HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)
27 martie 2019(*)
„Trimitere preliminară – Piața internă a serviciilor poștale – Directivele 97/67/CE și 2008/6/CE – Articolul 7 alineatul (1) – Noțiunea «drepturi exclusive sau speciale pentru crearea și furnizarea de servicii poștale» – Articolul 8 – Dreptul statelor membre de a organiza serviciul de expedieri recomandate folosit în cadrul procedurilor judiciare – Termen de depunere a unui act de procedură la o instanță – Interpretare conformă a dreptului național cu dreptul Uniunii – Limite – Efect direct invocat de o emanație a unui stat membru în cadrul unui litigiu împotriva unui particular”
În cauza C‑545/17,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia), prin decizia din 19 iulie 2017, primită de Curte la 18 septembrie 2017, în procedura
Mariusz Pawlak
împotriva
Prezes Kasy Rolniczego Ubezpieczenia Społecznego,
CURTEA (Camera a patra),
compusă din domnul T. von Danwitz, președintele Camerei a șaptea, îndeplinind funcția de președinte al Camerei a patra, doamna K. Jürimäe și domnii C. Lycourgos, E. Juhász și C. Vajda (raportor), judecători,
avocat general: domnul M. Campos Sánchez‑Bordona,
grefier: domnul K. Malacek, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 18 septembrie 2018,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru guvernul polonez, de B. Majczyna, de S. Żyrek și de K. Rudzińska, în calitate de agenți;
– pentru Comisia Europeană, de P. Costa de Oliveira, de L. Nicolae și de S. L. Kalėda, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 27 noiembrie 2018,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 7 alineatul (1) prima teză din Directiva 97/67/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind normele comune pentru dezvoltarea pieței interne a serviciilor poștale ale Comunității și îmbunătățirea calității serviciului (JO 1998, L 15, p. 14, Ediție specială, 06/vol. 3, p. 12), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2008/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 februarie 2008 (JO 2008, L 52, p. 3, rectificare în JO 2015, L 225, p. 49) (denumită în continuare „directiva modificată”), coroborat cu articolul 8 din aceasta și cu articolul 4 alineatul (3) TUE.
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Mariusz Pawlak, pe de o parte, și Prezes Kasy Rolniczego Ubezpieczenia Społecznego (președintele Casei de Asigurări Sociale a Agriculturilor, Polonia) (denumit în continuare „președintele KRUS”), pe de altă parte, în legătură cu despăgubirea datorată domnului Pawlak în urma unui accident de muncă agricol pe care l‑a suferit acesta.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
Directiva 97/67
3 Directiva 97/67 a inițiat procesul de liberalizare treptată a pieței serviciilor poștale. Potrivit considerentului (2) al Directivei 2002/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 iunie 2002 de modificare a Directivei 97/67/CE privind continuarea deschiderii spre concurență a serviciilor poștale ale Comunității (JO 2002, L 176, p. 21, Ediție specială, 06/vol. 4, p. 178), Directiva 97/67 „a instituit un cadru de reglementare pentru sectorul poștal la nivel comunitar, care include măsuri de garantare a unui serviciu universal și de stabilire a unor limite maxime pentru serviciile poștale pe care statele membre le pot rezerva prestatorului sau prestatorilor lor de servicii universale în vederea menținerii serviciului universal, precum și a unui calendar de luare a deciziilor privind procesul de deschidere spre concurență a pieței, în scopul de a crea o piață unică a serviciilor poștale”.
4 Considerentele (16) și (20) ale Directivei 97/67 au următorul cuprins:
„(16) […] menținerea unui ansamblu al acestor servicii ce pot fi rezervate, în conformitate cu normele [T]ratatului [CE] și fără a aduce atingere aplicării normelor de concurență, apare justificată pentru a asigura funcționarea serviciului universal în condiții de echilibru financiar […]
[…]
(20) […] din motive de ordine publică și siguranță publică, statele membre pot avea un interes legitim în a acorda, uneia sau mai multor entități desemnate de către ele, dreptul de a plasa cutii poștale destinate colectării expedierilor poștale pe drumuri publice; […] din aceleași motive, statele membre au competența de a numi entitatea sau entitățile responsabile cu emiterea timbrelor poștale ce identifică țara de origine și acelea responsabile cu furnizarea serviciului de corespondență recomandată folosit în cursul procedurilor judiciare sau administrative în conformitate cu legislația lor internă […].”
5 Potrivit articolului 3 alineatele (4) și (5) din Directiva 97/67, care figurează în capitolul 2 din aceasta, intitulat „Serviciul universal”:
„(4) Fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru a asigura că serviciul universal cuprinde cel puțin prestările următoare:
– ridicarea, sortarea, transportul și distribuția expedierilor poștale de cel mult două kilograme;
– ridicarea, sortarea, transportul și distribuția coletelor poștale de cel mult 10 kilograme;
– serviciile pentru expedierile recomandate și expedierile cu valoare declarată.
(5) Autoritățile naționale de reglementare pot mări limita de greutate a ofertei serviciului universal pentru colete poștale la orice greutate mai mică de 20 de kilograme și pot stabili regimuri speciale pentru livrarea la domiciliu a acestor colete.
Sub rezerva limitei de greutate a ofertei serviciului universal pentru colete poștale ce este stabilită de un anumit stat membru, statele membre asigură că se distribuie pe teritoriul lor coletele poștale primite din alte state membre și care cântăresc cel mult 20 de kilograme.”
6 Capitolul 3 din Directiva 97/67, care era intitulat „Armonizarea serviciilor care pot fi rezervate”, cuprinde articolele 7 și 8 din această directivă.
7 Articolul 7 alineatele (1) și (2) din directiva menționată avea următorul cuprins:
„(1) În măsura în care este necesar pentru menținerea serviciului universal, serviciile care pot fi rezervate de către statele membre prestatorului sau prestatorilor serviciului universal sunt ridicarea, sortarea, transportul și livrarea expedierilor de corespondență internă, prin poștă accelerată sau nu, al căror preț este de cinci ori mai mic decât tariful public al unei expedieri de corespondență din primul nivel de greutate al celei mai rapide categorii standard, în cazul în care există asemenea categorie, cu condiția ca acestea să cântărească mai puțin de 350 de grame. În cazul serviciului poștal gratuit de care beneficiază nevăzătorii și persoanele cu probleme de vedere, se pot autoriza derogări de la limitele de greutate și de preț.
(2) În măsura în care este necesar pentru menținerea serviciului universal, poșta transfrontalieră și marketingul direct prin corespondență pot să fie rezervate în continuare în limitele de preț și greutate prevăzute la alineatul (1).”
8 Articolul 8 din aceeași directivă prevede următoarele:
„Dispozițiile articolului 7 nu aduc atingere dreptului statelor membre de a organiza plasarea cutiilor poștale pe drumurile publice, emisiunea de timbre poștale și serviciul de corespondență recomandată folosit în cadrul procedurilor judiciare și administrative, în conformitate cu legislația lor internă.”
