ORDONANȚA CURȚII (Camera a opta)
13 decembrie 2018(*)
„Trimitere preliminară – Articolul 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții – Articolul 267 TFUE – Noțiunea «instanță dintr‑un stat membru» – Caracterul obligatoriu al competenței – Inadmisibilitate vădită a cererii de decizie preliminară”
În cauza C‑370/18,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Galați (România), prin decizia din 7 mai 2018, primită de Curte la 5 iunie 2018, în procedura
Uniunea Națională a Barourilor din România
împotriva
Marcel‑Vasile Holunga,
CURTEA (Camera a opta),
compusă din domnul F. Biltgen (raportor), președinte de cameră, și domnii J. Malenovský și C. G. Fernlund, judecători,
avocat general: N. Wahl,
grefier: A. Calot Escobar,
având în vedere decizia luată, după ascultarea avocatului general, de a se pronunța prin ordonanță motivată, în conformitate cu articolul 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții,
dă prezenta
Ordonanță
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Uniunea Națională a Barourilor din România (denumită în continuare „UNBR”), pe de o parte, și domnul Marcel‑Vasile Holunga, pe de altă parte, în legătură cu refuzul acestuia din urmă de a înceta să utilizeze termenii „Uniunea Națională a Barourilor din România”, „Baroul Iași” și „Roba”, înregistrați de UNBR ca mărci (denumite în continuare „mărcile în cauză”).
Litigiul principal și întrebările preliminare
3 La 19 ianuarie 2018, UNBR l‑a notificat, prin intermediul unui executor judecătoresc, pe domnul Holunga, care exercită profesia de avocat, solicitându‑i să înceteze utilizarea mărcilor în cauză pentru motivul că UNBR, în calitatea sa de titular al mărcilor menționate, înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (România) și la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), deține un drept exclusiv în privința acestora.
4 Ca răspuns, domnul Holunga a arătat că, din moment ce aceste denumiri sunt proprii activității de avocat, este îndreptățit să le utilizeze, în conformitate cu legislația națională relevantă.
5 Ulterior, UNBR și domnul Holunga au convenit, printr‑un compromis, să supună litigiul dintre ei arbitrajului Tribunalului de Arbitraj Instituționalizat Galați (România).
6 În temeiul acestui compromis, UNBR a sesizat astfel instanța respectivă cu o cerere de arbitrare, invocând în susținerea acesteia anumite dispoziții din legislația națională, precum și din Regulamentul nr. 207/2009.
7 Întrucât litigiul dintre UNBR și domnul Holunga are la bază un conflict între, pe de o parte, dispoziții ale dreptului Uniunii referitoare la proprietatea intelectuală și, pe de altă parte, dispoziții naționale care au ca obiect reglementarea unui alt domeniu decât cel al proprietății intelectuale, UNBR apreciază că există o îndoială cu privire la dreptul aplicabil în cauza principală. Prin urmare, aceasta a solicitat Tribunalului de Arbitraj Instituționalizat Galați să sesizeze Curtea cu o cerere de decizie preliminară.
8 Întrucât domnul Holunga a fost de acord cu această cerere, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Galați a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Este afectat dreptul titularului unui drept de proprietate exclusivă asupra mărcii comunitare prin contestarea acestuia de către un terț în temeiul unei legi naționale aparținând unui domeniu, altul decât cel privind proprietatea intelectuală?”
9 Tribunalul de Arbitraj Instituţionalizat Galaţi a solicitat de asemenea Curții judecarea cauzei potrivit procedurii accelerate, în temeiul articolului 105 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții.
Cu privire la admisibilitatea cererii de decizie preliminară
10 În temeiul articolului 53 alineatul (2) din regulamentul său de procedură, atunci când Curtea este în mod vădit necompetentă să judece o cauză sau atunci când o cerere sau o cerere introductivă este în mod vădit inadmisibilă, Curtea poate oricând să decidă, după ascultarea avocatului general, fără continuarea procedurii, să se pronunțe prin ordonanță motivată.
