HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a treia)
7 iulie 2010
Cauzele conexate F‑116/07, F‑13/08 și F‑31/08
Stanislovas Tomas
împotriva
Parlamentului European
„Funcție publică — Agenți temporari — Articolul 2 litera (c) din RAA — Concediere — Raport bazat pe încredere — Consultarea prealabilă a comitetului pentru personal din cadrul Parlamentului European — Lipsă”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Tomas solicită, în esență, în principal, anularea deciziei autorității abilitate să încheie contractele de muncă în cadrul Parlamentului European din 26 martie 2007, prin care este concediat de la 1 iulie 2007; cu titlu subsidiar, anularea deciziei aceleiași autorități din 10 iulie 2007, prin care este concediat de la 16 octombrie 2007; în orice caz, obligarea Parlamentului European la plata către acesta a unor daune interese pentru repararea prejudiciului material și moral care i‑ar fi fost cauzat prin concedierea sa
Decizia: Respinge acțiunile F‑116/07 și F‑13/08. Obligă Parlamentul European la plata către reclamant a sumei de 1 000 de euro pentru repararea prejudiciului moral pe care acesta l‑a suferit. Respinge în rest acțiunea în cauza F‑31/08. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată aferente acțiunilor F‑116/07, F‑13/08 și F‑31/08.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari — Acțiune — Reclamație administrativă prealabilă — Caracter obligatoriu — Acțiune introdusă înainte de respingerea reclamației — Inadmisibilitate
[Statutul funcționarilor, art. 91 alin. (2)]
2. Acte ale instituțiilor — Obligația generală de a informa destinatarii actelor cu privire la căile de atac și la termene — Lipsă
3. Funcționari — Agenți temporari — Agenți temporari care intră sub incidența articolului 2 litera (c) din Regimul aplicabil celorlalți agenți — Agent temporar repartizat pe lângă un grup politic din cadrul Parlamentului European — Decizie de concediere
[Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 47 lit. (c) pct. (i)]
4. Funcționari — Agenți temporari — Agenți temporari care intră sub incidența articolului 2 litera (c) din Regimul aplicabil celorlalți agenți — Agent temporar repartizat pe lângă un grup politic din cadrul Parlamentului European — Încetare a raportului bazat pe încredere — Decizie de concediere
[Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 2 lit. (c)]
5. Funcționari — Agenți temporari — Agenți temporari care intră sub incidența articolului 2 litera (c) din Regimul aplicabil celorlalți agenți — Decizie de concediere — Obligația de a informa în prealabil comitetul pentru personal
[Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 2 lit. (c)]
6. Funcționari — Agenți temporari — Agenți temporari care intră sub incidența articolului 2 litera (c) din Regimul aplicabil celorlalți agenți — Decizie de concediere — Obligația de motivare
[Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 2 lit. (c)]
7. Funcționari — Agenți temporari — Agenți care intră sub incidența articolului 2 litera (c) din Regimul aplicabil celorlalți agenți — Necesitatea unui raport bazat pe încredere reciprocă — Control jurisdicțional — Domeniu de aplicare
[Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 2 lit. (c)]
8. Funcționari — Agenți temporari — Procedură de constatare a incompetenței profesionale — Neaplicarea în cazul agenților temporari
[Statutul funcționarilor, art. 51 alin. (1)]
9. Funcționari — Agenți temporari — Rezilierea unui contract pe perioadă nedeterminată — Puterea de apreciere a administrației
[Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 47 lit. (c) și art. 49 alin. (1)]
10. Funcționari — Agenți temporari — Obligația de solicitudine care incumbă administrației — Principiul bunei administrări — Domeniu de aplicare — Obligația de a repartiza într‑un alt post un agent temporar în cazul insuficienței prestațiilor sale profesionale — Lipsă
[Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 2 lit. (c)]
11. Funcționari — Agenți temporari — Rezilierea unui contract pe perioadă nedeterminată — Inaplicabilitatea articolului 6 din Convenția europeană a drepturilor omului
12. Funcționari — Agenți temporari — Obligația de solicitudine care incumbă administrației — Obligația de a adresa unui funcționar sau unui agent o decizie individuală redactată într‑o limbă pe care acesta o cunoaște temeinic
13. Funcționari — Răspundere extracontractuală a instituțiilor — Condiții — Greșeală de serviciu
(art. 236 CE)
1. Orice acțiune împotriva unui act care lezează ce provine de la autoritatea împuternicită să facă numiri trebuie, ca regulă generală, să fie precedată în mod obligatoriu de o reclamație precontencioasă care a făcut obiectul unei decizii explicite sau implicite de respingere. O acțiune introdusă înaintea finalizării acestei proceduri precontencioase este, din cauza caracterului său prematur, inadmisibilă în temeiul articolului 91 alineatul (2) din statut.
