HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia extinsă)

15 noiembrie 2018(*)

„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive împotriva PKK în vederea combaterii terorismului – Înghețarea fondurilor – Competența Consiliului – Posibilitatea ca o autoritate a unui stat terț să fie calificată drept autoritate competentă în sensul Poziției comune 2001/931/PESC – Baza factuală a deciziilor de înghețare a fondurilor – Referire la acte de terorism – Control jurisdicțional – Obligația de motivare – Excepție de nelegalitate”

În cauza T‑316/14,

Kurdistan Workers’ Party (PKK), reprezentat de A. van Eik, de T. Buruma și de M. Wijngaarden, avocați,

reclamant,

împotriva

Consiliul Uniunii Europene, reprezentat inițial de F. Naert și de G. Étienne, ulterior de F. Naert și de H. Marcos Fraile, în calitate de agenți,

pârât,

susținut de

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, reprezentat inițial de C. Brodie și de V. Kaye, ulterior de C. Brodie și de S. Brandon, ulterior de C. Brodie, de C. Crane și de R. Fadoju, ulterior de C. Brodie, de R. Fadoju și de P. Nevill și, în sfârșit, de R. Fadoju, în calitate de agenți,

și de

Comisia Europeană, reprezentată inițial de F. Castillo de la Torre și de D. Gauci, ulterior de D. Gauci, de J. Norris‑Usher și de T. Ramopoulos și, în sfârșit, de J. Norris‑Usher, de T. Ramopoulos și de R. Tricot, în calitate de agenți,

interveniente,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care s‑a solicitat, inițial, anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 125/2014 al Consiliului din 10 februarie 2014 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 714/2013 (JO 2014, L 40, p. 9), în măsura în care acest act îl privește pe reclamant, precum și, ulterior, anularea altor acte consecutive, în măsura în care acestea îl privesc pe reclamant,

TRIBUNALUL (Camera a treia extinsă),

compus din domnii S. Frimodt Nielsen, președinte, V. Kreuschitz, I. S. Forrester (raportor), doamna N. Półtorak și domnul E. Perillo, judecători,

grefier: doamna K. Guzdek, administrator,

având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 16 aprilie 2018,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul cauzei

1        La 28 septembrie 2001, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 1373 (2001) de stabilire a strategiilor de combatere prin toate mijloacele a terorismului și în special de combatere a finanțării acestuia.

2        La 27 decembrie 2001, apreciind că o acțiune a Uniunii Europene era necesară pentru a pune în aplicare Rezoluția 1373 (2001) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului (JO 2001, L 344, p. 93, Ediție specială, 18/vol. 1, p. 179). În special, articolul 2 din Poziția comună 2001/931 prevede înghețarea fondurilor și a altor active financiare sau resurse economice ale persoanelor, grupurilor și entităților implicate în acte de terorism și care figurează pe lista din anexa la această poziție comună.

3        În aceeași zi, pentru a pune în aplicare la nivelul Uniunii măsurile descrise în Poziția comună 2001/931, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului (JO 2001 L 344, p. 70, Ediție specială, 18/vol. 1, p. 169), precum și Decizia 2001/927/CE de stabilire a listei prevăzute la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 (JO 2001, L 344, p. 83). Numele reclamantului nu figura pe această listă.

4        La 2 mai 2002, Consiliul a adoptat Poziția comună 2002/340/PESC, de actualizare a Poziției comune 2001/931 (JO 2002, L 116, p. 75). Anexa la Poziția comună 2002/340 actualizează lista persoanelor, a grupurilor și a entităților cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Poziția comună 2001/931 și introduce printre altele numele Kurdistan Workers’ Party (PKK), reclamantul, identificat după cum urmează: „Partidul Muncitoresc din Kurdistan (PKK)”.

5        În aceeași zi, Consiliul a adoptat și Decizia 2002/334/CE de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Deciziei 2001/927 (JO 2002, L 116, p. 33). Această decizie a inclus numele PKK în lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001, în aceiași termeni precum cei utilizați în anexa la Poziția comună 2002/340.

6        Aceste instrumente au fost actualizate de atunci periodic, în aplicarea articolului 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931 și a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001. Numele PKK a continuat să fie menținut pe listele grupurilor și a entităților cărora li se aplică măsurile restrictive vizate de instrumentele menționate anterior și anexate la aceste instrumente (denumite în continuare „listele în litigiu”). Începând cu 2 aprilie 2004, numele entității înscrise în listele în litigiu este „Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) (alias «KADEK», alias «KONGRA‑GEL»)”.

7        Astfel, Consiliul a adoptat prin altele, la 10 februarie 2014, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 125/2014 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare nr. 714/2013 (JO 2014, L 40, p. 9), prin care măsurile restrictive aplicate reclamantului au fost menținute. Expunerea de motive care însoțea Regulamentul nr. 125/2014 se întemeia în special pe un ordin al Home Secretary (ministrul de interne, Regatul Unit) din 29 martie 2001 vizând interzicerea PKK în conformitate cu UK Terrorism Act 2000 (Legea Regatului Unit privind combaterea terorismului din 2000) (denumit în continuare „ordinul ministrului de interne al Regatului Unit”), astfel cum a fost completată printr‑un ordin din 14 iulie 2006, intrat în vigoare la 14 august 2006, în care se considera că „KADEK” și „Kongra Gel Kurdistan” constituiau alte apelative pentru PKK (denumit în continuare „ordinul din 14 iulie 2006”) și pe o decizie a guvernului Statelor Unite ale Americii care desemna PKK drept „organizație teroristă străină” (foreign terrorist organisation) în conformitate cu secțiunea 219 din US Immigration and Nationality Act (Legea Statelor Unite privind imigrația și cetățenia), astfel cum a fost modificată (denumită în continuare „desemnarea ca FTO”), și pe o decizie a guvernului Statelor Unite ale Americii care desemna PKK drept „terorist mondial desemnat în mod expres” (specially designated global terrorist) în conformitate cu Executive Order nr. 13224 (Decretul prezidențial nr. 13224) (denumită în continuare „desemnarea ca SDGT”). Această expunere de motive menționa de asemenea o listă a numeroase incidente, comise între luna noiembrie a anului 2003 și luna octombrie a anului 2011, calificate drept acte de terorism și pretins atribuite PKK, precum și un număr de hotărâri ale tribunalelor pentru securitatea statului din Republica Turcia. Regulamentul nr. 125/2014 făcea obiectul inițial al prezentei acțiuni.

 Procedura și noile dezvoltări din cursul judecății

8        Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 1 mai 2014, reclamantul a introdus prezenta acțiune prin care a solicitat anularea Regulamentului de punere în aplicare nr. 125/2014, în măsura în care îl privea, și neaplicarea Regulamentului nr. 2580/2001 în privința sa.

9        În cadrul fazei scrise a procedurii, prin înscrisul din 15 septembrie 2014, Consiliul a depus un memoriu în apărare, la care a anexat printre altele ordinul ministrului de interne al Regatului Unit, ordinul din 14 iulie 2006, desemnarea ca FTO, desemnarea ca SDGT, o serie de rapoarte anuale ale Office of the US Coordinator for counterterrorism of the US Department of State (biroul coordonatorului pentru combaterea terorismului din cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Statele Unite, Statele Unite ale Americii), precum și o serie de articole de presă. Prin înscrisul din 31 martie 2015, Consiliul a depus apoi o duplică, la care a anexat printre altele extrase dintr‑o hotărâre din 23 aprilie 2013 a cour d’appel de Paris (Curtea de Apel din Paris, Franța) și dintr‑o hotărâre din 21 mai 2014 a Cour de cassation (Curtea de Casație, Franța).

10      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 8 septembrie 2014, Comisia Europeană a formulat o cerere de intervenție în prezenta procedură în susținerea concluziilor Consiliului. Prin Ordonanța din 7 ianuarie 2015, adoptată în temeiul articolului 116 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului din 2 mai 1991, președintele Camerei a treia a Tribunalului a admis această cerere de intervenție. Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 19 martie 2015, Comisia a depus memoriul său în intervenție. Reclamantul și Consiliul au depus observații în termenele stabilite.

11      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 29 iunie 2015, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a formulat o cerere de intervenție în prezenta procedură în susținerea concluziilor Consiliului. Prin decizia din 12 august 2015, adoptată în temeiul articolului 144 alineatul (4) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, președintele Camerei a treia a Tribunalului a admis această cerere de intervenție, drepturile Regatului Unit fiind totuși limitate la cele prevăzute la articolul 116 alineatul (6) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991.

12      Prin decizia din 16 mai 2016, adoptată în temeiul articolului 70 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, președintele Camerei a treia a Tribunalului a suspendat procedura până la pronunțarea hotărârilor în cauzele A și alții (C‑158/14), Consiliul/LTTE (C‑599/14 P) și Consiliul/Hamas (C‑79/15 P). În urma pronunțării Hotărârii din 14 martie 2017, A și alții (C‑158/14, EU:C:2017:202), a Hotărârii din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE (C‑599/14 P, EU:C:2017:583), și a Hotărârii din 26 iulie 2017, Consiliul/Hamas (C‑79/15 P, EU:C:2017:584), procedura a fost reluată de drept.

13      Prin decizia din 5 septembrie 2017, adoptată în cadrul unei măsuri de organizare a procedurii în temeiul articolului 89 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul de procedură, Tribunalul (Camera a treia) a solicitat părților să prezinte observații cu privire la Hotărârea din 14 martie 2017, A și alții (C‑158/14, EU:C:2017:202), la Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE (C‑599/14 P, EU:C:2017:583), și la Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/Hamas, (C‑79/15 P, EU:C:2017:584).

