Cauza C‑477/14
Pillbox 38 (UK) Ltd
împotriva
Secretary of State for Health
[cerere de decizie preliminară formulată de High Court of Justice
(England & Wales), Queen’s Bench Division (Administrative Court)]
„Trimitere preliminară – Apropierea legislațiilor – Directiva 2014/40/UE – Articolul 20 – Țigarete electronice și flacoane de reumplere – Validitate – Principiul egalității de tratament – Principiile proporționalității și securității juridice – Principiul subsidiarității – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolele 16 și 17”
Sumar – Hotărârea Curții (Camera a doua) din 4 mai 2016
1. Întrebări preliminare – Competența Curții – Limite – Competența instanței naționale – Necesitatea unei întrebări preliminare și pertinența întrebărilor adresate – Apreciere de către instanța națională
(art. 267 TFUE)
2. Întrebări preliminare – Competența Curții – Limite – Cerere de interpretare a unui act al Uniunii cu aplicabilitate generală care nu a făcut obiectul unor măsuri de aplicare în dreptul național – Admisibilitatea acțiunii la instanța națională – Includere
(art. 267 TFUE)
3. Întrebări preliminare – Admisibilitate – Cerere care nu oferă nicio precizare asupra contextului factual și normativ și care nu expune motivele care justifică trimiterea la Curte – Inadmisibilitate
[art. 267 TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 23; Regulamentul de procedură al Curții, art. 94 lit. (c)]
4. Apropierea legislațiilor – Fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun – Directiva 2014/40 – Țigarete electronice – Tratament diferențiat al țigaretelor electronice și al celorlalte produse din tutun – Încălcarea principiilor egalității de tratament și liberei concurențe – Inexistență
(Directiva 2014/40 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 20)
5. Dreptul Uniunii Europene – Principii – Egalitate de tratament – Noțiune
6. Dreptul Uniunii Europene – Principii – Proporționalitate – Conținut – Putere de apreciere a legiuitorului Uniunii – Control jurisdicțional – Limite
[art. 5 alin. (4) TUE]
7. Apropierea legislațiilor – Fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun – Directiva 2014/40 – Țigarete electronice – Punerea în aplicare a unei reglementări specifice pentru introducerea pe piață a țigaretelor electronice și a flacoanelor de reumplere – Încălcarea principiilor proporționalității și securității juridice – Inexistență
(Directiva 2014/40 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 20)
8. Dreptul Uniunii Europene – Principii – Principiul precauției – Conținut
[art. 168 alin. (1) TFUE și art. 169 alin. (1) și (2) TFUE]
9. Apropierea legislațiilor – Fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun – Directiva 2014/40 – Țigarete electronice – Obligația de notificare a introducerii pe piață a unui produs – Încălcarea principiilor proporționalității și securității juridice – Inexistență
[Directiva 2014/40 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 20 alin. (2) și (13)]
10. Apropierea legislațiilor – Fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun – Directiva 2014/40 – Țigarete electronice – Cerințe referitoare la lichidul care conține nicotină ambalat în flacoane de reumplere – Încălcarea principiilor proporționalității și securității juridice – Inexistență
[Directivele 2001/83 și 2014/40 ale Parlamentului European și ale Consiliului, considerentele (36) și (39), art. 1 și art. 20 alin. (3) lit. (a), (b) și (f); Directiva 93/42 a Consiliului]
11. Apropierea legislațiilor – Fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun – Directiva 2014/40 – Țigarete electronice – Obligația de a include un pliant de informare în pachetele unitare – Încălcarea principiului proporționalității – Inexistență
[Directiva 2014/40 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 20 alin. (4) lit. (a) și (b)]
12. Apropierea legislațiilor – Fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun – Directiva 2014/40 – Țigarete electronice – Interzicerea comunicărilor comerciale și a sponsorizării – Încălcarea principiului proporționalității – Inexistență
[art. 9 TFUE, art. 114 alin. (3) TFUE și art. 168 alin. (1) TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 35; Directiva 2014/40 a Parlamentului European și a Consiliului, considerentul (43) și art. 20 alin. (5)]
13. Apropierea legislațiilor – Fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun – Directiva 2014/40 – Țigarete electronice – Vânzare transfrontalieră la distanță – Posibilitatea statelor membre de a interzice această modalitate de comercializare sau de a o autoriza impunând norme comune – Încălcarea principiului proporționalității – Inexistență
[art. 114 TFUE; Directiva 2014/40 a Parlamentului European și a Consiliului, considerentul (43), art. 18 și art. 20 alin. (6)]
14. Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut
(art. 296 TFUE)
