HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a treia)
14 septembrie 2011
Cauza F‑47/10
André Hecq
împotriva
Comisiei Europene
„Funcție publică – Funcționari – Asigurări sociale – Boală profesională – Articolele 73 și 78 din statut – Legalitatea avizului comisiei medicale – Refuz de recunoaștere a invalidității permanente parțiale”
Obiectul: Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil în cazul Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a din acesta, prin care domnul Hecq solicită, în esență, anularea deciziei din 7 septembrie 2009 a autorității împuternicite să facă numiri prin care se respinge cererea sa de recunoaștere a unui grad de invaliditate permanentă parțială în temeiul bolii sale profesionale
Decizia: Constată că nu mai este necesar să se pronunțe cu privire la cererea de anulare a deciziilor Comisiei din 7 septembrie 2009 în măsura în care pun în sarcina reclamantului cheltuielile și onorariile medicului pe care l‑a desemnat pentru a‑l reprezenta în cadrul comisiei medicale, precum și jumătate din cheltuielile și onorariile celui de al treilea medic din comisia medicală desemnat de comun acord. Respinge ca neîntemeiate concluziile prin care se solicită anularea deciziilor din 7 septembrie 2009, în măsura în care refuză să recunoască reclamantului un grad de invaliditate permanentă. Reclamantul suportă totalitatea cheltuielilor de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Asigurări sociale – Asigurare pentru accident și boală profesională – Expertiză medicală – Putere de apreciere a comisiei medicale – Control jurisdicțional – Limite
(Statutul funcționarilor, art. 73; Reglementarea privind asigurarea împotriva riscurilor de accident și de boală profesională, art. 23)
2. Funcționari – Asigurări sociale – Asigurare pentru accident și boală profesională – Comisie medicală – Principiul funcționării colegiale a comisiei
(Statutul funcționarilor, art. 73; Reglementarea privind asigurarea împotriva riscurilor de accident și de boală profesională, art. 23)
3. Funcționari – Asigurări sociale – Asigurare pentru accident și boală profesională – Invaliditate permanentă în sensul articolului 73 din statut și al articolului 78 din statut – Noțiuni distincte
(Statutul funcționarilor, art. 73 și 78)
4. Funcționari – Asigurări sociale – Asigurare pentru accident și boală profesională – Expertiză medicală – Obligația de motivare care revine comisiei medicale – Conținut
(Statutul funcționarilor, art. 73; Reglementarea privind asigurarea împotriva riscurilor de accident și de boală profesională, art. 23)
5. Funcționari – Asigurări sociale – Asigurare pentru accident și boală profesională – Expertiză medicală – Compunerea comisiei medicale
(Statutul funcționarilor, art. 73)
1. Aprecierile medicale propriu‑zise formulate de comisia medicală prevăzută la articolul 23 din Reglementarea privind asigurarea împotriva riscurilor de accident și de boală profesională a funcționarilor trebuie considerate definitive atunci când au fost emise în condiții legale. Instanța are numai competența de a verifica, pe de o parte, dacă această comisie a fost constituită și a funcționat în mod legal și, pe de altă parte, dacă avizul său este legal, în special dacă cuprinde o motivare care permite să se aprecieze considerentele pe care se bazează și dacă stabilește o legătură comprehensibilă între constatările medicale pe care le cuprinde și concluziile la care ajunge.
Astfel, având în vedere controlul jurisdicțional limitat care revine Tribunalului Funcției Publice, o critică întemeiată pe o eroare vădită de apreciere care ar afecta avizul comisiei medicale nu poate fi primită.
În astfel de condiții, un control jurisdicțional riguros al procedurii urmate de comisia medicală este o garanție importantă a drepturilor persoanei asigurate.
Totuși, dacă garanțiile procedurale ale persoanei asigurate în fața comisiei menționate trebuie controlate strict de instanță, acest control trebuie să aibă însă în vedere natura însăși a lucrărilor acestei comisii, care nu urmăresc să soluționeze o dezbatere în contradictoriu, ci să stabilească o serie de constatări medicale.
(a se vedea punctele 44- 47)
Trimitere la:
Curte: 19 ianuarie 1988, Biedermann/Curtea de Conturi, 2/87, punctul 16
Tribunalul Funcției Publice: 14 septembrie 2010, AE/Comisia, F‑79/09, punctele 64 și jurisprudența citată și 89; 11 mai 2011, J/Comisia, F‑53/09, punctul 104
2. Nu există nicio dispoziție expresă privind principiul colegialității în Reglementarea privind acoperirea riscurilor de accident și de boală profesională. Acest principiu, care implică necesitatea ca fiecare membru al comisiei medicale să aibă ocazia de a‑și exprima în mod util punctul de vedere în fața celorlalți membri, este corolarul protejării intereselor funcționarului în cadrul comisiei medicale, prin prezența unui medic care se bucură de încrederea acestuia, precum și prin desemnarea unui al treilea medic de comun acord de către membrii numiți de fiecare parte.
Principiul colegialității nu înseamnă că comisia medicală nu poate decide în mod valabil cu majoritate, nici că răspunderea principală pentru redactarea raportului comisiei medicale nu poate reveni celor doi medici majoritari din cadrul acesteia.