14      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 29 septembrie 2017, reclamantul și‑a prezentat observațiile cu privire la Hotărârea din 14 martie 2017, A și alții (C‑158/14, EU:C:2017:202), la Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE (C‑599/14 P, EU:C:2017:583), și la Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/Hamas, (C‑79/15 P, EU:C:2017:584). Pe de o parte, acesta susține că Hotărârea din 14 martie 2017, A și alții (C‑158/14, EU:C:2017:202), nu reglementează în mod definitiv problemele de drept invocate în cadrul primului și al celui de al doilea motiv. Pe de altă parte, în opinia sa, ar reieși din Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE (C‑599/14 P, EU:C:2017:583), și din Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/Hamas, (C‑79/15 P, EU:C:2017:584), că o listă de evenimente calificate drept acte teroriste, precum cea utilizată în speță, nu poate fi considerată o decizie a unei autorități naționale competente, că Consiliul este obligat să furnizeze, în expunerile de motive privind deciziile unor autorități din state terțe, indicațiile care permit să se considere că a verificat respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă ale reclamantului, ceea ce ar fi omis să facă în speță, și că trecerea unui interval mare de timp de la adoptarea deciziilor naționale care au servit drept temei pentru includerea inițială a numelui reclamantului în listele în litigiu poate obliga Consiliul să prezinte argumente suplimentare pentru a justifica menținerea numelui reclamantului pe listele în litigiu. De asemenea, reclamantul prezintă o hotărâre a cour d’appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles, Belgia) din 14 septembrie 2017 (denumită în continuare „hotărârea Curții de Apel din Bruxelles”) în care s‑ar fi reținut că reclamantul nu ar putea fi calificat drept organizație teroristă și că actele atribuite Șoimilor Eliberării din Kurdistan (TAK) nu ar putea fi imputate PKK.

15      Prin înscrisurile depuse la grefa Tribunalului la 5 octombrie 2017, Consiliul și Comisia au prezentat observații cu privire la Hotărârea din 14 martie 2017, A și alții (C‑158/14, EU:C:2017:202), la Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE (C‑599/14 P, EU:C:2017:583), și la Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/Hamas, C‑79/15 P, EU:C:2017:584). Aceștia susțin că primul și al doilea motiv invocate de reclamant trebuie să fie respinse în lumina Hotărârii din 14 martie 2017, A și alții (C‑158/14, EU:C:2017:202). În plus, Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE (C‑599/14 P, EU:C:2017:583), ar confirma că Consiliul are posibilitatea să se întemeieze pe deciziile unor autorități ale unor state terțe și pe elemente care nu constituie decizii ale unor autorități naționale competente pentru a menține numele reclamantului pe listele în litigiu.

16      Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 790/2014 din 22 iulie 2014 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare nr. 125/2014 (JO 2014, L 217, p. 1), măsurile restrictive aplicate reclamantului au fost menținute, fără ca motivele care justificau menținerea numelui său să fi fost modificate.

17      Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 20 august 2014, reclamantul a solicitat să i se permită adaptarea concluziilor în sensul că motivele și concluziile sale se aplică mutatis mutandis în privința Regulamentului nr. 790/2014 și a expunerii de motive care îl însoțește. Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 15 septembrie 2014, Consiliul nu a ridicat obiecții cu privire la cererea reclamantului și a făcut trimitere mutatis mutandis la memoriul său în răspuns.

18      Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/513 al Consiliului din 26 martie 2015 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare nr. 790/2014 (JO 2015, L 82, p. 1), precum și prin Decizia (PESC) 2015/521 a Consiliului, din aceeași dată, de actualizare și de modificare a listei persoanelor, grupurilor și entităților care fac obiectul articolelor 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931 și de abrogare a Deciziei 2014/483/PESC (JO 2015, L 82, p. 107), măsurile restrictive aplicate reclamantului au fost menținute.

19      Prin scrisoarea din 27 martie 2015, notificată reclamantului la 1 aprilie 2015, Consiliul i‑a transmis acestuia expunerea de motive a menținerii sale pe listele în litigiu. În scrisoarea sa din 27 martie 2015, Consiliul declara, ca răspuns la argumentele prezentate de reclamant, că faptul că există grupuri kurde în rândul celor care au luptau împotriva grupării „Statul islamic” nu afectează aprecierea sa potrivit căreia PKK îndeplinea criteriile de desemnare prevăzute în Poziția comună 2001/931. În expunerea de motive atașată la această scrisoare, Consiliul s‑a bazat pe trei serii de decizii naționale, și anume, în primul rând, ordinul ministrului de interne al Regatului Unit, astfel cum a fost completat prin ordinul din 14 iulie 2006, în al doilea rând, desemnarea ca FTO, precum și desemnarea ca SDGT, și, în al treilea rând, hotărârea din 2 noiembrie 2011 pronunțată de tribunal de grande instance de Paris (Tribunalul de Mare Instanță din Paris, Franța), prin care Centrul cultural kurd Ahmet Kaya a fost condamnat pentru participarea la un grup infracțional organizat în vederea pregătirii unui act de terorism și pentru finanțarea terorismului, hotărâre confirmată în apel prin hotărârea din 23 aprilie 2013 a cour d’appel de Paris (Curtea de Apel din Paris, Franța) și, în recurs, prin hotărârea din 21 mai 2014 a Cour de cassation (Curtea de Casație, Franța) (denumite în continuare, împreună, „deciziile judiciare franceze”). Consiliul a constatat că fiecare dintre aceste decizii naționale reprezintă o decizie a unei autorități competente în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931 și că acestea sunt în continuare în vigoare. Consiliul a indicat în continuare că a examinat dacă existau elementele în posesia sa care militau în favoarea retragerii numelui PKK de pe listele în litigiu și că nu a găsit niciunul. Totodată, a indicat că apreciază că motivele care au justificat includerea numelui PKK în listele în litigiu rămân valabile și că reține că numele PKK trebuie menținut pe listele în litigiu.

20      În plus, expunerea de motive conține, în anexă, o descriere a fiecărei decizii naționale care includea o prezentare a definiției noțiunii de terorism în legislația națională, o descriere a procedurilor administrative și judiciare naționale aplicabile, un rezumat al istoricului procedurii și al consecințelor deciziei naționale în cauză, un rezumat al concluziilor la care au ajuns autoritățile competente în privința reclamantului, o descriere a faptelor pe care s‑au întemeiat aceste autorități competente și constatarea că aceste fapte constituiau acte de terorism, în sensul articolului 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931. În schimb, această expunere de motive nu mai conținea nicio referire la hotărârile tribunalelor pentru securitatea statului din Republica Turcia, nici lista incidentelor calificate drept acte teroriste pretins atribuite reclamantului, precum cele care au fost menționate în expunerile de motive anterioare.

21      Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 26 mai 2015, reclamantul a solicitat să i se permită adaptarea concluziilor în sensul că motivele și concluziile sale se aplică mutatis mutandis în privința Regulamentului de punere în aplicare 2015/513, a Deciziei 2015/521 și a expunerii de motive care le însoțește. În memoriul de adaptare, reclamantul susține printre altele că Consiliul nu a luat în considerare evoluțiile privind implicarea PKK în lupta împotriva grupării „Statul islamic”. În ceea ce privește ordinul ministrului de interne al Regatului Unit, reclamantul contestă relevanța faptului că aceasta a fost confirmată în luna decembrie a anului 2014, în urma unei revizuire, întrucât cererea de revizuire nu provenea de la el. Acesta susține de asemenea că descrierea, în expunerea de motive, a unor incidente care au avut loc în anul 2014 și pe care ministrul de interne al Regatului Unit s‑a întemeiat este prea vagă pentru a permite să se concluzioneze că aceste incidente constituie acte de terorism care sunt imputabile PKK. Acesta neagă de asemenea responsabilitatea pentru aceste incidente, care ar fi fost comise de un grup distinct de PKK, și contestă că pot fi calificate drept acte de terorism. De asemenea, în ceea ce privește desemnarea ca FTO și desemnarea ca SDGT, reclamantul susține că descrierea incidentelor care îi sunt imputate este de asemenea prea vagă pentru a permite să se concluzioneze că este vorba despre acte de terorism imputabile PKK. În ceea ce privește deciziile judiciare franceze, reclamantul susține că acestea trebuie înlăturate pentru motivul că ar viza o altă entitate decât PKK și s‑ar baza pe informații neverificate.

22      Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 12 iunie 2015, Consiliul a prezentat observații cu privire la cererea de adaptare a concluziilor reclamantului. Astfel, printre altele, Consiliul a pus în discuție respectarea de către reclamant a articolului 44 alineatul (1) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991 și a făcut referire mutatis mutandis la memoriul său în apărare. Consiliul nu a ridicat însă nicio obiecție cu privire la extinderea materială a acțiunii, solicitată de reclamant.

23      Ulterior, numele reclamantului a fost menținut pe listele în litigiu la fiecare revizuire semestrială. În consecință, reclamantul a solicitat să i se permită adaptarea concluziilor în sensul că motivele și concluziile vizează mutatis mutandis noile acte adoptate de Consiliu.

24      Astfel, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1325 al Consiliului din 31 iulie 2015 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare 2015/513 (JO 2015, L 206, p. 12), precum și prin Decizia (PESC) 2015/1334 a Consiliului, din aceeași zi, de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților care fac obiectul articolelor 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931 și de abrogare a Deciziei 2015/521 (JO 2015, L 206, p. 61), măsurile restrictive aplicate reclamantului au fost menținute, fără ca motivul care justifica menținerea numelui său să fi fost modificat.

25      Prin memoriul în adaptare depus la grefa Tribunalului la 15 septembrie 2015, în conformitate cu articolul 86 alineatele (2)-(4) din Regulamentul de procedură, reclamantul a adaptat cererea introductivă, astfel încât aceasta urmărește de asemenea anularea Regulamentului 2015/1325 și a Deciziei 2015/1334, în măsura în care aceste acte îl privesc. În observațiile sale depuse la grefa Tribunalului la 8 octombrie 2015, Consiliul a luat act de această adaptare.

26      Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2425 al Consiliului din 21 decembrie 2015 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare 2015/1325 (JO 2015, L 334, p. 1), măsurile restrictive aplicate reclamantului au fost menținute, fără ca motivul care justifica menținerea numelui său să fi fost modificat.

27      Prin memoriul în adaptare depus la grefa Tribunalului la 18 februarie 2016, reclamantul a adaptat cererea introductivă, astfel încât aceasta urmărește de asemenea anularea Regulamentului 2015/2425, în măsura în care îl privește. În observațiile sale depuse la grefa Tribunalului la 15 martie 2016, Consiliul a luat act de această adaptare.