(a se vedea punctul 64)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 18 decembrie 2008, Belgia și Comisia/Genette, T‑90/07 P și T‑99/07 P, Rep., p. II‑3859, punctul 105 și jurisprudența citată
2. Nicio dispoziție expresă din dreptul Uniunii nu impune instituțiilor o obligație generală de a informa destinatarii actelor despre acțiunile în instanță formulate și nici despre termenele în care pot fi exercitate.
(a se vedea punctul 87)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 22 decembrie 2005, Gorostiaga Atxalandabaso/Parlamentul European, T‑146/04, Rec., p. II‑5989, punctul 131; 11 noiembrie 2008, Speiser/Parlamentul European, T‑390/07 P, RepFP, p. I‑B‑1‑63 și II‑B‑1‑427, punctul 31
3. Procedura de evaluare a unui agent temporar și procedura care conduce la decizia de reziliere a contractului de angajare a acestui agent constituie două proceduri distincte.
Din articolul 47 litera (c) punctul (i) din Regimul aplicabil celorlalți agenți rezultă că contractul unui agent temporar angajat pe o perioadă nedeterminată își încetează efectele la sfârșitul perioadei de preaviz prevăzute în acest contract. În cadrul acestei dispoziții nu se face referire la vreo obligație de a întemeia rezilierea contractului persoanei interesate pe rapoartele de evaluare, spre deosebire de situația unui funcționar, care, în temeiul articolului 51 din statut, nu poate fi concediat decât pe baza unor rapoarte de evaluare consecutive care fac dovada unei incompetențe profesionale.
(a se vedea punctele 91 și 92)
4. Respectarea dreptului la apărare în orice procedură inițiată împotriva unei persoane și care poate să conducă la adoptarea unui act cauzator de prejudiciu constituie un principiu fundamental al dreptului Uniunii care trebuie să fie garantat chiar în lipsa oricărei reglementări privind procedura în cauză.
În temeiul acestui principiu, persoanei interesate trebuie să i se fi oferit posibilitatea, înainte de adoptarea deciziei care o vizează, să își exprime în mod util punctul de vedere asupra realității și pertinenței faptelor și circumstanțelor invocate pe baza cărora a fost adoptată această decizie.
Din cauza naturii specifice a funcțiilor exercitate pe lângă un grup politic și a necesității de a menține, într‑un astfel de mediu politic, raporturi bazate pe încredere reciprocă între grupul amintit și funcționarii detașați pe lângă acesta, motivul întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare nu poate fi invocat în mod util în legătură cu o decizie de concediere a unui agent temporar recrutat în temeiul articolului 2 litera (c) din Regimul aplicabil celorlalți agenți pe lângă un grup politic din Parlamentul European.
Această excepție de la principiul respectării dreptului la apărare trebuie să se aplice de fiecare dată când este în discuție necesitatea de a menține existența unor raporturi bazate pe încredere.
(a se vedea punctele 98, 99 și 101)
Trimitere la:
Curte: 15 iulie 1970, Buchler/Comisia, 44/69, Rec., p. 733, punctul 9; 10 iulie 1986, Belgia/Comisia, 234/84, Rec., p. 2263, punctul 27; 3 octombrie 2000, Industrie des poudres sphériques/Consiliul, C‑458/98 P, Rec., p. I‑8147, punctul 99; 5 octombrie 2000, Germania/Comisia, C‑288/96, Rec., p. I‑8237, punctul 99; 9 noiembrie 2006, Comisia/De Bry, C‑344/05 P, Rec., p. I‑10915, punctul 37
Tribunalul de Primă Instanță: 28 ianuarie 1992, Speybrouck/Parlamentul European, T‑45/90, Rec., p. II‑33, punctul 94
Tribunalul Funcției Publice: 24 februarie 2010, P/Parlamentul European, F‑89/08, RepFP, punctul 32
5. Potrivit articolului 10 alineatul (1) din Reglementarea internă a Parlamentului European privind recrutarea funcționarilor și a altor agenți, „orice procedură care vizează să pună capăt efectelor contractului unui agent temporar recrutat în cadrul unui grup politic necesită informarea prealabilă a comitetului pentru personal al instituției, care poate asculta persoana interesată și poate interveni pe lângă autoritatea abilitată să încheie contracte de muncă”.