Astfel, atunci când medicul desemnat de funcționar a fost în măsură să își prezinte observațiile și analiza dosarului persoanei interesate în cadrul unei reuniuni a comisiei medicale, dezacordul celorlalți doi medici majoritari din cadrul comisiei medicale față de acest din urmă medic, care s‑a delimitat de analiza medicală a colegilor săi în urma examinării colegiale a persoanei interesate și a dosarului său, nu reprezintă nici o atingere adusă caracterului colegial al lucrărilor comisiei medicale, nici o neregularitate de natură să vicieze raportul stabilit în numele său. În special, faptul că medicul desemnat de funcționar a primit spre semnare un raport stabilit în numele comisiei medicale, redactat de cei doi colegi ai săi majoritari și prezentat ca fiind finalizat, și că, în aceste condiții, nu ar fi existat altă posibilitate în afara redactării unei opinii separate nu este prin el însuși susceptibil să constituie o atingere adusă principiului colegialității care trebuie să existe în cadrul lucrărilor comisiei medicale.
(a se vedea punctele 52, 55, 57 și 58)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 15 noiembrie 2000, Camacho‑Fernandes/Comisia, T‑20/00, punctele 31 și 32
3. Există o distincție fundamentală între invaliditatea permanentă, în sensul articolului 78 din statut, noțiune echivalentă cu incapacitatea de muncă și, astfel, cu nevoia unui venit înlocuitor sub forma unei prestații de invaliditate, și invaliditatea permanentă în sensul articolului 73 din statut, care echivalează cu o atingere adusă integrității fizice și psihice.
Astfel, o invaliditate totală în sensul articolului 73 din statut conduce în general la o incapacitate totală de muncă, însă reciproca nu este neapărat adevărată, întrucât un funcționar poate fi total inapt de muncă în sensul articolului 78, chiar dacă nu suferă decât de o invaliditate permanentă parțială foarte redusă, în sensul articolului 73 menționat.
Pe de altă parte, indemnizația de invaliditate prevăzută la articolul 73 din statut se distinge de pensia de invaliditate prevăzută la articolul 78 din statut, care nu este acordată decât în caz de incapacitate de muncă. Dimpotrivă, despăgubirea prevăzută de articolul 73 din statut este acordată persoanei interesate indiferent de capacitatea acesteia de a‑și continua exercitarea atribuțiilor. O invaliditate permanentă parțială dă naștere dreptului la despăgubire, chiar dacă nu afectează cu nimic posibilitățile persoanei interesate de a‑și exercita atribuțiile. Rezultă că invaliditatea în sensul articolului 73 din statut trebuie interpretată ca vizând atingerea adusă integrității fizice sau psihice a funcționarului, fără a lua în considerare gradul de incapacitate eventuală de muncă.
În consecință, în sistemul articolelor 73 și 78 din statut, nu poate fi exclus ca unui funcționar devenit invalid, în sensul articolului 78 din statut, în temeiul unei boli profesionale să nu i se recunoască niciun grad de invaliditate permanentă parțială, în sensul dispozițiilor articolului 73 din statut, al Reglementării privind asigurarea împotriva riscurilor de accident și de boală profesională și al baremului, dacă această boală nu a adus nicio atingere integrității sale fizice sau psihice în sensul acestor dispoziții.
(a se vedea punctele 73-76)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 14 mai 1998, Lucaccioni/Comisia, T‑165/95, punctul 74; 27 iunie 2000, Plug/Comisia, T‑47/97, punctele 73 și 74
4. Atunci când comisia medicală prevăzută la articolul 23 din Reglementarea privind asigurarea împotriva riscurilor de accident și de boală profesională a funcționarilor este sesizată cu aspecte complexe de ordin medical privind un diagnostic dificil sau legătura de cauzalitate dintre afecțiunea persoanei interesate și exercitarea de către aceasta a activității profesionale la o instituție, îi revine în special obligația de a indica în aviz elementele din dosar pe care se întemeiază și de a preciza, în caz de divergență semnificativă, motivele pentru care se îndepărtează de anumite raporturi medicale, anterioare și pertinente, mai favorabile persoanei interesate.
Nu se cere ca raportul unei comisii medicale să fie, pe plan formal, un model în materie de redactare. Se cere numai ca acesta să cuprindă o motivație care permite să se aprecieze considerațiile pe care se întemeiază concluziile pe care le conține și să stabilească o legătură comprehensibilă între consultațiile medicale pe care le cuprinde și concluziile la care ajunge comisia medicală.
În plus, întrucât raportul comisiei medicale are un caracter științific, cerințele privind coerența și caracterul inteligibil nu trebuie apreciate din perspectiva funcționarului însuși, ci din cea a medicului care îl reprezintă în cadrul comisiei medicale, acest medic având, între altele, rolul de a explica pacientului său, dacă este necesar, motivele respingerii cererii sale de recunoaștere a unei boli profesionale.
(a se vedea punctele 80, 86 și 87)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: AE/Comisia, citată anterior, punctele 64 și 65 și jurisprudența citată; J/Comisia, citată anterior, punctul 96
5. Atunci când cei trei medici ai comisiei medicale prevăzute la articolul 23 din Reglementarea privind asigurarea împotriva riscurilor de accident și de boală profesională a funcționarilor au fost numiți de persoanele abilitate în acest sens, protejarea intereselor funcționarului este asigurată corespunzător prin prezența unui medic în care acesta are încredere și prin desemnarea celui de al treilea medic, exterior administrației. În această privință, Reglementarea privind asigurarea împotriva riscurilor de accident și de boală profesională nu stabilește nicio cerință particulară privind specializarea membrilor comisiei medicale. Astfel, în măsura în care această reglementare lasă întreaga libertate în alegerea medicului său atât funcționarului vizat, cât și administrației, nimic nu îl împiedică pe funcționar să aleagă un medic specializat pentru a‑l reprezenta în cadrul comisiei medicale, dacă consideră necesar.
(a se vedea punctele 107 și 108)
Trimitere la:
Curte: 14 iulie 1981, Suss/Comisia, 186/80, punctul 9
Tribunalul Funcției Publice: AE/Comisia, citată anterior, punctele 50 și 51