Recurs introdus la 4 septembrie 2019 de NRW.Bank împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a opta extinsă) din 26 iunie 2019 în cauza T-466/16, NRW.Bank/SRB

(Cauza C-662/19 P)

Limba de procedură: germana

Părțile

Recurentă: NRW.Bank (reprezentanți: J. Seitz, J. Witte și D. Flore, avocați)

Celelalte părți din procedură: Comitetul Unic de Rezoluție, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană

Concluziile recurentei

Anularea Hotărârii din 26 iunie 2019, NRW.Bank/SRB pronunțate de Tribunal în cauza T-466/16 și anularea deciziei pârâtei din primă instanța și intimată în recurs cu privire la contribuția anuală a recurentei la fondul de restructurare pentru anul de contribuție 2016;

cu titlu subsidiar, anularea punctului 1 din dispozitivul hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal;

obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Recurenta invocă două motive de recurs:

În primul rând, spre deosebire de ceea ce a considerat Tribunalul, acțiunea în anulare a recurentei nu era tardivă în sensul articolului 263 al șaselea paragraf TFUE. Astfel, decizia intimatei referitoare la contribuția anuală a recurentei la fondul de restructurare pentru anul 2016 este întemeiată pe două decizii succesive ale intimatei, și anume „prima decizie a SRB” și „a doua decizie a SRB”. Cele două decizii ale SRB erau adresate doar autorității naționale de rezoluție (denumită în continuare „FMSA”); recurenta nu a fost informată în mod direct în legătură cu acestea, iar acestea nici nu i-au fost comunicate. Recurenta a luat cunoștință de existența presupusă a deciziilor SRB (iar nu de conținutul lor) doar prin avizele de recuperare ale FMSA, și anume „primul aviz al FMSA” și „al doilea aviz al FMSA”.

Spre deosebire de ceea ce consideră Tribunalul, evenimentul decisiv în vederea calculării termenului de formulare a unei acțiuni în anulare este constituit astfel doar de data la care cel de al doilea aviz al FMSA a parvenit recurentei. Astfel, cea de a doua decizie a SRB a înlocuit prima decizie a SRB.

Chiar presupunând că cea de a doua decizie a SRB nu a înlocuit în întregime prima decizie a SRB, ci doar a modificat-o, data la care trebuie să se considere că începe să curgă termenul de formulare a acțiunii este doar data de primire a celui de al doilea aviz al FMSA.

Recurenta apreciază în plus că, spre deosebire de ceea ce a considerat Tribunalul, ea nu este ținută, ținând seama de particularitățile prezentei cauze, să solicite prima decizie și să ia astfel cunoștință de conținutul său și de motivarea sa. Astfel, o asemenea obligație nu există în orice caz atunci când, precum în speță, există o incertitudine atât asupra calității de persoană vizată, cât și asupra obiectului presupusei cerințe de a formula o cerere.

În sfârșit, trebuie să se considere că termenul de formulare a acțiunii a fost respectat cel puțin pentru motive de încredere legitimă, dar și în orice caz în temeiul unei erori scuzabile.

În al doilea rând, Tribunalul săvârșește o eroare de drept atunci când consideră că recurenta nu a prezentat nici motive nici argumente în legătură cu cea de a doua decizie a SRB. Această concluzie încalcă dreptul recurentei de a fi ascultată în temeiul articolului 47 al doilea paragraf din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Tribunalul a ignorat mai multe luări de poziție ale recurentei și nu le-a luat în considerare în decizia sa, privând-o pe aceasta de o procedură echitabilă.

____________