Language of document :

Recurs introdus la 29 aprilie 2019 de Drex Technologies SA împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a cincea) din 28 februarie 2019 în cauza T-414/16, Drex Technologies/Consiliul

(Cauza C-348/19 P)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurentă: Drex Technologies SA (reprezentant: E. Ruchat, avocat)

Cealaltă parte din procedură: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile recurentei

Declararea prezentului recurs ca fiind admisibil și întemeiat;

în consecință, anularea Hotărârii din 28 februarie 2019 (T-414/16);

și, statuând pe calea unor noi dispoziții:

anularea Deciziei (PESC) 2016/850 din 27 mai 20161 și a actelor subsecvente de punere în aplicare a acesteia, în măsura în care o privesc pe recurentă;

obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea recursului formulat, recurenta invocă trei motive.

Primul motiv este întemeiat pe o eroare de drept care constă în aceea că Tribunalul a încălcat dreptul recurentei, consacrat la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, de a fi ascultată în prealabil adoptării unor noi măsuri restrictive.

Al doilea motiv este întemeiat pe o eroare de drept și pe o denaturare a faptelor care constau în aceea că Tribunalul nu a ținut seama de articolele depuse de recurentă în susținerea acțiunii sale în anulare pentru a demonstra că nu sprijină regimul sirian.

Al treilea motiv este întemeiat pe o eroare de drept care constă în aceea că Tribunalul nu a considerat nelegale dispozițiile articolelor 27 și 28 din Decizia 2013/255/PESC potrivit cărora apartenența la familia Al-Assad sau la familia Makhlouf constituie un criteriu autonom care justifică impunerea de sancțiuni, răsturnând cu aceeași ocazie sarcina probei.

____________

1     Decizia (PESC) 2016/850 a Consiliului din 27 mai 2016 de modificare a Deciziei 2013/255/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei (JO 2016, L 141, p. 125).