ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE (Camera întâi)
10 septembrie 2007
Cauza F‑146/06
Michael Alexander Speiser
împotriva
Parlamentului European
„Funcție publică — Agenți temporari — Remunerație — Indemnizație de expatriere — Reclamație tardivă — Inadmisibilitate vădită”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Speiser solicită anularea deciziei secretarului general al Parlamentului European din 11 septembrie 2006 prin care se respinge reclamația sa îndreptată împotriva refuzului de a i se acorda indemnizația de expatriere
Decizia: Respinge acțiunea ca vădit inadmisibilă. Reclamantul suportă o treime din propriile cheltuieli de judecată. Parlamentul European suportă, în afară de propriile cheltuieli de judecată, două treimi din cheltuielile de judecată efectuate de reclamant.
Sumarul ordonanței
1. Funcționari — Acțiune — Reclamație administrativă prealabilă — Termene
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91; Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 46)
2. Procedură — Cheltuieli de judecată — Compensație — Motive excepționale
[Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță, art. 87 alin. (3) primul paragraf; Decizia 2004/752 a Consiliului, art. 3 alin. (4)]
1. Nu este permis ca un funcționar sau un agent temporar să nu respecte termenele prevăzute la articolele 90 și 91 din statut pentru depunerea unei reclamații și pentru formularea unei acțiuni repunând în discuție, prin intermediul unei cereri, o decizi anterioară necontestată în termen. Numai existența unor fapte noi esențiale ar putea justifica formularea unei cereri de reexaminare a unei decizii definitive.
Nu poate fi calificată drept fapt nou care permite o derogare de la sistemul termenelor imperative prevăzute la articolele 90 și 91 din statut împrejurarea în care, la cererea unui funcționar sau a unui agent temporar interesat, administrația a reluat ulterior examinarea cererii sale pentru a îi furniza informații suplimentare. În această privință, o scrisoare a administrației, potrivit căreia o decizie de respingere anterioară rămâne neschimbată nu reprezintă decât o confirmare a aceste decizii anterioare și nu poate, în consecință, să aibă ca efect aplicarea unui nou termen de introducere a acțiunii.
(a se vedea punctele 22 și 27)
Trimitere la:
Curte: 15 mai 1985, Esly/Comisia, 127/84, Rec., p. 1437, punctul 10; 10 iulie 1986, Trenti/CES, 153/85, Rec., p. 2427, punctul 13
Tribunalul de Primă Instanță: 4 mai 2005, Schmit/Comisia, T‑144/03, RecFP, p. I‑A‑101 și II‑465, punctul 147; 7 septembrie 2005, Krahl/Comisia, T‑358/03, RecFP, p. I‑A‑215 și II‑993, punctul 52 și jurisprudența citată
Tribunalul Funcției Publice: 29 iunie 2006, Chassagne/Comisia, F‑11/05, RecFP, p. I‑A‑1‑65 și II‑A‑1‑241), punctul 24
2. În temeiul articolului 87 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță, Tribunalul Funcției Publice poate repartiza cheltuielile de judecată pentru motive excepționale.
În această privință, constituie un motiv excepțional care justifică repartizarea între instituția în cauză și funcționarul reclamant a cheltuielilor efectuate de acesta din urmă în scopul bunei desfășurări a procedurii faptul că, în cadrul unei acțiuni respinse din motive ce țin de tardivitatea reclamației prealabile, administrația a fost, cel puțin parțial, la originea reclamației tardive, incitând persoana interesată să depună o reclamație îndreptată împotriva unui act confirmativ care nu o leza.
În plus, deși este cert că o parte poate să se prevaleze în orice moment de o normă de ordine publică legată de admisibilitatea unei acțiuni, nu pare să fie compatibil cu buna‑credință care trebuie să guverneze raporturile dintre instituțiile comunitare și funcționarii lor faptul ca o instituție să invoce în fața instanței caracterul confirmativ al unui act după ce a creat funcționarului impresia eronată că acest act putea să facă obiectul unei reclamații.
(a se vedea punctele 30-33)