HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a doua)
15 septembrie 2011
Cauza F‑102/09
Kelly‑Marie Bennett și alții
împotriva
Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI)
„Funcţie publică – Agenți temporari – Contract pe durată nedeterminată cu clauză de reziliere – Concursuri generale – Admisibilitate – Act care lezează – Articolele 8 și 47 din RAA – Obligația de motivare – Obligația de solicitudine – Principiul bunei administrări – Încredere legitimă – Principiul executării cu bună‑credință a contractelor – Abuz de putere”
Obiectul: Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a din acesta, prin care doamna Bennett și alți treisprezece agenți temporari sau foști agenți temporari ai OAPI solicită, în esență, anularea deciziilor OAPI din 12 martie 2009, prin care s‑au reziliat contractele acestora, precum și repararea prejudiciului moral pretins suferit
Decizia: Dispune radierea doamnei Infante Seco Herrera de pe lista reclamanților. Anulează decizia din 12 martie 2009 a OAPI de reziliere a contractelor de agent temporar ale doamnelor Bennet, Galle, Nuti, Scardocchia și Schmidt și ale domnilor Chertier González, Guarinos Viňals și Ramirez Battistig, reclamanți. Obligă OAPI la plata către doamnele Bennet, Galle, Nuti, Scardocchia și Schmidt, precum și către domnii Chertier González, Guarinos Viňals și Ramirez Battistig a diferenței dintre valoarea remunerației pe care ar fi putut‑o solicita dacă ar fi rămas în funcție în cadrul acestuia și remunerația, indemnizațiile de șomaj sau orice altă indemnizație înlocuitoare pe care ar fi putut‑o primi efectiv, pe de altă parte, după 15 octombrie 2009. Respinge în rest acțiunea. OAPI suportă trei sferturi din propriile cheltuieli de judecată și cheltuielile de judecată ale doamnelor Bennett, Galle, Nuti, Scardocchia și Schmidt, precum și ale domnilor Chertier González, Guarinos Viňals și Ramirez Battistig. Doamnele Dickmanns și Forzy, precum și domnii Bianchi, Ruiz Molina și Zaragoza Gomez suportă propriile cheltuieli de judecată și un sfert din cheltuielile de judecată ale OAPI. Doamna Infante Seco Herrera suportă propriile cheltuieli de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Acțiune – Act care lezează – Noţiune – Scrisoare adresată unui agent temporar prin care i se amintește data expirării contractului său – Excludere – Modificare a unui contract – Decizie de a nu prelungi un contract – Includere
[Statutul funcționarilor, art. 90 alin. (2)]
2. Funcționari – Acțiune – Act care lezează – Noţiune – Clauză dintr‑un contract de agent temporar prin care se condiționează menținerea relației de muncă de înscrierea agentului pe lista de rezervă a unui concurs general – Decizia administrației prin care se constată neînscrierea agentului pe lista respectivă și prin care se pune în aplicare clauza de reziliere – Includere
[Statutul funcționarilor, art. 90 alin. (2)]
3. Funcționari – Agenți temporari – Recrutare – Transformarea unui contract pe durată determinată în contract pe durată nedeterminată și inserarea unei clauze de reziliere în cazul neînscrierii agentului pe lista de rezervă a unui concurs general – Modificare considerată prelungire a unui contract pe durată determinată
[Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 2 lit. (a), (b) și (d) și art. 8 primul și al doilea paragraf; Directiva 1999/70 a Consiliului, anexă, clauza 1 lit. (b), clauza 3 punctul 1 și clauza 5 alin. (1), lit. (b) și (c)]
4. Procedură – Cerere de sesizare a instanței – Cerințe de formă
[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 35 alin. (1) lit. (e)]
5. Funcționari – Acțiune – Competenţă de fond – Litigii de natură financiară în sensul articolului 91 alineatul (1) din statut – Noţiune
[Statutul funcționarilor, art. 91 alin. (1)]
1. Un act care nu conține niciun element nou în raport cu un act anterior reprezintă un act pur confirmativ al acestuia și, prin urmare, nu poate avea drept efect începerea unui nou termen pentru exercitarea unei acțiuni. În speță, o scrisoare care se limitează să amintească unui agent prevederile din contractul său referitoare la o dată de expirare a acestuia și care nu conține astfel niciun element nou în raport cu prevederile respective nu constituie un act care lezează.
