Cerere de decizie preliminară introdusă de Juzgado Contencioso-Administrativo de Madrid (Spania) la 28 iunie 2018 – Berta Fernández Álvarez, BMM, TGV, Natalia Fernández Olmos și María Claudia Téllez Barragán/Consejería de Sanidad de la Comunidad de Madrid
(Cauza C-429/18)
Limba de procedură: spaniola
Instanța de trimitere
Juzgado Contencioso-Administrativo de Madrid
Părțile din procedura principală
Reclamante: Berta Fernández Álvarez, BMM, TGV, Natalia Fernández Olmos și María Claudia Téllez Barragán
Pârât: Consejería de Sanidad de la Comunidad de Madrid
Întrebările preliminare
Este corectă interpretarea dată de prezenta instanță acordului-cadru care figurează în anexa la Directiva 1999/70/CE1 și opinia că, prin numirea temporară a recurentelor, survine un abuz în cazul în care angajatorul public utilizează diverse forme de angajare, toate temporare, pentru desfășurarea permanentă și stabilă a unor activități obișnuite tipice ale lucrătorilor statutari angajați pe durată nedeterminată, acoperindu-se defecte structurale și necesități care, de fapt, nu sunt provizorii, ci permanente și stabile? Acesta este motivul pentru care această recrutare temporară nu este justificată în sensul clauzei 5 punctul 1 litera (a) din acordul-cadru, ca un motiv obiectiv, în măsura în care o astfel de utilizare a contractelor pe durată determinată este în contradicție cu al doilea paragraf al preambulului acordului-cadru, precum și cu punctele 6 și 8 din considerațiile generale ale acestui acord, întrucât nu sunt întrunite condițiile care ar justifica folosirea acestor contracte de muncă pe durată determinată?
Este corectă interpretarea dată de prezenta instanță acordului-cadru care figurează în anexa la Directiva 1999/70/CE și, la interpretarea acestuia, este corect să se înțeleagă că organizarea unui proces de selecție obișnuit, cu caracteristicile descrise mai sus nu constituie o măsură echivalentă și nici nu poate fi considerată sancțiune, nefiind proporțională cu abuzul comis, și a cărei consecință este încetarea contractului lucrătorului temporar, cu încălcarea obiectivelor directivei și perpetuarea unei situații dezavantajoase pentru lucrătorii statutari temporari și nici nu poate fi considerată o măsură eficientă atât timp cât nu generează prejudicii angajatorului și nici nu are o funcție disuasivă, nerespectând astfel articolul 2 alineatul (1) din Directiva 1999/70 prin faptul că nu garantează obținerea, de către statul spaniol, a rezultatelor impuse de directiva menționată?
Este corectă interpretarea pe care instanța de trimitere o dă articolului 2 alineatul (1) din Directiva 1999/70 și Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 14 septembrie 2016 în cauza C-16/152 , înțelegând să aplice interpretarea că organizarea unui proces de selecție în condiții de liberă concurență nu constituie o măsură de sancționare corespunzătoare a abuzului de contracte temporare succesive, dat fiind că nu există în dreptul spaniol un mecanism de sancționare eficace și disuasiv care să combată abuzul în materie de numire a personalului statutar temporar și nepermițând ca aceste posturi structurale create să fie ocupate de personalul victimă a abuzului, perpetuând astfel situația precară a acestor lucrători?
Este corectă interpretarea pe care o realizează instanța de trimitere potrivit căreia transformarea lucrătorului temporar victimă a abuzului în „lucrător pe durată nedeterminată nepermanent” nu constituie o sancțiune eficace atât timp cât lucrătorului astfel numit îi poate înceta contractul de muncă, fie prin acoperirea postului printr-un proces de recrutare, fie prin desființarea acestuia, fiind, așadar, contrară acordului-cadru privind prevenirea utilizării abuzive a contractelor de muncă pe durată determinată prin nerespectarea articolului 2 alineatul (1) din Directiva 1999/70 dat fiind că nu garantează că rezultatele stabilite de aceasta sunt atinse de statul spaniol?