Directiva 2002/39
9 Directiva 2002/39 a modificat substanțial Directiva 97/67. Aceasta a continuat liberalizarea pieței serviciilor poștale și a stabilit, în considerentele (14) și (24), un calendar pentru deschiderea progresivă și controlată pentru concurență a pieței scrisorilor, indicând anul 2009 ca dată previzibilă pentru realizarea completă a pieței interne a serviciilor poștale.
10 Articolul 7 alineatele (1) și (2) din Directiva 97/67 astfel cum a fost modificată prin Directiva 2002/39 avea următorul cuprins:
„(1) În măsura în care este necesar pentru a asigura menținerea serviciului universal, statele membre pot continua să rezerve servicii pentru prestatorul sau prestatorii de servicii universale. Aceste servicii se limitează la avizarea, sortarea, transportul și livrarea obiectelor de corespondență internă și de poștă transfrontalieră de recepție, prin livrare accelerată sau nu, cu respectarea ambelor limite de greutate și preț următoare. Limita de greutate este de 100 de grame începând cu 1 ianuarie 2003 și de 50 de grame începând cu 1 ianuarie 2006. Aceste limite de greutate nu se aplică începând cu 1 ianuarie 2003 în cazul în care prețul este mai mare sau egal cu de trei ori tariful public pentru un obiect de corespondență din primul segment de greutate din categoria cea mai rapidă, și nici începând cu 1 ianuarie 2006 în cazul în care prețul este mai mare sau egal cu de două ori și jumătate acest tarif.
În cazul serviciului poștal gratuit pentru nevăzători și persoanele cu deficiențe de vedere, pot fi autorizate excepții de la restricțiile de greutate și preț.
În măsura în care este necesar pentru a asigura prestarea serviciului universal, marketingul direct prin corespondență poate fi rezervat în continuare, în aceleași limite de greutate și preț.
În măsura în care este necesar pentru a asigura prestarea serviciului universal, de exemplu atunci când anumite sectoare din activitatea poștală au fost deja liberalizate sau din cauza unor trăsături specifice ale serviciilor poștale dintr‑un stat membru, poșta transfrontalieră de expediere poate fi rezervată în continuare, în aceleași limite de greutate și preț.
(2) Schimbul de documente nu poate fi rezervat.”
Directiva 2008/6
11 Directiva 2008/6 a modificat din nou substanțial Directiva 97/67 și a realizat integral procesul de liberalizare a pieței interne a serviciilor poștale.
12 Considerentele (13), (16), (25), (26), (56) și (59) ale Directivei 2008/6 au următorul cuprins:
„(13) Studiul prospectiv demonstrează că domeniul rezervat nu ar mai trebui să fie soluția preferată pentru finanțarea serviciului universal. Această evaluare ia în considerare interesele Comunității și ale statelor membre cu privire la realizarea pieței interne și a potențialului acesteia de a genera creștere economică și ocuparea forței de muncă, precum și de a garanta disponibilitatea unui serviciu de interes economic general eficient pentru toți utilizatorii. În consecință, este oportună confirmarea datei finale pentru realizarea pieței interne a serviciilor poștale.
[…]
(16) Deschiderea completă a pieței va contribui la extinderea dimensiunii generale a piețelor poștale. Aceasta va contribui, de asemenea, la menținerea unor locuri de muncă durabile și de calitate în rândul furnizorilor de serviciu universal și va facilita crearea de noi locuri de muncă în cadrul altor operatori, precum și al noilor operatori intrați pe piață și al sectoarelor economice aferente. […]
[…]
(25) Pe baza studiilor efectuate și în vederea valorificării depline a potențialului pieței interne a serviciilor poștale, este oportun să se pună capăt utilizării domeniului rezervat și a drepturilor speciale ca mod de asigurare a faptului că serviciul universal este finanțat.
(26) Este posibil ca în anumite state membre să fie în continuare necesară finanțarea externă a costului net rezidual al serviciului universal. Prin urmare, este oportun să se precizeze în mod explicit, în măsura în care este necesar și se justifică în mod corespunzător, alternativele disponibile pentru finanțarea serviciului universal, lăsând în același timp la latitudinea statelor membre alegerea mecanismelor de finanțare care urmează să fie aplicate. […] [S]tatele membre pot recurge la alte mijloace de finanțare permise de dreptul comunitar, cum ar fi de a decide, în cazul și în măsura în care este necesar, alocarea, integrală sau parțială, a profitului pe care furnizorii de serviciu universal îl obțin din activități care sunt în afara sferei serviciului universal pentru finanțarea costului net al serviciului universal, în măsura în care acest lucru este în conformitate cu [T]ratatul [CE]. […]
[…]
(56) Întrucât obiectivele prezentei directive, și anume realizarea unei piețe interne a serviciilor poștale comunitare, asigurarea unui nivel comun al serviciului universal pentru toți utilizatorii și instituirea unor principii armonizate pentru reglementarea serviciilor poștale, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, și, prin urmare, având în vedere amploarea și efectele acțiunii, pot fi realizate mai bine la nivelul Comunității, Comunitatea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 [CE]. […]
[…]
(59) Prezenta directivă nu aduce atingere aplicării normelor din [T]ratat[ul] [CE] privind concurența și libertatea de a furniza servicii. În măsura în care mecanismele pentru finanțarea serviciului universal implică, sub orice formă, un ajutor acordat de un stat membru sau prin intermediul resurselor de stat, în sensul articolului 87 alineatul (1) [CE], prezenta directivă nu aduce atingere obligației statelor membre de a respecta normele din [T]ratat[ul] [CE] privind ajutorul de stat.”
13 Potrivit articolului 1 din directiva modificată:
„Prezenta directivă stabilește norme comune privind:
– condițiile care reglementează furnizarea de servicii poștale;
– furnizarea unui serviciu poștal universal în cadrul Comunității;
– finanțarea serviciilor universale în condiții care garantează furnizarea permanentă a acestor servicii;
– principiile de tarifare și transparența contabilă pentru furnizarea serviciului universal;
– stabilirea standardelor de calitate pentru furnizarea serviciului universal și instituirea unui sistem pentru a asigura respectarea standardelor respective;
– armonizarea standardelor tehnice;
– crearea unor autorități naționale de reglementare independente.”
14 Articolul 2 punctele 1 și 6 din directiva modificată are următorul cuprins:
„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:
1. «servicii poștale» înseamnă serviciile care implică colectarea, sortarea, transportul și livrarea trimiterilor poștale.
[…]
6. «trimitere poștală» înseamnă o trimitere adresată în forma finală, în care trebuie să fie transportată de către furnizorul serviciului poștal. Pe lângă trimiterile de corespondență, asemenea trimiteri includ și, de exemplu, cărți, cataloage, ziare, publicații periodice și colete poștale care conțin mărfuri cu sau fără valoare comercială.”
15 Capitolul 3 din directiva modificată este intitulat „Finanțarea serviciilor universale”.
16 Articolul 7 din directiva modificată prevede următoarele:
„(1) Statele membre nu acordă și nu mențin în vigoare drepturi exclusive sau speciale pentru crearea sau furnizarea de servicii poștale. Statele membre pot finanța furnizarea de servicii universale în conformitate cu unul sau mai multe mijloace prevăzute la alineatele (2), (3) și (4) sau în conformitate cu orice alt mijloc compatibil cu [T]ratatul [CE].
