Language of document :

Recurs introdus la 5 decembrie 2018 de Republica Cipru împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a doua) din 25 septembrie 2018 în cauza T-384/17, Cipru/EUIPO

(Cauza C-767/18 P)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurentă: Republica Cipru (reprezentanți: S. Malynicz QC, S. Baran, Barrister, V. Marsland, Solicitor)

Cealaltă parte din procedură: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală, M. J. Dairies EOOD

Concluziile recurentei

Recurenta solicită Curții:

Admiterea recursului declarat împotriva Hotărârii Tribunalului în cauza T-384/17, Republica Cipru/EUIPO, EU:T:2018:593, și admiterea cererii de anulare;

obligarea Oficiului și a intervenientului la plata cheltuielilor de judecată ale recurentei și dispunerea suportării propriilor cheltuieli de judecată de către Oficiu.

Motivele și principalele argumente

Tribunalul a săvârșit o eroare atunci când a considerat că în mod corect camera de recurs a transpus constatările reținute de Tribunal în Hotărârile anterioare HELLIM și XAΛΛOYMI și HALLOUMI în prezenta cauză. Cauzele menționate nu priveau mărci de certificare, ci tipuri diferite de mărci, mai precis mărci colective și, respectiv, obișnuite ale Uniunii Europene. Funcția esențială a unor asemenea mărci este să constituie o indicație a originii comerciale a produselor (o multitudine de comercianți legați de calitatea de membru într-o asociație, în cazul mărcii colective). În schimb, mărcile de certificare nu au funcția esențială de a indica originea, ci de a distinge o clasă de produse, respectiv produse certificate în sensul că în fapt sunt conforme cu și au fost autorizate să fie fabricate potrivit reglementărilor aferente utilizării autorizate a mărcii de certificare HALLOUMI. În plus, publicul relevant din cauzele anterioare de pe rolul Tribunalului era diferit de publicul relevant din prezenta cauză.

Tribunalul a reținut în mod eronat că o marcă națională anterioară – în cazul de față marca națională de certificare – era lipsită întru totul de caracter distinctiv în sensul de a distinge produse certificate de cele care nu sunt certificate, apreciind în mod eronat că marca este descriptivă, subminând în mod eronat protecția națională a mărcii naționale și punând în discuție în mod eronat în procedura de opoziție din fața EUIPO validitatea mărcii respective.

Tribunalul a săvârșit o eroare în cadrul comparației mărcilor și al aprecierii riscului de confuzie. În mod eronat a abordat aceste aspecte ca și cum marca anterioară ar fi o marcă ce indică originea, iar nu o marcă de certificare. Nu a acordat mărcii anterioare niciun caracter distinctiv în calitate de marcă de certificare, adică în sensul că distinge produse care erau conforme în fapt cu standardele mărcii de certificare și care erau fabricate în fapt de producători autorizați de titularul mărcii de certificare. În plus nu a examinat modul în care mărcile de certificare sunt utilizate în mod obișnuit (respectiv în mod necesar alături de o denumire distinctivă, marcă sau logo). Nu a examinat nici sensul și semnificația mărcii Uniunii Europene atacate, în special prin faptul că nu a examinat dacă elementul „HALLOUMI” are un caracter distinctiv de sine stătător în cea din urmă marcă ca semn care indică, contrar situației de fapt, că produsele acoperite de marca Uniunii Europene atacată sunt certificate.

Tribunalul nu a analizat dispozițiile și jurisprudența naționale în privința domeniului de aplicare și a efectelor mărcilor naționale de certificare. Condițiile și modalitățile prevederilor legale ale statelor membre privind mărcile de certificare nu au făcut obiectul armonizării în temeiul Directivei 89/1041 sau al Directivei 2008/952 și totuși Regulamentul privind marca Uniunii Europene prevede că aceste mărci naționale pot constitui fundamentul drepturilor anterioare care se opun înregistrării mărcilor Uniunii Europene. Drepturile respective ar trebui examinate în lumina dispozițiilor și a jurisprudenței naționale, prin analogie cu diversele drepturi naționale întemeiate pe articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul privind marca Uniunii Europene (drepturi care nu au făcut nici ele obiectul armonizării și care variază mult de la stat membru la stat membru în privința naturii, a domeniului de aplicare și a efectului).

____________

1 Prima Directivă 89/104/CE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO 1989, L 40, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 92).

2 Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO 2008, L 299, p. 25).