HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE
(Camera întâi)
7 mai 2013
Cauza F‑86/11
Robert McCoy
împotriva
Comitetului Regiunilor Uniunii Europene
„Funcție publică – Funcționari – Pensie de invaliditate – Articolul 78 al cincilea paragraf din statut – Refuzul recunoașterii originii profesionale a invalidității”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a din acesta, prin care domnul McCoy solicită anularea deciziei Biroului Comitetului Regiunilor al Uniunii Europene din 10 septembrie 2010, în măsura în care Biroul Comitetului Regiunilor a refuzat recunoașterea originii profesionale a bolii în urma căreia rezultă invaliditatea reclamantului în sensul articolului 78 al cincilea paragraf din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”), precum și obligarea Comitetului Regiunilor la plata sumei de 10 000 de euro pentru repararea prejudiciului moral pe care reclamantul consideră că l‑a suferit și la rambursarea tuturor cheltuielilor legate de procedura de invaliditate
Decizia: Anulează decizia Biroului Comitetului Regiunilor Uniunii Europene din 10 septembrie 2010 privind refuzul recunoașterii originii profesionale a bolii în urma căreia rezultă invaliditatea domnului McCoy, în sensul articolului 78 al cincilea paragraf din statut. Respinge în rest acțiunea. Comitetul Regiunilor Uniunii Europene suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat să suporte cheltuielile de judecată efectuate de domnul McCoy.
Sumarul hotărârii
1. Acțiune introdusă de funcționari – Acțiune îndreptată împotriva deciziei de respingere a reclamației – Admisibilitate
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
2. Funcționari – Invaliditate – Comisia pentru invaliditate – Caracter colegial al lucrărilor – Conținut – Întocmirea unui proces‑verbal – Condiție neesențială
(Statutul funcționarilor, anexa II, art. 7)
3. Funcționari – Invaliditate – Comisia pentru invaliditate – Respectarea secretului lucrărilor – Conținut – Raport medical de sinteză – Obligația de comunicare autorității împuternicite să facă numiri și direct funcționarului vizat – Inexistență
(Statutul funcționarilor, art. 26a și art. 78 al cincilea paragraf; anexa II, art. 9)
4. Funcționari – Invaliditate – Comisia pentru invaliditate – Finalitatea dispozițiilor statutului
(Statutul funcționarilor, art. 78; anexa II, art. 9)
5. Funcționari – Invaliditate – Comisia pentru invaliditate – Concluzii care se îndepărtează de cele ale comisiei medicale, precum și de rapoarte medicale anterioare – Obligația de motivare – Conținut – Funcționar aflat în situație de conflict profesional cu superiorii săi ierarhici
(Statutul funcționarilor, art. 73 și 78)
6. Funcționari – Securitate socială – Determinarea originii profesionale a bolii și a originii profesionale a invalidității – Proceduri distincte – Fapte aflate la originea bolii care fac parte în mod necesar dintre faptele aflate la originea eventualei invalidități
(Statutul funcționarilor, art. 73 și 78)
7. Pensii – Pensie de invaliditate – Stabilirea originii profesionale a bolii – Competența Comisiei pentru invaliditate – Întindere – Limite
(Statutul funcționarilor, art. 78)
1. Concluziile în anulare îndreptate formal împotriva deciziei de respingere a unei reclamații au, în cazul în care această decizie este lipsită de conținut autonom, efectul de a sesiza Tribunalul cu privire la actul împotriva căruia a fost prezentată reclamația.
În această privință, atunci când decizia de respingere a reclamației confirmă actul inițial precizând motivele care vin în susținerea acestuia, legalitatea actului inițial care lezează este cea care trebuie să fie examinată, luând în considerare motivarea care figurează în decizia de respingere a reclamației, această motivare trebuind să coincidă cu acest act.
Prin urmare, concluziile în anulare îndreptate împotriva deciziei de respingere a reclamației sunt lipsite de conținut autonom și acțiunea trebuie considerată ca fiind îndreptată împotriva actului inițial a cărui motivare este precizată de decizia de respingere a reclamației.
(a se vedea punctele 55-57)
Trimitere la:
Curte: 17 ianuarie 1989, Vainker/Parlamentul European, 293/87, punctul 8
Tribunalul de Primă Instanță: 10 iunie 2004, Eveillard/Comisia, T‑258/01, punctele 31 și 32
Tribunalul Funcției Publice: 18 aprilie 2012, Buxton/Parlamentul European, F‑50/11, punctul 21 și jurisprudența citată
2. Comisia pentru invaliditate trebuie să își desfășoare lucrările în mod colegial, dându‑i‑se fiecăruia dintre membrii săi posibilitatea de a‑și valorifica în mod util punctul de vedere.
Pe de altă parte, medicii din cadrul unei comisii pentru invaliditate pot ajunge perfect la concluzii în urma discuțiilor lor colegiale orale și își pot redacta raportul, dacă este cazul, ulterior, aceasta nefiind o condiție esențială pentru validitatea deliberărilor unei astfel de comisii.
(a se vedea punctele 61 și 64)
Trimitere la:
Curte: 10 decembrie 1987, Jänsch/Comisia, 277/84; 19 iunie 1992, V./Parlamentul European, C‑18/91 P, punctul 20
Tribunalul de Primă Instanță: 22 noiembrie 1990, V./Parlamentul European, T‑54/89, punctul 34; 27 februarie 2003, Camacho‑Fernandes/Comisia, T‑20/00, punctul 45 și următoarele
3. Comisia pentru invaliditate, reunită în cadrul unei proceduri prin care se urmărește recunoașterea, în temeiul articolului 78 al cincilea paragraf din statut, a originii profesionale a invalidității de care ar fi afectat funcționarul vizat, nu este obligată să redacteze, în atenția autorității împuternicite să facă numiri și înainte de adoptarea deciziei administrative a acesteia, un raport medical de sinteză referitor la lucrările sale, întrucât autoritatea menționată nu poate, în orice caz, să aibă acces la raportul menționat, care intră de fapt în sfera secretului lucrărilor comisiei pentru invaliditate.