(2) Statele membre pot asigura furnizarea serviciilor universale prin achiziționarea de astfel de servicii în conformitate cu normele și reglementările privind achizițiile publice, inclusiv, astfel cum se prevede în Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii [(JO 2004, L 134, p. 114, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 116)], dialogul competitiv sau procedurile negociate, cu sau fără publicarea unui anunț de intenție.
(3) În cazul în care un stat membru stabilește că obligațiile de serviciu universal, astfel cum sunt prevăzute în prezenta directivă, atrag un cost net, calculat în conformitate cu anexa I, și reprezintă o sarcină injustă pentru furnizorul (furnizorii) desemnat (desemnați), acesta poate să introducă:
(a) un mecanism de compensare a furnizorului (furnizorilor) în cauză, din fonduri publice; sau
(b) un mecanism de împărțire a costului net al obligațiilor de serviciu universal între furnizorii de servicii și/sau utilizatori.
(4) În cazul în care costul net este împărțit în conformitate cu alineatul (3) litera (b), statele membre pot stabili un fond de compensare care poate fi finanțat de furnizorii serviciilor și/sau din taxele plătite de utilizatori și este administrat, în acest scop, de un organism independent de beneficiar sau beneficiari. Statele membre pot condiționa acordarea de autorizații furnizorilor de servicii, în conformitate cu articolul 9 alineatul (2), de îndeplinirea obligației de a contribui financiar la acest fond sau de a respecta obligațiile de serviciu universal. Obligațiile de serviciu universal ale furnizorului (furnizorilor) de serviciu universal prevăzute la articolul 3 pot fi finanțate în acest mod.
(5) Statele membre se asigură că principiile de transparență, nediscriminare și proporționalitate sunt respectate la stabilirea fondului de compensare și la stabilirea nivelului contribuțiilor financiare prevăzute la alineatele (3) și (4). Deciziile adoptate în conformitate cu alineatele (3) și (4) se bazează pe criterii obiective și ușor de verificat și sunt apoi făcute publice.”
Dreptul polonez
17 Potrivit articolului 165 alineatul 2 din ustawa – Kodeks postępowania cywilnego (Codul de procedură civilă) din 17 noiembrie 1964 (Dz. U. nr. 43, poziția 296), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumit în continuare „kpc”):
„Depunerea unui act de procedură la un oficiu poștal din Polonia al unui furnizor de servicii poștale desemnat, în sensul [ustawa – Prawo pocztowe (Legii privind poșta) din 23 noiembrie 2012 (Dz. U. din 2012, poziția 1529)], sau la oficiul poștal al unui furnizor de serviciu poștal universal din alt stat membru al Uniunii echivalează cu depunerea actului respectiv la instanță.”
18 Din decizia de trimitere reiese că, potrivit articolului 3 punctul 13 din Legea privind poșta, „furnizorul desemnat” este furnizorul poștal „responsabil” pentru prestarea serviciului poștal universal. Ceilalți furnizori au „posibilitatea” să presteze servicii poștale în sectorul ales, fără a avea o obligație în această privință.
19 Prin decizia Prezes Urzędu Komunikacji Elektronicznej (președintele Oficiului pentru comunicații electronice, Polonia) din 30 iunie 2015, Poczta Polska S.A. a dobândit, pentru o perioadă de zece ani, în temeiul Legii privind poșta, statutul de furnizor desemnat să presteze serviciul poștal universal.
Litigiul principal și întrebările preliminare
20 Domnul Pawlak, lucrător agricol, a suferit un accident de muncă în urma căruia a solicitat o despăgubire din partea Kasa Rolniczego Ubezpieczenia Społecznego (Casa de Asigurări Sociale a Agriculturilor, Polonia). Nemulțumit de decizia președintelui KRUS, primită ca răspuns la cererea sa, domnul Pawlak a atacat această decizie la Sąd Rejonowy w Poznań-Grundwald (Tribunalul Districtual din Poznań-Grundwald, Polonia), care i‑a dat câștig de cauză.
21 Președintele KRUS a formulat apel împotriva hotărârii pronunțate de această instanță la Sąd Okręgowy w Poznaniu (Tribunalul Regional din Poznań, Polonia), care a respins apelul ca inadmisibil pentru motivul că a fost primit de această instanță la 22 iunie 2016, în timp ce termenul prevăzut pentru introducerea acestui apel expira la 20 iunie 2016.
22 Sąd Okręgowy w Poznaniu (Tribunalul Regional din Poznań) a statuat că nu era relevantă împrejurarea că ștampila de pe trimiterea poștală, care a fost depusă la un alt furnizor decât furnizorul desemnat, indică data de 20 iunie 2016, care este ultima zi a termenului în care se putea formula calea de atac, dat fiind că articolul 165 alineatul 2 din kpc prevede că numai depunerea unui act de procedură la furnizorul desemnat, chiar dacă această depunere este făcură prin corespondență simplă, echivalează cu depunerea acestui act de procedură la instanța în discuție.
23 Președintele KRUS a declarat recurs la Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia) împotriva hotărârii pronunțate de Sąd Okręgowy w Poznaniu (Tribunalul Regional din Poznań). El susține că această din urmă instanță a încălcat articolul 165 alineatul 2 din kpc și arată că apelul formulat la aceasta a fost depus în termenul prevăzut la oficiul poștal al unui furnizor de servicii poștale.
24 Sąd Najwyższy (Curtea Supremă) arată că jurisprudența sa referitoare la articolul 165 alineatul 2 din kpc nu este univocă și că această dispoziție ridică îndoieli cu privire la compatibilitatea sa cu dreptul Uniunii.
25 În această privință, instanța de trimitere arată că există o divergență între două orientări jurisprudențiale opuse în ceea ce privește efectele juridice ale depunerii unui act de procedură la un oficiu poștal polonez al unui alt furnizor de servicii poștale decât furnizorul desemnat. Potrivit orientării majoritare, actul de procedură depus în aceste condiții este considerat ca fiind depus tardiv dacă este primit de instanța în discuție după expirarea termenului legal în care actul de procedură trebuie să fie depus. Potrivit orientării minoritare, depunerea în termenul legal a actului de procedură la un oficiu poștal polonez echivalează cu depunerea sa la instanța în discuție, atât dacă oficiul este al furnizorului desemnat, cât și dacă acesta aparține oricărui alt furnizor de servicii poștale.
26 Instanța de trimitere consideră că prima orientare jurisprudențială nu ține seama de contextul dreptului Uniunii în interpretarea articolului 165 alineatul 2 din kpc, considerând implicit că conținutul acestei dispoziții nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 97/67. Potrivit acestei instanțe, a doua orientare jurisprudențială se întemeiază, în schimb, pe o interpretare a acestei dispoziții conformă cu dreptul Uniunii. Ea subliniază totuși că, în deciziile sale care au urmat această a doua orientare, nu figurează nicio motivare cu privire la domeniul de aplicare al articolului 7 alineatul (1) prima teză din directiva modificată sau cu privire la modalitatea prin care se asigură conformitatea articolului 165 alineatul 2 din kpc cu dreptul Uniunii.
