Language of document : ECLI:EU:C:2019:275

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

HENRIK SAUGMANDSGAARD ØE

prezentate la 28 martie 2019(1)

Cauza C163/18

HQ,

IP, reprezentat legal de HQ,

JO

împotriva

Aegean Airlines SA

[cerere de decizie preliminară formulată de rechtbank Noord‑Nederland (Tribunalul din Noord‑Nederland, Țările de Jos)]

„Trimitere preliminară – Transporturi aeriene – Regulamentul (CE) nr. 261/2004 – Norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a unui zbor – Articolul 8 alineatul (2) – Dreptul la rambursare – Directiva 90/314/CEE – Pachet de servicii pentru călătorie – Anularea zborului – Falimentul tour operatorului – Dreptul la rambursarea costului biletului de avion de către operatorul de transport aerian”






I.      Introducere

1.        Cererea de decizie preliminară formulată de rechtbank Noord‑Nederland (Tribunalul din Noord‑Nederland, Țările de Jos) are ca obiect interpretarea articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004(2), care acordă drepturi armonizate pasagerilor în cazul anulării zborului lor, coroborat cu dispozițiile Directivei 90/314/CEE(3), care privește drepturile consumatorilor care au achiziționat un pachet de servicii pentru călătorie.

2.        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între mai mulți pasageri și un transportator aerian, cu privire la rambursarea costului biletelor de avion care a fost solicitată de persoanele interesate în urma anulării unui zbor inclus în pachetul de servicii pentru călătorie pe care l‑au cumpărat de la o altă societate. Întrucât nu au putut obține rambursarea din partea tour operatorului, din cauza falimentului său, reclamanții din acțiunea principală susțin că transportatorul aerian care urma să efectueze zborul anulat are obligația să îi despăgubească într‑o asemenea situație.

3.        Pentru motivele expuse în prezentele concluzii, considerăm că articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretat în sensul că un pasager care este titularul dreptului la rambursarea costului unui bilet de avion de către organizatorul pachetului său pentru călătorie, în temeiul dispozițiilor naționale de transpunere a Directivei 90/314, nu poate să solicite rambursarea din partea operatorului efectiv de transport aerian, în temeiul regulamentului în discuţie, chiar dacă organizatorul în cauză se află în incapacitatea financiară de a rambursa costul biletului și nu și‑a îndeplinit obligația de a lua măsurile de garanție prevăzute de această directivă pentru asigurarea rambursării respective.

II.    Cadrul juridic

A.      Directiva 90/314

4.        În conformitate cu articolul 1 din Directiva 90/314, aceasta „are ca obiect apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre referitoare la pachetele de servicii turistice vândute sau oferite spre vânzare pe teritoriul Comunității”.

5.        Articolul 4 alineatul (6) litera (b) din directiva respectivă prevede că „[î]n cazul în care […], indiferent de cauză, cu excepția unei greșeli a consumatorului, organizatorul anulează pachetul de servicii înainte de data de plecare convenită, consumatorul are dreptul […] la rambursarea cât mai curând posibil a tuturor sumelor vărsate de el în temeiul contractului”.

6.        Potrivit articolului 5 alineatul (1) din directiva menționată, „[s]tatele membre iau măsurile necesare pentru ca organizatorul și/sau detailistul parte contractantă să răspundă față de consumator pentru buna executare a obligațiilor ce decurg din acest contract, indiferent dacă aceste obligații vor fi executate de ei înșiși sau de către alți furnizori de servicii sub rezerva dreptului organizatorului și/sau detailistului de a‑i acționa în instanță pe ceilalți furnizori de servicii”.

7.        Articolul 7 din aceeași directivă stabilește că „[o]rganizatorul și/sau detailistul parte contractantă trebuie să aducă garanții suficiente pentru a asigura, în caz de insolvență, rambursarea sumelor achitate de consumator și repatrierea acestuia”.

8.        Directiva 90/314 a fost abrogată, la 1 iulie 2018, prin Directiva (UE) 2015/2302(4), în conformitate cu articolul 29 din aceasta. Totuși, cea dintâi este aplicabilă în speță, ținând seama de data faptelor din litigiul principal.

B.      Regulamentul nr. 261/2004

9.        În conformitate cu considerentele (1), (2) și (16) ale Regulamentului nr. 261/2004:

„(1)      Măsurile adoptate de Comunitate în domeniul transportului aerian ar trebui, între altele, să urmărească asigurarea unui înalt nivel de protecție a pasagerilor. De asemenea, ar trebui să se ia în considerare cerințele legate de protecția consumatorilor în general.

(2)      Refuzul la îmbarcare și anularea sau întârzierea prelungită a zborurilor pot cauza pasagerilor dificultăți și neplăceri grave.

[…]

(16)      În cazul anulării unui pachet de servicii turistice din alte motive decât anularea zborului, prezentul regulament nu se aplică.”

10.      Articolul 1 din acest regulament, intitulat „Obiectul”, prevede la alineatul (1) litera (b) că instrumentul respectiv „stabilește condițiile în care pasagerii își pot exercita drepturile minime [în special] atunci când zborul este anulat”.

11.      Articolul 3 din regulamentul menționat, intitulat „Domeniu de aplicare”, prevede la alineatul (6) că acest instrument în cauză „nu aduce atingere drepturilor pasagerilor prevăzute în Directiva 90/314” și că el „nu se aplică în cazurile în care un pachet de servicii turistice este anulat din alte motive decât anularea zborului”.

12.      Articolul 5 din același regulament, intitulat „Anularea zborului”, prevede la alineatul (1) litera (a) că „[î]n cazul anulării unui zbor, pasagerilor în cauză trebuie […] să li se ofere asistență de către operatorul de transport aerian în conformitate cu articolul 8”.

13.      Articolul 8 din Regulamentul nr. 261/2004, intitulat „Dreptul la rambursare sau redirecționare”, prevede la alineatele (1) și (2):

„(1)      Când se face trimitere la prezentul articol, pasagerilor li se oferă posibilitatea de a alege între:

(a)      –      rambursarea, în termen de șapte zile, în conformitate cu procedurile prevăzute la articolul 7 alineatul (3), a întregului cost al biletului, la prețul de achiziție pentru partea sau părțile de călătorie neefectuate și pentru partea sau părțile deja efectuate, în cazul în care zborul devine inutil în raport cu planul de călătorie inițial al pasagerului, împreună cu, dacă este cazul,

–        un zbor de retur la punctul de plecare inițial, cât mai repede posibil;

(b)      redirecționarea […] spre destinația finală, cât mai repede posibil sau

(c)      redirecționarea […] spre destinația finală, la o dată ulterioară, la alegerea pasagerului […].

(2)      Alineatul (1) litera (a) se aplică, de asemenea, pasagerilor ale căror zboruri fac parte dintr‑un pachet de servicii turistice, cu excepția dreptului la rambursare, în cazul în care un astfel de drept se naște în temeiul Directivei 90/314”.

14.      Articolul 13 din acest regulament, intitulat „Dreptul la reparații”, prevede că, „[î]n cazul în care un operator de transport aerian plătește compensații sau se achită de alte obligații care îi revin în conformitate cu prezentul regulament, niciuna din dispozițiile prezentului regulament nu poate fi interpretată ca o limitare a dreptului său de a pretinde compensații de la orice persoană, inclusiv părți terțe, în conformitate cu dreptul intern aplicabil. În special, prezentul regulament nu limitează în niciun fel dreptul operatorului de transport aerian de a solicita o rambursare de la un tour operator sau de la o altă persoană cu care operatorul de transport aerian a încheiat un contract. În mod similar, niciuna din dispozițiile prezentului regulament nu poate fi interpretată ca o limitare a dreptului unui tour operator sau al unei părți terțe, alta decât pasagerul, cu care operatorul de transport aerian a încheiat un contract, de a solicita o rambursare sau reparații operatorului de transport aerian, în conformitate cu legislația aplicabilă în materie”.