28      Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1127 al Consiliului din 12 iulie 2016 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare 2015/2425 (JO 2016, L 188, p. 1), măsurile restrictive aplicate reclamantului au fost menținute, fără ca motivul care justifica menținerea numelui său să fi fost modificat.

29      Prin memoriul în adaptare depus la grefa Tribunalului la 9 septembrie 2016, reclamantul a adaptat cererea introductivă astfel încât aceasta urmărește de asemenea anularea Regulamentului 2016/1127, în măsura în care îl privește.

30      Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/150 al Consiliului din 27 ianuarie 2017 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare 2016/1127 (JO 2017, L 23, p. 3), măsurile restrictive aplicate reclamantului au fost menținute, fără ca motivul care justifica menținerea numelui său să fi fost modificat.

31      Prin memoriul în adaptare depus la grefa Tribunalului la 23 martie 2017, reclamantul a adaptat cererea introductivă astfel încât aceasta urmărește de asemenea anularea Regulamentului 2017/150, în măsura în care îl privește. În observațiile sale depuse la grefa Tribunalului la 17 august 2017, Consiliul a luat act de această adaptare. În plus, el a invocat Hotărârea din 14 martie 2017, A și alții (C‑158/14, EU:C:2017:202), Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE (C‑599/14 P, EU:C:2017:583), și Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/Hamas, (C‑79/15 P, EU:C:2017:584), pentru a susține că cererea introductivă ar trebui respinsă.

32      Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1420 al Consiliului din 4 august 2017 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare 2017/150 (JO 2017, L 204, p. 3), precum și prin Decizia (PESC) 2017/1426 a Consiliului, din aceeași zi, de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931 și de abrogare a Deciziei (PESC) 2017/154 (JO 2017, L 204, p. 95), măsurile restrictive aplicate reclamantului au fost menținute, fără ca motivul care justifica menținerea numelui său să fi fost modificat.

33      Prin memoriul în adaptare depus la grefa Tribunalului la 29 septembrie 2017, reclamantul a adaptat cererea introductivă astfel încât aceasta urmărește de asemenea anularea Regulamentului 2017/1420 și a Deciziei 2017/1426, în măsura în care aceste acte îl privesc. În observațiile sale depuse la grefa Tribunalului la 27 octombrie 2017, Consiliul a luat act de această adaptare. În plus, în ceea ce privește hotărârea cour d’appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles) prezentată de reclamant, Consiliul susține că aceasta nu repune în discuție desemnarea reclamantului ca organizație teroristă. În primul rând, hotărârea în discuție ar recunoaște că necalificarea PKK ca organizație teroristă se datorează particularităților dreptului penal belgian. În al doilea rând, hotărârea cour d’appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles) ar sublinia că au fost săvârșite acte de violență în contextul conflictului dintre reclamant și autoritățile turce de la sfârșitul încetării focului în anul 2015. În al treilea rând, în hotărârea sa, cour d’appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles) ar fi considerat că nu era posibil să se rețină cu certitudine că acțiunile TAK puteau fi atribuite PKK pe baza dosarului, însă hotărârea ar menționa o decizie judiciară germană care a statuat în sens invers.

34      La propunerea Camerei a treia, Tribunalul a decis, în temeiul articolului 28 din Regulamentul de procedură, să trimită cauza în fața unui complet de judecată extins.

35      La propunerea judecătorului raportor, Tribunalul a decis deschiderea fazei orale a procedurii.

36      Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 16 aprilie 2018. Cu această ocazie, subliniind în același timp poziția sa cu privire la relevanța dreptului internațional umanitar pentru interpretarea noțiunii act de terorism, reclamantul a adus la cunoștința Tribunalului decizia sa de a renunța la primul motiv invocat, aspect care a fost consemnat în procesul‑verbal de ședință. La finalul ședinței, faza orală a procedurii a fost declarată închisă și în cauză au început deliberările.

 Concluziile părților

37      În urma adaptării concluziilor, reclamantul solicită Tribunalului:

–        anularea, în măsura în care îl privesc, a Regulamentelor de punere în aplicare nr. 125/2014, nr. 790/2014, 2015/513, 2015/1325, 2015/2425, 2016/1127, 2017/150 și 2017/1420, și a Deciziilor 2015/521, 2015/1334 și 2017/1426, precum și a expunerilor de motive care le însoțesc (denumite în continuare „actele atacate”);

–        obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

38      Consiliul, susținut de Comisie și de Regatul Unit, solicită Tribunalului:

–        respingerea în totalitate a acțiunii;

–        obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

 Cu privire la fond

39      În susținerea concluziilor sale în anulare, reclamantul invocă în esență opt motive. Primul motiv, de care reclamantul s‑a desistat în ședință, se întemeiază pe încălcarea dreptului internațional privind conflictele armate. În special, reclamantul susține că Poziția comună 2001/931 este contrară dreptului internațional umanitar, întrucât vizează acte care, neprezentând un caracter internațional în contextul unui conflict armat, nu ar constitui crime de război și ar fi legitime în conformitate cu dreptul conflictelor armate. Al doilea motiv se întemeiază pe încălcarea articolului 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931, prin faptul că PKK este calificat drept grup terorist. Al treilea motiv se întemeiază pe încălcarea articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, întrucât actele atacate nu s‑ar fundamenta pe o decizie a unei autorități naționale competente. Actele atacate ar trebui să fie anulate, printre altele, întrucât se întemeiază în parte pe decizii ale unor state terțe. Al patrulea motiv se întemeiază pe încălcarea articolului 51 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, întrucât actele atacate s‑ar fundamenta în parte pe informații obținute prin tortură sau prin rele tratamente. Al cincilea motiv se întemeiază pe încălcarea articolului 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931, întrucât Consiliul nu ar fi procedat la o revizuire corespunzătoare a înscrierii numelui PKK în listele în litigiu. Al șaselea motiv se întemeiază pe încălcarea principiilor proporționalității și subsidiarității. Al șaptelea motiv se întemeiază pe încălcarea obligației de motivare, prevăzută la articolul 296 TFUE. Al optulea motiv se întemeiază pe încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă.

40      Tribunalul consideră că este oportun să înceapă prin examinarea celui de al șaptelea motiv.

 Cu privire la al șaptelea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare

41      Prin intermediul celui de al șaptelea motiv, reclamantul susține în esență că Consiliul și‑ar fi încălcat obligația de motivare, întrucât nu a furnizat motivele reale și specifice pentru care a decis, în urma revizuirii, să mențină numele PKK pe listele în litigiu. În special, reclamantul susține că Consiliul nu a explicat în ce măsură deciziile naționale cu care a fundament menținerea numelui PKK pe listele în litigiu constituiau decizii ale unei autorități competente în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, că nu a indicat motivele care au stat la baza acestor decizii, că nu a examinat dacă incidentele pe care se bazau autoritățile naționale puteau fi calificate drept acte de terorism în sensul Poziției comune 2001/931 și că nu a indicat motivele pentru care aceste decizii erau suficiente pentru a justifica menținerea măsurilor restrictive împotriva PKK. În plus, în ceea ce privește desemnarea ca FTO și desemnarea ca SDGT, Consiliul nu ar fi examinat dacă existau garanții procedurale eficiente în Statele Unite.

42      Consiliul contestă aceste argumente și consideră că expunerile de motive ale actelor atacate în coroborare cu acestea din urmă respectă obligația de motivare. În special, motivele care au condus la înscrierea inițială a numelui reclamantului pe listele în litigiu ar rămâne valabile. În ceea ce privește ordinul ministrului de interne al Regatului Unit, Consiliul se întemeiază pe Hotărârea din 23 octombrie 2008, People’s Mojahedin Organization of Iran/Consiliul (T‑256/07, EU:T:2008:461), referitoare la același ordin, în care Tribunalul a considerat că Consiliul și‑a îndeplinit obligația de motivare făcând trimitere la acest ordin precum și la o listă de incidente calificate drept acte de terorism. În ceea ce privește desemnările ca FTO și ca SDGT, Consiliul susține printre altele că elementele conținute în expunerea de motive erau suficient de precise pentru a permite reclamantului să exercite căi de atac în fața autorităților naționale competente și că indicațiile furnizate respectă obligațiile de motivare care îi revin, astfel cum sunt stabilite în Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE (C‑599/14 P, EU:C:2017:583), și în Hotărârea din 26 iulie 2017, (Consiliul/Hamas (C‑79/15 P, EU:C:2017:584).

43      În această privință, trebuie amintit că obligația de a motiva un act cauzator de prejudiciu, astfel cum este prevăzută la articolul 296 al doilea paragraf TFUE și consacrată la articolul 41 alineatul (2) litera (c) din Carta drepturilor fundamentale, constituie un corolar al principiului respectării dreptului la apărare și are ca scop, pe de o parte, să furnizeze persoanei interesate indicații suficiente pentru a afla dacă actul este bine fundamentat sau dacă este, eventual, afectat de un viciu care permite contestarea validității sale în fața instanței Uniunii și, pe de altă parte, să dea posibilitatea acestei instanțe să își exercite controlul asupra legalității actului respectiv (a se vedea Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 29 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 28 mai 2013, Trabelsi și alții/Consiliul, T‑187/11, EU:T:2013:273, punctul 66 și jurisprudența citată).

44      Motivarea unui asemenea act trebuie astfel, în orice caz, să expună situația de fapt și considerațiile juridice care au o importanță esențială în economia acestui act (a se vedea Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 30 și jurisprudența citată).

45      Astfel, potrivit unei jurisprudențe consacrate, atât motivarea unei decizii inițiale de înghețare a fondurilor, cât și motivarea deciziilor subsecvente trebuie să privească nu numai condițiile legale de aplicare a Poziției comune 2001/931 și a Regulamentului nr. 2580/2001, ci și motivele specifice și concrete pentru care Consiliul consideră, în exercitarea puterii sale de apreciere, că persoana interesată trebuie să facă obiectul unei măsuri de înghețare a fondurilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Consiliul/Bamba, C‑417/11 P, EU:C:2012:718, punctul 52, Hotărârea din 16 octombrie 2014, LTTE/Consiliul, T‑208/11 și T‑508/11, EU:T:2014:885, punctul 162, și Hotărârea din 25 martie 2015, Central Bank of Iran/Consiliul, T‑563/12, EU:T:2015:187, punctul 55).

