegat (UE) 2018/625 al Comisiei din 5 martie 2018 de completare a Regulamentului (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului privind marca Uniunii Europene și de abrogare a Regulamentului delegat (UE) 2017/1430 (JO 2018, L 104, p. 1), pentru motivul că al doilea document depus de reclamantă la 16 februarie 2018, intitulat „Memoriu de expunere a motivelor căii de atac/comunicare cu privire la restrângerea cererii de înregistrare a mărcii”, nu îndeplinea criteriile necesare pentru a constitui un memoriu de expunere a motivelor căii de atac, conform articolului 22 alineatul (1) litera (b) din regulamentul delegat.
15 Camera de recurs a precizat că, în respectivul document din 16 februarie 2018, reclamanta s‑a limitat la a face trimitere la anexa care conține cererea de restrângere a listei produselor și serviciilor pentru care s‑a solicitat înregistrarea mărcii în cauză pentru a explica că această cerere de restrângere avea ca obiect toate produsele și serviciile a căror înregistrare a fost refuzată de examinator și care făceau obiectul unic al căii de atac și că, pentru acest motiv, ea a decis să formuleze o cerere de nepronunțare asupra fondului. Având în vedere aceste considerații, camera de recurs a apreciat că documentul menționat nu conținea niciun element care să justifice anularea deciziei examinatorului și că, prin urmare, calea de atac trebuia să fie declarat inadmisibilă. În consecință, întrucât niciun memoriu de expunere a motivelor căii de atac valabil nu a fost prezentat înainte de expirarea termenului de patru luni de la notificarea deciziei examinatorului, camera de recurs a constatat că această decizie a rămas definitivă.
Concluziile părților
16 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.
17 EUIPO achiesează la concluziile reclamantei, inclusiv în ceea ce privește cheltuielile de judecată.
În drept
18 Cu titlu introductiv, trebuie să se observe că, în ceea ce privește poziția procedurală a EUIPO, acesta nu poate fi ținut să apere în mod sistematic orice decizie atacată a unei camere de recurs sau să solicite în mod obligatoriu respingerea oricărei căi de atac îndreptate împotriva unei astfel de decizii și nimic nu se opune ca EUIPO să achieseze la o concluzie a reclamantei [a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 octombrie 2005, Peek & Cloppenburg/OAPI (Cloppenburg), T‑379/03, EU:T:2005:373, punctul 22].
19 În speță, concluziile EUIPO sunt admisibile în măsura în care acestea și argumentele prezentate în susținerea lor nu depășesc sfera concluziilor și a motivelor invocate de reclamantă.
20 În pofida concordanței pozițiilor părților cu privire la fondul prezentei cauze, acțiunea nu a rămas fără obiect. Astfel, deși părțile au ajuns la un acord, decizia atacată nu a fost, în stadiul în care se afla dosarul, nici modificată, nici retrasă de camera de recurs, EUIPO nedispunând de această competență și nici de cea de a da instrucțiuni în acest sens camerelor de recurs, a căror independență este consacrată la articolul 166 alineatul (7) din Regulamentul 2017/1001. Prin urmare, Tribunalul nu este scutit de examinarea legalității deciziei atacate în ceea ce privește motivele invocate în cererea de sesizare și rămâne necesară pronunțarea asupra fondului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 octombrie 2005, Cloppenburg, T‑379/03, EU:T:2005:373, punctele 28 și 29).
21 În susținerea acțiunii, reclamanta invocă patru motive, care se întemeiază, primul, pe încălcarea articolului 49 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001, al doilea, pe încălcarea articolului 71 alineatul (1) a doua teză din același regulament, al treilea, pe încălcarea articolului 68 alineatul (1) a patra teză din Regulamentul 2017/1001 coroborat cu articolul 23 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul delegat 2018/625 și, al patrulea, pe încălcarea articolului 68 alineatul (1) a patra teză din Regulamentul 2017/1001 coroborat cu articolul 23 alineatul (1) litera (e) și cu articolul 22 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul delegat 2018/625.
22 Prin intermediul primului motiv, reclamanta arată că camera de recurs i‑a încălcat dreptul de a restrânge lista produselor și serviciilor conținute în cererea de înregistrare a mărcii în conformitate cu articolul 49 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001. Or, potrivit reclamantei, acest drept de restrângere se aplică în orice moment al procedurii, inclusiv în timpul unei proceduri în fața camerei de recurs. Întrucât cererea sa a fost formulată la momentul la care decizia examinatorului se afla încă sub efectul suspensiv al căii de atac, camera de recurs ar fi avut obligația să exercite competențele instanței care luase decizia inițială, și anume examinatorul, și să „ia act” de restrângerea produselor și serviciilor pentru care s‑a solicitat înregistrarea mărcii în cauză. Aceasta ar fi trebuit să conducă camera de recurs la a concluziona că, în urma restrângerii respective, care era în concordanță cu produsele și serviciile pentru care cererea de înregistrare a fost respinsă de examinator, decizia inițială nu mai producea niciun efect și că nu mai era necesar să se pronunțe asupra căii de atac.