15. Apropierea legislațiilor – Fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun – Directiva 2014/40 – Țigarete electronice – Obligația de a transmite anual autorităților competente date referitoare la un produs – Încălcarea principiilor proporționalității și securității juridice – Inexistență
[Directiva 2014/40 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 20 alin. (7)]
16. Dreptul Uniunii Europene – Principii – Principiul subsidiarității – Control jurisdicțional – Conținut
[art. 5 alin. (3) TUE; Protocolul nr.2 anexat la Tratatele UE și FUE, art. 5]
17. Apropierea legislațiilor – Fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun – Directiva 2014/40 – Țigarete electronice – Interzicerea comunicărilor comerciale și a sponsorizării – Restrângere disproporționată a drepturilor la libertatea de a desfășura o activitate comercială și la proprietate intelectuală – Inexistență
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 16, 17 și art. 52 alin. (1); Directiva 2014/40 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 20 alin. (5)]
1. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 15 și 16)
2. Nu se poate susține în mod valabil că o acțiune în fața instanței naționale având ca obiect controlul legalității intenției și/sau obligației unui stat membru de a transpune o directivă, în cadrul căreia a fost formulată o cerere de decizie preliminară privind validitatea acestei directive, constituie un mijloc de a eluda sistemul căilor de atac instituit de Tratatul FUE. Astfel, posibilitatea particularilor de a invoca în fața instanțelor naționale nevaliditatea unui act al Uniunii cu caracter general nu este supusă condiției ca acest act să fi făcut deja efectiv obiectul unor măsuri de aplicare adoptate în temeiul dreptului național. În această privință, este suficient ca instanța națională să fie sesizată cu un litigiu real în care, cu titlu indirect, se pune problema validității unui astfel de act.
(a se vedea punctele 18 și 19)
3. Din spiritul de cooperare care trebuie să guverneze procedura trimiterii preliminare reiese că este indispensabilă expunerea de către instanța națională, în decizia sa de trimitere, a motivelor exacte pentru care consideră că un răspuns la întrebările sale privind interpretarea sau validitatea anumitor dispoziții din dreptul Uniunii este necesar pentru soluționarea litigiului. Prin urmare, este important ca instanța națională să indice în special motivele exacte care au determinat‑o să ridice problema validității anumitor dispoziții din dreptul Uniunii și să expună motivele de nevaliditate care, în consecință, consideră că ar putea fi reținute. O astfel de cerință reiese și din articolul 94 litera (c) din Regulamentul de procedură al Curții. În plus, informațiile furnizate în deciziile de trimitere sunt destinate nu numai să permită Curții să dea răspunsuri utile, ci și să ofere guvernelor statelor membre, precum și celorlalte persoane interesate posibilitatea de a prezenta observații, conform articolului 23 din Statutul Curții.
Rezultă că, în cadrul unei trimiteri preliminare, Curtea examinează validitatea unui act al Uniunii sau a anumitor dispoziții din acesta sub aspectul motivelor de nevaliditate preluate în decizia de trimitere.
(a se vedea punctele 24-27)
4. Articolul 20 din Directiva 2014/40 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce privește fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe nu poate fi considerat nevalid pentru motivul că încalcă principiile egalității de tratament și liberei concurențe întrucât ar rezerva țigaretelor electronice un tratament mai puțin favorabil decât cel căruia îi sunt supuse produsele din tutun, chiar dacă primele ar fi mai puțin nocive decât cele din urmă.
Astfel, țigaretele electronice nu se află în aceeași situație precum produsele din tutun. În primul rând, elementele care intră în compoziția lor sunt net diferite din mai multe puncte de vedere. În al doilea rând, este cert că modalitatea de consum al țigaretelor electronice este și ea substanțial diferită de cea a produselor din tutun. În al treilea rând, spre deosebire de produsele din tutun, țigaretele electronice sunt produse relativ noi, ale căror riscuri pentru sănătatea umană încă trebuie specificate. Prin urmare, legiuitorului Uniunii nu i se poate reproșa că a încălcat principiile egalității de tratament și liberei concurențe supunând aceste țigarete unui regim juridic distinct și, pe de altă parte, mai puțin strict decât cel aplicabil produselor din tutun.
(a se vedea punctele 34, 37 și 40-45)
5. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 35)
6. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 48 și 49)
7. Regimul juridic specific al țigaretelor electronice prevăzut la articolul 20 din Directiva 2014/40 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce privește fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe este compatibil cu principiile proporționalității și securității juridice.