27 În aceste condiții, Sąd Najwyższy (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Articolul 7 alineatul (1) prima teză [din directiva modificată] coroborat cu articolul 8 din directiva [modificată] trebuie interpretat în sensul că reprezintă un drept special normele dreptului procedural național care figurează la articolul 165 alineatul 2 [din kpc], care prevăd că numai depunerea unui act de procedură la oficiul poștal al furnizorului desemnat, respectiv furnizorul responsabil să furnizeze serviciul poștal universal, echivalează cu depunerea acestui act de procedură la instanță, cu excluderea în acest sens a depunerii unui act de procedură la un oficiu poștal de pe teritoriul național al unui alt furnizor de servicii poștale universale care nu este un furnizor desemnat?
2) În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, articolul 7 alineatul (1) prima teză din directiva [modificată] coroborat cu articolul 4 alineatul (3) TUE trebuie interpretat în sensul că avantajele de care beneficiază un furnizor atunci când, contrar dispozițiilor articolului 7 alineatul (1) prima teză din directiva [modificată], acestuia i s‑a acordat un drept special trebuie extinse asupra celorlalți furnizori de servicii poștale, cu consecința că depunerea unui act de procedură la un oficiu poștal de pe teritoriul național al unui alt furnizor de servicii poștale universale care nu este un furnizor desemnat echivalează cu depunerea acestui act de procedură la instanță, pe baza unor principii analoge celor care rezultă din [Hotărârea din 21 iunie 2007, Jonkman și alții (C‑231/06-C‑233/06, EU:C:2007:373)]?
3) În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare, articolul 7 alineatul (1) prima teză din directiva [modificată] coroborat cu articolul 4 alineatul (3) TUE trebuie interpretat în sensul că o parte la procedură care este o emanație a unui stat membru poate invoca neconformitatea cu articolul 7 alineatul (1) prima teză din directiva [modificată] a unei dispoziții a dreptului național precum articolul 165 alineatul 2 [din] kpc?”
Cu privire la întrebările preliminare
Observații introductive
28 Guvernul polonez susține că o normă cum este articolul 165 alineatul (2) din kpc nu intră în domeniul de aplicare al directivei modificate, ci în cel al normelor de drept procedural, pe care această directivă nu urmărește să le armonizeze. În această privință, el arată că Directiva 97/67 a fost adoptată în temeiul articolului 95 CE, care constituie baza juridică pentru apropierea legislațiilor naționale destinate să asigure funcționarea pieței interne, în timp ce baza juridică pentru armonizarea normelor de procedură civilă era articolul 65 CE (devenit articolul 81 TFUE).
29 În plus, acest guvern precizează că articolul 1 din directiva modificată, referitor la domeniul de aplicare al acesteia, enumeră materiile pentru care directiva modificată stabilește norme comune, printre care nu figurează procedura civilă.
30 Este necesar să se precizeze în această privință că Directiva 2008/6, ca și Directiva 97/67, pe care a modificat‑o, a fost adoptată în temeiul articolelor din Tratatul CE care au devenit după modificare articolele 53, 62 și 114 TFUE, care urmăresc să confere legiuitorului Uniunii o competență specifică pentru adoptarea de măsuri destinate îmbunătățirii funcționării pieței interne (Hotărârea din 5 octombrie 2000, Germania/Parlamentul și Consiliul, C‑376/98, EU:C:2000:544, punctul 87).
31 Prin ultima modificare a Directivei 97/67, prin Directiva 2008/6, legiuitorul comunitar urmărea, potrivit considerentelor (13) și (16) ale acestei din urmă directive, finalizarea procesului de liberalizare a pieței serviciilor poștale și confirmarea datei finale pentru realizarea pieței interne a serviciilor poștale, eliminând nu numai ultimele obstacole din calea deschiderii complete a acestei piețe pentru unii furnizori de serviciu universal, ci și toate celelalte obstacole din calea furnizării de servicii poștale [a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 noiembrie 2016, DHL Express (Austria), C‑2/15, EU:C:2016:880, punctul 26]. Legiuitorul comunitar viza în același timp asigurarea unui nivel comun al serviciului universal pentru toți utilizatorii și instituirea unor principii armonizate pentru reglementarea serviciilor poștale, conform considerentului (56) al Directivei 2008/6.
32 Or, nu se poate deduce din faptul că articolul 1 din directiva modificată nu menționează procedura civilă că această directivă nu poate avea niciun efect asupra altor materii care intră sub incidența dreptului național. O interpretare diferită, cum este cea propusă de guvernul polonez, ar compromite realizarea obiectivului pe care îl urmărește directiva modificată, vizând realizarea pieței interne a serviciilor poștale. Astfel, aceasta ar permite statelor membre să mențină măsuri care, prin efectele lor, ar putea constitui obstacole în calea concurenței pe această piață.
33 În plus, articolul 8 din directiva modificată se referă la serviciul de trimiteri recomandate folosit în cadrul procedurilor judiciare.
34 În consecință, trebuie înlăturat argumentul guvernului polonez potrivit căruia o normă de procedură civilă națională cum este cea prevăzută la articolul 165 alineatul (2) din kpc nu intră în domeniul de aplicare al directivei modificate, ca urmare a obiectului său și indiferent de efectele unei astfel de norme asupra domeniilor armonizate de această directivă.
Cu privire la prima întrebare
35 Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 7 alineatul (1) prima teză din directiva modificată coroborat cu articolul 8 din aceasta trebuie să fie interpretat în sensul că se opune unei norme de drept național, cum este cea în discuție în litigiul principal, care recunoaște ca echivalentă cu depunerea unui act de procedură la instanța în cauză numai depunerea unui astfel de act la un oficiu poștal al operatorului desemnat pentru a furniza serviciul poștal universal.
36 Pentru a răspunde la această întrebare, este necesar să se interpreteze succesiv aceste două dispoziții.
Cu privire la interpretarea articolului 7 alineatul (1) prima teză din directiva modificată
37 Trebuie amintit că articolul 7 alineatul (1) prima teză din directiva modificată interzice statelor membre să acorde sau să mențină în vigoare drepturi exclusive sau speciale pentru crearea și furnizarea de servicii poștale.
38 Rezultă chiar din termenii acestei dispoziții, care delimitează sfera de aplicare a interdicției cuprinse în aceasta în sensul că vizează „crearea și furnizarea de servicii poștale”, că acordarea sau menținerea unui drept exclusiv sau special sunt interzise în măsura în care un astfel de drept se referă la serviciile poștale.
39 Noțiunea „servicii poștale” este definită la articolul 2 punctul 1 din directiva modificată și desemnează servicii care implică colectarea, sortarea, transportul și livrarea trimiterilor poștale. Noțiunea „trimitere poștală” este, în ceea ce o privește, definită la articolul 2 punctul 6 din directiva modificată și desemnează o trimitere adresată în forma finală, în care trebuie să fie transportată de către furnizorul serviciului poștal, și cuprinde, în plus față de trimiterile de corespondență, de exemplu, trimiterile de cărți, cataloage, ziare, publicații periodice și colete poștale care conțin mărfuri cu sau fără valoare comercială.