46      Prin urmare, cu excepția situației în care există motive imperative care țin de securitatea Uniunii sau a statelor sale membre ori de modul de desfășurare a relațiilor lor internaționale care să împiedice comunicarea anumitor elemente, Consiliul este obligat să aducă la cunoștința unei persoane sau a unei entități care face obiectul unor măsuri restrictive motivele specifice și concrete pentru care consideră că era necesară adoptarea acestora. Consiliul trebuie astfel să menționeze elementele de fapt și de drept de care depinde justificarea legală a măsurilor în cauză și considerațiile care l‑au determinat să le adopte (Hotărârea din 9 iulie 2009, Melli Bank/Consiliul, T‑246/08 și T‑332/08, EU:T:2009:266, punctul 144).

47      Pe de altă parte, motivarea trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și contextului în care actul a fost adoptat. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații propriu destinatarului sau altor persoane vizate în mod direct și individual de acest act (Hotărârea din 12 decembrie 2006, Organisation des Modjahedines du peuple d’Iran/Consiliul, T‑228/02, EU:T:2006:384, punctul 141; a se vedea de asemenea Hotărârea din 16 octombrie 2014, LTTE/Consiliul, T‑208/11 și T‑508/11, EU:T:2014:885, punctul 159 și jurisprudența citată). Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, întrucât caracterul suficient al unei motivări trebuie să fie apreciat nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă. În special, un act cauzator de prejudicii este suficient motivat atunci când intervine într‑un context cunoscut de persoana interesată, care îi permite acesteia să înțeleagă semnificația măsurii luate în privința sa (Hotărârea din 16 noiembrie 2011, Bank Melli Iran/Consiliul, C‑548/09 P, EU:C:2011:735, punctul 82).

48      Obligația de motivare enunțată astfel constituie un principiu esențial al dreptului Uniunii, de la care nu se poate deroga decât în considerarea unor motive imperative. Prin urmare, motivarea trebuie, în principiu, să fie comunicată persoanei interesate în același timp cu actul care îi cauzează un prejudiciu, lipsa sa neputând fi regularizată prin faptul că persoana interesată ia cunoștință de motivarea actului în cursul procedurii în fața instanței Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 7 decembrie 2011, HTTS/Consiliul, T‑562/10, EU:T:2011:716, punctul 32).

49      În consecință, în ceea ce privește deciziile de menținere a măsurilor restrictive în privința unei persoane sau a unei entități, instanța Uniunii trebuie să verifice în special, pe de o parte, respectarea obligației de motivare prevăzute la articolul 296 TFUE și, prin urmare, caracterul suficient de precis și de concret al motivelor invocate, precum și, pe de altă parte, aspectul dacă aceste motive sunt susținute cu dovezi (a se vedea Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 70 și jurisprudența citată).

50      În acest context, este necesar să se precizeze că persoana sau entitatea în cauză poate, în cadrul acțiunii introduse împotriva menținerii numelui său pe lista în litigiu, să conteste ansamblul elementelor pe care Consiliul se întemeiază pentru a demonstra persistența riscului implicării sale în activități de terorism, indiferent dacă aceste elemente sunt obținute dintr‑o decizie națională adoptată de o autoritate competentă sau din alte surse. În caz de contestare, îi revine Consiliului sarcina să demonstreze temeinicia faptelor pretinse, iar instanței Uniunii să verifice exactitatea materială a acestora (a se vedea Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 71 și jurisprudența citată).

51      Trebuie amintit că articolul 1 din Poziția comună 2001/931 stabilește o distincție între, pe de o parte, includerea inițială a numelui unei persoane sau a unei entități în lista în litigiu, vizată la alineatul (4) al acestui articol, și, pe de altă parte, menținerea pe lista respectivă a numelui unei persoane sau a unei entități înscrise deja în aceasta, prevăzută la alineatul (6) al acestui articol (Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 58).

52      În plus, potrivit jurisprudenței, problema relevantă cu ocazia examinării menținerii numelui unei persoane sau a unei entități pe lista în litigiu este dacă în intervalul scurs de la data înscrierii numelui acelei persoane sau acelei entități în lista respectivă sau de la momentul revizuirii precedente s‑a schimbat situația de fapt într‑o asemenea măsură încât nu se mai poate reține aceeași concluzie în ceea ce privește implicarea persoanei sau a entității în discuție în activități teroriste (Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 46). Rezultă din această jurisprudență că, în cadrul unei revizuiri în conformitate cu articolul 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931, Consiliul poate menține numele persoanei sau al entității în cauză pe lista în litigiu în cazul în care constată persistența riscului de implicare a acesteia în activitățile de terorism care au justificat includerea sa inițială în această listă. Menținerea numelui unei persoane sau al unei entități pe lista în litigiu constituie astfel, în esență, prelungirea includerii inițiale (Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 51).

53      Pe de altă parte, dacă, având în vedere trecerea timpului și în funcție de evoluția împrejurărilor în speță, simplul fapt că decizia națională care a servit drept fundament pentru includerea inițială rămâne în vigoare nu mai permite să se constate persistența riscului de implicare a persoanei sau a entității în cauză în activități de terorism, Consiliul trebuie să își fundamenteze menținerea numelui acestei persoane sau al acestei entități pe lista respectivă pe o apreciere actualizată a situației, ținând seama de elemente factuale mai recente, care demonstrează că riscul menționat subzistă (Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 54).

54      În lumina acestor principii trebuie analizat caracterul suficient al motivării actelor atacate.

55      În speță, trebuie constatat că expunerea de motive a Regulamentelor de punere în aplicare nr. 125/2014 și nr. 790/2014 diferă, în ceea ce privește structura și conținutul, de cea a Regulamentelor 2015/513, 2015/1325, 2015/2425, 2016/1127, 2017/150 și 2017/1420, precum și de cea a Deciziilor 2015/521, 2015/1334 și 2017/1426. Având în vedere aceste diferențe, trebuie analizate separat cele două seturi de acte atacate.

 În ceea ce privește Regulamentele de punere în aplicare nr. 125/2014 și nr. 790/2014

56      Mai întâi, trebuie să se constate că Regulamentele de punere în aplicare nr. 125/2014 și nr. 790/2014 sunt însoțite de o expunere de motive identică, structurat după cum urmează.

57      În primul rând, Consiliul prezintă pe scurt istoricul activității PKK de la înființarea acestuia în anul 1978. În special, potrivit Consiliului, PKK ar fi săvârșit numeroase acte de terorism din anul 1984 și aceste atacuri ar fi continuat, în pofida încetării focului declarată unilateral de către PKK începând din anul 2009. În continuare, Consiliul întocmește o listă de 69 de incidente, săvârșite între 14 noiembrie 2003 și 19 octombrie 2011, pe care le impută PKK și pe care le califică drept acte de terorism în sensul articolului 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931.

58      În al doilea rând, Consiliul arată că PKK face obiectul ordinului ministrului de interne al Regatului Unit, adoptat la 29 martie 2001, vizând interzicerea PKK în temeiul Legii Regatului Unit privind combaterea terorismului din 2000 și califică acest ordin drept o decizie a unei autorități competente în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931. Totodată, subliniază că acest ordin a fost revizuit în mod regulat de un comitet administrativ și că rămâne în vigoare.

59      În al treilea rând, Consiliul arată că PKK face obiectul unei desemnări ca FTO, în temeiul secțiunii 219 din Legea Statelor Unite privind imigrația și cetățenia, precum și a unei desemnări ca SDGT, în temeiul Decretului prezidențial nr. 13224, de către autoritățile americane și califică aceste desemnări decizii ale autorităților competente în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931. Consiliul arată de asemenea că aceste desemnări pot face obiectul unor căi de atac judiciare în Statele Unite și că ele rămân în vigoare.

60      În sfârșit, Consiliul arată că PKK a făcut obiectul unui număr de hotărâri ale tribunalelor pentru securitatea statutului din Republica Turcia.

61      Reiese din cele de mai sus că Consiliul a fundamentat menținerea numelui reclamantului pe listele în litigiu, pe de o parte, pe menținerea în vigoare a unor decizii calificate drept decizii ale unor autorități competente în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931 și, pe de altă parte, pe aprecieri proprii ale Consiliului cu privire la o serie de incidente imputate PKK și calificate drept acte de terorism în sensul articolului 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931.

62      Trebuie să se înceapă prin examinarea caracterului suficient al motivării referitoare la aprecierea naturii deciziilor pe care s‑a întemeiat Consiliul, înainte de a examina dacă Consiliul a indicat în mod suficient motivele specifice și concrete pentru care a considerat că numele reclamantului trebuia menținut pe listele în litigiu.

–       Cu privire la existența unor decizii ale unor autorități competente în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931

63      În această privință, în primul rând, trebuie constatat că Consiliul recunoaște în mod expres în memoriul în apărare că nici lista incidentelor calificate drept acte de terorism, nici hotărârile tribunalelor pentru securitatea statului din Republica Turcia nu constituie decizii ale unei autorități competente în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931 (memoriul în apărare, punctele 56 și 119).

64      În al doilea rând, în ceea ce privește desemnarea ca FTO și desemnarea ca SDGT, contrar susținerilor reclamantului, reiese din jurisprudență că noțiunea „autoritate competentă”, în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, nu se limitează la autoritățile statelor membre, ci poate să includă, în principiu, și autoritățile din statele terțe (Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 22).

65      Cu toate acestea, rezultă de asemenea din jurisprudență că îi revine Consiliului sarcina ca, înainte de a se întemeia pe o decizie a unei autorități a unui stat terț, să verifice dacă această decizie a fost adoptată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă (Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 24). Prin urmare, Consiliul trebuie să furnizeze în expunerile de motive ale deciziilor de înghețare a fondurilor indicațiile care permit să se considere că a verificat respectarea acestor drepturi (Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 31). În acest scop, este suficient ca Consiliul să menționeze succint, în expunerea de motive referitoare la o decizie de înghețare a fondurilor, motivele pentru care consideră că decizia statului terț pe care intenționează să se întemeieze a fost adoptată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă (Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 33).