Astfel, din moment ce efectele țigaretelor electronice asupra sănătății umane fac obiectul unei controverse la nivel internațional, iar dovezile științifice privind eficiența inhalatoarelor electronice de nicotină ca metodă de renunțare la fumat sunt limitate și nu permit formularea unor concluzii, legiuitorul Uniunii trebuia să țină seama de principiul precauției. În această privință, prin faptul că a decis să dedice o reglementare specifică introducerii pe piață a țigaretelor electronice și a flacoanelor de reumplere, legiuitorul Uniunii a înțeles, pe de o parte, să vegheze la buna funcționare a pieței interne în ceea ce privește aceste produse, vizând un nivel înalt de protecție a sănătății umane, în special pentru tineri, și, pe de altă parte, să respecte obligațiile Uniunii care decurg din Convenția‑cadru a Organizației Mondiale a Sănătății pentru controlul tutunului. Acționând astfel, acest legiuitor nu a încălcat în mod vădit limitele marjei de apreciere de care dispune în materie.
În plus, este adevărat că măsurile adoptate de legiuitorul Uniunii în temeiul articolului 20 din Directiva 2014/40 nu figurau printre cele care fuseseră avute în vedere inițial de Comisie în propunerea sa de directivă și, prin urmare, nu făcuseră obiectul unei evaluări de impact. Totuși, o asemenea evaluare de impact nu este obligatorie nici pentru Parlament, nici pentru Consiliu. În consecință, legiuitorul Uniunii rămâne liber să adopte și alte măsuri decât cele care au făcut obiectul unei evaluări de impact. Astfel, simplul fapt că ar fi luat o măsură diferită și, după caz, mai constrângătoare decât cele avute în vedere de Comisie într‑o evaluare de impact nu este de natură să demonstreze că a depășit în mod vădit limitele a ceea ce era necesar pentru atingerea obiectivului urmărit.
(a se vedea punctele 51, 53, 55, 61, 64 și 65)
8. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 55)
9. Obligația de notificare a introducerii pe piață a unei țigarete electronice, prevăzută la articolul 20 alineatul (2) din Directiva 2014/40 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce privește fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe nu încalcă principiile proporționalității și securității juridice. Astfel, această obligație urmărește, conform considerentului (36) al directivei menționate, să permită statelor membre să își îndeplinească misiunile de supraveghere și de control. O asemenea abordare este justificată, în plus, de exigențele legate de principiul precauției, precum și de invitația adresată părților la Convenția‑cadru a Organizației Mondiale a Sănătății pentru controlul tutunului de a supraveghea în întregime utilizarea inhalatoarelor electronice care conțin sau nu conțin nicotină.
În ceea ce privește întrebarea dacă obligația menționată nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv, trebuie să se constate, pe de o parte, că o măsură alternativă constând în stabilirea la nivelul Uniunii a unor norme comune aplicabile țigaretelor electronice și flacoanelor de reumplere nu pare o măsură posibilă, în această etapă, întrucât elaborarea unor asemenea norme presupune în mod normal existența unor date suficient de abundente privind produsul în discuție, de care legiuitorul Uniunii nu dispunea la momentul adoptării Directivei 2014/40. Pe de altă parte, termenul de șase luni prevăzut la articolul 20 alineatul (2) primul paragraf din această directivă urmărește să acorde suficient timp autorităților competente pentru a examina toate datele care le‑au fost transmise de producători și de importatori.
În plus, obligația de a furniza informații cu privire la doza și la cantitatea de nicotină în condiții de utilizare normală sau în condiții care pot fi prevăzute în mod rezonabil, în temeiul articolului 20 alineatul (2) al doilea paragraf litera (d) din Directiva 2014/40, este suficient de precisă, din moment ce datele solicitate nu se referă în mod evident la doza de nicotină sau la cantitatea de nicotină absorbită în momentul consumului de către fiecare consumator, ci la valori minime, medii sau maxime înregistrate în mod obișnuit la consumul unei țigarete electronice. În plus, legiuitorului Uniunii îi este permis să recurgă la un cadru juridic general care urmează, după caz, să fie stabilit ulterior. În speță, chiar Comisiei îi revine sarcina de a adopta, în aplicarea articolului 20 alineatul (13) din această directivă, acte de punere în aplicare prin care se stabilește printre altele un model comun pentru notificarea prevăzută la alineatul (2) al acestui articol. În aceste condiții, nu se poate considera că legiuitorul Uniunii a încălcat principiul securității juridice.