40 Este necesar să se considere că trimiterea prin corespondență a actelor de procedură către instanțe constituie în mod clar o trimitere poștală, în sensul articolului 2 punctul 6 din directiva modificată, și, prin urmare, serviciul referitor la aceasta intră în sfera de aplicare a noțiunii „servicii poștale”, în sensul articolului 2 punctul 1 din directiva menționată. Această considerație este confirmată de referirea explicită făcută la acest serviciu la articolul 8 din directiva respectivă și în considerentul (20) al Directivei 97/67, care menționează serviciul de corespondență recomandată folosit în cursul procedurilor judiciare. Rezultă că acordarea unui drept exclusiv sau special care vizează serviciul de trimitere prin corespondență a actelor de procedură către instanțe intră sub incidența interdicției prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din directiva modificată.
41 În ceea ce privește termenii „drepturi exclusive sau speciale” prevăzuți la acest articol 7 alineatul (1), este necesar să se constate că nici această dispoziție, nici orice altă dispoziție din directiva modificată nu conțin o definiție a acestor termeni.
42 Totuși, acești termeni corespund termenilor identici utilizați la articolul 106 alineatul (1) TFUE, care prevede că „[î]n ceea ce privește întreprinderile publice și întreprinderile cărora le acordă drepturi speciale sau exclusive, statele membre nu adoptă și nu mențin nicio măsură care contravine normelor tratatelor și, în special, celor prevăzute la articolul 18 și la articolele 101-109”.
43 Potrivit jurisprudenței Curții, o măsură de stat poate fi considerată că acordă un drept exclusiv sau special, în sensul articolului 106 alineatul (1) TFUE, atunci când oferă protecție unui număr limitat de întreprinderi și când această protecție este de natură să afecteze în mod substanțial capacitatea celorlalte întreprinderi de a‑și desfășura activitatea economică respectivă pe același teritoriu și în condiții în esență echivalente (Hotărârea din 12 decembrie 2013, SOA Nazionale Costruttori, C‑327/12, EU:C:2013:827, punctul 41 și jurisprudența citată).
44 Trebuie amintit că articolul 106 alineatul (1) TFUE, care nu are un efect autonom, se opune, prin trimiterea pe care o face la alte articole din Tratatul FUE, ca statele membre să instituie și să mențină în vigoare, în ceea ce privește în special întreprinderile cărora le acordă drepturi speciale sau exclusive, o reglementare națională contrară în special articolelor 49 și 59 TFUE, precum și normelor de concurență prevăzute de Tratatul FUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 decembrie 2007, United Pan‑Europe Communications Belgium și alții, C‑250/06, EU:C:2007:783, punctele 14, 15 și 17, precum și jurisprudența citată, și Hotărârea din 17 iulie 2008, ASM Brescia, C‑347/06, EU:C:2008:416, punctul 61).
45 Prin urmare, finalitatea articolului 106 alineatul (1) TFUE și obiectivele urmărite de Directiva 2008/6, amintite în cuprinsul punctului 31 din prezenta hotărâre, mai ales cele care constau în a supune sectorul poștal, subordonat unor obligații de serviciu public, normelor de concurență prevăzute de Tratatul FUE, precum și în eliminarea obstacolelor din calea realizării unei piețe interne a serviciilor poștale sunt convergente în mare măsură. În consecință, definiția noțiunii „drept exclusiv sau special”, în sensul jurisprudenței Curții citate în cuprinsul punctului 43 din prezenta hotărâre, poate fi transpusă în contextul specific al Directivei 97/67.
46 Este cert că articolul 106 alineatul (1) TFUE nu interzice, în sine, acordarea sau menținerea unui drept exclusiv sau special în favoarea unei întreprinderi, ci impune ca această acordare sau această menținere să respecte celelalte dispoziții materiale ale Tratatului FUE, în timp ce articolul 7 alineatul (1) prima teză din directiva modificată interzice acordarea sau menținerea unui drept exclusiv sau special în favoarea unei întreprinderi pentru crearea sau furnizarea de servicii poștale.
47 Cu toate acestea, o astfel de diferență în privința consecințelor care trebuie legate de constatarea existenței unui drept exclusiv sau special, în temeiul acestor două dispoziții, nu se opune transpunerii, în contextul directivei modificate, a noțiunii „drept exclusiv sau special” în sensul jurisprudenței Curții citate în cuprinsul punctului 43 din prezenta hotărâre. Astfel cum Comisia Europeană a precizat în mod corect în ședință, această diferență conduce doar la faptul că, în cazul unui drept exclusiv sau special acordat de un stat membru unei întreprinderi, respectarea articolului 7 alineatul (1) din directiva modificată face obiectul unei examinări autonome în raport cu cea referitoare la respectarea articolului 106 alineatul (1) TFUE. Or, această concluzie decurge și din considerentul (59) al Directivei 2008/6, care enunță că această directivă nu aduce atingere aplicării normelor din tratat privind concurența și libertatea de a furniza servicii.
48 În ceea ce privește domeniul de aplicare al interdicției de acordare sau de menținere în vigoare a drepturilor exclusive sau speciale, prevăzută la articolul 7 alineatul (1) prima teză din directiva modificată, rezultă din formularea acestei dispoziții că interdicția menționată este, în principiu, generală.
49 Acest aspect este confirmat de finalitatea și de geneza articolului 7 din directiva modificată. Astfel, în temeiul celei de a doua teze a alineatului (1) al acestui articol, statele membre pot finanța furnizarea de servicii universale în conformitate cu mijloacele prevăzute la alineatele (2)-(4) ale articolului menționat sau în conformitate cu orice alt mijloc compatibil cu tratatul.
50 Rezultă în această privință din considerentele (25) și (26) ale Directivei 2008/6 că, prin articolul 7 din directiva modificată, legiuitorul comunitar a intenționat să pună capăt utilizării domeniului rezervat și a drepturilor speciale ca mod de asigurare a faptului că serviciul universal este finanțat, permițând totodată statelor membre să recurgă la alte mijloace de finanțare externă a serviciului universal, cu un impact mai mic asupra concurenței.
51 Astfel, după cum rezultă din articolul 7 din Directiva 97/67 astfel cum a fost modificată prin Directiva 2002/39 și din considerentul (16) al Directivei 97/67, în măsura în care era necesar pentru a asigura menținerea serviciului universal în condiții de echilibru financiar, statele membre aveau posibilitatea de a rezerva diferite servicii, al căror domeniu de aplicare era delimitat la articolul 7 menționat, unuia sau mai multor prestatori de servicii universale. În schimb, o astfel de posibilitate nu era prevăzută de Directiva 2002/39 în ceea ce privește serviciile nerezervate în temeiul articolului 7 menționat, indiferent dacă acestea intră sau nu sub incidența serviciului universal.
52 Astfel, reiese din jurisprudența Curții că statele membre nu aveau posibilitatea de a extinde după voința lor serviciile rezervate furnizorilor de servicii poștale universale în temeiul articolului 7 din Directiva 97/67 astfel cum a fost modificată prin Directiva 2002/39, o asemenea extindere fiind împotriva finalității Directivei 97/67 astfel modificată, care urmărea să stabilească liberalizarea progresivă și controlată în sectorul poștal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 decembrie 2007, Asociación Profesional de Empresas de Reparto y Manipulado de Correspondencia, C‑220/06, EU:C:2007:815, punctul 67, precum și jurisprudența citată).