66      Or, trebuie să se constate că expunerea de motive a Regulamentelor de punere în aplicare nr. 125/2014 și nr. 790/2014 nu menționează niciun element care permite să se considere că Consiliul a verificat efectiv dacă desemnarea ca FTO și ca SDGT au fost adoptate cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă. Astfel, Consiliul nu se poate limita, precum în speță, să constate în mod abstract, fără alte precizări privind desfășurarea procedurilor în cauză, că desemnarea ca FTO este supusă căilor de atac jurisdicționale în dreptul american, în timp ce desemnarea ca SDGT este supusă căilor de atac administrative și jurisdicționale în dreptul american. Motivarea Regulamentelor nr. 125/2014 și nr. 790/2014 nu permite, așadar, să se stabilească dacă Consiliul și‑a îndeplinit obligația de verificare ce îi revenea în această privință.

67      Pe de altă parte, nici expunerea de motive a Regulamentelor de punere în aplicare nr. 125/2014 și nr. 790/2014 nu conține informații privind motivele pentru care Consiliul a considerat că desemnările ca FTO și ca SDGT constituiau decizii ale unei autorități competente în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931. Astfel, în expunerea de motive nu se detaliază motivul pentru care desemnările drept FTO și SDGT pot fi considerate „inițierea unor cercetări sau a urmăririi penale pentru un act terorist ori tentativa de a săvârși sau de a participa sau a facilita un astfel de act, bazate pe probe sau indicii serioase și credibile, ori o condamnare pentru astfel de fapte” în sensul Poziției comune 2001/931. Expunerea de motive nu conține nici cea mai mică indicație că Consiliul a examinat efectiv dacă faptele concrete pe care s‑au întemeiat autoritățile americane se încadrau în noțiunea de act de terorism în sensul articolului 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931. Motivarea Regulamentelor de punere în aplicare nr. 125/2014 și nr. 790/2014 nu permite, așadar, să se stabilească dacă Consiliul și‑a îndeplinit obligația de verificare ce îi revenea în această privință.

68      În al treilea rând, în ceea ce privește ordinul ministrului de interne al Regatului Unit, trebuie să se constate că Consiliul nu a fundamentat nicicum motivele pentru care a considerat că acest ordin constituia o decizie a unei autorități competente în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931. În special, expunerea de motive a Regulamentelor de punere în aplicare nr. 125/2014 și nr. 790/2014 nu conține nicio descriere a motivelor pe care se întemeiază ordinul ministrului de interne al Regatului Unit și nicio indicație că Consiliul a examinat efectiv dacă faptele concrete pe care s‑a întemeiat ministrul de interne al Regatului Unit se încadrau în noțiunea de act de terorism în sensul articolului 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931. În această privință, Hotărârea din 23 octombrie 2008, People’s Mojahedin Organization of Iran/Consiliul (T‑256/07, EU:T:2008:461), citată de Consiliu în memoriul în apărare, este lipsită de relevanță în cazul în speță în măsura în care, în respectiva cauză, reclamanta nu a repus în discuție calificarea ordinului ministrului de interne al Regatului Unit drept o decizie a unei autorități naționale competente în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931.

–       Cu privire la motivele specifice și concrete ale menținerii numelui reclamantului pe listele în litigiu

69      În orice caz, chiar dacă s‑ar considera că Consiliului și‑ar fi îndeplinit obligația de motivare în privința existenței unei decizii a unei autorități naționale competente în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, trebuie amintit că, dacă, având în vedere trecerea timpului și în funcție de evoluția împrejurărilor în speță, simplul fapt că decizia națională care a servit drept fundament pentru includerea inițială rămâne în vigoare nu mai permite să se constate că persistă riscul de implicare a persoanei sau a entității în cauză în activități de terorism, Consiliul trebuie să fundamenteze menținerea acestei persoane sau a acestei entități pe lista menționată pe o apreciere actualizată a situației, ținând seama de elemente factuale mai recente, care demonstrează că acest risc subzistă (a se vedea Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 54 și jurisprudența citată).

70      În speță, trebuie să se constate că s‑a scurs un interval de timp considerabil între adoptarea deciziilor care au servit drept fundament pentru includerea inițială a numelui reclamantului în listele în litigiu și adoptarea Regulamentelor de punere în aplicare nr. 125/2014 și nr. 790/2014, precum și între includerea inițială a numelui reclamantului în listele în litigiu și adoptarea acestor acte. Astfel, ordinul ministrului de interne al Regatului Unit datează din anul 2001, desemnarea PKK ca FTO datează din anul 1997, desemnarea PKK ca SDGT datează din anul 2001, includerea inițială a numelui PKK pe listele în litigiu datează din anul 2002, în timp ce Regulamentele de punere în aplicare nr. 125/2014 și nr. 790/2014 au fost adoptate în anul 2014. Or, un astfel de interval de timp, de mai mult de zece ani, reprezintă în sine un element care justifică să se considere că aprecierile conținute în ordinul ministrului de interne al Regatului Unit și desemnările ca FTO și ca SDGT nu mai erau suficiente pentru a aprecia persistența riscului de implicare în activități teroriste la data adoptării acestor acte.

71      În plus, astfel cum a menționat Consiliul în expunerea de motive a Regulamentelor de punere în aplicare nr. 125/2014 și nr. 790/2014, reclamantul a declarat, în mod unilateral, o serie de încetări ale focului începând cu anul 2009. Totodată, chiar dacă expunerea de motive a Regulamentelor de punere în aplicare nr. 125/2014 și nr. 790/2014 nu menționează acest lucru, reclamantul subliniază în mod întemeiat că au avut loc negocieri de pace între PKK și guvernul turc în anii 2012 și 2013. În special, la 21 martie 2013, domnul Abdullah Öcalan a lansat un apel la pace. Într‑un comunicat de presă din 21 martie 2013, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, doamna Catherine Ashton, și membrul Comisiei pentru extindere și politica europeană de vecinătate, domnul Štefan Füle, au făcut o declarație comună în care și‑au manifestat satisfacția față de apelul formulat de domnul Öcalan prin care solicita PKK să depună armele și să se retragă în afara granițelor turce, încurajând toate părțile să lucreze în mod perseverent pentru a aduce pace și prosperitate pentru toți cetățenii Turciei, și acordând sprijin total pentru procesul de pace.

72      Consiliul era obligat, așadar, să fundamenteze menținerea numelui PKK pe listele în litigiu pe elemente mai recente, care să demonstreze că subzista riscul de implicare a reclamantului în activități de terorism. Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că ordinul ministrului de interne al Regatului Unit și desemnările ca FTO și ca SDGT, chiar dacă acestea continuau să fie în vigoare, nu constituiau, în sine, o bază suficientă pentru a fundamenta Regulamentele de punere în aplicare nr. 125/2014 și nr. 790/2014, în măsura în care îl privesc pe reclamant.

73      Desigur, în expunerea de motive a Regulamentelor de punere în aplicare nr. 125/2014 și nr. 790/2014, Consiliul se întemeiază de asemenea, pe de o parte, pe faptul că grupările asociate cu PKK au continuat atacurile teroriste, în pofida încetării unilaterale a focului, menționate la punctul 71 de mai sus, și, pe de altă parte, pe o listă de 69 de incidente, calificate drept acte de terorism imputate PKK, care sunt ulterioare adoptării ordinului ministrului de interne al Regatului Unit și desemnării ca FTO și ca SDGT. Nu reiese din dosar că aceste incidente sunt întemeiate pe decizii ale unor autorități competente din statele membre.

74      În această privință, pe de o parte, reiese din jurisprudență că, deși articolul 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931 impune Consiliului să efectueze, cel puțin o dată pe semestru, o „revizuire” pentru a se asigura că „menținerea” pe această listă a numelui unei persoane sau a unei entități care a fost deja inclusă în lista respectivă în temeiul unei decizii naționale adoptate de o autoritate competentă rămâne justificată, acesta nu impune însă ca orice element nou de care se prevalează Consiliul pentru a justifica menținerea numelui persoanei sau a entității în cauză pe lista în litigiu să fi făcut obiectul unei decizii naționale adoptate de o autoritate competentă ulterior celei care a servit drept fundament pentru includerea inițială (Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 62).

75      Pe de altă parte, rezultă de asemenea din jurisprudență că persoana sau entitatea în cauză poate, în cadrul acțiunii introduse împotriva menținerii numelui său pe lista în litigiu, să conteste ansamblul elementelor pe care se întemeiază Consiliul pentru a demonstra persistența riscului implicării sale în activități de terorism, indiferent dacă aceste elemente sunt obținute dintr‑o decizie națională adoptată de o autoritate competentă sau din alte surse. În caz de contestare, îi revine Consiliului sarcina să demonstreze temeinicia faptelor pretinse, iar instanței Uniunii să verifice exactitatea materială a acestora (a se vedea Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 71 și jurisprudența citată).

76      În speță, contrar celor susținute de reclamant, nimic nu împiedica, așadar, Consiliul să se întemeieze pe informații care nu au fost obținute din decizii ale unei autorități competente, în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, pentru a imputa reclamantului incidente și pentru a le califica drept acte de terorism în vederea justificării menținerii numelui său pe listele în litigiu.

77      Cu toate acestea, în măsura în care reclamantul contestă, în cadrul prezentei acțiuni, existența materială a unora dintre aceste incidente, caracterul lor imputabil PKK în cazul altora sau circumstanțele în care acestea ar fi fost săvârșite, Consiliului îi revine sarcina să demonstreze temeinicia faptelor pretinse, iar Tribunalului să verifice exactitatea materială a acestora, în temeiul jurisprudenței amintite la punctul 75 de mai sus.

78      Or, caracterul sumar al informațiilor cuprinse în expunerea de motive nu permite Tribunalului să își exercite controlul jurisdicțional cu privire la incidentele contestate de reclamant. Astfel, în mod similar reclamantului, trebuie să se constate că expunerea de motive a Regulamentelor de punere în aplicare nr. 125/2014 și nr. 790/2014 nu cuprinde nicio indicație a elementelor pe care Consiliul s‑a întemeiat pentru a concluziona că au fost dovedite incidentele în cauză, că sunt imputabile reclamantului și că îndeplinesc toate criteriile stabilite la articolul 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931.