(a se vedea punctele 70-73 și 76-79)
10. În ceea ce privește lichidul care conține nicotină ambalat într‑un flacon de reumplere pentru țigareta electronică, referitor la aptitudinea cerințelor impuse la articolul 20 alineatul (3) literele (a), (b) și (f) din Directiva 2014/40 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce privește fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe de a atinge obiectivul acestei directive constând, potrivit articolului 1, în a facilita buna funcționare a pieței interne a produselor din tutun și a produselor conexe, vizând un nivel înalt de protecție a sănătății, în special pentru tineri, trebuie să se constate că normele care armonizează compoziția țigaretelor electronice și a flacoanelor de reumplere sunt, chiar prin natura lor, apte să înlăture obstacolele din calea liberei circulații a acestor mărfuri. De asemenea, cerințele prevăzute la articolul 20 alineatul (3) literele (a) și (b) din Directiva 2014/40 permit limitarea riscurilor legate de expunerea la nicotină. Prin urmare, ele sunt adecvate și să asigure un nivel ridicat de protecție a sănătății umane.
În plus, introducerea pe piață a țigaretelor electronice al căror lichid conține mai mult de 20 mg/ml de nicotină nu este interzisă de dreptul Uniunii. Astfel, după cum reiese de la articolul 20 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2014/40, interpretat în lumina considerentului (36) al acesteia, astfel de produse pot fi comercializate în cadrul Uniunii, după caz, în condițiile și potrivit procedurilor stabilite prin Directiva 2001/83 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman și prin Directiva 93/42 privind dispozitivele medicale. Prevăzând o asemenea posibilitate, legiuitorul Uniunii a ținut seama de necesitatea unor consumatori, din cauza stării lor de dependență și a obiceiurilor lor, de a recurge, pentru a renunța la fumat, la țigarete electronice care conțin o concentrație de nicotină mai ridicată decât cea permisă la articolul 20 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2014/40. Astfel, legiuitorul Uniunii a pus în balanță diferitele interese ținând seama de mai mulți factori și fără a încălca limitele marjei sale de apreciere. În aceste condiții, nu reiese că, prin adoptarea articolului 20 alineatul (3) literele (a) și (b) din directiva menționată, acest legiuitor a acționat arbitrar sau a depășit în mod vădit limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru atingerea obiectivului pe care îl urmărea.
Pe de altă parte, interpretat în lumina obiectivului precizat în considerentul (39) al Directivei 2014/40, articolul 20 alineatul (3) litera (f) din această directivă definește suficient de clar rezultatul care trebuie atins, și anume ca fiecare inhalare să elibereze aceeași cantitate de nicotină în condiții de utilizare identice, fiind inclusă aici și forța de inhalare. În această privință, împrejurarea că dispoziția amintită nu propune nicio metodă concretă sau procedeu concret pentru executarea acestei cerințe nu semnifică totuși că aceasta încalcă principiul securității juridice. Astfel, în lipsa unei reglementări în acest sens la nivelul Uniunii, statelor membre sau, după caz, producătorilor înșiși le revine sarcina de a alege o metodă fiabilă susceptibilă să asigure respectarea acestei cerințe.
(a se vedea punctele 84-86, 94-97, 100 și 101)
11. Nu este disproporționat să se impună, la articolul 20 alineatul (4) litera (a) din Directiva 2014/40 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce privește fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe ca pachetele unitare de țigarete electronice și de flacoane de reumplere să conțină un pliant separat.
Astfel, în primul rând, numărul și natura unora dintre informațiile care trebuie să figureze într‑un pliant separat, precum cele referitoare la contraindicații, la avertismentele pentru grupurile de risc specifice și la eventualele efecte adverse, sunt de așa natură încât pare puțin probabil să poată fi prezentate în mod suficient de vizibil și de lizibil doar pe ambalajul produsului în cauză, cu atât mai mult cu cât acesta trebuie să includă, în temeiul articolului 20 alineatul (4) litera (b) din Directiva 2014/40, lista tuturor ingredientelor pe care le conține acest produs și avertismentele de sănătate necesare. În al doilea rând, un pliant separat de ambalajul produsului și care include informațiile menționate permite consumatorilor să dispună de acestea chiar și după ce au aruncat ambalajul amintit.