Astfel, raportul medical de sinteză pe care îl întocmește comisia pentru invaliditate în susținerea concluziilor sale face parte din lucrările acesteia, care sunt secrete, din cauza naturii, a conținutului și a implicațiilor lor de origine medicală, și, așadar, nu este comunicat nici autorității împuternicite să facă numiri, nici direct funcționarului vizat. Acest raport medical figurează în dosarul medical al funcționarului vizat, la care acesta are acces în conformitate cu articolul 26a din statut.
Prin urmare, trebuie să se distingă între concluziile comisiei pentru invaliditate, care trebuie să fie comunicate în mod necesar autorității împuternicite să facă numiri înainte ca aceasta să adopte o decizie, și analizele și considerațiile medicale, cuprinse, dacă este cazul, în raportul sau în rapoartele medicale de sinteză ale comisiei pentru invaliditate sau ale anumitor membri ai săi, care figurează în dosarul medical al funcționarului interesat, dar care nu sunt comunicate autorității menționate.
(a se vedea punctele 65-67)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 3 iunie 1997, H/Comisia, T‑196/95, punctul 95
Tribunalul Funcției Publice: 6 noiembrie 2012, Marcuccio/Comisia, F‑41/06 RENV, punctul 151, care face obiectul unui recurs aflat pe rolul Tribunalului Uniunii Europene, cauza T‑20/13 P
4. Scopul urmărit de dispozițiile din statut referitoare la comisia pentru invaliditate este de a încredința unor experți medicali aprecierea definitivă asupra tuturor problemelor de ordin medical, pe care nicio autoritate împuternicită să facă numiri, prin însăși compunerea sa administrativă internă, nu ar putea să o realizeze.
(a se vedea punctul 78)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 27 februarie 1992, Plug/Comisia, T‑165/89, punctul 75; 23 noiembrie 2004, O/Comisia, T‑376/02, punctul 29 și jurisprudența citată
5. În cazul în care comisia medicală este sesizată cu întrebări complexe de ordin medical privind legătura de cauzalitate dintre afecțiunea persoanei interesate și exercitarea activității sale profesionale în cadrul unei instituții, revine în special acesteia sarcina să indice elementele din dosar pe care se întemeiază și să precizeze, în cazul unei divergențe semnificative, motivele pentru care se îndepărtează de anumite rapoarte medicale, anterioare și relevante, mai favorabile persoanei interesate.
Pe de altă parte, chiar dacă o comisie pentru invaliditate, sesizată în temeiul articolului 78 din statut, poate ajunge la concluzii diferite de cele adoptate de comisia medicală sesizată în temeiul articolului 73 din statut, nu este mai puțin adevărat că, atunci când comisia pentru invaliditate sesizată cu cazul persoanei interesate dorește să aștepte rezultatul procedurii desfășurate în temeiul articolului 73 din statut, îi revine sarcina de a expune motivele care au determinat‑o să se îndepărteze de aprecierile care figurează în rapoartele medicale care au permis recunoașterea originii profesionale a bolii în temeiul articolului 73 din statut și de a indica motivele menționate, în mod clar și comprehensibil, fie în concluziile comunicate autorității împuternicite să facă numiri, fie în raportul medical de sinteză întocmit eventual ulterior.
În această privință, într‑un caz în care s‑a menționat existența unui conflict profesional între persoana interesată și superiorii săi ierarhici, precum și a unui mediu de lucru ostil acestuia nu numai în rapoartele medicale anterioare, ci și în alte documente oficiale care privesc persoana interesată – cu toate că în general este dificilă depunerea de probe scrise pentru a demonstra existența unor rele tratamente din partea superiorilor ierarhici –, revine comisiei pentru invaliditate sarcina de a‑și motiva cu claritate și precizie decizia de a nu ține seama de astfel de elemente.
(a se vedea punctele 85, 86 și 96)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 15 decembrie 1999, Latino/Comisia, T‑300/97, punctele 77 și 78
Tribunalul Funcției Publice: 14 septembrie 2010, AE/Comisia, F‑79/09, punctele 66, 67 și 72; 11 mai 2011, J/Comisia, F‑53/09, punctele 56-61 și 92 și jurisprudența citată
6. Deși procedura inițiată în temeiul articolului 73 din statut și care are ca obiect determinarea originii profesionale a bolii unui funcționar este distinctă din punct de vedere juridic de procedura inițiată în temeiul articolului 78 din statut pentru determinarea originii profesionale a invalidității acestuia, nu este mai puțin adevărat că situația de fapt aflată la originea celor două proceduri este aceeași sau, în orice caz, cea privind originea bolii face parte în mod necesar din cea aflată la originea eventualei invalidități.
(a se vedea punctul 109)
7. Comisia pentru invaliditate este competentă, în cadrul mandatului său, să formuleze aprecieri medicale, iar nu aprecieri de ordin juridic, asupra problemei originii profesionale a invalidității. Prin urmare, revine comisiei pentru invaliditate sarcina de a cerceta dacă, din punct de vedere medical, invaliditatea unui anumit funcționar rezultă sau nu rezultă dintr‑o boală profesională a cărei origine se află în condițiile sale de muncă.
(a se vedea punctul 119)
Trimitere la:
Curte: 21 ianuarie 1987, Rienzi/Comisia, 76/84, punctele 9 și 12