79      În ceea ce privește incidentele a căror existență materială și imputabilitate nu sunt contestate de reclamant, trebuie să se constate că acestea sunt anterioare negocierilor de pace menționate la punctul 71 de mai sus și că nu permit, așadar, să se remedieze lipsa de motivare arătată la punctul 72 de mai sus.

–       Concluzie

80      În lumina a cea ce precedă, trebuie să se concluzioneze că Consiliul nu a motivat în mod suficient, în expunerea de motive care însoțește Regulamentele de punere în aplicare nr. 125/2014 și nr. 790/2014, aprecierea sa cu privire la existența uneia sau mai multor decizii ale autorităților competente în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931 și nici nu a indicat în mod suficient motivele specifice și concrete ale menținerii numelui reclamantului pe listele în litigiu. Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că Regulamentele de punere în aplicare nr. 125/2014 și nr. 790/2014 sunt afectate de o insuficiență a motivării.

 În ceea ce privește Regulamentele de punere în aplicare 2015/513, 2015/1325, 2015/2425, 2016/1127, 2017/150 și 2017/1420, precum și Deciziile 2015/521, 2015/1334 și 2017/1426

81      Cu titlu introductiv, trebuie să se constate că Regulamentele de punere în aplicare 2015/513, 2015/1325, 2015/2425, 2016/1127, 2017/150 și 2017/1420, precum și Deciziile 2015/521, 2015/1334 și 2017/1426 sunt însoțite de o expunere de motive identică, structurată după cum urmează.

82      În expunerea de motive, Consiliul arată, în primul rând, că s‑a întemeiat pe existența unor decizii pe care le califică drept decizii ale unei autorități competente în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, și anume ordinul ministrului de interne al Regatului Unit, astfel cum a fost completat prin ordinul din 14 iulie 2006; desemnarea ca FTO și desemnarea ca SDGT și deciziile judiciare franceze. În această privință, Consiliul arată că a examinat elementele de fapt pe care se întemeiau aceste decizii și a considerat că acestea se încadrau în domeniul de aplicare al noțiunilor „acte de terorism” și „grupuri și entități implicate în acte de terorism”, în sensul articolului 1 alineatele (2) și (3) din Poziția comună 2001/931 (expunere de motive, punctele 1-7).

83      În continuare, Consiliul constată că deciziile autorităților competente citate anterior sunt în continuare în vigoare. În plus, Consiliul arată că a examinat dacă există elemente în posesia sa care ar milita în favoarea retragerii numelui PKK de pe listele în litigiu și declară că nu a găsit niciunul. Totodată, consideră că motivele care au justificat includerea numelui PKK pe listele în litigiu rămân valabile (expunere de motive, punctele 8-10).

84      Pe baza a ceea ce precedă, Consiliul concluzionează că numele PKK trebuie să fie menținut pe listele în litigiu (expunere de motive, punctul 11).

85      În plus, expunerea de motive conține în anexă o descriere detaliată a fiecăreia dintre deciziile autorităților competente menționate la punctul 82 de mai sus, cuprinzând o prezentare a definiției noțiunii de terorism în legislația națională, o descriere a procedurilor administrative și judiciare naționale aplicabile, un rezumat al istoricului procedurii și al consecințelor deciziei naționale în cauză, o sinteză a concluziilor la care au ajuns autoritățile competente în privința reclamantului, o descriere a faptelor pe care s‑au întemeiat autoritățile competente respective și constatarea că aceste fapte constituiau acte de terorism, în sensul articolului 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931.

86      Astfel, în primul rând, în ceea ce privește anexa A la expunerea de motive referitoare la ordinul ministrului de interne al Regatului Unit, Consiliul arată în special că acest ordin a fost adoptat în anul 2001 pentru faptul că ministrul de interne al Regatul Unit din acea perioadă avea motive să creadă că PKK a comis și a participat la acte de terorism în sensul articolului 1 alineatul (2) din Poziția comună 2001/931 (punctele 3, 4 și 16). În această privință, Consiliul arată că actele de terorism în cauză includeau atacuri teroriste, atribuite PKK începând din anul 1984, și că PKK a desfășurat o campanie teroristă vizând interesele și investițiile occidentale la începutul anilor 1990 cu scopul de a intensifica presiunea asupra guvernului turc. Acesta arată că, deși părea să fi abandonat această campanie între anii 1995 și 1999, PKK a continuat să amenințe stațiunile turistice din Turcia. Potrivit Consiliului, aceste fapte intră sub incidența obiectivelor enunțate la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf punctele (i) și (ii) din Poziția comună 2001/931 și a actelor de violență enumerate la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf punctul (iii) literele (a), (c), (d), (f), (g) și (i) din Poziția comună 2001/931 (punctul 16).

87      Consiliul arată totodată că, la 3 decembrie 2014, ministrul de interne al Regatului Unit a hotărât să respingă o cerere de retragere a interdicției PKK și să mențină interdicția. În această privință, Consiliul susține că, pe baza elementelor de probă disponibile, ministrul de interne al Regatului Unit avea motive să creadă că PKK continua să fie implicat în acte de terorism, în măsura în care acesta a comis și a participat la acte de terorism în sensul articolului 1 alineatul (2) din Poziția comună 2001/931. Consiliul subliniază astfel că ministrul de interne al Regatului Unit s‑a întemeiat în special pe faptul că PKK a desfășurat trei atacuri separate din luna mai a anului 2014, dintre care unul a avut loc la 13 mai 2014 și în care au fost răniți doi soldați pe șantierul de construcție al unui avanpost militar din Tunceli (Turcia), precum și pe faptul că, în luna august a anului 2014, PKK a atacat o centrală electrică și a răpit trei ingineri chinezi (punctul 17). De asemenea, Consiliul subliniază că, în luna octombrie 2014, PKK a avertizat că, în cazul în care Republica Turcia nu intervine împotriva grupării „Statul islamic”, procesul fragil de pace în care a fost implicat ar eșua (punctul 18).

88      În sfârșit, Consiliul concluzionează că elementele descrise la punctele 86 și 87 de mai sus corespund scopurilor enunțate la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf punctele (i) și (ii) din Poziția comună 2001/931 și actelor de terorism enumerate la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf punctul (iii) literele (a), (c), (d) și (f)-(i) din Poziția comună 2001/931 (punctul 19).

89      În al doilea rând, în ceea ce privește anexa B la expunerea de motive referitoare la deciziile judiciare franceze, Consiliul arată în special că tribunal de grande instance de Paris (Tribunalul de Mare Instanță din Paris) a condamnat, în hotărârea sa din 2 noiembrie 2011, asociația CCK Ahmet Kaya pentru participarea la un grup infracțional organizat în vederea pregătirii unui act de terorism și pentru finanțarea de activități teroriste. Or, Consiliul arată, pe de o parte, că această condamnare a fost confirmată în apel de cour d’appel de Paris (Curtea de Apel din Paris), în hotărârea sa din 23 aprilie 2013, precum și de Cour de cassation (Curtea de Casație), în hotărârea sa din 21 mai 2014, și, pe de altă parte, că aceste trei instanțe au considerat în hotărârile lor că Asociația CCK Ahmet Kaya reprezenta „fațada legală” a PKK în Franța (punctele 11-14 și 20 și 21). Pe de altă parte, Consiliul arată că tribunal de grande instance de Paris (Tribunalul de Mare Instanță din Paris) și cour d’appel de Paris (Curtea de Apel din Paris) au considerat că PKK putea fi calificat drept „organizație teroristă”. În această privință, Consiliul arată că cour d’appel de Paris (Curtea de Apel din Paris) s‑a întemeiat printre altele pe o serie de atacuri care au avut loc în Turcia în anii 2005 și 2006 și care au fost imputate direct PKK sau TAK, care trebuia să fie considerat brațul armat al PKK, precum și pe o serie de incendieri și atacuri cu cocktailuri Molotov în Franța și în Germania în anul 2007 (punctele 15-19). Consiliul concluzionează că actele de terorism imputate PKK de către instanțele franceze intră în domeniul de aplicare al articolului 1 alineatul (3) primul paragraf punctul (i), al articolului 1 alineatul (3) primul paragraf punctul (ii) și al articolului 1 alineatul (3) punctul (iii) literele (a) și (b) din Poziția comună 2001/931 (punctul 22).

90      În al treilea rând, în ceea ce privește anexa C la expunerea de motive referitoare la desemnarea ca FTO și ca SDGT, Consiliul precizează în special că desemnarea ca FTO a fost adoptată la 8 octombrie 1997, iar desemnarea ca SDGT a fost adoptată la 31 octombrie 2001 (punctele 3 și 4).

91      Consiliul arată în continuare că desemnările ca FTO sunt revizuite din oficiu la cinci ani de către United States Secretary of State (secretarul de stat al Statelor Unite, Statele Unite ale Americii), dacă, între timp, desemnarea nu a făcut obiectul unei cereri de revocare. Entitatea în cauză poate solicita de asemenea, din doi în doi ani, ca desemnarea să fie revocată, prin furnizarea de elemente de probă care să demonstreze că circumstanțele pe care se baza desemnarea sa ca FTO s‑au schimbat din punct de vedere material. Secretarul de stat al Statelor Unite și United States Congress (Congresul Statelor Unite, Statele Unite ale Americii) pot de asemenea să revoce din oficiu o desemnare ca FTO. În plus, entitatea în cauză poate introduce o acțiune împotriva desemnării sale ca FTO la Circuit Court of Appeals for the District of Columbia (Curtea Federală de Apel din Districtul Columbia, Statele Unite). În ceea ce privește desemnările ca SDGT, Consiliul arată că ele nu pot face obiectul niciunei revizuiri periodice, dar că pot fi contestate în fața instanțelor federale (punctele 8-11). În plus, Consiliul constată că desemnările reclamantului ca FTO și ca SDGT nu au fost contestate în fața instanțelor americane și nu fac obiectul niciunei proceduri judiciare pendinte (punctele 11 și 12). În ceea ce privește procedurile de revizuire și descrierea căilor de atac disponibile, Consiliul consideră că legislația americană aplicabilă asigură protecția dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă (punctul 13).