53 Prin Directiva 2008/6, legiuitorul comunitar a introdus formularea actuală a articolului 7 alineatul (1) din directiva modificată, fără a reveni asupra liberalizării realizate până în acel moment în sectorul nerezervat. Din aceasta rezultă că, în urma respectivei modificări a articolului 7 alineatul (1) menționat, rezervarea de către un stat membru a unui serviciu poștal, indiferent dacă acesta intră sau nu sub incidența serviciului universal, în favoarea unuia sau mai multor furnizori responsabili de serviciul universal constituie un mijloc interzis de garantare a finanțării serviciului universal.
54 Prin urmare, sub rezerva derogării prevăzute la articolul 8 din directiva modificată, acordarea sau menținerea în vigoare a drepturilor exclusive sau speciale pentru crearea sau furnizarea de servicii poștale, în sensul articolului 7 alineatul (1) prima teză din directiva modificată, este interzisă.
55 În această privință, contrar celor susținute de guvernul polonez în ședință, în scopul aplicării acestei interdicții, nu este necesar să se facă o distincție în funcție de faptul că un drept exclusiv sau special pentru crearea sau furnizarea de servicii poștale este acordat unui furnizor al serviciului universal cu respectarea sau nu a principiilor obiectivității, proporționalității, nediscriminării și transparenței.
56 Astfel, nu numai că o asemenea interpretare nu se bazează pe niciun element textual din Directiva 2008/6, dar, în plus, dacă aceasta ar trebui să fie urmată, ar conduce la limitarea domeniului de aplicare al interdicției prevăzute la articolul 7 alineatul (1) prima teză din directiva modificată și, prin urmare, ar compromite realizarea obiectivului urmărit de această directivă, care constă în realizarea pieței interne a serviciilor poștale.
57 În speță, rezultă din cererea de decizie preliminară că, potrivit articolului 165 alineatul 2 din kpc, depunerea unui act de procedură la un oficiu poștal polonez al furnizorului desemnat, în sensul Legii privind poșta, sau la un oficiu poștal al unui furnizor de serviciu poștal universal din alt stat membru echivalează cu depunerea actului respectiv la instanța în cauză.
58 Ținând seama de considerațiile care figurează în cuprinsul punctului 40 din prezenta hotărâre, o astfel de normă de drept național, în măsura în care se referă la serviciul de trimitere prin corespondență către instanțe a actelor de procedură, trebuie să fie considerată ca vizând furnizarea de servicii poștale, în sensul articolului 7 alineatul (1) prima teză din directiva modificată coroborat cu articolul 2 punctele 1 și 6 din această directivă.
59 În ceea ce privește chestiunea dacă printr‑o normă de drept național cum este cea în discuție în litigiul principal statul membru în cauză acordă „drepturi exclusive sau speciale” pentru crearea de servicii poștale, este cert, în primul rând, că această dispoziție, care este calificată drept „lege” în decizia de trimitere, este o măsură legislativă în sensul jurisprudenței Curții referitoare la articolul 106 alineatul (1) TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 decembrie 1991, GB‑Inno‑BM, C‑18/88, EU:C:1991:474, punctul 20).
60 În al doilea rând, în ceea ce privește aspectul dacă o astfel de măsură legislativă oferă protecție unui număr limitat de întreprinderi, în sensul jurisprudenței rezultate din Hotărârea din 12 decembrie 2013, SOA Nazionale Costruttori (C‑327/12, EU:C:2013:827, punctul 41), instanța de trimitere precizează că doar furnizorul desemnat, în sensul Legii privind poșta, pentru a asigura serviciul universal poate beneficia de norma care figurează la articolul 165 alineatul 2 din kpc, care acordă un efect juridic favorabil trimiterii prin intermediul acestui furnizor sau al acestui prestator a unui act de procedură către o instanță.
61 Astfel, după cum reiese de cererea de decizie preliminară, conform articolului 165 alineatul 2 din kpc, termenele legale pentru depunerea actelor de procedură la instanțe se consideră a fi respectate în cazul depunerii, în cadrul acestor termene legale, a unui act de procedură la un oficiu poștal al furnizorului desemnat sau al unuia dinte prestatorii vizați de această dispoziție. În schimb, atunci când o astfel de trimitere este efectuată prin intermediul unui alt furnizor de servicii poștale, aceasta trebuie să fi fost predată de către furnizor instanței înainte de împlinirea termenului legal pentru a fi considerată ca fiind depusă în acest termen.
62 Prin urmare, o normă de drept național precum articolul 165 alineatul 2 din kpc pare să confere un avantaj unui număr limitat de întreprinderi, întrucât rezervă furnizorului desemnat sau unui alt prestator care furnizează serviciul universal în alt stat membru serviciul de trimitere a actelor de procedură către instanțe, precum și privilegiul care constă în a considera că actul de procedură depus la acest furnizor sau la acest alt prestator este un act depus la instanță.
63 În al treilea rând, în ceea ce privește chestiunea dacă o astfel de normă este de natură să afecteze în mod substanțial capacitatea celorlalte întreprinderi de a‑și desfășura activitatea economică respectivă pe același teritoriu, în condiții în esență echivalente, în sensul jurisprudenței rezultate din Hotărârea din 12 decembrie 2013, SOA Nazionale Costruttori (C‑327/12, EU:C:2013:827, punctul 41), este necesar să se arate, în lumina indicațiilor care figurează în cererea de decizie preliminară, că această situație s‑ar regăsi în speță.
64 Astfel, un alt furnizor de servicii poștale decât cei menționați la articolul 165 alineatul 2 din kpc nu poate furniza serviciul de trimitere a actelor de procedură către instanțe beneficiind de privilegiul care constă în a se considera că aceste acte de procedură sunt depuse la instanțele în cauză, la fel ca actele de procedură depuse la un furnizor desemnat sau la un alt prestator vizați în această dispoziție, ceea ce are ca efect excluderea serviciului menționat de la libera concurență pe piața internă a serviciilor poștale.
65 În consecință, sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, o normă de drept național cum este cea în discuție în litigiul principal acordă un drept exclusiv sau special pentru crearea sau furnizarea de servicii poștale, în sensul articolului 7 alineatul (1) prima teză din directiva modificată.
Cu privire la interpretarea articolului 8 din directiva modificată
66 Potrivit articolului 8 din directiva modificată, dispozițiile articolului 7 din această directivă nu aduc atingere dreptului statelor membre de a organiza plasarea cutiilor poștale pe drumurile publice, emisiunea de timbre poștale și serviciul de corespondență recomandată folosit în cadrul procedurilor judiciare și administrative, în conformitate cu legislația lor internă.
67 Având în vedere formularea și contextul său, articolul 8 din directiva modificată este de strictă interpretare, întrucât cuprinde o derogare de la norma generală care figurează la articolul 7 din această directivă, care prevede pentru viitor eliminarea drepturilor exclusive și speciale cu scopul de a realiza piața internă a serviciilor poștale, ceea ce constituie principalul obiectiv urmărit de Directiva 2008/6.