III. Litigiul principal, întrebările preliminare și procedura în fața Curții

15.      Aegean Airlines SA, o companie aeriană cu sediul în Grecia, a încheiat un contract de charter cu G. S. Charter Aviation Services Ltd (denumită în continuare „G. S. Charter”), societate cu sediul în Cipru, în temeiul căruia trebuia să pună la dispoziția acesteia din urmă un anumit număr de locuri în avion, în schimbul plății unei taxe de charter. Ulterior, G. S. Charter a revândut locurile în avion, printre altele societăţii Hellas Travel BV (denumit în continuare „Hellas”), un tour operator cu sediul în Țările de Jos.

16.      G. S. Charter și Hellas au încheiat un acord potrivit căruia, între 1 mai și 24 septembrie 2015, trebuia să se efectueze în fiecare vineri un zbor dus‑întors între Corfu (Grecia) și Eelde (Țările de Jos), să se plătească societății Aegean Airlines un avans, iar în fiecare luni să se plătească zborul retur prevăzut pentru vinerea următoare.

17.      La 19 martie 2015, HQ, IP – reprezentat legal de HQ – și JO (denumiți în continuare „familia HQ”) au rezervat la Hellas zboruri dus‑întors între Eelde și Corfu. Zborurile făceau parte dintr‑un pachet de servicii pentru călătorie, în sensul Directivei 90/314, al cărui preț a fost achitat către Hellas.

18.      Familia HQ a primit bilete electronice cu logoul Aegean Airlines pentru aceste zboruri, din 17 și 24 iulie 2015, precum și documente care menționează Hellas în calitate de locatar.

19.      La 13 iulie 2015, Hellas a adresat familiei HQ o scrisoare prin care a informat‑o că zborurile în cauză, precum şi toate zborurile de la și către Corfu erau anulate atât din cauza stagnării rezervărilor, cât și a anulărilor care ar fi fost determinate de „incertitudinile cu privire la situația Greciei” din perioada respectivă. În plus, ea a afirmat în scrisoarea respectivă că negocierile intense purtate cu Aegean Airlines nu au condus la găsirea unei soluții pentru pasagerii/clienții societății Hellas.

20.      Într‑un e‑mail nedatat, Hellas a comunicat familiei HQ că, întrucât nu mai era în măsură să respecte prețul convenit cu Aegean Airlines, aceasta din urmă a decis să nu mai opereze zborurile începând de la 17 iulie 2015.

21.      La 3 august 2016, Hellas a fost declarată în stare de faliment. Ea nu a rambursat prețul biletelor de avion familiei HQ.

22.      Aceasta din urmă a sesizat o instanță neerlandeză pentru a obține obligarea societății Aegean Airlines la plata unei compensații pentru anularea zborului din 17 iulie 2015 și la rambursarea costului biletelor aferente, în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (c) și al articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 261/2004, pe de o parte, și al articolului 8 alineatul (1) litera (a) din acelaşi regulament, pe de altă parte.

23.      Aegean Airlines s‑a opus acestor pretenții, invocând faptul că Regulamentul nr. 261/2004 nu ar fi aplicabil în astfel de împrejurări, având în vedere în special articolul 3 alineatul (6) din acesta.

24.      Prin decizia interlocutorie din 14 noiembrie 2017, instanța sesizată a respins însă argumentul în apărare menționat, pentru motivul că aplicabilitatea Regulamentului nr. 261/2004 în beneficiul călătorilor care dețin un pachet de servicii pentru călătorie este exclusă, în temeiul dispoziției respective, doar dacă anularea este independentă de disponibilitatea transportatorului aerian de a opera sau a nu opera zborul sau zborurile care fac parte din acesta, iar situația este diferită în speță(5).

25.      Prin urmare, în conformitate cu regulamentul menționat, instanța respectivă a acordat familiei HQ compensația forfetară pe care a solicitat‑o ca urmare a anulării zborului în cauză(6). În schimb, aceasta nu s‑a pronunțat asupra cererii prin care s‑a solicitat rambursarea costului biletelor de avion.

26.      În această ultimă privință, Aegean Airlines a susținut în apărare că, deşi Regulamentul nr. 261/2004 este aplicabil în speță, nu este mai puțin adevărat că în cazul de față este vorba despre un pachet de servicii pentru călătorie astfel încât, potrivit articolului 8 alineatul (2) din regulamentul respectiv, ea nu ar avea obligația să ramburseze familiei HQ suma pe care a plătit‑o societății Hellas, organizatorul călătoriei respective, pentru cumpărarea biletelor de avion.

27.      În acest context, prin decizia din 21 februarie 2018, primită de Curte la 1 martie 2018, rechtbank Noord‑Nederland (Tribunalul din Noord‑Nederland) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretat în sensul că un pasager care, în temeiul Directivei 90/[314] privind pachetele de servicii pentru călătorii (transpusă în dreptul național), are dreptul să solicite tour operatorului său rambursarea costului biletului său nu mai poate solicita o rambursare din partea transportatorului aerian?

2)      În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 1, un pasager poate totuși să solicite din partea transportatorului aerian rambursarea costului biletului său, dacă este plauzibil că tour operatorul său, în cazul în care acesta ar fi ținut răspunzător, se află în incapacitate financiară de a rambursa efectiv costul biletului, iar tour operatorul nu a luat nicio măsură de garanție pentru a asigura rambursarea?”

28.      Familia HQ, Aegean Airlines, guvernele ceh și german, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise în fața Curții. În ședința din 16 ianuarie 2019, părțile din acțiunea principală, guvernul german și Comisia au prezentat observații orale.

IV.    Analiză

A.      Cu privire la obiectul întrebărilor preliminare

29.      Prin intermediul celor două întrebări preliminare care, în opinia noastră, trebuie analizate împreună având în vedere legăturile strânse care le unesc(7), instanța de trimitere ridică în esență problema corelației care trebuie efectuată între Regulamentul nr. 261/2004, care stabilește o serie de drepturi minime în favoarea pasagerilor în special în caz de anulare a unui zbor(8), și Directiva 90/314, care apropie actele cu putere de lege ale statelor membre aplicabile în ceea ce privește consumatorii care au achiziționat un pachet de servicii turistice(9).

30.      Mai precis, această instanță solicită Curții, în mod inedit, să interpreteze articolul 8 alineatul (2) din regulamentul menționat, care prevede că norma stabilită la alineatul 1 litera (a) al articolului respectiv – potrivit căreia un pasager al cărui zbor a fost anulat trebuie să poată obține din partea operatorului efectiv de transport aerian(10) atât rambursarea costului biletului său de avion(11), cât și, dacă este cazul, un zbor de retur la punctul de plecare inițial – „se aplică, de asemenea, pasagerilor ale căror zboruri fac parte dintr‑un pachet de servicii turistice, cu excepția dreptului la rambursare[(12)], în cazul în care un astfel de drept se naște în temeiul Directivei 90/314” (sublinierea noastră).

31.      Curtea este invitată să stabilească, în principal, dacă dispoziția menționată implică faptul că un pasager care a rezervat un zbor inclus într‑un pachet de servicii pentru călătorie anulat și care, prin urmare, are dreptul de a solicita organizatorului călătoriei sale(13) rambursarea integrală a costului său, în temeiul Directivei 90/314(14), astfel cum a fost transpusă în dreptul național(15), nu are, în consecință, posibilitatea de a solicita rambursarea costului biletului său de avion de la operatorul de transport aerian, în temeiul Regulamentului nr. 261/2004.