11 Este necesar să se aplice această dispoziție în cadrul prezentei cereri de decizie preliminară.
12 Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, procedura instituită prin articolul 267 TFUE este un instrument de cooperare între Curte și instanțele naționale, cu ajutorul căruia Curtea furnizează acestora din urmă elementele de interpretare a dreptului Uniunii care le sunt necesare pentru soluționarea litigiului cu care sunt sesizate (a se vedea printre altele Hotărârea din 27 noiembrie 2012, Pringle, C‑370/12, EU:C:2012:756, punctul 83, precum și Ordonanța din 8 septembrie 2016, Google Ireland și Google Italy, C‑322/15, EU:C:2016:672, punctul 14).
13 Rezultă de aici că, pentru a putea sesiza Curtea în cadrul procedurii preliminare, organismul de trimitere trebuie să poată fi calificat drept „instanță” în sensul articolului 267 TFUE, aspect pe care Curtea are obligația să îl verifice pe baza cererii de decizie preliminară.
14 Pentru a aprecia dacă organismul de trimitere are caracterul unei „instanțe” în sensul articolului 267 TFUE, aspect care ține exclusiv de dreptul Uniunii, Curtea ia în considerare un ansamblu de criterii precum originea legală a organismului, caracterul său permanent, caracterul obligatoriu al competenței sale, natura contradictorie a procedurii, aplicarea de către organism a normelor de drept, precum și independența acestuia (a se vedea Hotărârea din 17 septembrie 1997, Dorsch Consult, C‑54/96, EU:C:1997:413, punctul 23, și Hotărârea din 6 octombrie 2015, Consorci Sanitari del Maresme, C‑203/14, EU:C:2015:664, punctul 17, precum și Ordonanța din 14 noiembrie 2013, MF 7, C‑49/13, EU:C:2013:767, punctul 15 și jurisprudența citată).
15 Curtea a statuat deja, în privința unui tribunal arbitral instituit printr‑o convenție, că, întrucât lipsește caracterul obligatoriu al competenței sale, din moment ce nu există nicio obligație, nici în drept, nici în fapt, a părților contractante de a‑și soluționa litigiile pe calea arbitrajului, iar autoritățile publice ale statului membru în cauză nu sunt nici implicate în decizia de a opta pentru arbitraj, nici chemate să intervină din oficiu în desfășurarea procedurii în fața arbitrului, acesta nu constituie o instanță dintr‑un stat membru în sensul articolului 267 TFUE (a se vedea în acest sens Ordonanța din 13 februarie 2014, Merck Canada, C‑555/13, EU:C:2014:92, punctul 17 și jurisprudența citată).
16 Cu toate acestea, Curtea a statuat că sunt admisibile întrebări preliminare adresate de un tribunal arbitral având o origine legală, ale cărui decizii sunt obligatorii pentru părți și a cărui competență nu depinde de acordul acestora (Ordonanța din 13 februarie 2014, Merck Canada, C‑555/13, EU:C:2014:92, punctul 18 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 6 octombrie 2015, Consorci Sanitari del Maresme, C‑203/14, EU:C:2015:664, punctele 23-25).
17 În speță, reiese din decizia de trimitere că Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Galați a fost sesizat ca urmare a încheierii, de către părțile din litigiul principal, a unei convenții arbitrale.
18 Ca răspuns la o cerere de lămuriri care i‑a fost adresată de Curte în temeiul articolului 101 din Regulamentul de procedură, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Galați a confirmat că, în lipsa semnării acestei convenții arbitrale, numai instanțele ordinare ar fi fost competente să judece litigiul principal.
19 Așadar, în speță, competența Tribunalului de Arbitraj Instituționalizat Galați depinde în mod expres de acordul părților din litigiul principal.
20 Rezultă că Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Galați nu îndeplinește criteriul privind caracterul obligatoriu al competenței sale și că, în consecință, acesta nu poate fi calificat drept „instanță” în sensul articolului 267 TFUE.
21 Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se constate că prezenta cerere de decizie preliminară este vădit inadmisibilă.
22 În aceste condiții, cererea privind judecarea prezentei cauze potrivit procedurii accelerate, în temeiul articolului 105 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, a rămas fără obiect.
Cu privire la cheltuielile de judecată
23 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la organismul de trimitere, este de competența acestuia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a opta) declară:
Cererea de decizie preliminară formulată de Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Galați (România), prin decizia din 7 mai 2018, este vădit inadmisibilă.
Luxemburg, 13 decembrie 2018.
Grefierul | | Președintele Camerei a opta |
A. Calot Escobar | | F. Biltgen |