92      Consiliul arată de asemenea că autoritățile americane s‑au bazat în special pe continuarea atacurilor comise de PKK pentru desemnarea ca FTO și ca SDGT. În această privință, menționează că raportul anual din anul 2013 privind terorismul întocmit de Ministerul Afacerilor Externe din Statele Unite cuprinde motivele concrete pe baza cărora s‑a adoptat și s‑a menținut desemnarea PKK ca FTO, și anume un atac asupra unui convoi militar turc la 22 august 2012, în care au fost uciși cinci soldați și alți șapte au fost răniți, răpirea a trei politicieni turci în vara anului 2012, un atentat cu bombă la 4 noiembrie 2012, comis în apropierea de locul celebrării unei căsătorii și în care au fost uciși doi copii, au fost rănite 26 de persoane și mai multe clădiri comerciale au fost deteriorate, precum și luptele armate de la 18 noiembrie 2012, în cursul cărora au fost uciși cinci soldați și un altul a fost rănit. Consiliul concluzionează că aceste incidente corespund obiectivelor enunțate la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf punctele (i), (ii) sau (iii) din Poziția comună 2001/931 și actelor de terorism enumerate la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf punctul (iii) literele (a)-(c) și (f) din Poziția comună 2001/931 (punctele 14-17).

93      Din cele de mai sus rezultă că Consiliul a întemeiat menținerea numelui reclamantului pe listele în litigiu, pe de o parte, pe menținerea în vigoare a unor decizii calificate drept decizii ale unei autorități competente în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931 și, pe de altă parte, pe aprecieri proprii ale Consiliului în ceea ce privește lipsa unor elemente care militează pentru retragerea numelui PKK de pe listele în litigiu și caracterul în continuare relevant al motivelor care au justificat includerea numelui PKK în listele în litigiu.

94      Tribunalul consideră că trebuie să înceapă prin examinarea caracterul suficient al motivării referitoare la motivele specifice și concrete pentru care Consiliul a considerat că numele reclamantului trebuia menținut pe listele în litigiu.

95      În această privință, trebuie amintit mai întâi că, dacă, având în vedere trecerea timpului și în funcție de evoluția împrejurărilor în speță, simplul fapt că decizia națională care a servit drept fundament pentru includerea inițială rămâne în vigoare nu mai permite să se constate că persistă riscul de implicare a persoanei sau a entității în cauză în activități de terorism, Consiliul trebuie să își fundamenteze menținerea numelui acestei persoane sau al acestei entități pe lista menționată pe o apreciere actualizată a situației, ținând seama de elemente factuale mai recente, care demonstrează că acest risc subzistă (a se vedea Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 54 și jurisprudența citată).

96      În speță, trebuie să se constate că s‑a scurs un interval de timp considerabil între adoptarea deciziilor care au servit drept fundament pentru includerea inițială a numelui reclamantului în listele în litigiu și adoptarea actelor atacate enumerate la punctul 81 de mai sus, precum și între includerea inițială a numelui reclamantului în listele în litigiu și adoptarea actelor atacate. Astfel, ordinul ministrului de interne al Regatului Unit datează din anul 2001. Desemnarea PKK ca FTO datează din anul 1997 și desemnarea PKK ca SDGT datează din anul 2001. În sfârșit, includerea inițială a numelui PKK în listele în litigiu datează din anul 2002. În schimb, actele atacate enumerate la punctul 81 de mai sus au fost adoptate între 26 martie 2015 și 4 august 2017.

97      Or, un astfel de interval de timp, de mai mult de zece ani, reprezintă în sine un element care justifică să se considere că aprecierile conținute în ordinul ministrului de interne al Regatului Unit și desemnările ca FTO și ca SDGT nu mai erau suficiente pentru a aprecia persistența riscului de implicare în activități teroriste la data adoptării actelor atacate. În consecință, Consiliul era obligat să fundamenteze menținerea numelui PKK pe listele în litigiu pe elemente mai recente, care să demonstreze că subzista riscul de implicare a reclamantului în activități de terorism. Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că ordinul ministrului de interne al Regatului Unit și desemnările ca FTO și ca SDGT, chiar și în cazul în care acestea continuau să fie în vigoare, nu constituiau, în sine, o bază suficientă pentru a fundamenta actele atacate enumerate la punctul 81 de mai sus, în măsura în care îl privesc pe reclamant.

98      Este adevărat că, în expunerea de motive a actelor atacate, enumerate la punctul 81 de mai sus, trebuie să se constate că Consiliul a menționat alte elemente mai recente. Astfel, acesta menționează deciziile judiciare franceze. Totodată, menționează o serie de incidente imputate PKK și pe care autoritățile competente s‑au întemeiat pentru a adopta sau a menține ordinul ministrului de interne al Regatului Unit, desemnarea ca FTO și ca SDGT și deciziile judiciare franceze. Consiliul califică aceste incidente drept acte de terorism. În plus, Consiliul declară de asemenea că nu a identificat niciun element care militează în favoarea retragerii numelui reclamantului de pe listele în litigiu.

99      Cu toate acestea, trebuie să se constate că Consiliul nu a motivat rațiunile pentru care a considerat că aceste elemente permiteau să se concluzioneze corespunzător cerințelor legale că subzista riscul de implicare în activități de terorism.

100    În primul rând, în ceea ce privește deciziile judiciare franceze, trebuie să se constate că, deși au fost adoptate între 2 noiembrie 2011 și 21 mai 2014, acestea se bazează pe elemente de fapt mult mai vechi, care au avut loc, cele mai recente dintre acestea, la aproximativ opt până la zece ani înainte de adoptarea actelor atacate, enumerate la punctul 81 de mai sus. Or, un astfel de interval de timp constituie, în sine, un element care justifică să se considere că aprecierile cuprinse în deciziile judiciare franceze nu mai erau suficiente pentru a aprecia persistența riscului de implicare în activități teroriste la data adoptării actelor atacate.

101    În plus, reclamantul nu a fost parte la procedurile judiciare care au condus la hotărârile pronunțate de Tribunal de Grande Instance de Paris (Tribunalul de Mare Instanță din Paris), de cour d’appel de Paris (Curtea de Apel din Paris) și de Cour de cassation (Curtea de Casație din Franța). Desigur, Consiliul arată la punctele 13, 14 și 21 din anexa B la expunerea de motive că Asociația CCK Ahmet Kaya constituia, potrivit deciziilor judiciare, „fațada legală” a PKK în Franța. Cu toate acestea, o astfel de formulare este ambiguă, în special în ceea ce privește condamnarea asociației CCK Ahmet Kaya pentru acuzația de finanțare a terorismului pentru rolul său în susținerea PKK. Astfel, prin faptul că a concluzionat că Asociația CCK Ahmet Kaya „a adus, în cunoștință de cauză, prin organele sale sau prin reprezentanții săi, în speță prin conducătorii faptelor identificate mai sus, care au acționat în numele său, un sprijin logistic și financiar efectiv unei organizații clasificate drept teroristă”, Curtea de Casație franceză confirmă indirect că Asociația CCK Ahmet kaya și PKK trebuie considerate două entități distincte. În consecință, Consiliul nu motivează corespunzător cerințelor legale rațiunile pentru care a considerat că aceste decizii judiciare franceze constituiau efectiv decizii ale unei autorități competente „față de persoanele, grupurile și entitățile vizate”, în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931.

102    În consecință, trebuie să se concluzioneze că deciziile judiciare franceze, deși sunt în continuare în vigoare, nu constituie, în sine, o bază suficientă pentru a fundamenta actele atacate enumerate la punctul 81 de mai sus, în măsura în care îl privesc pe reclamant, și nu permit să se remedieze lipsa motivării arătată la punctul 97 de mai sus.

103    În al doilea rând, în ceea ce privește incidentele pe care ministrul de interne al Regatului Unit s‑a întemeiat în decizia sa din 3 decembrie 2014 de a respinge cererea de retragere a interdicției PKK, trebuie să se constate că, în memoriul în adaptarea concluziilor din 26 mai 2015, reclamantul contestă în mod expres imputabilitatea acestor incidente PKK, precum și caracterul suficient al informațiilor furnizate pentru a concluziona că aceste incidente intră sub incidența obiectivelor enunțate la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf punctele (i)-(iii) din Poziția comună 2001/931 și a actelor de violență enumerate la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf punctul (iii) literele (a)-(k) din Poziția comună 2001/931.

104    În această privință, reiese din jurisprudență că persoana sau entitatea în cauză poate, în cadrul acțiunii introduse împotriva menținerii numelui său pe lista în litigiu, să conteste ansamblul elementelor pe care se întemeiază Consiliul pentru a demonstra persistența riscului implicării sale în activități de terorism, indiferent dacă aceste elemente sunt obținute dintr‑o decizie națională adoptată de o autoritate competentă sau din alte surse. În caz de contestare, îi revine Consiliului sarcina să demonstreze temeinicia faptelor pretinse, iar instanței Uniunii să verifice exactitatea materială a acestora (a se vedea Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 71 și jurisprudența citată).

105    În speță, trebuie să se constate că expunerea de motive a actelor atacate enumerate la punctul 81 de mai sus nu menționează niciun element care să permită să se considere că Consiliul a examinat efectiv și a încercat să demonstreze temeinicia faptelor pretinse. De asemenea, Consiliul nu a produs, în cursul judecății, elemente menite să dovedească temeinicia acestor fapte. Având în vedere jurisprudența menționată la punctul 104 de mai sus, Consiliul nu se poate limita, precum în speță, să repete motivele unei decizii a unei autorități competente, fără a examina el însuși temeinicia acesteia. Motivarea actelor atacate enumerate la punctul 81 de mai sus nu permite, așadar, nici să se stabilească dacă Consiliul și‑a îndeplinit obligația de verificare ce îi revenea în acest sens și nici Tribunalului să își exercite controlul cu privire la exactitatea materială a faptelor invocate.