32.      Dacă această interpretare este reţinută, Curtea va trebui de asemenea să precizeze, ca răspuns la a doua întrebare adresată, în ce măsură acest lucru nu ar fi valabil totuși în împrejurări precum cele din litigiul principal, și anume în ipoteza specifică în care, în practică, organizatorul în cauză nu are capacitatea financiară(16) de a efectua rambursarea costului biletului(17) și nu a luat nicio măsură pentru a garanta rambursarea sa.

33.      Având în vedere observațiile prezentate în cauza de față, există două teze opuse în această privință. Potrivit primei teze, susținută de familia HQ și de Comisie, un pasager care a cumpărat un zbor ca parte a unui pachet de servicii pentru călătorie anulat are posibilitatea de a solicita rambursarea costului biletului său de avion de la operatorul efectiv de transport aerian, în temeiul Regulamentului nr. 261/2004, atunci când nu a putut în mod real să obțină această rambursare adresându‑se organizatorului călătoriei sale, în temeiul dispozițiilor naționale de transpunere a Directivei 90/314.

34.      În schimb, potrivit celei de a doua teze, susținută de Aegean Airlines, precum și de guvernele ceh și german, un asemenea pasager nu dispune de posibilitatea menţionată din moment ce este titularul unui drept la rambursare din partea organizatorului călătoriei sale în temeiul Directivei 90/314, inclusiv atunci când exercitarea dreptului respectiv nu este urmată de efecte concrete din cauza deficitului financiar al organizatorului. Suntem de acord cu această din urmă opinie, pentru motivele care urmează.

B.      Cu privire la interpretarea preconizată a articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 261/2004

35.      În opinia noastră, interpretarea articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 261/2004 a cărei adoptare o propunem, care ar avea drept rezultat un răspuns afirmativ la prima întrebare și un răspuns negativ la a doua întrebare adresată, este în conformitate cu ansamblul criteriilor de apreciere care sunt utilizate în mod obișnuit de Curte(18) și care vor fi puse în aplicare în continuare.

1.      Cu privire la modul de redactare a dispozițiilor vizate

36.      În opinia noastră, din modul de redactare a alineatului (2) menţionat reiese că simpla existență a unui „drept la rambursare [care] se naște în temeiul Directivei 90/314” este suficientă în sine pentru ca pasagerul care deține un pachet de servicii pentru călătorie care a fost anulat ca urmare a anulării unui zbor(19) să nu aibă posibilitatea de a solicita rambursarea costului biletului de avion de la operatorul efectiv de transport aerian în temeiul acestui regulament.

37.      Astfel, având în vedere diferite versiuni lingvistice ale Regulamentului nr. 261/2004 în plus faţă de versiunea franceză(20), considerăm că este destul de clar faptul că expresia sus‑menționată trebuie înțeleasă în sensul că este suficient ca persoana interesată să fie titular al dreptului în cauză în temeiul Directivei 90/314, astfel cum a fost transpusă în ordinea juridică a statelor membre, și că nu este determinant aspectul dacă exercitarea acestui drept conduce în mod concret la obținerea rambursării urmărite(21). În opinia noastră, dacă legiuitorul Uniunii ar fi avut intenția să atribuie o altă semnificație acestui alineat (2), fără îndoială că ar fi fost mai explicit, precizând că Regulamentul nr. 261/2004 trebuie să producă efecte atunci când dreptul la rambursare care decurge din dispozițiile Directivei 90/314 nu s‑a concretizat în practică. Or, dimpotrivă, departe de a impune ca respectiva rambursare să nu poată fi obținută în temeiul acestei directive, s‑a limitat să menționeze existența unui drept la rambursare care decurge eventual din aceasta, dacă sunt îndeplinite toate condițiile pe care le prevede.

38.      În plus, nu există nimic în textul articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 261/2004 și de altfel nici în cel al altor dispoziții ale acestuia din urmă(22) care să indice că autorii săi au intenționat să stabilească o excepție în cazul unor împrejurări precum cele vizate în a doua întrebare preliminară(23), astfel încât rambursarea costului biletului să poată fi impusă operatorului de transport aerian în ipoteza în care organizatorul pachetului de servicii pentru călătorii nu are capacitatea financiară de a‑și asuma această rambursare în temeiul Directivei 90/314 și nu a luat măsuri de garanție(24). Or, Curtea nu poate, întrucât există riscul de a efectua o interpretare prea extensivă sau contra legem, să adauge unei dispoziții de drept al Uniunii criterii juridice care nu au fost prevăzute și nici măcar avute în vedere(25) de legiuitorul Uniunii.

39.      Astfel cum au arătat Aegean Airlines și guvernul german în pledoariile lor, deși Curtea a optat deja pentru o interpretare a altor dispoziții din Regulamentul nr. 261/2004 mai largă decât lăsa să se înțeleagă a priori sensul lor literal(26), interpretarea extinsă propusă de familia HQ, precum și de Comisie în prezenta cauză ar fi totuşi contrară modului de redactare a articolului 8 alineatul (2) din acest regulament, care, în opinia noastră, nu este lipsit de claritate. În plus, o asemenea interpretare nu ar avea nici efectul, potențial lăudabil, de a acoperi o eventuală lacună a regulamentului menționat coroborat cu Directiva 90/314, având în vedere considerațiile care urmează.

2.      Cu privire la geneza dispozițiilor vizate

40.      Interpretarea pe care recomandăm Curții să o adopte este confirmată, în opinia noastră, de învățămintele care decurg din geneza Regulamentului nr. 261/2004.

41.      Mai întâi, amintim că acesta din urmă a înlocuit Regulamentul (CEE) nr. 295/91(27), care privea doar refuzul la îmbarcare și care conținea deja dispoziții pentru corelarea cu Directiva 90/314 – adoptată cu puțin timp înaintea sa – potrivit cărora, în caz de refuz la îmbarcare, revenea organizatorului pachetului de servicii pentru călătorie să plătească compensații clienților săi pentru neexecutarea contractului lor, în conformitate cu directiva respectivă, însă îi revenea operatorului de transport aerian sarcina să îi plătească eventual o compensație(28).

42.      În continuare, subliniem că evoluția lucrărilor pregătitoare ale Regulamentului nr. 261/2004 este, în opinia noastră, revelatoare pentru intenția legiuitorului în ceea ce privește conținutul articolului 8 alineatul (2) din instrumentul respectiv.

43.      Astfel, după cum a arătat Aegean Airlines, prima propunere de regulament prezentată de Comisie urmărea prevederea unei aplicări integrale a acestuia din urmă în cazul pasagerilor ale căror zboruri fac parte dintr‑un pachet de servicii turistice(29). Parlamentul European s‑a opus includerii pasajelor menționate în cadrul viitorului regulament, pentru motivul că aceştia beneficiau deja de o protecție adecvată în temeiul Directivei 90/314, care stabilește răspunderea tour operatorilor pentru îndeplinirea corespunzătoare a pachetului(30), inclusiv a transportului aerian(31). În propunerea sa modificată, Comisia și‑a menținut însă poziția inițială, susținând că protecția oferită de directiva respectivă nu este echivalentă, în măsura în care aceasta nu ar acorda pasagerilor drepturi calificate ca fiind „automate”(32). Consiliul Uniunii Europene a optat pentru o soluție intermediară între cele propuse de Comisie și de Parlament(33), care au acceptat să se ralieze compromisului respectiv, apreciind că acesta permite atingerea obiectivelor urmărite prin propunerile pe care le‑au prezentat fiecare(34).