(a se vedea punctele 103-105)
12. Nu rezultă că, adoptând articolul 20 alineatul (5) din Directiva 2014/40 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce privește fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe, legiuitorul Uniunii a depășit în mod vădit limitele a ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit prin această directivă.
Astfel, interdicția comunicărilor comerciale și a sponsorizării în favoarea țigaretelor electronice și a flacoanelor lor de reumplere, prevăzută la articolul 20 alineatul (5) din Directiva 2014/40, este aptă să atingă obiectivul de a asigura aplicarea unui regim uniform cu privire la comerțul cu țigarete electronice în cadrul pieței interne, garantând în același timp un nivel ridicat de protecție a sănătății umane, ținând seama de incertitudinile din jurul acestui produs și de cerințele care decurg din principiul precauției. Pe de o parte, din considerentul (43) al directivei reiese că diferențele dintre legislațiile și practicile naționale în materie de publicitate și de sponsorizare privind țigaretele electronice împiedică libera circulație a mărfurilor, precum și libera prestare a serviciilor și prezintă un risc considerabil de denaturare a concurenței. Dacă nu se vor lua măsuri la nivelul Uniunii, există riscul ca diferențele respective să se acutizeze în anii care vor urma, având în vedere piața în creștere rapidă a țigaretelor electronice și a flacoanelor de reumplere. Pe de altă parte, articolul 20 alineatul (5) din directiva menționată permite limitarea contactului consumatorilor și în special al tinerilor, care sunt deosebit de sensibili la publicitate, cu stimulii comerciali pentru achiziționarea și consumul de țigarete electronice, astfel încât să fie expuși într‑o măsură mai mică riscurilor efective sau potențiale pentru sănătatea umană pe care le‑ar putea genera aceste produse.
Pe de altă parte, împrejurarea că produsele din tutun au putut profita pentru o perioadă îndelungată de campanii publicitare nu poate în niciun caz să constituie un motiv care să impună legiuitorului Uniunii să permită astfel de campanii și în beneficiul țigaretelor electronice. Dimpotrivă, din moment ce a dispus de informații științifice serioase care denunțau existența unor potențiale riscuri pentru sănătatea umană pe care le poate genera un produs relativ nou pe piață, legiuitorul Uniunii era obligat să acționeze conform principiului precauției, prevăzut la articolul 35 a doua teză din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, la articolul 9 TFUE, la articolul 114 alineatul (3) TFUE și la articolul 168 alineatul (1) TFUE, care îi impun să asigure un nivel ridicat de protecție a sănătății umane în definirea și punerea în aplicare a tuturor politicilor și acțiunilor Uniunii.
(a se vedea punctele 111-113, 115 și 116)
13. Nu reiese că norma stabilită la articolul 20 alineatul (6) din Directiva 2014/40 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce privește fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe depășește în mod vădit ceea ce este adecvat și necesar pentru atingerea obiectivului urmărit prin această directivă.
Această dispoziție, care prevede că posibilitatea statelor membre de a interzice vânzarea transfrontalieră la distanță de produse din tutun către consumatori prevăzută la articolul 18 din Directiva 2014/40 se aplică vânzării transfrontaliere la distanță de țigarete electronice și de flacoane de reumplere, urmărește să permită statelor membre să împiedice eludarea normelor de conformitate stabilite prin această directivă în ceea ce privește țigaretele electronice și flacoanele de reumplere, vizând un nivel înalt de protecție a sănătății umane, în special pentru tineri. Or, un act al Uniunii adoptat în temeiul articolului 114 TFUE poate include dispoziții care urmăresc să evite eludarea reglementărilor ce au ca obiect ameliorarea condițiilor de funcționare a pieței interne.
Prin faptul că permit statelor membre să interzică vânzarea transfrontalieră la distanță de țigarete electronice, precum și de flacoane de reumplere și prin faptul că impun anumite norme comune statelor membre care nu o interzic, măsurile stabilite la articolul 20 alineatul (6) din Directiva 2014/40 sunt apte să atingă obiectivul urmărit. În ceea ce privește caracterul strict necesar al acestor măsuri, trebuie să se constate că această dispoziție nu impune o interdicție de vânzare transfrontalieră de țigarete electronice și de flacoane de reumplere, ci lasă statelor membre alegerea de a interzice sau de a permite, în anumite condiții, astfel de vânzări. Articolul 20 alineatul (6) permite astfel statelor membre să își adapteze acțiunea în funcție de progresul științific în materie și de evoluția pieței relevante.