Articolul 10 alineatul (1) din Reglementarea internă a Parlamentului European instituie, prin urmare, regula obligației de informare a comitetului pentru personal, limitându‑se însă să indice că această informare trebuie să fie „prealabilă” „procedurii care vizează să pună capăt efectelor contractului unui agent temporar” și fără să impună un anumit termen autorității abilitate să încheie contractele de muncă pentru a se conforma acestei obligații. Or, informarea agentului temporar în legătură cu decizia care prevede concedierea sa constituie o etapă esențială a „procedurii care vizează să pună capăt efectelor contractului unui agent temporar”. În consecință, în temeiul dispozițiile menționate, autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă trebuie în mod obligatoriu să informeze comitetul pentru personal înainte de notificarea persoanei interesate despre decizia care prevede concedierea sa.
Nerespectarea normelor de procedură privind adoptarea unui act stabilite de însăși instituția competentă constituie o încălcare a normelor fundamentale de procedură, în sensul articolului 230 CE al doilea paragraf CE, care poate fi examinată de instanță chiar din oficiu. Încălcarea unor norme fundamentale de procedură, în sensul articolului 230 al doilea paragraf CE, care sunt esențiale pentru securitatea juridică, implică anularea actului viciat, fără a fi necesară stabilirea existenței unui prejudiciu. În schimb, o simplă neregularitate de procedură nu este de natură să vicieze un act decât dacă se stabilește că, în lipsa acestei neregularități, actul respectiv ar fi putut avea un conținut diferit. Prin urmare, trebuie să se stabilească dacă nerespectarea obligației de a informa comitetul pentru personal în legătură cu o procedură care vizează să rezilieze contractul unui agent temporar trebuie calificată drept încălcare a unor norme fundamentale sau o simplă neregularitate procedurală.
Din termenii dispoziției interne în cauză nu rezultă că problema emiterii avizului comitetului pentru personal este o condiție de validitate a deciziilor privind rezilierea unor contracte de muncă ale unor agenți temporari care au fost recrutați în temeiul articolului 2 litera (c) din Regimul aplicabil celorlalți agenți. Dacă această situație s‑ar regăsi în speță, o astfel de dispoziție ar trebui să stabilească termenul în care comitetul pentru personal este obligat să se pronunțe. Astfel, este exclus ca acesta din urmă să poată, prin emiterea unui aviz negativ sau prin inacțiunea sa, să se opună rezilierii unui contract de muncă, în condițiile în care aceasta este conformă cu articolul 47 alineatul (2) litera (a) din Regimul aplicabil celorlalți agenți.
Nerespectarea formalității pe care o reprezintă informarea prealabilă a comitetului pentru personal prevăzută de reglementarea internă a Parlamentului European, deși are un caracter obligatoriu pentru instituția care l‑a adoptat în mod voluntar, nu poate fi calificată drept încălcare a unor norme fundamentale de procedură, în măsura în care nerealizarea sa, deși constituie o greșeală de serviciu, nu ar fi putut avea o incidență decisivă asupra desfășurării procedurii care a condus la rezilierea contractului de muncă al persoanei interesate.
Încălcarea obligației de a informa în prealabil comitetul pentru personal nu poate implica anularea deciziei de concediere. O astfel de încălcare constituie o greșeală de serviciu, care poate angaja răspunderea extracontractuală a instituției.
(a se vedea punctele 106, 107, 112, 113, 118‑120, 122 și 124‑126)
Trimitere la:
Curte: 23 februarie 1988, Regatul Unit/Consiliul, 68/86, Rec., p. 855, punctele 48 și 49; 6 aprilie 2000, Comisia/ICI, C‑286/95 P, Rec., p. I‑2341, punctul 52
Tribunalul de Primă Instanță: 19 mai 1994, Consorzio gruppo di azione locale « Murgia Messapica »/Comisia, T‑465/93, Rec., p. II‑361, punctul 56; 14 iulie 1997, B/Parlamentul European, T‑123/95, RecFP, p. I‑A‑245 și II‑697, punctele 34 și 39; 6 martie 2003, Westdeutsche Landesbank Girozentrale și Land Nordrhein‑Westfalen/Comisia, T‑228/99 și T‑233/99, Rec., p. II‑435, punctul 143 și jurisprudența citată
Tribunalul Funcției Publice: 16 aprilie 2008, Doktor/Consiliul, F‑73/07, RepFP, p. I‑A‑1‑91 și II‑A‑1‑479, punctul 88
6. În cazul unei măsuri de concediere a unui agent angajat cu contract pe perioadă nedeterminată, o importanță deosebită se acordă pentru ca motivele care stau la baza unei astfel de măsuri să fie, ca regulă generală, clar enunțate în scris, de preferință chiar în textul deciziei vizate. Astfel, numai acest act, a cărui legalitate se apreciază la data la care a fost adoptat, materializează decizia instituției.