44.      Reiese, în opinia noastră, din aceste elemente că autorii ultimei versiuni a Regulamentului nr. 261/2004 au intenționat să nu excludă complet din domeniul său de aplicare pasagerii ale căror călătorii fac parte dintr‑un pachet de servicii turistice, menținând însă totodată în privința lor efectele sistemului suficient de protector care fusese instituit anterior prin Directiva 90/314. În acest sens, suntem de acord cu opinia societății Aegean Airlines potrivit căreia obiecțiile formulate în propunerea modificată a Comisiei(35) nu erau întemeiate. Astfel, această directivă, la fel ca Regulamentul nr. 261/2004, stabilește drepturi pentru a căror punere în aplicare nu este necesară sesizarea unei instanțe pentru a solicita respectarea lor, cu excepția cazului în care debitorul refuză să se conformeze.

45.      Mai precis, în ceea ce privește anularea unui pachet de servicii turistice din cauza anulării unui zbor și dreptul la rambursarea costului biletului de avion care poate să urmeze acesteia, în opinia noastră textul final tinde spre sensul propus de Parlament, întrucât legiuitorul a considerat că interesele pasagerilor care au cumpărat o asemenea călătorie sunt protejate suficient prin Directiva 90/314, având în vedere că mecanismele de protecție prevăzute de aceasta sunt prezumate a funcționa corect în statele membre(36). Prin urmare, apreciem că din articolul 8 alineatul (2) din regulamentul menționat rezultă că alineatul (1) litera (a) al acestui articol este aplicabil unor astfel de pasageri în măsura în care le permite să obțină, pe de o parte, un zbor care să îi ducă, dacă este necesar, la punctul de plecare inițial și, pe de altă parte, rambursarea costului biletului de avion, dar în măsura în care dreptul la rambursare nu rezultă deja din Directiva 90/314, așadar numai în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceasta pentru nașterea dreptului respectiv.

46.      În plus, considerăm că abordarea propusă aici nu este contrară principiului egalității de tratament(37), la care Curtea a făcut în mod cert trimitere în deciziile referitoare la interpretarea altor dispoziții ale Regulamentului nr. 261/2004(38), ținând seama de alegerile care au fost făcute în mod legitim de legiuitorul Uniunii în ceea ce privește corelația dintre acest regulament menționat și Directiva 90/314. Legiuitorul respectiv a decis că persoanele care dețin un pachet de servicii pentru călătorie trebuie, în principiu, să intre în domeniul de aplicare al regulamentului menţionat, fără a face însă obiectul unor aranjamente speciale(39). Totuși, în opinia noastră, condițiile de aplicare a principiului egalității nu sunt îndeplinite în speță, întrucât pasagerii care au achiziționat un zbor în cadrul unui pachet de servicii pentru călătorii nu se află în mod obiectiv într‑o situație comparabilă cu cea a pasagerilor care au cumpărat același zbor, dar în afara unui asemenea pachet, care prin definiție include mai multe prestări de servicii.

47.      În sfârșit, observăm că, în cursul lucrărilor pregătitoare respective, nu a fost avută în vedere prevederea unei rezerve, în regulamentul examinat, în ceea ce privește ipotezele – menționate în a doua întrebare preliminară – în care tour operatorul nu are capacitatea financiară de a efectua rambursarea către clientul său și nu a luat măsuri de garantare în acest scop.

3.      Cu privire la contextul dispozițiilor vizate

48.      Articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 261/2004 se înscrie într‑un context special, atât în cadrul regulamentului respectiv, cât și din perspectiva normelor legate de acesta, care confirmă interpretarea pe care o propunem.

49.      În primul rând, Comisia invocă faptul că articolul 8 alineatul (2) menţionat derogă de la principiul potrivit căruia operatorul de transport aerian este obligat să plătească pasagerilor compensații și să le acorde asistență în condițiile prevăzute de Regulamentul nr. 261/2004, astfel încât trebuie să fie interpretat strict, după cum a statuat Curtea în privința altor dispoziții ale acestui instrument(40).

50.      Totuși, trebuie constatat că însuși legiuitorul Uniunii a formulat dispoziția respectivă astfel încât domeniul său de aplicare este deja strict limitat, întrucât excepția stabilită în cuprinsul său se reduce la dreptul la rambursare prevăzut la alineatul (1) litera (a) prima liniuță al aceluiași articol(41). În plus, articolul 8 alineatul (2) menţionat are un obiect special, care în opinia noastră îl diferențiază de alte dispoziții ale Regulamentului nr. 261/2004 deja interpretate de Curte, întrucât urmărește să asigure corelarea adecvată a acestuia cu Directiva 90/314 și, mai concret, să atribuie sarcina acestei rambursări, în funcție de situație, fie operatorului de transport aerian, fie tour operatorului. În sfârșit, interpretarea strictă a unei dispoziții nu poate să implice identificarea unor condiții care nu sunt menționate în aceasta.

51.      Prin urmare, în opinia noastră, nu se poate deduce în mod direct din caracterul derogatoriu al alineatului (2) că operatorul de transport aerian trebuie să despăgubească pasagerul care deține un pachet de servicii pentru călătorie în cazul în care organizatorul călătoriei respective nu a făcut aceasta în temeiul Directivei 90/314. Dimpotrivă, dacă intenția legiuitorului ar fi fost să stabilească o asemenea obligație de garanție în sarcina operatorului de transport aerian, pe lângă obligațiile deja impuse de această directivă tour operatorului, el ar fi indicat‑o cu siguranță în mod expres în regulamentul respectiv.

52.      Considerăm că acest punct de vedere este confirmat de conținutul celeilalte dispoziții a Regulamentului nr. 261/2004 care privește raportul dintre instrumentul respectiv și Directiva 90/314, și anume al articolului 3 alineatul (6) din regulamentul menţionat(42). Astfel, acest alineat prevede, pe de o parte, că Regulamentul nr. 261/2004 nu aduce atingere drepturilor conferite de directivă pasagerilor care au cumpărat un pachet de servicii pentru călătorii și, pe de altă parte, că acesta nu trebuie aplicat în cazul în care călătoria în discuţie a fost anulată pentru alte motive decât anularea zborului respectiv(43). În opinia noastră, legiuitorul Uniunii a intenționat să acorde o anumită prioritate Directivei 90/314, chiar dacă Regulamentul nr. 261/2004 este aplicabil în paralel în privința unor asemenea pasageri, în limitele astfel definite.

53.      În al doilea rând, având în vedere scopul său special menționat mai sus, articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie să fie interpretat, în opinia noastră, pe un plan contextual, nu prin limitare la examinarea celorlalte dispoziții ale acestui regulament, ci ținând seama și de conținutul celuilalt instrument vizat de dispoziția respectivă, altfel spus, luând în considerare în mod corespunzător conținutul Directivei 90/314.

54.      Or, această directivă prevede, la articolul 4 alineatul (6) litera (b), un regim propriu în cadrul căruia, atunci când organizatorul unui pachet de servicii pentru călătorii îl anulează înainte de data de plecare convenită, indiferent de motiv, consumatorul care a achiziționat călătoria în cauză are dreptul la „rambursarea cât mai curând posibil a tuturor sumelor vărsate de el în temeiul contractului” încheiat cu profesionistul respectiv(44). Această rambursare include, printre altele, prețul biletelor de avion.