68 Rezultă, dat fiind că formularea articolului 8 din directiva modificată se referă la organizarea serviciului de corespondență folosit în cadrul procedurilor judiciare doar în ceea ce privește „corespondența recomandată”, că derogarea prevăzută la acest articol nu poate fi interpretată în mod extensiv în scopul aplicării sale la serviciul de corespondență obișnuită folosit în cadrul procedurilor judiciare.
69 Or, în speță, articolul 165 alineatul 2 din kpc nu face distincție, în sensul acordării avantajului pe care îl prevede, în funcție de trimiterea prin corespondență simplă sau prin corespondență recomandată a actului de procedură către o instanță. Ținând seama de considerațiile prezentate în cuprinsul punctelor 67 și 68 din prezenta hotărâre, această normă de drept național este, așadar, susceptibilă să intre în domeniul de aplicare al articolului 8 din directiva modificată doar în măsura în care se referă la serviciul de trimitere prin corespondență recomandată a actelor de procedură către instanțe.
70 În ceea ce privește domeniul de aplicare al derogării prevăzute la articolul 8 din directiva modificată, instanța de trimitere, precum și Comisia consideră că, întrucât acest articol este de strictă interpretare, el nu autorizează statele membre să rezerve acest serviciu unui singur furnizor și nici nu le autorizează să introducă un privilegiu cum este cel care rezultă din norma națională în discuție în litigiul principal, ci se limitează să permită statelor membre să prevadă obligația pentru părțile la un litigiu să trimită prin corespondență recomandată actele de procedură către o instanță.
71 În această privință, trebuie precizat că, potrivit informațiilor din cererea de decizie preliminară, care nu sunt contrazise de celelalte elemente aflate la dosar, articolul 165 alineatul 2 din kpc instituie în favoarea unui furnizor pe o piață concurențială un avantaj de care ceilalți furnizori nu dispun, în sensul că depunerea actelor procedurale la respectivul furnizor echivalează cu o depunere la o instanță, având ca efect faptul că un termen de procedură poate fi respectat chiar și atunci când un astfel de act ajunge la această instanță după expirarea acestui termen. În consecință, problema esențială în speță este dacă un stat membru se poate întemeia pe articolul 8 din directiva modificată pentru a introduce sau a menține un privilegiu cum este cel care rezultă din norma națională în discuție în litigiul principal.
72 În ceea ce privește finalitatea articolului 8 din directiva modificată, aceasta este enunțată la considerentul (20) al Directivei 97/67, potrivit căruia, „din motive de ordine publică și siguranță publică, statele membre pot avea un interes legitim în a acorda, uneia sau mai multor entități desemnate de către ele, dreptul de a plasa cutii poștale […]; din aceleași motive, statele membre au competența de a numi entitatea sau entitățile responsabile cu emiterea timbrelor poștale […] și acelea responsabile cu furnizarea serviciului de corespondență recomandată folosit în cursul procedurilor judiciare sau administrative în conformitate cu legislația lor internă”. Rezultă că articolul 8 menționat, care a rămas neschimbat în pofida modificărilor succesive ale Directivei 97/67, trebuie să fie interpretat în sensul că urmărește să permită statelor membre, în ceea ce privește serviciul de corespondență recomandată folosit în cadrul procedurilor judiciare, să deroge de la norma generală prevăzută la articolul 7 din directiva modificată, pentru motive de ordine publică și siguranță publică și în cazul în care acestea au un interes legitim.
73 În aceste condiții, articolul 8 din directiva modificată, citit în lumina considerentului (20) al Directivei 97/67, trebuie să fie interpretat în sensul că, pentru a recurge la derogarea prevăzută la acest articol, un stat membru trebuie să justifice un interes public.
74 O asemenea interpretare este confirmată de obiectivele urmărite de reglementarea în care este inclus articolul 8 menționat. Astfel, după cum reiese din considerentele (25) și (56) ale Directivei 2008/6, aceasta are ca scop să realizeze piața internă a serviciilor poștale, precum și să pună capăt utilizării unui domeniu rezervat și a drepturilor speciale ca mod de asigurare a faptului că serviciul universal este finanțat. Or, a permite unui stat membru să acorde un drept exclusiv sau special pe o piață liberalizată, în lipsa oricărei justificări obiective, ar fi contrar unor astfel de obiective.
75 În ceea ce privește articolul 165 alineatul 2 din kpc, Comisia a arătat că nici decizia de trimitere, nici observațiile scrise ale guvernului polonez nu indică o justificare obiectivă pentru acordarea avantajului conferit.
76 În această privință, în ședința în fața Curții, guvernul polonez a precizat că, în Polonia, acoperirea teritorială a serviciului de trimiteri recomandate propusă de diverșii furnizori este foarte disparată și că, prin urmare, există un interes ca toate aceste trimiteri de acte procedurale la instanțe să beneficieze de același nivel de garanție în ceea ce privește securitatea trimiterilor și termenele în care aceste trimiteri vor fi predate instanțelor. Acesta ar fi motivul pentru care furnizorului desemnat responsabil pentru serviciul universal, care își desfășoară activitatea pe întregul teritoriu național, i s‑a acordat privilegiul în cauză.
77 În speță, este necesar să se constate că, potrivit elementelor aduse la cunoștința Curții, în temeiul legislației poloneze, celorlalți furnizori le este de asemenea permis să transporte actele procedurale destinate instanțelor și, prin urmare, se consideră că aceștia dispun de mijloace organizaționale și personale corespunzătoare în acest sens. În plus, explicațiile furnizate de acest guvern nu permit să se observe în ce mod o diferență referitoare la termene de procedură în funcție de furnizori ar putea favoriza securitatea juridică, precum și o bună administrare a justiției, la care contribuie aceste termene. Or, într‑un caz cum este cel în discuție în litigiul principal, în care admisibilitatea acțiunii depinde de furnizorul ales, considerațiile întemeiate pe securitatea juridică și pe o bună administrare a justiției par chiar să se opună unei astfel de diferențe referitoare la termene de procedură. În astfel de condiții, nu rezultă că legislația în discuție în litigiul principal, permițând termene diferite în funcție de furnizorul ales dintre furnizorii concurenți care își desfășoară activitatea pe aceeași piață, răspunde cu adevărat preocupării de a îndeplini un obiectiv de ordine publică, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere.
78 În lumina acestor elemente, rezultă că articolul 8 din directiva modificată nu poate fi interpretat în sensul că autorizează menținerea unei norme de drept național cum este cea în discuție în litigiul principal.
79 Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 7 alineatul (1) prima teză din directiva modificată coroborat cu articolul 8 din această directivă trebuie să fie interpretat în sensul că se opune unei norme de drept național care recunoaște ca echivalentă cu depunerea unui act de procedură la instanța în cauză numai depunerea unui astfel de act în exclusivitate la un oficiu poștal al furnizorului desemnat pentru furnizarea serviciului poștal universal, și aceasta fără o justificare obiectivă întemeiată pe motive de ordine publică sau de siguranță publică.