(a se vedea punctele 119, 122-126 și 128)
14. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 130)
15. Articolul 20 alineatul (7) din Directiva 2014/40 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce privește fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe, care impune producătorilor și importatorilor de țigarete electronice și de flacoane de reumplere să transmită anual autorităților competente ale statelor membre anumite date care să le permită acestora din urmă să monitorizeze evoluția pieței, nu încalcă principiile proporționalității și securității juridice.
Astfel, această obligație nu ar fi disproporționată pentru simplul fapt că nu ar exista nicio obligație analoagă în sarcina producătorilor și a importatorilor de produse din tutun, din moment ce, spre deosebire de acestea din urmă, pentru care autoritățile competente dispun deja de informații detaliate datorită prezenței lor îndelungate pe piață și studiilor științifice al căror obiect l‑au făcut, introducerea pe piață a țigaretelor electronice și a flacoanelor de reumplere putea și chiar trebuia să facă obiectul unei monitorizări sporite din cauza caracterului nou al acestor produse și a incertitudinilor privind riscurile pentru sănătatea umană întâlnite de consumatorii lor. În plus, datele pe care producătorii și importatorii de țigarete electronice, precum și de flacoane de reumplere trebuie să le furnizeze în temeiul articolului 20 alineatul (7) din Directiva 2014/40 se raportează direct la activitatea lor comercială, astfel încât aceștia sunt cel mai în măsură să furnizeze aceste date. În plus, întrucât aceste date prezintă un interes evident pentru dezvoltarea strategiilor comerciale ale producătorilor și importatorilor acestor produse, pare probabil ca ele să fie culese frecvent de ei înșiși. Prin urmare, nu reiese că această obligație impune producătorilor și importatorilor amintiți o sarcină vădit excesivă.
Pe de altă parte, în ceea ce privește precizarea limitelor obligației de a furniza informații cu privire la preferințele diverselor categorii de consumatori, prevăzută la articolul 20 alineatul (7) punctul (ii) din Directiva 2014/40, trebuie să se constate, pe de o parte, că nu este necesar ca un act legislativ să aducă el însuși precizări de natură tehnică, cum ar fi printre altele definiția metodei care ar trebui să se aplice pentru a culege anumite date, și că, pe de altă parte, în lipsa unei reglementări în această privință la nivelul Uniunii, statelor membre le revine sarcina de a alege o metodă fiabilă în scopul executării obligațiilor în materie.
(a se vedea punctele 132, 136, 137, 139 și 140)
16. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 144, 147 și 148)
17. Libertatea de a desfășura o activitate comercială, consacrată la articolul 16 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, nu constituie o prerogativă absolută, ci trebuie să fie apreciată din perspectiva funcției sale în societate. Această libertate poate face obiectul unei serii ample de intervenții ale autorității publice, susceptibile să stabilească, în interesul general, limitări privind exercitarea activității economice. Or, această circumstanță se reflectă în special în modul în care trebuie pus în aplicare principiul proporționalității în temeiul articolului 52 alineatul (1) din cartă.
În această privință, referitor la interzicerea comunicărilor comerciale privind țigaretele electronice și flacoanele lor de reumplere, impusă la articolul 20 alineatul (5) din Directiva 2014/40 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce privește fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe, aceasta constituie o ingerință în libertatea de a desfășura o activitate comercială a operatorilor, întrucât nu le permite să își promoveze produsele. Totuși, această limitare a fost stabilită prin lege, în sensul articolului 52 alineatul (1) din cartă, și nu afectează substanța libertății de a desfășura o activitate comercială. Astfel, nici articolul 20 alineatul (5) din Directiva 2014/40, nici, de altfel, oricare altă dispoziție din aceasta nu împiedică operatorii economici să producă și să comercializeze țigaretele electronice și flacoanele de reumplere cu respectarea condițiilor prevăzute de directivă în această privință. Ingerința constatată nu depășește limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivelor legitime urmărite prin Directiva 2014/40.
Referitor la o eventuală ingerință în dreptul de proprietate astfel cum este consacrat la articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie să se constate, pe de o parte, că articolul 20 din Directiva 2014/40 nu împiedică în niciun fel folosința proprietății sale intelectuale în cadrul comercializării produselor sale, astfel încât substanța dreptului său de proprietate rămâne, în esență, intactă. Pe de altă parte, această ingerință nu depășește nici limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivelor legitime urmărite prin Directiva 2014/40.
(a se vedea punctele 156-159, 161, 162 și 164)