106    În consecință, trebuie să se concluzioneze că confirmarea ordinului ministrului de interne al Regatului Unit, în luna decembrie a anului 2014, pe baza unor incidente care ar fi fost săvârșite de PKK în lunile mai și august ale anului 2014, nu permite să se remedieze lipsa motivării arătată la punctul 97 de mai sus.

107    În al treilea rând, în ceea ce privește incidentele pe care s‑au bazat autoritățile americane pentru a adopta sau pentru a menține desemnarea ca FTO și ca SDGT, trebuie să se constate că, în memoriul în adaptarea concluziilor din 26 mai 2015, reclamantul contestă în mod expres caracterul suficient al informațiilor furnizate pentru a concluziona că aceste incidente intră sub incidența obiectivelor enunțate la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf punctele (i)-(iii) din Poziția comună 2001/931 și a actelor de violență enumerate la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf punctul (iii) literele (a)-(k) din Poziția comună 2001/931.

108    Trebuie să se constate de asemenea că expunerea de motive a actelor atacate enumerate la punctul 81 de mai sus nu menționează niciun element care permite să se considere că Consiliul a examinat efectiv și a încercat să demonstreze temeinicia faptelor pretinse. De asemenea, Consiliul nu a produs, în cursul judecății, elemente menite să dovedească temeinicia acesteia. Dimpotrivă, Consiliul nu este în măsură să precizeze cu claritate motivele specifice și concrete pe care se întemeiază desemnarea ca FTO și ca SDGT. În special, în ceea ce privește rapoartele anuale privind terorismul întocmite de Ministerul Afacerilor Externe din Statele Unite, Consiliul admite în mod expres în duplică faptul că, „în cazul în care aceste rapoarte pot într‑adevăr reflecta informații pe baza cărora Statele Unite desemnează o FTO sau decid să mențină desemnarea sa”, „această situație nu se regăsește însă în mod necesar în speță” (duplică, punctul 115).

109    Or, având în vedere jurisprudența citată la punctul 104 de mai sus, Consiliul nu se poate limita, precum în speță, să repete motivarea unei decizii adoptate de o autoritate competentă fără a examina el însuși temeinicia acesteia. Aceasta este situația cu atât mai mult cu cât decizia în cauză nu este adoptată de o autoritate competentă a unui stat membru. Motivarea actelor atacate enumerate la punctul 81 de mai sus nu permite, așadar, să se stabilească dacă Consiliul și‑a îndeplinit obligația de verificare ce îi revenea în acest sens și nu permite nici Tribunalului să își exercite controlul cu privire la exactitatea materială a faptelor invocate.

110    În al patrulea rând, în ceea ce privește lipsa unor elemente care militează în favoarea retragerii numelui reclamantului de pe listele în litigiu, trebuie să se constate că reclamantul a prezentat Consiliului anumite elemente care puteau, în opinia sa, să militeze în favoarea retragerii numelui PKK de pe listele în litigiu, în special în scrisoarea sa din 6 martie 2015 ca răspuns la scrisoarea Consiliului prin care l‑a informat pe reclamant despre intenția sa de a menține numele său pe listele în litigiu.

111    Potrivit jurisprudenței, atunci când persoana vizată formulează observații în legătură cu expunerea de motive, autoritatea competentă a Uniunii are obligația să examineze, cu atenție și cu imparțialitate, temeinicia motivelor invocate, în lumina acestor observații și a eventualelor elemente dezincriminatoare anexate la aceste (Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctul 114).

112    Fără a merge până la a impune să se răspundă în mod detaliat la observațiile formulate de persoana vizată, obligația de motivare prevăzută la articolul 296 TFUE presupune în orice împrejurări ca instituția în cauză să identifice motivele individuale, specifice și concrete pentru care se consideră că persoana vizată trebuie să facă obiectul unor măsuri restrictive (Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctul 116).

113    Or, trebuie să se constate că expunerea de motive a actelor atacate enumerate la punctul 81 de mai sus nu menționează niciun element care permite să se considere că Consiliul a examinat efectiv elementele prezentate de reclamant. Cu siguranță, expunerea de motive a actelor atacate conține o declarație conform căreia Consiliul a examinat dacă există elemente în posesia sa care ar milita în favoarea retragerii numelui PKK de pe listele în litigiu și nu a găsit niciunul (punctul 9). Deși o astfel de formulare generică poate fi, eventual, suficientă în lipsa vreunei observații prezentate de persoanele, grupurile sau entitățile vizate de măsurile de înghețare a fondurilor, această situație nu se regăsește în cazul în care, precum în speță, reclamantul prezintă elemente care, în opinia sa, sunt de natură să justifice retragerea numelui său de pe listele în litigiu, independent de problema temeiniciei acestor elemente. Astfel, în acest caz, este de competența Consiliului să răspundă la aceste elemente, chiar și în mod succint, în expunerea de motive.

114    Această lipsă de motivare nu poate fi remediată prin precizarea, în scrisoarea Consiliului din 27 martie 2015, citată la punctul 19 de mai sus, a faptului că existența unor grupări kurde în rândul celor care au luptat împotriva grupării „Statul islamic” nu afecta aprecierea Consiliului potrivit căreia PKK îndeplinea criteriile de desemnare prevăzute în Poziția comună 2001/931. Astfel, trebuie să se constate, pe de o parte, că această scrisoare este ulterioară adoptării Regulamentului 2015/513 și a Deciziei 2015/521 și, pe de altă parte, că Consiliul nu precizează elementele concrete care l‑au condus la concluzia că subzista riscul de implicare în activități de terorism.

115    În lumina a ceea ce precedă, trebuie să se concluzioneze că Consiliul nu a fundamentat suficient, în expunerea de motive a actelor atacate, enumerate la punctul 81 de mai sus, motivele specifice și concrete ale menținerii numelui reclamantului pe listele în litigiu. Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că Regulamentele de punere în aplicare 2015/513, 2015/1325, 2015/2425, 2016/1127, 2017/150 și 2017/1420, precum și Deciziile 2015/521, 2015/1334 și 2017/1426 sunt afectate de o insuficiență a motivării.

 Concluzie

116    În aceste împrejurări, este necesar să se considere că Consiliul a încălcat obligația de motivare prevăzută la articolul 296 TFUE. Rezultă că al șaptelea motiv trebuie admis și că această constatare justifică, singură, anularea actelor atacate în măsura în care îl privesc pe reclamant (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 decembrie 2011, HTTS/Consiliul, T‑562/10, EU:T:2011:716, punctul 40).

117    Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, se impune anularea actelor atacate, fără a fi necesar să se examineze celelalte argumente și motive invocate în susținerea prezentei acțiuni. Cu privire la cererea reclamantului având ca obiect declararea de către Tribunal a inaplicabilității Regulamentului nr. 2580/2001 în privința sa, aceasta trebuie respinsă ca urmare a renunțării la primul motiv pe care se întemeia această cerere.

 Cu privire la efectele în timp ale anulării actelor atacate

118    Trebuie să se constate că actele atacate au fost modificate prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/468 al Consiliului din 21 martie 2018 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare 2017/1420 (JO 2018, L 79, p. 7) și Decizia (PESC) 2018/475 a Consiliului, din aceeași zi, de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931 și de abrogare a Deciziei 2017/1426 (JO 2018, L 79, p. 26), care au înlocuit listele în litigiu începând cu 23 martie 2018 și au prelungit aplicarea măsurilor restrictive, în ceea ce îl privește pe reclamant.

119    Prin urmare, în prezent, reclamantului i se aplică o nouă măsură restrictivă. În consecință, anularea actelor atacate, în măsura în care îl vizează pe reclamant, nu conduce la dispariția includerii numelui acestuia în listele în litigiu.

120    În consecință, nu este necesar să se mențină efectele actelor atacate, în măsura în care îl vizează pe reclamant.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

121    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Consiliul a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantului.

122    Pe de altă parte, potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, statele membre și instituțiile care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. În consecință, Comisia și Regatul Unit suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a treia extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Anulează Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 125/2014 al Consiliului din 10 februarie 2014 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 714/2013, în măsura în care privește Kurdistan Workers’ Party (PKK).

2)      Anulează Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 790/2014 al Consiliului din 22 iulie 2014 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare nr. 125/2014, în măsura în care privește PKK.

3)      Anulează Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/513 al Consiliului din 26 martie 2015 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare nr. 790/2014, în măsura în care privește PKK.

4)      Anulează Decizia (PESC) 2015/521 a Consiliului din 26 martie 2015 de actualizare și de modificare a listei persoanelor, grupurilor și entităților care fac obiectul articolelor 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului și de abrogare a Deciziei 2014/483/PESC, în măsura în care privește PKK.

5)      Anulează Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1325 al Consiliului din 31 iulie 2015 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare 2015/513, în măsura în care privește PKK.

6)      Anulează Decizia (PESC) 2015/1334 a Consiliului din 31 iulie 2015 de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților care fac obiectul articolelor 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului și de abrogare a Deciziei 2015/521, în măsura în care privește PKK.

7)      Anulează Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2425 al Consiliului din 21 decembrie 2015 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare 2015/1325, în măsura în care privește PKK.

8)      Anulează Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1127 al Consiliului din 12 iulie 2016 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare 2015/2425, în măsura în care privește PKK.

9)      Anulează Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/150 al Consiliului din 27 ianuarie 2017 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare 2016/1127, în măsura în care privește PKK.

10)    Anulează Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1420 al Consiliului din 4 august 2017 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului, și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare 2017/150, în măsura în care privește PKK.

11)    Anulează Decizia (PESC) 2017/1426 a Consiliului din 4 august 2017 de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului, și de abrogare a Deciziei (PESC) 2017/154, în măsura în care îl privește pe reclamant.

12)    În rest, respinge cererea referitoare la declararea inaplicabilității în privința reclamantului a Regulamentului (CE) nr. 2580/2001 al Consiliului din 27 decembrie 2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului.

13)    Consiliul Uniunii Europene suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de PKK.

14)    Comisia Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord suportă propriile cheltuieli de judecată.

Frimodt Nielsen Kreuschitz Forrester

Półtorak       Perillo

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 15 noiembrie 2018.

Semnături

*      Limba de procedură: engleza.