Cu toate acestea, obligația de a enunța motivele concedierii poate de asemenea să fie considerată ca fiind respectată dacă persoana interesată a fost informată în mod corespunzător cu ocazia întrevederilor cu superiorul ierarhic în legătură cu aceste motive și dacă decizia autorității abilitate să încheie contractele de muncă a fost adoptată într‑un termen scurt după ce au avut loc aceste întrevederi. Dacă este cazul, autoritatea menționată poate de asemenea să completeze această motivare în etapa răspunsului la reclamația formulată de persoana interesată.
(a se vedea punctul 133)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: 26 octombrie 2006, Landgren/ETF, F‑1/05, RecFP, p. I‑A‑1‑123 și II‑A‑1‑459, punctul 79
7. Numai grupul politic din Parlamentul European este competent pentru a stabili condițiile pe care le consideră necesare pentru menținerea raportului bazat pe încredere reciprocă care a determinat angajarea unui agent temporar în temeiul articolului 2 litera (c) din Regimul aplicabil celorlalți agenți.
Existența unui astfel de raport bazat pe încredere nu se întemeiază pe elemente obiective și, prin natura sa, nu poate face obiectul unui control jurisdicțional. Această imposibilitate de a verifica existența sau încetarea unui raport bazat pe încredere vizează în parte și verificarea motivelor invocate pentru a justifica inexistența sau încetarea acestui raport.
(a se vedea punctele 147‑149)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: B/Parlamentul European, citată anterior, punctul 73; 17 octombrie 2006, Bonnet/Curtea de Justiție, T‑406/04, RecFP, p. I‑A‑2‑213 și II‑A‑2‑1097, punctele 50 și 51
8. Dispozițiile statutului care sunt aplicabile prin analogie celorlalți agenți sunt menționate expres în Regimul aplicabil celorlalți agenți. Or, nicio dispoziție din Regimul aplicabil celorlalți agenți nu prevede că articolul 51 alineatul (1) din statut, care privește situația incompetenței profesionale a funcționarilor, ar fi aplicabil prin analogie agenților temporari.
(a se vedea punctele 154 și 155)
9. Chiar în cazul unei greșeli care poate justifica eventual concedierea pentru motive disciplinare a unui agent temporar, niciun element nu obligă autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă să declanșeze o procedură disciplinară împotriva persoanei interesate, mai degrabă decât să recurgă la posibilitatea de a rezilia în mod unilateral contractul prevăzut la articolul 47 litera (c) din Regimul aplicabil celorlalți agenți. Numai în ipoteza în care autoritatea menționată înțelege să concedieze fără preaviz un agent temporar care s‑a făcut vinovat de încălcări grave ale obligațiilor care îi revin, astfel cum prevede articolul 49 alineatul (1) din Regimul aplicabil celorlalți agenți, trebuie declanșată procedura disciplinară descrisă la anexa IX din statut și aplicabilă prin analogie agenților temporari.
(a se vedea punctul 158)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: 24 aprilie 2008, Longinidis/Cedefop, F‑74/06, RepFP, p. I‑A‑1‑125 și II‑A‑1‑655, punctul 116; 7 octombrie 2009, Y/Comisia, F‑29/08, RepFP, p. I‑A‑1‑393 și II‑A‑1‑2099, punctul 111
10. Obligația de solicitudine a administrației în raport cu agenții săi reflectă echilibrul drepturilor și al obligațiilor reciproce pe care statutul l‑a creat în raporturile dintre autoritățile publice și agenții serviciului public. Această obligație, precum și principiul bunei administrări, implică în special ca, în situația în care aceasta se pronunță cu privire la situația unui funcționar, autoritatea să ia în considerare toate elementele care pot influența decizia sa și ca, în consecință, să țină cont nu numai de interesul serviciului, ci și de cel al funcționarului vizat.