În schimb, constituie un act care lezează orice modificare a unui contract, dar numai în ceea ce privește prevederile care au fost modificate, cu excepția cazului în care modificările respective nu conduc la o bulversare a economiei generale a contractului. De asemenea, în cazul în care contractul poate face obiectul unei prelungiri, decizia adoptată de administrație în sensul de a nu îl prelungi constituie act care lezează, distinct de contractul respectiv și care poate face obiectul unei reclamații și al unei acțiuni în termenele prevăzute de statut. Astfel, o asemenea decizie, care intervine ca urmare a unei reexaminări a interesului serviciului și a situației persoanei interesate, cuprinde un element nou în raport cu contractul inițial și nu poate fi privită ca pur confirmativă a acestuia.
(a se vedea punctele 56-59)
Trimitere la:
Curte: 10 decembrie 1980, Grasselli/Comisia, 23/80, punctul 18; 9 iulie 1987, Castagnoli/Comisia, 329/85, punctele 10 și 11; 14 septembrie 2006, Comisia/Fernández Gómez, C‑417/05 P, punctul 46
Tribunalul de Primă Instanță: 2 februarie 2001, Vakalopoulou/Comisia, T‑97/00, punctul 14: 1 aprilie 2003, Mascetti/Comisia, T‑11/01, punctul 41; 15 octombrie 2008, Potamianos/Comisia, T‑160/04, punctul 21
Tribunalul Funcției Publice: 15 aprilie 2011, Daake/OAPI, F‑72/09 și F‑17/10, punctul 36
2. O scrisoare prin care administrația constată existența unui eveniment sau a unei situații noi și deduce consecințele prevăzute de o normă sau de o prevedere contractuală față de persoanele vizate constituie un act care lezează întrucât modifică situația juridică a destinatarilor săi.
Aceasta este situația unei decizii a administrației prin care se constată neînscrierea numelui unui agent temporar pe lista de rezervă a unui concurs general dat și prin care se pune în aplicare clauza de reziliere a acestui contract în cazul survenirii unui eveniment determinat, respectiv stabilirea listei de rezervă a concursului vizat prin clauza respectivă, a cărui dată era în mod necesar incertă la momentul încheierii acesteia. Această decizie, întrucât modifică situația juridică a agentului, constituie un act care lezează, susceptibil de reclamație și, dacă este cazul, de acțiune.
Astfel, agentul respectiv nu poate fi obligat să atace această clauză de la semnarea contractului, întrucât îndeplinirea condițiilor în care ar trebui să se aplice rămâne incertă. Inserarea clauzei de reziliere făcând obiectul unei operațiuni complexe, trebuie să fie permis agentului să conteste, pe cale incidentă, legalitatea clauzei respective, chiar cu aplicabilitate individuală, cu ocazia adoptării de către administrație a deciziei prin care aceasta este pusă în aplicare în ultimul stadiu al operațiunii.
(a se vedea punctele 63, 64 și 80)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: Daake/OAPI, citată anterior, punctele 34 și următoarele
3. Clauza 1 litera (b) din Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, care figurează în anexa la Directiva 1999/70 privind Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP, are ca obiect stabilirea unui cadru pentru împiedicarea abuzurilor care pot rezulta din folosirea raporturilor sau a contractelor de muncă pe durată determinată succesive și, din această perspectivă, prin prevederea unui anumit număr de dispoziții minime de protecție destinate să evite incertitudinea situației salariaților, acordul‑cadru are drept scop să limiteze recurgerea succesivă la contracte de muncă pe durată determinată, considerată o sursă potențială de abuz în defavoarea lucrătorilor. Or, articolul 8 primul și al doilea paragraf din Regimul aplicabil celorlalți agenți urmărește tocmai să limiteze folosirea de contracte de agent temporar succesive. Pe de o parte, contractul de agent temporar, în sensul articolului 2 litera (a) din regimul respectiv, nu poate fi prelungit decât o dată pe durată determinată, orice prelungire ulterioară a acestuia realizându‑se pe durată nedeterminată. Pe de altă parte, contractul de agent temporar, în sensul articolului 2 litera (b) sau (d) din acest regim, a cărui durată nu poate depăși patru ani, nu poate fi prelungit decât o dată pentru o durată de cel mult doi ani, cu condiția ca posibilitatea de prelungire să fi fost prevăzută în contractul inițial, agentul respectiv neputând fi menținut în funcție la expirarea contractului decât dacă a fost numit funcționar. Astfel de dispoziții corespund măsurilor vizate prin clauza 5 alineatul (1) literele (b) și (c) din Acordul‑cadru, care pot preveni abuzurile rezultate din utilizarea contractelor sau a raporturilor de muncă pe durată determinată succesive.