Cu privire la a doua și la a treia întrebare
80 Prin intermediul celei de a doua și al celei de a treia întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 7 alineatul (1) prima teză din directiva modificată coroborat cu articolul 4 alineatul (3) TUE trebuie să fie interpretat în sensul că avantajul de care beneficiază, în temeiul unei norme de drept național cum este cea în discuție în litigiul principal, furnizorul desemnat pentru a asigura serviciul universal, dacă s‑ar dovedi că a fost acordat cu încălcarea respectivului articol 7 alineatul (1) prima teză, trebuie să fie extins la ceilalți furnizori poștali pentru a se evita orice discriminare. Instanța de trimitere solicită de asemenea să se stabilească dacă o emanație a unui stat membru s‑ar putea prevala de efectul direct al acestei din urmă dispoziții în cadrul unui litigiu împotriva unui particular.
81 Astfel, instanța de trimitere ridică în principal problema consecințelor care ar rezulta în cadrul litigiului principal dintr‑o eventuală incompatibilitate a articolului 165 alineatul 2 din kpc cu directiva modificată.
82 Este necesar să se arate, în primul rând, că, potrivit instanței de trimitere, interpretarea potrivit căreia articolul 165 alineatul 2 din kpc ar fi în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) prima teză din directiva modificată este o interpretare contra legem. În plus, această interpretare ar impune o derogare de la efectele unei interpretări literale a unei dispoziții de drept național, ceea ce ar constitui o practică discutabilă în ceea ce privește o normă procedurală.
83 Trebuie amintit în această privință că rezultă din jurisprudența Curții că, în aplicarea dreptului național, instanța națională solicitată să îl interpreteze este obligată să elaboreze această interpretare, în măsura posibilului, în lumina literei și a spiritului directivei în cauză pentru a îndeplini rezultatul urmărit prin aceasta și pentru a se conforma astfel articolului 288 al treilea paragraf TFUE. Cerința unei interpretări conforme a dreptului național este inerentă sistemului tratatului, în măsura în care aceasta permite instanțelor naționale să asigure, în cadrul competențelor lor, deplina eficacitate a dreptului Uniunii atunci când judecă litigiile cu care sunt sesizate (Hotărârea din 19 ianuarie 2010, Kücükdeveci, C‑555/07, EU:C:2010:21, punctul 48 și jurisprudența citată).
84 Trebuie de asemenea amintit că este de competența instanțelor naționale, ținând seama de ansamblul normelor din dreptul național și în aplicarea metodelor de interpretare recunoscute de acesta, să decidă dacă și în ce măsură o dispoziție națională poate fi interpretată în conformitate cu directiva în cauză fără a efectua o interpretare contra legem a acestei dispoziții naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 ianuarie 2019, Cresco Investigation, C‑193/17, EU:C:2019:43, punctul 74 și jurisprudența citată).
85 O asemenea interpretare conformă își găsește, astfel, limitele în principiile generale ale dreptului Uniunii, în special în cel al securității juridice, în sensul că nu poate servi drept temei unei interpretări contra legem a dreptului național (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2009, Mono Car Styling, C‑12/08, EU:C:2009:466, punctul 61 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 19 aprilie 2016, DI, C‑441/14, EU:C:2016:278, punctul 32 și jurisprudența citată).
86 Instanța de trimitere urmărește să afle care este domeniul de aplicare al acestor limite în împrejurările din litigiul principal, în care se ridică problema consecințelor eventualei neconformități cu dreptul Uniunii a unei norme de drept național în ceea ce privește respectarea de către o parte la litigiul în cauză a termenului legal pentru introducerea unei acțiuni la instanța națională în discuție.
87 Or, în jurisprudența sa, Curtea a recunoscut importanța în ordinea juridică a Uniunii a respectării termenelor de procedură, care urmăresc garantarea securității juridice, evitând repunerea permanentă în discuție a actelor Uniunii care produc efecte juridice, precum și a cerințelor bunei administrări a justiției și economiei procedurii (Hotărârea din 14 septembrie 1999, Comisia/AssiDomän Kraft Products și alții, C‑310/97 P, EU:C:1999:407, punctul 61). Aceleași considerații stau la baza cerinței respectării termenelor de procedură prevăzute de ordinea juridică a statelor membre.
88 Rezultă că, atât împrejurarea că o interpretare conformă a articolului 165 alineatul 2 din kpc cu directiva modificată ar conduce la o interpretare contra legem a acestei dispoziții, cât și împrejurarea că o astfel de interpretare conformă ar putea interfera cu aplicarea normelor de drept național în materie de termene de introducere a acțiunilor, care urmăresc garantarea securității juridice, limitează, în speță, cerința unei interpretări conforme a dreptului național cu dreptul Uniunii.
89 În al doilea rând, în ceea ce privește aspectul dacă directiva modificată poate fi invocată de o emanație a unui stat membru pentru a înlătura, într‑un litigiu împotriva unui particular, o dispoziție a acestui stat membru contrară directivei modificate, reiese din jurisprudența Curții că faptul de a admite că o emanație a unui stat membru îi poate opune unui particular dispozițiile unei directive pe care acest stat nu a transpus‑o corect în dreptul național ar însemna să i se permită statului menționat să obțină avantaje din încălcarea de către acesta a dreptului Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 septembrie 1996, Arcaro, C‑168/95, EU:C:1996:363, punctul 36 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 12 decembrie 2013, Portgás, C‑425/12, EU:C:2013:829, punctele 24 și 25).
90 În speță, potrivit informațiilor din cererea de decizie preliminară, partea care invocă împotriva unui particular incompatibilitatea articolului 165 alineatul 2 din kpc cu dispozițiile directivei modificate este președintele KRUS, respectiv o autoritate publică ce este calificată drept „emanație a statului”. Or, în aplicarea jurisprudenței citate în cuprinsul punctului precedent, o autoritate publică precum președintele KRUS nu poate invoca directiva modificată, ca atare, împotriva unui particular.
91 În consecință, având în vedere împrejurările din litigiul principal, nu este necesar să se analizeze aspectul dacă avantajul de care beneficiază furnizorul care a fost desemnat să asigure serviciul universal în temeiul articolului 165 alineatul 2 din kpc, presupunând că acest avantaj a fost acordat cu încălcarea directivei modificate, trebuie să fie extins asupra celorlalți furnizori de servicii poștale.
92 Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se răspundă la a doua și la a treia întrebare că o autoritate publică, considerată drept o emanație a unui stat membru, nu poate invoca directiva modificată, ca atare, împotriva unui particular.
Cu privire la cheltuielile de judecată
93 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:
1) Articolul 7 alineatul (1) prima teză din Directiva 97/67/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind normele comune pentru dezvoltarea pieței interne a serviciilor poștale ale Comunității și îmbunătățirea calității serviciului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2008/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 februarie 2008, coroborat cu articolul 8 din aceasta trebuie să fie interpretat în sensul că se opune unei norme de drept național care recunoaște ca echivalentă cu depunerea unui act de procedură la instanța în cauză numai depunerea unui astfel de act în exclusivitate la un oficiu poștal al furnizorului desemnat pentru furnizarea serviciului poștal universal, și aceasta fără o justificare obiectivă întemeiată pe motive de ordine publică sau de siguranță publică.
2) O autoritate publică, considerată drept o emanație a unui stat membru, nu poate invoca Directiva 97/67, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2008/6, ca atare, împotriva unui particular.
Semnături