55.      Pe de altă parte şi în special, Directiva 90/314 conţine deja, la articolul 7, cerinţe speciale pentru a garanta asigurarea rambursării prevăzute de această directivă chiar și în ipoteza în care tour operatorul ar fi în insolvență sau în faliment(45). În cazul neîndeplinirii de către acesta a obligațiilor care îi revin în temeiul articolului 7, nimic nu justifică punerea în fapt a garanțiilor astfel prevăzute în sarcina operatorului de transport aerian, impunând acestuia din urmă să ramburseze costul biletelor de avion clienților operatorului respectiv. Subliniem că, dacă este pus în aplicare în mod corect în statele membre, sistemul de garanții astfel prevăzut este deosebit de protector pentru călători(46). Aceste dispoziții au caracter obligatoriu, chiar dacă nu sunt însoțite de sancțiuni, și considerăm că ele trebuie respectate, de tour operator, sub supravegherea autorităților naționale competente(47). Dacă se dovedește că autoritățile unui stat membru nu au luat toate măsurile impuse de această directivă pentru ca dreptul la rambursare să fie efectiv(48), nu se poate exclude posibilitatea angajării răspunderii statului respectiv(49).

56.      Astfel, din perspectiva Directivei 90/314, considerăm că problema eventualității insolvabilității sau a falimentului tour operatorului ține doar de domeniul de aplicare al acestei directive, iar nu de cel al Regulamentului nr. 261/2004, fapt confirmat de altfel în mod explicit de noua directivă referitoare la pachetele de servicii pentru călătorii(50). Împrejurările care sunt menționate în a doua întrebare preliminară nu pot justifica astfel, în ipoteza specială vizată de instanța de trimitere, obligarea operatorului de transport aerian la rambursarea costului biletului de avion către un pasager titular al unui pachet de servicii pentru călătorie care nu a obținut această rambursare din partea organizatorului călătoriei respective.

4.      Cu privire la obiectivele dispozițiilor vizate

57.      În pofida criticilor aduse în acest sens de familia HQ și de Comisie, considerăm că interpretarea propusă aici nu intră în contradicție cu scopurile urmărite prin dispozițiile relevante, având în vedere atât obiectivele generale ale Regulamentului nr. 261/2004, cât și obiectivele specifice ale articolului 8 alineatul (2) din acesta.

58.      Este cert că, aşa cum se arată în considerentele sale(51), regulamentul respectiv are scopul general de a garanta un nivel de protecție ridicat pasagerilor cărora li se aplică, urmărind să remedieze neplăcerile grave cu care se confruntă aceste persoane printre altele în urma anulării unui zbor. Curtea s‑a întemeiat de mai multe ori pe obiectivul menționat, în special pentru a justifica o interpretare largă a drepturilor recunoscute pasagerilor menţionaţi(52).

59.      Totuși, după cum a statuat deja Curtea, Regulamentul nr. 261/2004 răspunde și unui alt obiectiv, care trebuie luat de asemenea în considerare în mod corespunzător, și anume cel de a asigura un echilibru între interesele pasagerilor protejați și cele ale operatorilor de transport aerian(53). Or, chiar dacă legiuitorul Uniunii a ales să atribuie operatorului efectiv de transport aerian un rol central în compensarea și asistența la care au dreptul pasagerii, printre altele în cazul anulării unui zbor(54), aceasta nu implică însă că transportatorul respectiv trebuie să suporte singur povara financiară indiferent de situație.

60.      În special, în ceea ce privește anularea unui zbor care face parte dintr‑un pachet de servicii pentru călătorie, apreciem că răspunderea inerentă acesteia și cheltuielile aferente trebuie repartizate între tour operator și operatorul de transport aerian în funcție de obligațiile care revin fiecăruia, astfel cum rezultă acestea nu doar din dispozițiile aplicabile ale Directivei 90/314 sau ale Regulamentului nr. 261/2004, ci și din angajamentele asumate în cadrul contractelor încheiate, pe de o parte, între tour operator și clientul său și, pe de altă parte, între acest tour operator și operatorul de transport aerian(55).

61.      În orice caz, considerăm că nu există niciun temei juridic și nici măcar un motiv obiectiv pentru a pune garanția pentru falimentul organizatorului respectiv, în practică, în sarcina operatorului de transport aerian, impunându‑i să efectueze rambursarea către pasagerii care dețin un pachet de servicii pentru călătorie într‑o asemenea situație și aceasta cu atât mai puțin cu cât, aşa cum am subliniat deja, Directiva 90/314 conține dispoziții care permit tocmai remedierea unor astfel de probleme dacă acestea sunt respectate(56).

62.      În plus, luarea în considerare a obiectivului privind protecția pasagerilor urmărit, în general, de Regulamentul nr. 261/2004 nu poate determina Curtea să opteze pentru o interpretare a articolului 8 alineatul (2) din regulamentul menţionat, care nu ar fi în concordanță cu modul de redactare și cu obiectivul specific al dispoziției respective.

63.      În această ultimă privință, considerăm că articolul 8 alineatul (2) are drept scop special organizarea unei corelări adecvate între Regulamentul nr. 261/2004 și Directiva 90/314 care urmărește să mențină domeniul de aplicare al fiecăruia dintre aceste instrumente de protecție, prevenind totodată atribuirea unor avantaje consumatorilor vizați care, în urma unui eventual cumul de norme, ar putea avea un caracter excesiv.

64.      Preocuparea de a evita supraprotejarea pasagerului lezat, prin aplicarea cumulativă a drepturilor oferite de acest regulament și de această directivă, reiese și dintr‑o comunicare a Comisiei, care menționează în special modul adecvat de combinare a regulamentului respectiv cu noua directivă privind pachetul de servicii pentru călătorii(57), observând că aceasta din urmă exclude în mod expres „supracompensarea” în cazul în care se acordă compensații unui pasager(58).

65.      În același sens, apreciem că un pasager nu trebuie să poată obține în niciun caz o dublă rambursare a costului biletului său de avion, în cazul anulării pachetului său de servicii pentru călătorie, având posibilitatea de a alege să se întemeieze pe Directiva 90/314 și/sau pe Regulamentul nr. 261/2004. Prin urmare, dacă persoana interesată îndeplinește condițiile necesare pentru a avea dreptul la rambursare în temeiul directivei respective, în opinia noastră, nu poate pretinde plata acesteia și în temeiul regulamentului respectiv, chiar dacă exercitarea dreptului în cauză nu ar fi urmată de un efect concret, precum în speță, din cauza neîndeplinirii obligațiilor unicului debitor care este tour operatorul, în condițiile în care se observă că un astfel de risc economic rămâne întotdeauna posibil(59) și amintind că articolul 7 din directiva menționată are deja drept obiectiv evitarea posibilității ca un consumator să nu primească nicio rambursare în situațiile vizate.

66.      În sfârșit, cu titlu suplimentar, arătăm că interpretarea propusă aici este în conformitate cu considerentele de ordin practic, care nu pot fi ignorate în totalitate. Astfel cum au susținut Aegean Airlines și guvernul german, dacă s‑ar statua că operatorul efectiv de transport aerian trebuie să ramburseze costul biletului de avion unui pasager care l‑a cumpărat de la un terț în cadrul unui pachet de servicii pentru călătorie, ar fi în general foarte dificil, dacă nu chiar imposibil, să se stabilească suma pe care trebuie să o plătească. Astfel, întrucât prețul zborului este încorporat într‑un tarif care include în esență prețul mai multor servicii, a căror structură este cunoscută ca regulă generală doar de către tour operator, nici operatorul de transport(60) și nici chiar cumpărătorul nu cunosc partea din acest preț care corespunde zborului vizat. Altfel spus, considerăm că este nerealist să se considere că transportatorul ar putea întotdeauna să stabilească cuantumul exact al rambursării(61) care ar fi datorată acestui pasager în asemenea împrejurări.

