Language of document :

Hotărârea Tribunalului Funcţiei Publice (Camera a doua) din 13 decembrie 2007 - N/Comisia Comunităţilor Europene

(Cauza F-95/05)1

(Funcție publică - Agenți temporari - Recrutare - Post de șef al Departamentului Administrativ - Țări terțe - Aviz nefavorabil al serviciului medical)

Limba de procedură: franceza

Părţile

Reclamantă: N (Bruxelles) (reprezentanţi: inițial K.H. Hagenaar, avocat, ulterior J. van Drooghenbroeck și T. Demaseure, avocați, în final I. Kletzlen, avocat)

Pârâtă: Comisia Comunităţilor Europene (reprezentanţi: J. Currall și K. Herrmann, agenţi)

Obiectul

Pe de o parte, anularea deciziei Comisiei de a nu recruta reclamanta în calitate de agent temporar pentru postul de șef al Departamentului Administrativ în Guineea Conakry ca urmare a avizului nefavorabil al serviciului medical, iar, pe de altă parte, o cerere de daune interese.

Dispozitivul

Anulează decizia directorului Direcției K "Serviciu extern" al Direcției Generale "Relații externe" a Comisiei Comunităților Europene din 15 aprilie 2005 prin care reclamanta este informată că nu va fi recrutată în calitate de șef al Departamentului Administrativ al Delegației situate în Guineea.

Respinge acțiunea în rest.

Obligă Comisia Comunităților Europene la plata cheltuielilor de judecată.

____________

1 - JO C 10, 14.1.2006, p. 22 (cauză întregistrată inițial sub nr. T-377/05 la Tribunalul de Primă Instanță al Comunităților Europene și transferată la Tribunalul Funcției Publice a Uniunii Europene prin ordonanța din 15.12.2005).