HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE
(Camera a doua)
13 decembrie 2012
Cauza F–42/11
Stephanie Honnefelders
împotriva
Comisia Europeană
„Funcție publică – Concurs general – Anularea unei decizii a comisiei de evaluare din cadrul unui concurs – Executare a hotărârilor judecătorești – Principiul legalității – Excepție de nelegalitate îndreptată împotriva unei decizii de redeschidere a unei proceduri de concurs general”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta, prin care doamna Honnefelder solicită anularea decizia comisiei de evaluare din cadrul concursului general EPSO/AD/26/05 din 11 februarie 2011 de a nu o înscrie pe lista de rezervă
Decizia: Respinge acțiunea. Reclamanta suportă două treimi din propriile cheltuieli de judecată. Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligată să suporte o treime din cheltuielile de judecată efectuate de doamna Honnefelder.
Sumar
1. Acțiune introdusă de funcționari – Acțiune îndreptată împotriva unui act care lezează, intervenit în cursul unei proceduri de recrutare – Motiv întemeiat pe neregularitatea unui act anterior care lezează, intervenit în cadrul aceleiași proceduri – Admisibilitate – Condiții
(Statutul funcționarilor, art. 91)
2. Acțiune introdusă de funcționari – Hotărâre de anulare – Efecte – Obligația de a adopta măsuri de executare – Întindere – Luare în considerare atât a motivării, cât și a dispozitivului hotărârii – Anularea deciziei comisiei de evaluare din cadrul unui concurs de a nu înscrie un candidat pe lista de rezervă – Redeschiderea concursului numai în privința reclamantului – Modalitate adecvată de executare
(art. 266 TFUE; Statutul funcționarilor, art. 27)
3. Funcționari – Acțiune introdusă de funcționari – Hotărâre de anulare – Efecte – Obligația de a adopta măsuri de executare – Puterea de apreciere a administrației – Posibilitatea de a stabili un dialog cu victima
(art. 266 TFUE)
4. Funcționari – Răspundere extracontractuală a instituţiilor – Neîndeplinirea obligației de informare – Greșeală de serviciu care nu conduce la anularea unui act
1. Un reclamant este îndreptățit să se prevaleze de neregularitățile privind modalitățile de organizare a unui concurs cu ocazia unei acțiuni îndreptate împotriva deciziei individuale de respingere a candidaturii sale, fără să i se poată reproșa că nu a introdus o reclamație sau o acțiune, în termen, împotriva deciziei în care se precizau modalitățile de organizare a concursului.
Astfel, nicio dispoziție din statut nu prevede că un reclamant care urmărește să conteste pe cale de excepție legalitatea unui act al administrației trebuie să introducă o reclamație îndreptată în mod specific împotriva acestui act, chiar și atunci când acțiunea îndeplinește condițiile de admisibilitate. De altfel, o excepție de nelegalitate nu este inadmisibilă pentru simplul fapt că nu a fost invocată anterior unei reclamații.
(a se vedea punctele 34 și 37)
Trimitere la:
Curte: 11 august 1995, Comisia/Noonan, C‑448/93 P, punctele 17-19
Tribunalul de Primă Instanță: 16 septembrie 1993, Noonan/Comisia, T‑60/92, punctul 21
Tribunalul Funcției Publice: 1 iulie 2010, Mandt/Parlamentul European, F‑45/07, punctul 121
2. În urma unei hotărâri de anulare, instituția în cauză este obligată, în temeiul articolului 266 TFUE, să ia măsurile necesare pentru a înlătura efectele nelegalităților constatate, ceea ce, în cazul unui act care a fost deja pus în executare, implică repunerea reclamantului în situația juridică în care se găsea anterior acestui act.