67.      Ținând seama de ansamblul elementelor de mai sus, articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretat, în opinia noastră, în sensul că un pasager care, în temeiul Directivei 90/314, transpusă în dreptul național, are dreptul să se adreseze organizatorului pachetului său de servicii pentru călătorie în cazul anulării acestuia din urmă, pentru a obține rambursarea tuturor sumelor pe care le‑a plătit în temeiul contractului lor, nu are posibilitatea de a solicita rambursarea costului biletului său de avion din partea operatorului efectiv de transport aerian, în temeiul acestui regulament, chiar dacă organizatorul menționat se află în incapacitate financiară de a rambursa costul biletului și nu a luat măsurile de garanție necesare pentru a asigura rambursarea.

V.      Concluzie

68.      Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de rechtbank Noord‑Nederland (Tribunalul din Noord‑Nederland, Țările de Jos) după cum urmează:

„Articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 trebuie interpretat în sensul că un pasager care, în temeiul Directivei 90/314/CEE a Consiliului din 13 iunie 1990 privind pachetele de servicii pentru călătorii, vacanțe și circuite, transpusă în dreptul național, are dreptul să se adreseze organizatorului pachetului său de servicii pentru călătorie în cazul anulării acestuia din urmă, pentru a obține rambursarea tuturor sumelor pe care le‑a plătit în temeiul contractului lor, nu are posibilitatea de a solicita rambursarea costului biletului său de avion din partea operatorului efectiv de transport aerian, în temeiul acestui regulament, chiar dacă organizatorul menționat se află în incapacitate financiară de a rambursa costul biletului și nu a luat măsurile de garanție necesare pentru a asigura rambursarea.”


1      Limba originală: franceza.


2      Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 (JO 2004, L 46, p. 1, Ediție specială, 07/vol. 12, p. 218).


3      Directiva Consiliului din 13 iunie 1990 privind pachetele de servicii pentru călătorii, vacanțe și circuite (JO 1990, L 158, p. 59, Ediție specială, 13/vol. 9, p. 248).


4      Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2011/83/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 90/314/CEE a Consiliului (JO 2015, L 326, p. 1).


5      În această privință, instanța menționată a considerat, pe de o parte, că inițiativa de anulare a zborului a fost luată de Aegean Airlines, care în mod evident nu era dispusă să opereze zborul decât dacă Hellas i‑ar fi achitat în prealabil prețul stabilit și, pe de altă parte, că nici nu s‑a susținut și nici nu s‑a demonstrat că Hellas a anunțat anularea pachetului de servicii pentru călătorie pentru alte motive decât această decizie a societății Aegean Airlines. Subliniem că, întrucât este vorba despre o apreciere de fapt, vom porni de la premisa reținută de instanța de trimitere potrivit căreia Regulamentul nr. 261/2004 este aplicabil litigiului principal.


6      Precizăm că, în urma aplicării articolului 5 alineatul (1) litera (c) coroborat cu articolul 7 alineatul (1) litera (b), în cazul anulării unui zbor, pasagerii în cauză trebuie să primească din partea operatorului efectiv de transport aerian, cu excepția cazului în care au fost informați în legătură cu aceasta în condițiile prevăzute la litera (c), o compensație forfetară a cărei valoare este stabilită la 400 de euro pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1 500 de kilometri.


7      Guvernul ceh și Comisia, în observațiile lor scrise, precum și Aegean Airlines, în cadrul pledoariei sale, au propus de asemenea ca acestea să fie examinate împreună.


8      Subliniem că întrebările respective vizează numai cererile prin care se solicită rambursarea costului biletelor de avion, dat fiind că, în cadrul litigiului principal, au fost deja admise cererile de acordare a unei compensații forfetare întemeiate pe articolul 5 alineatul (1) litera c) și articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 261/2004, dispoziții care au fost considerate aplicabile, în speță, de către instanța sesizată (a se vedea punctele 22-25 din prezentele concluzii).


9      Obiective care rezultă în special din articolul 1 al fiecăruia dintre aceste două instrumente.


10      Noțiunea de „operator efectiv de transport aerian”, astfel cum este definită la articolul 2 litera (b) din acest regulament. A se vedea și Hotărârea din 4 iulie 2018, Wirth și alții (C‑532/17, EU:C:2018:527, punctul 17 și următoarele).


11      Rambursare care se efectuează în condițiile prevăzute la litera (a) și la articolul 7 alineatul (3) din același regulament.


12      Având în vedere aceste din urmă condiții, în opinia noastră este clar că, spre deosebire de „dreptul la rambursarea” biletului (singurul aflat în discuție în speță), dreptul la „un zbor de retur la punctul de plecare inițial”, care este prevăzut, cu titlu complementar, la a doua liniuță a articolului 8 alineatul (1) litera (a), nu este afectat de excepția prevăzută la sfârșitul alineatului (2) al aceluiași articol. Același lucru este valabil pentru dreptul la „redirecționarea spre destinația finală” care este vizat, ca alternativă, la alineatul (1) literele (b) și (c).


13      Noțiunile de „pachet de servicii turistice” și „organizator”, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctele 1 și 2 din Directiva 90/314, la care face trimitere articolul 2 literele (d) și (e) din Regulamentul nr. 261/2004.


14      În temeiul articolului 4 alineatul (6) litera (b) din această directivă.


15      Directiva 90/314 a fost transpusă în dreptul neerlandez prin titlul 7A, intitulat „Contractul de călătorie”, inclus în cartea a 7-a din Codul civil (Burgerlijk Wetboek). Articolul 7:504 alineatul (3) din acest cod permite unui pasager, în cazul rezilierii contractului de călătorie de către tour operatorul său, să solicite acestuia, printre altele, rambursarea prețului biletelor de avion.


16      Mai concret, în speță, din cauza falimentului organizatorului respectiv.


17      Chiar dacă organizatorul în cauză ar fi „ținut răspunzător”, potrivit premisei adoptate de instanța de trimitere în cea de a doua întrebare preliminară.


18      Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că o dispoziție de drept al Uniunii trebuie să primească o interpretare autonomă și uniformă în întreaga Uniune, care să țină seama de termenii acestei dispoziții, de contextul său, de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte, precum și de geneza acesteia (a se vedea în special Hotărârea din 15 noiembrie 2018, Verbraucherzentrale Baden‑Württemberg, C‑330/17, EU:C:2018:916, punctul 23, și Hotărârea din 17 ianuarie 2019, Brisch, C‑102/18, EU:C:2019:34, punctul 22).


19      Având în vedere că, după cum se arată atât în considerentul (16), cât și la articolul 3 alineatul (6) din Regulamentul nr. 261/2004, acesta nu este aplicabil nicidecum în cazul anulării pachetului de servicii pentru călătorie „din alte motive decât anularea zborului”.


20      În special, versiunile în limbile spaniolă („cuando ese derecho se derive de la Directiva 90/314”), daneză („medmindre retten til refusion følger af direktiv 90/314”), germană („sofern dieser [Anspruch auf Erstattung] sich aus der Richtlinie 90/314 ergibt”), engleză („where such right arises under Directive 90/314”), italiană („ad esclusione del diritto al rimborso qualora tale diritto sussista a norma della direttiva 90/314”), neerlandeză („indien dit recht bestaat krachtens Richtlijn 90/314”), portugheză („salvo quanto ao direito a reembolso quando este se constitua ao abrigo da Directiva 90/314”) și suedeză („om denna rättighet regleras i direktiv 90/314”).


