Recurs introdus la 20 decembrie 2019 de Algebris (UK) Ltd şi Anchorage Capital Group LLC împotriva Ordonanţei Tribunalului (Camera a opta) din 10 octombrie 2019 în cauza T-2/19, Algebris (UK) şi Anchorage Capital Group/SRB
(Cauza C-934/19 P)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Recurente: Algebris (UK) Ltd, Anchorage Capital Group LLC (reprezentanți: T. Soames, avocat, N. Chesaites, advocaat, R. East, Solicitor, şi D. Mackersie, Barrister)
Cealaltă parte din procedură: Comitetul unic de rezoluție („SRB”)
Concluziile
Recurentele solicită Curții:
anularea punctului 1 din dispozitivul ordonanței atacate;
anularea punctului 2 din dispozitivul ordonanței atacate și obligarea SRB la suportarea propriilor cheltuieli de judecată și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurente în legătură cu procedura în primă instanță și cu prezentul recurs;
recunoașterea faptului că recurentele au calitate procesuală activă pentru a solicita anularea deciziei atacate în fața Tribunalului.
Motivele și principalele argumente
Prin intermediul primului motiv, recurentele susțin că prin faptul că a considerat că recurentele nu sunt afectate în mod direct, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin interpretarea în mod eronat a articolului 20 alineatul (11) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 806/20141 , și a încălcat drepturile de proprietate ale recurentelor.
Interpretarea Tribunalului a condus în mod eronat la concluzia că, în împrejurări precum cele din prezenta cauză: (1) persoanele expropriate, cum este cazul recurentelor, vor avea calitate procesuală activă doar pentru a contesta decizia de a nu realiza o evaluare definitivă ex-post dacă acestea pot obține o compensație în temeiul articolului 20 alineatul (11) al doilea paragraf litera (b) din Regulamentul nr. 806/2014; (2) compensația este datorată în temeiul articolului 20 alineatul (11) al doilea paragraf litera (b) numai când dispozitivul de rezoluție aplicat este fie instrumentul de recapitalizare internă prevăzut la articolul 27 din Regulamentul nr. 806/2014, fie instrumentul instituției-punte prevăzut la articolul 25 din Regulamentul nr. 806/2014, fie instrumentul de separare a activelor prevăzut la articolul 26 din Regulamentul nr. 806/2014; (3) prin urmare, creditorii (și acționarii) nu vor avea calitate procesuală activă. În consecință, în împrejurări precum cele din prezenta cauză, în care este dificil să se admită că altă parte decât acționarii expropriați și creditorii ar avea calitate procesuală activă să conteste decizia SRB de a nu realiza o evaluare definitivă ex-post, SRB este autorizat să se bazeze pe evaluări provizorii extrem de eronate și care nu sunt fiabile. Recurentele sunt afectate în mod direct de decizia de a nu efectua o evaluare definitivă întrucât este foarte probabil ca o evaluare 1 și 2 definitivă ex-post să confirme că Banca a fost evaluată în mod incorect, impunându-se ca SRB să aprecieze dacă să acorde compensații recurentelor printr-o recuperare a creanțelor creditorilor și/sau o majorare a valorii contraprestației plătite de Santander în temeiul articolului 20 alineatul (12) din Regulamentul nr. 806/2014. Dacă SRB și-ar exercita puterea sa discreționară de a nu acorda compensații, decizia respectivă ar putea de asemenea să fie contestată și să facă obiectul unei acțiuni în despăgubire.
Interpretarea Tribunalului referitoare la articolul 20 alineatul (11) încalcă de asemenea dreptul de proprietate, consacrat la articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, întrucât o evaluare definitivă ex-post este necesară pentru a garanta că: (1) exproprierea recurentelor de obligațiunile AT1 și T2 este realizată în condițiile prevăzute de lege și că (2) o compensație echitabilă este plătită, și anume prin determinarea valorii Băncii pe baza unei evaluări ex-post definitive.
2. Prin intermediul celui de al doilea motiv, recurentele susțin că, în orice caz, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept întrucât a concluzionat că recurentele nu ar avea dreptul la o compensație în temeiul articolului 20 alineatul (12) litera (a) din Regulamentul nr. 806/2014, interpretând astfel în mod eronat dispoziția respectivă și încălcând principiul nediscriminării.
Recurentele susțin că, în contextul rezoluției bancare, articolul 20 alineatul (12) litera (a) ar trebui să includă cazurile în care instrumentele de capital relevante (şi anume obligațiunile AT1 și T2) sunt reduse cu 100 % (ca în cazul din speță), indiferent dacă sunt reduse în temeiul articolului 22 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 sau în temeiul instrumentului de recapitalizare internă, din două motive. Primul motiv: această abordare corespunde cu faptul că o „recapitalizare internă” de 100 % și o „reducere”/„conversie” de 100 % a obligațiunilor AT1 și T2 reprezintă în realitate același lucru (cu aceleași efecte economice), întrucât ambele reduc datoriile pe care banca le are față creditorii săi sau le transformă în fonduri proprii. Al doilea motiv: ar fi discriminatoriu și paradoxal ca creditorii/acționarii ale căror instrumente de datorie au fost reduse sau convertite în temeiul articolului 22 alineatul (1) SRMR să nu poată obține compensație, în timp ce aceia care fac obiectul unui instrument de recapitalizare internă în temeiul articolului 27 din Regulamentul nr. 806/2014 să poată obține compensație, în pofida faptului că: (1) mecanismul juridic al reducerii și al conversiei prevăzut la articolul 21 din Regulamentul nr. 806/2014 și recapitalizarea internă prevăzută la articolul 27 din Regulamentul nr. 806/2014 sunt identice, și (2) ambele măsuri erau întemeiate pe aceeași evaluare provizorie.
____________
1 Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții în cadrul unui mecanism unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO 2014, L 225, p. 1).