23 EUIPO precizează, susținând în esență argumentele reclamantei, că revine camerei de recurs sarcina de a decide asupra unei cereri de restrângere a listei produselor și serviciilor vizate, formulată de un solicitant de marcă în timpul procedurii căii de atac, în conformitate cu articolul 49 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001, cel târziu în decizia sa privind calea de atac, în temeiul articolului 27 alineatul (5) din Regulamentul delegat 2018/625.
24 În această privință, trebuie să se observe că, în urma introducerii unei căi de atac, camera de recurs devine instanța competentă să decidă asupra unei cereri de înregistrare a unei mărci. Întrucât reclamanta, în calitate de solicitant de marcă, a formulat o cerere de restrângere a listei produselor și serviciilor vizate de cererea de înregistrare a mărcii în cauză într‑un moment în care decizia examinatorului de respingere a înregistrării acestei mărci era atacată în fața camerei de recurs, respectiva cameră a devenit competentă să decidă asupra unei astfel de cereri de restrângere [a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 martie 2017, Capella/EUIPO – Abus (APUS), T‑473/15, nepublicată, EU:T:2017:174, punctul 36].
25 În ceea ce privește dreptul solicitantului de marcă de a restrânge lista produselor și serviciilor vizate de cererea de înregistrare a mărcii, trebuie amintit că, potrivit articolului 49 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001, solicitantul de marcă „poate să‑și retragă oricând cererea de înregistrare a mărcii Uniunii Europene sau să restrângă lista produselor sau serviciilor pe care aceasta le conține”.
26 Astfel, în conformitate cu articolul 49 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001, o restrângere a listei produselor sau serviciilor vizate de o cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene poate fi efectuată oricând și, în consecință, și în timpul procedurii din fața camerei de recurs (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 martie 2017, APUS, T‑473/15, nepublicată, EU:T:2017:174, punctul 37).
27 În speță, este cert că cele două documente depuse de reclamantă la 16 februarie 2018 au fost prezentate după formularea căii de atac în fața camerei de recurs și în termenul pentru depunerea memoriului de expunere a motivelor acesteia, astfel cum este prevăzut la articolul 68 alineatul (1) ultima teză din Regulamentul 2017/1001. Prin urmare, cererea de restrângere a fost formulată în timpul procedurii din fața camerei de recurs, în conformitate cu articolul 49 alineatul (1) din același regulament.
28 Or, articolul 27 alineatul (5) prima teză din Regulamentul delegat 2018/625 prevede că revine camerei de recurs sarcina de a decide asupra unei astfel de cereri de restrângere, formulată în conformitate cu articolul 49 din Regulamentul 2017/1001, cel târziu în decizia sa privind calea de atac. Această obligație de a decide asupra unei astfel de cereri de restrângere incumbă camerei de recurs independent de aspectul dacă un memoriu de expunere a motivelor căii de atac a fost depus în temeiul articolului 22 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul delegat 2018/625.
29 În consecință, întrucât reclamanta a formulat o cerere de restrângere a listei produselor sau serviciilor vizate de cererea de înregistrare a mărcii în cauză, în conformitate cu articolul 49 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001, înainte de expirarea termenului pentru depunerea unui memoriu de expunere a motivelor căii sale de atac, astfel cum este prevăzut la articolul 68 alineatul (1) ultima teză din același regulament, camera de recurs avea obligația să o examineze.
30 Or, întrucât a respins calea de atac ca inadmisibilă, pentru motivul că documentul din 16 februarie 2018, intitulat „Memoriu de expunere a motivelor căii de atac/comunicare cu privire la restrângerea cererii de înregistrare a mărcii”, depus de reclamantă, nu îndeplinea criteriile pentru a putea fi admis ca memoriu de expunere a motivelor căii de atac, camera de recurs a omis să decidă asupra cererii de restrângere a listei produselor și serviciilor formulate de reclamantă, cu încălcarea articolului 49 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001 coroborat cu articolul 27 alineatul (5) din Regulamentul delegat 2018/625.
31 În consecință, se impune admiterea primului motiv invocat de reclamantă și, prin urmare, anularea în totalitate a deciziei atacate, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la celelalte trei motive invocate de reclamantă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
32 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât EUIPO a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu concluziile reclamantei și ale EUIPO.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera întâi)
declară și hotărăște:
1) Anulează Decizia Camerei a patra de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 7 august 2018 (cauza R 2653/2017-4).
2) Obligă EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.
Pelikánová | Nihoul | Svenningsen |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 7 mai 2019.
Semnături