Împrejurarea că contractul agentului a cuprins o clauză de reziliere care a permis administrației să pună capăt acesteia în cazul nereușitei persoanei interesate la un concurs a cărui organizare fusese anunțată într‑un anumit termen nu permite, indiferent de termenii contractului, calificarea lui drept contract pe durată nedeterminată, care se caracterizează prin stabilitatea postului. Astfel, durata unui contract, după cum reiese din clauza 3 punctul 1 din acordul‑cadru, poate fi determinată nu numai prin „împlinirea termenului”, ci și prin „îndeplinirea unei sarcini determinate sau producerea unui eveniment determinat”, precum stabilirea unei liste de rezervă a unui concurs dat, de care depind mai multe consecințe posibile, în funcție de termenii contractului agentului. Astfel, în cazul neînscrierii numelui său pe lista de rezervă, reiese din termenii contractului că acesta va lua sfârșit; situația ar fi aceeași și în caz de reușită, întrucât atunci agentului vizat i s‑ar oferi un post de funcționar, fiind clar că, în cazul refuzului ofertei, s‑ar pune de asemenea capăt contractului în conformitate cu prevederile sale.
Totuși, această împrejurare nu poate justifica neaplicarea regulii enunțate la articolul 8 primul paragraf din Regimul aplicabil celorlalți agenți, potrivit căreia, „orice prelungire ulterioară” unei prime prelungiri pe durată determinată a unui contract de agent temporar, în temeiul articolului 2 litera (a) din regimul respectiv, „se face pe durată nedeterminată”, această recalificare operând de plin drept. Astfel, o asemenea regulă vizează situația oricărui agent temporar în sensul articolului 2 litera (a), care, după încheierea a două contracte succesive pe durată determinată, continuă fără întrerupere raportul de muncă cu o instituție sau cu o agenție determinată. A admite că o perioadă de muncă în calitate de agent auxiliar poate întrerupe acest raport de muncă și poate înlătura astfel aplicabilitatea articolului 8 primul paragraf din Regimul aplicabil celorlalți agenți ar permite legitimarea folosirii unui artificiu care lipsește de substanță dispoziția respectivă, destinată să protejeze lucrătorii împotriva utilizării abuzive a contractelor pe durată determinată.
(a se vedea punctele 85, 86, 104-106, 110 și 112)
Trimitere la:
Curte: 4 iulie 2006, Adeneler și alții, C‑212/04, punctul 63
Tribunalul Funcției Publice: 26 octombrie 2006, Landgren/ETF, F‑1/05, punctul 66
4. În temeiul articolului 35 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul de procedură, prezentarea motivelor și a argumentelor de fapt și de drept invocate trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii, dacă este cazul, fără alte informații suplimentare. În vederea garantării securității juridice și a bunei administrări a justiției, este necesar, pentru ca o acțiune să fie admisibilă, ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază aceasta să rezulte într‑un mod coerent și inteligibil din chiar textul cererii introductive.
(a se vedea punctul 115)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 14 decembrie 2005, Honeywell/Comisia, T‑209/01, punctele 55 și 56 și jurisprudența citată
Tribunalul Uniunii Europene: 6 mai 2010, Kerelov/Comisia, T‑100/08 P, punctul 16
5. O cerere care are ca obiect plata de către Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne în favoarea unuia dintre agenții săi a unei sume la obținerea căreia acesta din urmă consideră că este îndreptățit în temeiul RAA intră în sfera litigiilor de natură financiară, în sensul articolului 91 alineatului (1) din statut. În temeiul acestei dispoziții, instanța Uniunii are, în aceste litigii, o competență de fond care o învestește cu sarcina de a oferi litigiilor cu care este sesizată o soluție completă și de a se pronunța astfel asupra tuturor drepturilor și obligațiilor agentului, sub rezerva posibilității de punere în sarcina instituției respective, sub controlul instanței, a executării unei părți a hotărârii în condițiile stabilite de instanță.
(a se vedea punctul 184)
Trimitere la:
Curte: 18 decembrie 2007, Weißenfels/Parlamentul European, C‑135/06 P, punctele 65, 67 și 68
Tribunalul Funcției Publice: 2 iulie 2009, Giannini/Comisia, F‑49/08, punctele 39-42