Administrația nu poate avea obligația de a propune schimbarea repartizării unui agent temporar ale cărui prestații profesionale sunt considerate nesatisfăcătoare. Dacă obligația de solicitudine ar trebui să aibă ca efect transformarea posibilității de a repartiza persoana interesată într‑un alt post într‑o obligație, echilibrul drepturilor și al obligațiilor instituite de statut în raporturile dintre autoritatea publică și agenții serviciului public ar fi modificat, deși statutul are ca obiect să reflecte acest echilibru.
Această constatare se impune în ipoteza rezilierii unui contract vizat la articolul 2 litera (c) din Regimul aplicabil celorlalți agenți pentru pierderea încrederii, încrederea reciprocă fiind, potrivit jurisprudenței, un element esențial al unui astfel de contract.
În plus, administrația dispune de o largă marjă de apreciere pentru a stabili competențele pe care le consideră necesare, în interesul serviciului, pentru exercitarea unor atribuții determinate, iar această marjă de apreciere este cu atât mai mare în cazul unor contracte la care se referă articolul 2 litera (c) din Regimul aplicabil celorlalți agenți.
(a se vedea punctele 165, 166 și 168)
Trimitere la:
Curte: 4 februarie 1987, Maurissen/Curtea de Conturi, 417/85, Rec., p. 551, punctul 12
Tribunalul Funcției Publice: Doktor/Consiliul, citată anterior, punctul 41
11. Din termenii aceleiași dispoziții prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale rezultă că aceasta consacră principiul imparțialității într‑o procedură jurisdicțională, fără a se pronunța asupra aplicării acestui principiu în cadrul unei proceduri administrative.
O instituție a Uniunii nu poate fi considerată o „instanță” în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. În consecință, articolul 6 alineatul (1) menționat mai sus nu este aplicabil în cazul deciziei prin care autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă reziliază contractul unui agent temporar.
(a se vedea punctele 172‑174)
Trimitere la:
Curte: 7 iunie 1983, Musique Diffusion française și alții/Comisia, 100/80-103/80, Rec., p. 1825, punctul 7
Tribunalul de Primă Instanță: 14 mai 1998, Enso Española/Comisia, T‑348/94, Rec., p. II‑1875, punctul 56
12. Chiar dacă statul nu reglementează problema utilizării limbilor de către instituții în cadrul deciziilor adresate personalului, revine instituțiilor, în temeiul obligației de solicitudine, să adreseze unui funcționar sau unui agent temporar o decizie individuală redactată într‑o limbă pe care acesta o stăpânește temeinic. Această obligație se impune cu atât mai mult în cazul în care decizia adoptată de instituție poate avea implicații asupra raporturilor de muncă ale acestui funcționar sau ale acestui agent.
(a se vedea punctul 199)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 23 martie 2000, Rudolph/Comisia, T‑197/98, RecFP, p. I‑A‑55 și II‑241, punctul 46
13. Temeinicia unei acțiuni în despăgubire introduse în temeiul articolului 236 CE este condiționată de îndeplinirea unui set de condiții, și anume nelegalitatea conduitei reproșate instituțiilor, un prejudiciu concret și existența unei legături de cauzalitate între comportamentul invocat și pretinsul prejudiciu.
Încălcarea de către Parlamentul European a obligației de a informa comitetul pentru personal înainte de adoptarea deciziei de concediere a unui agent temporar că urmează să fie declanșată o procedură care vizează rezilierea contractului acestuia din urmă nu justifică anularea deciziei de concediere, însă această neregularitate de procedură constituie o greșeală de serviciu, de natură să angajeze răspunderea instituției.
Greșeala de serviciu în cauză a produs în mod cert agentului sentimentul că a pierdut șansa de a putea beneficia de o eventuală intervenție a comitetului pentru personal în favoarea sa și i‑a cauzat un prejudiciu moral cert.
(a se vedea punctele 213‑215)
Trimitere la:
Curte: 1 iunie 1994, Comisia/Brazzelli Lualdi și alții, C‑136/92 P, Rec., p. I‑1981, punctul 42; 21 februarie 2008, Comisia/Girardot, C‑348/06 P, Rep., p. I‑833, punctul 52
Tribunalul de Primă Instanță: B/Parlamentul European, citată anterior, punctul 39