HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE

(Camera a treia)

23 octombrie 2013

Cauza F‑93/12

Luigi DʼAgostino

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Agent contractual – Articolul 3a din RAA – Neprelungirea unui contract – Obligația de solicitudine – Interesul serviciului – Examinare completă și detaliată în cadrul tuturor serviciilor a posibilităților de încadrare în muncă care corespund sarcinilor prevăzute în contract”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a, prin care domnul DʼAgostino solicită, în esență, pe de o parte, anularea Deciziei Comisiei Europene din 1 decembrie 2011 de a nu prelungi contractul său de agent contractual și repararea prejudiciului adus carierei sale, a prejudiciului moral și a celui adus sănătății sale care ar fi rezultat din aceasta și, pe de altă parte, repararea prejudiciului moral pe care reclamantul l‑ar fi suferit ca urmare a nelegalității raportului de evaluare întocmit în privința sa pentru anul 2010

Decizia:      Anulează Decizia Comisiei Europene din 1 decembrie 2011 de a nu prelungi contractul domnului DʼAgostino. Respinge în rest acțiunea. Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligată să suporte o treime din cheltuielile de judecată efectuate de domnul DʼAgostino. Domnul DʼAgostino suportă două treimi din propriile cheltuieli de judecată.

Sumarul hotărârii

1.      Acțiune introdusă de funcționari – Acțiune – Termene – Reclamații succesive

[Statutul funcționarilor, art. 90 alin. (2) și art. 91 alin. (3)]

2.      Funcționari – Obligația de asistență care incumbă administrației – Domeniu de aplicare – Permanentizarea situației contractuale a unui agent – Excludere

(Statutul funcționarilor, art. 12a și 24; Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 87)

3.      Funcționari – Agenți contractuali – Neprelungirea unui contract pe perioadă determinată – Puterea de apreciere a administrației – Obligația de solicitudine care incumbă administrației – Luarea în considerare a intereselor agentului vizat – Control jurisdicțional – Limite

(Statutul funcționarilor, art. 24; Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 11)

4.      Acțiune introdusă de funcționari – Hotărâre de anulare – Efecte – Anularea unei decizii de neprelungire a unui contract de agent temporar – Posibilitatea administrației de a adopta o nouă decizie conformă cu hotărârea – Respingerea cererii de reparare a prejudiciului material rezultat din decizia anulată

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

1.      Două reclamații succesive depuse în termenul prevăzut în statut împotriva aceleiași decizii sunt ambele admisibile și pot face să înceapă să curgă termenele de introducere a acțiunii în justiție. În această ipoteză, trebuie să se rețină, pentru calcularea termenului de introducere a acțiunii în justiție, data primirii deciziei prin care administrația și‑a adoptat poziția cu privire la ansamblul argumentației prezentate de reclamant în termenul pentru depunerea unei reclamații. În cazul în care reclamantul a depus, în interiorul termenului pentru depunerea unei reclamații, o a doua reclamație care are același conținut ca prima reclamație, în special în măsura în care nu cuprinde nici o nouă cerere, nici un nou motiv, nici un nou element de probă, decizia prin care se respinge această a doua reclamație trebuie considerată un act pur confirmativ de respingere a primei reclamații, astfel încât termenul pentru introducerea acțiunii începe să curgă de la respectiva decizie de respingere. În schimb, în ipoteza în care cea de a doua reclamație cuprinde elemente noi în raport cu prima reclamație, este necesar să se considere decizia de respingere a celei de a doua reclamații drept o nouă decizie, adoptată, după reexaminarea deciziei de respingere a primei reclamații, în lumina celei de a doua reclamații.

(a se vedea punctele 29 și 30)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 8 noiembrie 2000, Ghignone și alții/Consiliul, T‑44/97, punctele 39 și 41; 11 decembrie 2007, Sack/Comisia, T‑66/05, punctul 41

Tribunalul Funcției Publice: 11 decembrie 2008, Collotte/Comisia, F‑58/07, punctul 32

2.      Dispozițiile articolului 12a din statut, prin care se interzice orice formă de hărțuire morală și care au devenit aplicabile agenților contractuali prin articolul 87 din Regimul aplicabil celorlalți agenți, nu pot avea ca efect împiedicarea instituției să pună capăt, pentru un motiv legitim legat de interesul serviciului și străin de orice faptă de hărțuire, unei relații contractuale numai pentru motivul că o asemenea decizie de a nu continua raportul de muncă ar putea prejudicia, în special financiar sau din punct de vedere psihologic, interesul agentului. În mod similar, deși agenții contractuali se pot prevala de dispozițiile articolului 24 pentru a solicita protecția instituției angajatoare împotriva faptelor de hărțuire ale căror victime ar fi, ei nu se pot prevala în mod util de acestea pentru a solicita, cu titlu de asistență, permanentizarea situației lor contractuale, întrucât articolul menționat nu a fost, în orice caz, conceput într‑un asemenea scop.

(a se vedea punctul 52)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 5 iunie 2012, Cantisani/Comisia, F‑71/10, punctul 78 și jurisprudența citată

3.      Obligația de solicitudine implică în special ca, atunci când se pronunță cu privire la situația unui funcționar sau a unui agent, chiar și în cadrul exercitării unei largi puteri de apreciere, autoritatea competentă să ia în considerare ansamblul elementelor susceptibile să îi determine decizia; astfel, aceasta trebuie să țină seama nu doar de interesul serviciului, ci și de cel al funcționarului sau al agentului în cauză.

În cadrul acestei aprecieri a interesului serviciului, deși instanța Uniunii nu este competentă să controleze alegerea politicii de personal pe care o instituție înțelege să o aibă pentru a duce la bun sfârșit misiunile care îi sunt încredințate, aceasta poate în mod valabil, atunci când este sesizată cu o cerere de anulare a unei decizii de neprelungire a unui contract de agent contractual, să verifice dacă motivele reținute de administrație nu sunt de natură să repună în discuție criteriile și condițiile de bază stabilite de legiuitor în statut și în Regimul aplicabil celorlalți agenți și care urmăresc în special să garanteze personalului contractual posibilitatea de a beneficia în final, dacă este cazul, de o anumită continuitate a serviciului.

(a se vedea punctul 56)

Trimitere la:

Curte: 28 mai 1980, Kuhner/Comisia, 33/79 și 75/79, punctul 22; 29 octombrie 1981, Arning/Comisia, 125/80, punctul 19

Tribunalul de Primă Instanță: 6 iulie 1999, Séché/Comisia, T‑112/96 și T‑115/96, punctele 147-149; 2 martie 2004, Di Marzio/Comisia, T‑14/03, punctele 99 și 100

Tribunalul Funcției Publice: 13 iunie 2012, Macchia/Comisia, F‑63/11, punctul 60, care face obiectul unui recurs aflat pe rolul Tribunalului Uniunii Europene, cauza T‑368/12 P

4.      Tribunalul Funcției Publice nu poate obliga instituția pârâtă la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului material pe care reclamantul l‑a suferit ca urmare a neprelungirii contractului său atunci când decizia atacată este anulată pentru motivul că autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă nu a efectuat, având în vedere obligația de solicitudine care îi revine, o examinare completă și circumstanțiată a situației de fapt din perspectiva interesului serviciului. În acest context, nu se poate exclude, în orice caz, ca această autoritate să poată adopta din nou o decizie de neprelungire a contractului reclamantului după ce a efectuat o reexaminare completă și circumstanțiată a situației postului reclamantului în lumina necesităților serviciului și a aptitudinilor sale profesionale.

(a se vedea punctele 77-79)