21      Aegean Airlines și guvernul german consideră de asemenea că modul de redactare a articolului 8 alineatul (2) din regulamentul menționat nu permite o altă interpretare. Potrivit Comisiei, „[o] interpretare literală a textului [acestui] alineat (2) ar însemna ca simpla existență a dreptului la rambursarea costului biletului în temeiul Directivei 90/314 să fie suficientă pentru a elimina dreptul la rambursarea costului biletului în temeiul Regulamentului [nr.] 261/2004”, dar o abordare teleologică ar trebui totuși să conducă la reținerea concluziei contrare.


22      Având în vedere că nicio dispoziție din regulamentul respectiv nu face referire la eventuala incapacitate financiară a părților opuse pasagerului, care sunt operatorul de transport aerian și tour operatorul. A se vedea, cu privire la contextul articolului 8 alineatul (2) din regulamentul menționat, punctul 48 și următoarele din prezentele concluzii.


23      Observăm că HQ și alții, precum și Comisia susțin, în opinia noastră în mod eronat, că pasagerul nu ar trebui să rămână „cu mâinile goale” în condițiile în care nu i se poate aduce (desigur) nicio critică în speță și, respectiv, că, „în împrejurări excepționale precum cele din prezenta cauză, nu se poate pune problema ca pasagerul să nu primească nimic în final”.


24      Constatăm că autorii Directivei 90/314 au luat în considerare, în schimb, în mod expres situația în care organizatorul este în faliment (a se vedea, în această privință, punctul 55 din prezentele concluzii).


25      A se vedea, în această privință, punctul 47 din prezentele concluzii.


26      În special în Hotărârea din 19 noiembrie 2009, Sturgeon și alții (C‑402/07 și C‑432/07, EU:C:2009:716, punctele 40-69), al cărei conținut a fost contestat de anumiți comentatori. A se vedea, printre altele, referitor la această hotărâre și jurisprudența care i‑a succedat: Cachard, O., Le transport international aérien des passagers, Academia de Drept Internațional de la Haga, Adi‑Poche, Haga, 2015, punctul 283 și următoarele, precum și Malenovský, J., „Regulation 261: Three Major Issues in the Case Law of the Court of Justice of the EU”, Air Passenger Rights – Ten Years On, sub îndrumarea lui Bobek, M. și Prassl, J., Hart Publishing, Oxford, 2016, p. 27 și următoarele.


27      Regulamentul Consiliului din 4 februarie 1991 de stabilire a normelor comune privind sistemul de compensare pentru refuzul la îmbarcare din cadrul transporturilor aeriene regulate (JO 1991, L 36, p. 5).


28      Articolul 5 din Regulamentul nr. 295/91 prevedea la alineatul (1): „[î]n cazul refuzului la îmbarcare pentru un zbor comercializat ca parte a unui pachet de servicii turistice, operatorul de transport aerian este obligat să plătească compensații operatorului [care a organizat călătoria] care a încheiat contractul cu pasagerul și care este răspunzător față de acesta pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului pentru respectivul pachet de servicii turistice în temeiul Directivei 90/314”, iar la alineatul 2: „[f]ără a aduce atingere drepturilor și obligațiilor care decurg din [această directivă], operatorul este obligat să transfere pasagerului sumele percepute în conformitate cu alineatul (1)” [traducere neoficială].


29      A se vedea propunerea din 21 decembrie 2001, COM(2001) 784 final, punctul 19 din expunerea de motive, considerentele (10) și (11) (potrivit căruia „[d]at fiind că organizatorii de călătorii sunt în general responsabili de luarea deciziilor comerciale privind pachetele de servicii pentru călătorii […], acestora ar trebui să le revină obligația de compensare […] a pasagerilor zborurilor care fac parte din aceste pachete […] în cazul […] […] anulării unui zbor”), precum și articolul 3 alineatul (1).


30      Precizăm că, potrivit articolului 5 alineatul (1) din Directiva 90/314, organizatorii pot totuși să acționeze în justiție împotriva altor furnizori de servicii responsabili cu executarea contractului. A se vedea și considerentul (36) in fine al Directivei 2015/2302 și articolul 22 din aceasta.


31      A se vedea în special amendamentele 2, 3 și 15, precum și motivările lor care figurează în raportul din 12 septembrie 2002 privind propunerea sus‑menționată (A5‑0298/2002), adoptate de Parlament la 24 octombrie 2002 (poziția în primă lectură, JO 2003, C 300, p. 557).


32      Propunerea din 4 decembrie 2002, COM(2002) 717 final, Expunere de motive, punctul 2, potrivit căruia „propunerea de regulament acordă pasagerilor drepturi bine definite, «automate», pe care le pot utiliza imediat, fără a trebui să apeleze la instanțele judecătorești. Nimic nu justifică acordarea unei protecții diferite pasagerilor care se confruntă cu probleme similare”.


33      A se vedea poziția comună adoptată la 18 martie 2003 și expunerea de motive (JO 2003, C 125 E, p. 63).


34      A se vedea Comunicarea Comisiei din 25 martie 2003, SEC(2003) 361 final, p. 3, 6 și 7, precum și poziția Parlamentului în a doua lectură din 3 iulie 2003 (JO 2004, C 74 E, p. 807), care nu preia excluderea pasagerilor a căror călătorie face parte dintr‑un pachet de servicii turistice, care a fost din nou recomandată de către raportorul său la 13 iunie 2003 (raportul A5‑0221/2003, amendamentele 1 și 9).


35      A se vedea nota de subsol 32 din prezentele concluzii.


36      A se vedea, cu privire la dreptul la rambursarea costului unui pachet de servicii pentru călătorie și sistemul de garanții aferente care au fost instituite prin această directivă, punctul 54 și următoarele din prezentele concluzii.


37      Principiu, evocat în mod implicit în propunerea modificată a Comisiei menționată mai sus (nota de subsol 32) și în mod explicit de familia HQ atât în fața instanței de trimitere, cât și în fața Curții, potrivit căruia situațiile comparabile nu trebuie să fie tratate în mod diferit, iar situațiile diferite nu trebuie să fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv.


38      A se vedea Hotărârea din 19 noiembrie 2009, Sturgeon și alții (C‑402/07 și C‑432/07, EU:C:2009:716, punctul 58 și următoarele), Hotărârea din 23 octombrie 2012, Nelson și alții (C‑581/10 și C‑629/10, EU:C:2012:657, punctul 33 și următoarele), și Hotărârea din 7 septembrie 2017, Bossen și alții (C‑559/16, EU:C:2017:644, punctul 19 și următoarele), precum și Ordonanța din 5 octombrie 2016, Wunderlich (C‑32/16, EU:C:2016:753, punctul 21 și următoarele).


39      A se vedea, în această privință, punctul 52 din prezentele concluzii.


40      A se vedea Hotărârea din 22 decembrie 2008, Wallentin‑Hermann (C‑549/07, EU:C:2008:771, punctul 20), citată de Comisie, precum și Ordonanța din 14 noiembrie 2014, Siewert (C‑394/14, EU:C:2014:2377, punctul 17), și Hotărârea din 17 septembrie 2015, van der Lans (C‑257/14, EU:C:2015:618, punctele 35 și 45), care privesc toate interpretarea articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004.


41      A se vedea și nota de subsol 12 din prezentele concluzii.


42      Observăm că familia HQ invocă, pe de altă parte, un argument întemeiat pe articolul 13 din Regulamentul nr. 261/2004, care prevede că, în cazul în care un operator de transport aerian plătește compensații (precum o compensație forfetară datorată în temeiul articolului 7 din cuprinsul său) sau se achită de alte obligații care îi revin în conformitate cu acest regulament, el poate pretinde ulterior compensații, în special de la tour operatorul cu care a încheiat un contract. Totuși, considerăm că dispoziția respectivă nu afectează corelația regulamentului menționat cu Directiva 90/314.


