ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera întâi)
3 februarie 2009
Cauza F‑40/08
Daniela Paula Carvalhal Garcia
împotriva
Consiliului Uniunii Europene
„Funcție publică – Foști funcționari – Remunerație – Alocație școlară – Refuz de acordare – Acțiune tardivă – Inadmisibilitate vădită”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA prin care doamna Carvalhal Garcia solicită printre altele anularea deciziei secretarului general adjunct al Consiliului din 16 noiembrie 2007 ce respinge reclamația depusă împotriva deciziei prin care se anulează alocația școlară de care aceasta beneficia pentru fiica sa
Decizia: Respinge acțiunea ca vădit inadmisibilă. Doamna Carvalhal Garcia suportă totalitatea cheltuielilor de judecată.
Sumarul ordonanței
Procedură – Decizie adoptată prin ordonanță motivată – Condiții – Acțiune vădit inadmisibilă sau vădit lipsită de orice temei juridic – Reclamație administrativă prealabilă tardivă
(Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 76; Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
În ipoteza unei acțiuni în mod vădit inadmisibile, posibilitatea de a se pronunța, fără continuarea procedurii, prin ordonanță motivată, prevăzută la articolul 76 din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, nu se aplică numai cazurilor în care încălcarea normelor în materia admisibilității este atât de evidentă și de flagrantă încât niciun argument serios nu poate fi invocat în favoarea admisibilității, ci și cazurilor în care, după studierea dosarului, completul de judecată, considerându‑se suficient lămurit din înscrisurile aflate la dosar, este pe deplin convins de inadmisibilitatea cererii, în special din cauza faptului că aceasta încalcă cerințele stabilite printr‑o jurisprudență constantă, și consideră, în plus, că desfășurarea unei ședințe nu ar fi de natură să ofere nici cel mai mic element de noutate în această privință. Într‑o astfel de ipoteză, respingerea cererii prin ordonanță motivată nu contribuie doar la economia procesului, ci scutește și părțile de cheltuielile pe care le‑ar presupune desfășurarea unei ședințe.
Aceasta este situația în cazul în care, fără a respecta jurisprudența constantă în temeiul căreia o acțiune este condiționată de desfășurarea în mod legal, în special în privința termenelor, a unei proceduri administrative prealabile prevăzute la articolele 90 și 91 din statut și când această normă este de ordine publică, termenele nefiind nici la dispoziția părților, nici a instanței, un funcționar formulează o simplă cerere, iar nu o reclamație împotriva unui act care lezează sau depune o reclamație după expirarea termenului împotriva unui act pur confirmativ ori formulează o acțiune în mod tardiv în urma respingerii reclamației sale.
Eroarea scuzabilă, care constituie o eventuală excepție sau derogare de la aceste termene, trebuie interpretată în mod restrictiv și nu vizează decât împrejurări excepționale în care instituția interesată adoptă un comportament de natură să provoace o confuzie admisibilă în percepția unui justițiabil de bună‑credință și care dă dovadă de întreaga diligență cerută unei persoane normal informate. Această situație nu se regăsește în cazul în care administrația adresează autorului reclamației un mesaj în care îi indică în mod clar obligația de a aplica normele în vigoare, chiar stricte, și prin care îl informează că supune din nou cazul său analizei unor experți, fără să fi descurajat partea interesată să utilizeze căile legale disponibile pentru a contesta decizia care lezează sau decizia de respingere și nici măcar să fi provocat o confuzie în legătură cu termenele corespunzătoare de introducere a căilor de atac sau să fi lăsat să se înțeleagă că aceste termene ar putea să se prelungească.
Simplul fapt că reclamanta are propria interpretare în legătură cu desfășurarea faptelor și cu natura juridică a actelor adoptate și a corespondenței dintre părți nu permite să se deducă invocarea implicită a unei erori scuzabile, sub sancțiunea ca Tribunalul să fie obligat să verifice dacă există o astfel de eroare aproape în fiecare cauză în care s‑ar ridica o problemă de admisibilitate și în care interpretarea reclamantului nu poate fi reținută.
(a se vedea punctele 13, 14, 16-21 și 23-25)
Trimitere la:
Curte: 12 iulie 1984, Moussis/Comisia, 227/83, Rec., p. 3133, punctul 12; 29 iunie 2000, Politi/Fundația Europeană de Formare, C‑154/99 P, Rec., p. I‑5019, punctul 15
Tribunalul de Primă Instanță: 11 mai 1992, Whitehead/Comisia, T‑34/91, Rec., p. II‑1723, punctul 18; 15 februarie 1995, Moat/Comisia, T‑112/94, RecFP, p. I‑A‑37 și II‑135, punctul 20; 24 aprilie 1996, A/Parlamentul European, T‑6/94, RecFP, p. I‑A‑191 și II‑555, punctele 52-54; 30 martie 2001, Tavares/Comisia, T‑312/00, RecFP, p. I‑A‑75 și II‑367, punctul 23; 10 aprilie 2003, Robert/ Parlamentul European, T‑186/01, RecFP, p. I‑A‑131 și II‑631, punctele 52, 53, 54 și jurisprudența citată, punctele 55 și 56; 17 mai 2006, Lavagnoli/Comisia, T‑95/04, RecFP, p. I‑A‑2‑121 și II‑A‑2‑569, punctul 41
Tribunalul Funcției Publice: 27 martie 2007, Manté/Consiliul, F‑87/06, nepublicată încă în Repertoriu, punctele 16 și 18