În acest context, este necesar să se reamintească în prezenta cauză următoarele întrebări cuprinse în cererea preliminară din 30 ianuarie 2018 formulate în procedura sumară 193/2017 în fața JCA n.º 8 (Tribunalul de Contencios Administrativ nr. 8 din Madrid3 ):
În cazul în care instanța națională constată săvârșirea unui abuz în ceea ce privește angajarea succesivă a unui funcționar public statutar temporar interimar în cadrul SERMAS [Serviciul de Sănătate al Comunității Madrid], care are scopul de a acoperi necesități permanente și structurale de prestări de servicii de către angajați statutari pe durată nedeterminată, având în vedere că nu există vreo măsură efectivă în ordinea juridică națională pentru sancționarea abuzului respectiv și pentru eliminarea consecințelor încălcării reglementării comunitare, clauza 5 din acordul-cadru, care figurează în anexa la Directiva 1999/70/CE, trebuie interpretată în sensul că obligă instanța națională să adopte măsuri efective și disuasive, care să asigure efectul util al acordului-cadru și, prin urmare, să sancționeze abuzul respectiv și să elimine consecințele încălcării normei europene menționate, înlăturând aplicarea normei naționale care împiedică acest lucru?
În cazul unui răspuns afirmativ și astfel cum reține Curtea de Justiție a Uniunii Europene la punctul 41 din Hotărârea din 14 septembrie 2016, cauzele C-184/15 și C-197/154 :
Transformarea raportului de muncă statutar temporar interimar/ocazional/în regim de suplinire într-un raport de muncă statutar stabil, începând chiar cu denumirea de angajat public permanent sau pe durată nedeterminată, care beneficiază de un loc de muncă la fel de stabil precum cel al angajaților statutari permanenți comparabili, ar fi conformă cu obiectivele urmărite de Directiva 1999/70/CE, ca măsură de prevenire și de sancționare a abuzului de raporturi de muncă temporare succesive și de eliminare a consecințelor încălcării dreptului Uniunii, pe baza faptului că în dreptul național este absolut interzisă, în sectorul public, transformarea unei succesiuni de contracte de muncă pe durată determinată într-un contract de muncă pe durată nedeterminată și întrucât nu există o altă măsură efectivă pentru a evita și, după caz, a sancționa folosirea abuzivă de contracte de muncă pe durată determinată succesive?
În cazul unui abuz de raporturi de muncă temporare succesive, transformarea raportului de muncă statutar temporar interimar în unul pe durată nedeterminată sau permanent poate fi considerată conformă cu obiectivele Directivei 1999/70/CE și cu acordul-cadru anexat la aceasta numai dacă angajatul statutar temporar care a fost afectat de abuz beneficiază de aceleași condiții de muncă ca personalul statutar pe durată nedeterminată (în ceea ce privește protecția socială, promovarea profesională, ocuparea posturilor vacante, formarea profesională, concediile, situațiile administrative, situațiile în care raportul de muncă este suspendat, drepturile privind pensia și desființarea locurilor de muncă, precum și participarea la concursurile organizate pentru ocuparea posturilor vacante și pentru promovarea profesională), în conformitate cu principiile permanenței și inamovibilității, cu toate drepturile și obligațiile inerente, în regim de egalitate cu personalul statutar permanent?
În ipoteza unei eventuale existențe a unui abuz în ceea ce privește angajarea pe durată determinată, menită să satisfacă nevoi permanente, fără să existe un motiv obiectiv – angajare care nu are legătură cu o necesitate urgentă și absolută care să o justifice și în lipsa unei sancțiuni sau a unor limite efective prevăzute de legislația națională [spaniolă] –, o indemnizație echivalentă cu cea aferentă unei concedieri nelegale, și anume o indemnizație înțeleasă drept sancțiune corespunzătoare, proporțională, efectivă și disuasivă ar fi conformă cu obiectivele urmărite de Directiva 1999/70/CE, în calitate de măsură pentru prevenirea abuzului și pentru eliminarea consecinței încălcării dreptului Uniunii, în cazul în care angajatorul nu încheie cu lucrătorul un contract de muncă pe durată nedeterminată?
____________
1 Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP (JO 1999, L 17, p. 43, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 129).
2 Hotărârea din 14 septembrie 2016, Pérez López (C-16/15, EU:C:2016:679).
3 Cauza C-103/18, Sánchez Ruiz.
4 Hotărârea din 14 septembrie 2016, Martínez Andrés și Castrejana López (C-184/15 și C-197/15, EU:C:2016:680).