Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Amtsgericht Hamburg (Germania) la 30 iunie 2020 – EL și CP/Ryanair Designated Activity Company

(Cauza C-287/20)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Amtsgericht Hamburg

Părțile din procedura principală

Reclamanți: EL, CP

Pârâtă: Ryanair Designated Activity Company

Întrebările preliminare

Constituie o „împrejurare excepțională”, în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 261/20041 , greva personalului propriu al unui operator de transport aerian însărcinat cu efectuarea unui zbor organizat de un sindicat?

În această privință, este relevant faptul că au avut loc negocieri cu reprezentantul sau cu reprezentanții lucrătorilor înainte de grevă?

____________

1 Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 (JO 2004, L 46, p. 1, Ediție specială, 07/vol. 12, p. 218).