HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE
(Camera a treia)
23 octombrie 2013
Cauza F‑39/12
BQ
împotriva
Curții de Conturi a Uniunii Europene
„Funcție publică – Funcționar – Raport de evaluare – Hărțuire morală – Daune interese – Admisibilitate – Termene”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a, prin care BQ solicită, pe de o parte, anularea deciziei din 7 decembrie 2011 privind respingerea reclamației sale din 26 aprilie 2011, îndreptată împotriva respingerii cererii prin care reclamantul urmărește angajarea răspunderii Curții de Conturi a Uniunii Europene ca urmare a unui comportament ilegal în ceea ce îl privește, și, pe de altă parte, obligarea Curții de Conturi la plata unor daune interese în vederea reparării prejudiciului moral și a prejudiciului material pretins cauzate de comportamentul ilegal
Decizia: Obligă Curtea de Conturi a Uniunii Europene la plata sumei de 2 000 de euro către BQ. Respinge în rest acțiunea. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Acțiune introdusă de funcționari – Termene – Cerere de despăgubiri adresată unei instituții – Respectarea unui termen rezonabil – Durata și momentul de la care începe să curgă termenul
(Statutul Curții de Justiție, art. 46; Statutul funcționarilor, art. 90)
2. Acțiune introdusă de funcționari – Acțiune în despăgubire – Motive – Nelegalitatea unei decizii a autorității împuternicite să facă numiri neatacată în termen – Inadmisibilitate
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
3. Funcționari – Răspundere extracontractuală a instituțiilor – Greșeală de serviciu – Noțiune – Existența unor relații conflictuale între un funcționar și superiorul său ierarhic – Includere – Condiții
4. Funcționari – Drepturi și obligații – Investigație internă privind o pretinsă hărțuire morală – Dreptul reclamantului de a fi ascultat și dreptul de acces la dosarul investigației – Limite
(Statutul funcționarilor, art. 12a, 24 și 26)
1. În lipsa unui termen prevăzut de reglementarea aplicabilă pentru introducerea unei cereri de despăgubiri în temeiul raportului de muncă dintre un funcționar și instituția de care depinde, cererea menționată trebuie introdusă într‑un termen rezonabil, care se determină în raport cu împrejurările speței.
În plus, în lipsa unor prevederi în textele aplicabile în domeniu, termenul de prescripție de cinci ani prevăzut la articolul 46 din statutul Curții este un element de comparație pertinent pentru a aprecia admisibilitatea cererii de despăgubiri a unui funcționar, fără însă a constitui o limită rigidă și intangibilă. Trebuie adăugat că, potrivit articolului 46 menționat, termenul de prescripție de cinci ani curge de la producerea faptului care a cauzat prejudiciul sau, mai exact, atunci când efectele prejudiciabile ale actului sau ale comportamentului ilicit s‑au produs, sau de la apariția efectelor prejudiciabile.
(a se vedea punctele 38 și 39)
Trimitere la:
Curte: 27 ianuarie 1982, De Franceschi/Consiliul și Comisia, 51/81, punctul 10; 19 aprilie 2007, Holcim (Deutschland)/Comisia, C‑282/05 P, punctul 29
Tribunal: 5 octombrie 2004, Eagle și alții/Comisia, T‑144/02, punctele 66 și 71; 27 august 2009, Abouchar/Comisia, T‑367/08, punctele 22 și 23
Tribunalul Uniunii Europene: 15 septembrie 2010, Marcuccio/Comisia, T‑157/09 P, punctele 46 și 47
2. Un funcționar care a omis să introducă, în termenele prevăzute la articolele 90 și 91 din statut, o acțiune în anulare împotriva unui act care îl lezează nu poate, prin intermediul unei cereri de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin acest act, să repare această omisiune și să obțină astfel termene noi de exercitare a acțiunii. Acesta nu va putea nici să se prevaleze de pretinsa nelegalitate a acestui act în cadrul unei acțiuni în despăgubiri.
(a se vedea punctul 62)
Trimitere la:
Tribunal: 29 februarie 1996, Lopes/Comisia, T‑547/93, punctele 174 și 175; 1 decembrie 1999, Schuerer/Comisia, T‑81/99, punctul 31
3. Existența unor relații conflictuale între un funcționar și superiorul său ierarhic nu poate, ca atare, să constituie o greșeală de serviciu imputabilă administrației, cu excepția situației în care se stabilește lipsa de acțiune a acesteia în măsura în care ar fi lăsat să se deterioreze o situație dăunătoare atât pentru funcționarea serviciului, cât și pentru sănătatea persoanelor implicate.
(a se vedea punctul 68)
4. În cazul în care o procedură de investigare desfășurată ca urmare a unei cereri de asistență, privind o plângere pentru hărțuire morală, a unui funcționar nu poate fi privită ca fiind o procedură de investigare deschisă împotriva funcționarului respectiv, acesta poate totuși să se prevaleze, în temeiul principiului bunei administrări, de dreptul de a fi ascultat cu privire la faptele care îl privesc, în măsura în care o decizie de respingere a unei cereri de asistență ca urmare a unei pretinse hărțuiri morale poate determina consecințe grave, întrucât faptele de hărțuire morală pot avea efecte extrem de distructive asupra stării de sănătate a victimei, iar eventuala recunoaștere de către administrație a existenței unei hărțuiri morale poate, în sine, să aibă un efect benefic în cadrul procesului terapeutic de refacere a persoanei hărțuite.
Totuși, dreptul procedural de a fi ascultat nu implică dreptul funcționarului care se pretinde victima hărțuirii morale de a putea lua cunoștință, în orice caz, de raportul de investigație în totalitatea sa, după întocmirea acestuia, întrucât, în contextul unei investigații privind fapte de hărțuire morală, nu este nerezonabil, cu excepția unor împrejurări speciale, să se dorească protejarea martorilor prin garantarea anonimatului acestora și a confidențialității oricărei informații care i‑ar putea identifica, pentru a permite, chiar în interesul reclamanților, desfășurarea de investigații neutre și obiective care să beneficieze de o colaborare fără rețineri din partea membrilor personalului, pentru a preveni orice risc de influențare a martorilor a posteriori de către persoanele incriminate, sau chiar de către reclamanți, și pentru a menține astfel raporturi de muncă propice bunei funcționări a serviciilor.
În schimb, în măsura în care autoritatea împuternicită să facă numiri decide să respingă o cerere pentru fapte de hărțuire întemeindu‑se pe concluziile unui raport de investigație, funcționarul reclamant are dreptul de a i se comunica motivele care susțin concluziile raportului de investigație, ceea ce echivalează, în ipoteza în care aceste motive nu figurează în decizia autorității împuternicite să facă numiri, cu a i se comunica raportul de investigație într‑o versiune neconfidențială.
(a se vedea punctele 72-74)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: 16 mai 2012, Skareby/Comisia, F‑42/10, punctul 46; 12 decembrie 2012, Cerafogli/BCE, F‑43/10, punctele 85, 92 și 97, care face obiectul unui recurs pendinte la Tribunalul Uniunii Europene, cauza T‑114/13 P