43      Amintim că această a doua normă este menționată și în considerentul (16) al regulamentului respectiv.


44      Cu excepția cazului în care anularea este imputabilă unei greșeli a consumatorului.


45      Potrivit considerentului (21) și articolului 7 din această directivă, tour operatorul trebuie să aducă garanții suficiente corespunzătoare pentru a asigura, în caz de insolvență sau de faliment, rambursarea sumelor plătite. De asemenea, articolul 7:512 alineatul (1) din Codul civil neerlandez impune oricărui tour operator să ia în prealabil măsurile necesare pentru a se asigura că, dacă nu își mai poate îndeplini obligațiile față de călători în caz de insolvență, acestea sunt preluate de un terț sau că prețul călătoriei este rambursat.


46      Având în vedere că acest sistem nu are echivalent în alte domenii ale dreptului protecției consumatorilor.


47      Subliniem că situația cu care consumatorii s‑au confruntat în speță nu a fost cauzată de o lacună a sistemului instituit de Directiva 90/314, care ar trebui să fie compensată prin intermediul Regulamentului nr. 261/2004, ci de faptul că tour operatorul nu și‑a îndeplinit obligațiile legale, a căror respectare trebuie să fie asigurată de statele membre.


48      Amintim că articolul 7 din Directiva 90/314 a fost interpretat de Curte în sensul că se opune unei reglementări naționale ale cărei condiții nu au drept rezultat garantarea efectivă a rambursării către consumator a tuturor sumelor pe care le‑a plătit, în caz de insolvență sau de faliment al tour operatorului (a se vedea în special Hotărârea din 15 iunie 1999, Rechberger și alții, C‑140/97, EU:C:1999:306, punctele 64-66 și 74-77, precum și Ordonanța din 16 ianuarie 2014, Baradics și alții, C‑430/13, EU:C:2014:32, punctele 32-38).


49      Cu privire la acțiunile în angajarea răspunderii unui stat membru care pot fi inițiate de particulari, a se vedea în special Hotărârea din 14 martie 2013, Leth (C‑420/11, EU:C:2013:166, punctul 41 și următoarele), Hotărârea din 3 septembrie 2014, X (C‑318/13, EU:C:2014:2133, punctul 42 și următoarele), precum și Hotărârea din 4 octombrie 2018, Kantarev (C‑571/16, EU:C:2018:807, punctul 92 și următoarele).


50      A se vedea considerentele (1) și (38)-(44), precum și articolele 17 și 18 din Directiva 2015/2302, al căror conținut aduce o clarificare interesantă, chiar dacă nu este aplicabilă în speță.


51      A se vedea considerentele (1)-(6) ale Regulamentului nr. 261/2004.


52      A se vedea în special Hotărârea din 4 octombrie 2012, Finnair (C‑22/11, EU:C:2012:604, punctele 23 și 34), Hotărârea din 4 octombrie 2012, Rodríguez Cachafeiro și Martínez‑Reboredo Varela‑Villamor (C‑321/11, EU:C:2012:609, punctele 25 și 33), Hotărârea din 23 octombrie 2012, Nelson și alții (C‑581/10 și C‑629/10, EU:C:2012:657, punctele 37 și 38, precum și 74 și următoarele), Hotărârea din 31 ianuarie 2013, McDonagh (C‑12/11, EU:C:2013:43, punctul 47 și următoarele), și Hotărârea din 22 iunie 2016, Mennens (C‑255/15, EU:C:2016:472, punctul 26 și următoarele).


53      A se vedea în special Hotărârea din 19 noiembrie 2009, Sturgeon și alții (C‑402/07 și C‑432/07, EU:C:2009:716, punctul 67), Hotărârea din 23 octombrie 2012, Nelson și alții (C‑581/10 și C‑629/10, EU:C:2012:657, punctul 39), precum și Hotărârea din 12 septembrie 2018, Harms (C‑601/17, EU:C:2018:702, punctul 15).


54      În conformitate cu articolele 5 și 8 din Regulamentul nr. 261/2004. În comunicarea sa menționată mai sus (nota de subsol 34), p. 3, Comisia a observat că „[e]ste vorba de o soluție practică, dat fiind că operatorul de transport care asigură efectiv zborul este în general cel mai bine plasat pentru a garanta că operațiunile se desfășoară conform planului și dispune de personal și de agenți în aeroporturi pentru a veni în ajutorul pasagerilor. De asemenea, sistemul este direct, simplu și, prin urmare, ușor de înțeles de către pasageri”.


55      A se vedea prin analogie Hotărârea din 11 mai 2017, Krijgsman (C‑302/16, EU:C:2017:359, punctul 25 și următoarele), în care se statuează că operatorul efectiv de transport aerian trebuie să despăgubească un pasager care a cumpărat un zbor prin intermediul unui agent de voiaj, chiar dacă operatorul de transport a informat în timp util agentul respectiv despre o modificare de orar al zborului în cauză, iar acesta a informat pasagerul în afara termenului, dar în care se amintește totodată că, în temeiul articolului 13 din Regulamentul nr. 261/2004, operatorul de transport poate pretinde compensații de la orice persoană cu care a încheiat un contract.


56      A se vedea punctul 55 din prezentele concluzii. În ședință, Aegean Airlines a subliniat, în mod întemeiat, că interpretarea propusă de familia HQ și de Comisie ar putea chiar să fie contrară interesului consumatorilor, întrucât tour operatorii nu vor mai fi stimulați să ia măsurile de garanție impuse de Directiva 90/314, dacă știu că operatorii de transport aerian vor fi obligați să suplinească omisiunea lor în temeiul Regulamentului nr. 261/2004.


57      A se vedea Orientările interpretative referitoare la Regulamentul nr. 261/2004 (JO 2016, C 214, p. 5), secțiunea 2.2.6, intitulată „Domeniul de aplicare al regulamentului în ceea ce privește Directiva privind pachetele de servicii pentru călătorii”. Acest document fără caracter obligatoriu este de asemenea menționat de instanța de trimitere, care observă în mod întemeiat că secțiunea 4.2 din acesta reglementează dreptul la rambursare în caz de anulare, dar nu face referire la conținutul articolului 8 alineatul (2) din regulamentul respectiv.


58      Astfel, potrivit considerentului (36) și articolului 14 alineatul (5) din Directiva 2015/2302, despăgubirile acordate în temeiul acestei directive, în cazul executării defectuoase a serviciilor de călătorie și cele acordate în temeiul altor acte din dreptul Uniunii citate, printre care se numără Regulamentul nr. 261/2004, trebuie „în scopul de a se evita supracompensarea, să fie deduse unele din altele”. Deși această directivă, care a înlocuit Directiva 90/314, nu este aplicabilă în speță (a se vedea punctul 8 din prezentele concluzii), considerăm că precizia asigurată astfel de legiuitorul Uniunii nu este lipsită de relevanță în prezenta cauză.


59      Din păcate, nu este neobișnuit ca un consumator să se confrunte cu insolvența sau cu falimentul unui profesionist cu care au încheiat un contract, fără a putea obține vreodată despăgubiri sau compensații pentru neexecutarea acestuia.


60      Nu se poate prezuma, în opinia noastră, că prețul care trebuie rambursat unor astfel de pasageri ar fi identic cu prețul convenit între tour operator și operatorul de transport pentru achiziționarea biletelor de avion, dat fiind că tour operatorul a putut să opteze pentru un tarif diferit pentru vânzarea de bilete către clienții săi.


61      Amintim că articolul 8 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 261/2004 prevede „rambursarea […] întregului cost al biletului, la prețul de achiziție”, iar nu la un preț apropiat de acesta.