Pentru a se conforma obligației care îi este impusă prin articolul 266 TFUE, instituția trebuie să adopte măsuri concrete susceptibile să elimine nelegalitatea comisă în privința persoanei vizate. Astfel, pentru a se sustrage acestei obligații, instituția nu poate invoca dificultățile practice pe care le-ar putea presupune repunerea reclamantului în situația juridică în care se găsea anterior adoptării actului care a fost anulat. Numai cu titlu subsidiar, atunci când executarea unei hotărâri de anulare întâmpină obstacole majore, instituția respectivă poate să își îndeplinească obligațiile prin luarea unei decizii de natură să compenseze în mod echitabil dezavantajul produs prin decizia anulată persoanei interesate.
În această privință, deși instituția în cauză are sarcina de a stabili care sunt măsurile impuse pentru executarea hotărârii de anulare pronunțate de Tribunal, puterea de apreciere de care dispune aceasta este limitată de necesitatea de a respecta dispozitivul și motivarea hotărârii pe care trebuie să o execute, precum și dispozițiile din dreptul Uniunii. Astfel, instituția pârâtă trebuie să evite în special ca măsurile adoptate să nu fie afectate de aceleași neregularități precum cele identificate în hotărârea de anulare.
Cu toate acestea, în ceea ce privește un concurs general organizat pentru constituirea unei liste de rezervă pentru recrutări ulterioare, administrația poate căuta o soluție de echitate în cazul specific al unui candidat eliminat în mod nelegal. Astfel, atunci când este vorba despre un concurs general organizat pentru constituirea unei liste de rezervă pentru recrutări ulterioare ale cărei probe au fost afectate de un viciu, drepturile unui candidat sunt protejat în mod adecvat dacă autoritatea împuternicită să facă numiri redeschide în privința sa concursul destinat constituirii unei liste de rezervă, o astfel de redeschidere implicând restabilirea situației astfel cum se prezenta aceasta anterior intervenției circumstanțelor cenzurate de instanță. În schimb, o soluție care constă în înscrierea reclamantului pe lista de rezervă a concursului fără să fi fost nevoit să se prezinte la proba afectată de un viciu nu poate fi reținută fără a încălca nu numai principiul egalității de tratament, principiul de obiectivitate a noțiunii și anunțul de concurs, ci și articolul 27 din statut.
(a se vedea punctele 44-46, 49 și 52)
Trimitere la:
Curte: 14 iulie 1983, Detti/Curtea de Justiție, 144/82, punctul 33; 6 iulie 1993, Comisia/Albani și alții, C‑242/90 P, punctul 13
Tribunalul de Primă Instanță: 8 octombrie 1992, Meskens/Parlamentul European, T‑84/91, punctul 78; 26 iunie 1996, De Nil și Impens/Consiliul, T‑91/95, punctul 34; 23 aprilie 2002, Campolargo/Comisia, T‑372/00, punctul 109 și jurisprudența citată; 5 decembrie 2002, Hoyer/Comisia, T‑119/99, punctul 37; 13 septembrie 2005, Recalde Langarica/Comisia, T‑283/03, punctele 50 și 51
Tribunalul Funcției Publice: 24 iunie 2008, Andres și alții/BCE, F‑15/05, punctul 132 și jurisprudența citată
3. Întrucât acțiunea administrației se exercită unilateral, acesteia îi revine sarcina de a stabili care sunt măsurile impuse pentru executarea unei hotărâri de anulare. Prin urmare, administrația are facultatea, iar nu obligația, de a stabili un dialog cu victima unei nelegalități pentru a ajunge la un acord care să îi ofere acesteia din urmă o compensație echitabilă.
(a se vedea punctul 53)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: Meskens/Parlamentul European, citată anterior, punctul 80; De Nil și Impens/Consiliul, citată anterior, punctul 34
4. Un argument prin care se reproșează administrației că nu și-a îndeplinit obligația de informare, dacă ar fi întemeiat, nu ar putea conduce la anularea actului contestat, ci numai la angajarea răspunderii extracontractuale a administrației pentru greșeala de serviciu.
(a se vedea punctul 62)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: 9 decembrie 2010, Ezerniece Liljeberg și alții/Comisia, F‑83/05, punctul 105 și următoarele