Language of document :

Recurs introdus la 4 decembrie 2019 de Irlanda împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șaptea extinsă) din 24 septembrie 2019 în cauzele conexate T-755/15 și T-759/15, Luxembourg și Fiat Chrysler Finance Europe/Comisia

(Cauza C-898/19 P)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurentă: Irlanda (reprezentanți: M. Browne, A. Joyce, J. Quaney și P. Gallagher SC, agenți, S. Kingston și B. Doherty, BL)

Celelalte părți din procedură: Comisia Europeană, Fiat Chrysler Finance Europe, Marele Ducat al Luxemburgului

Concluziile

Recurenta solicită Tribunalului:

anularea Hotărârii Tribunalului din 24 septembrie 2019 în cauzele conexate T-755/15 și T-759/15, Luxembourg și Fiat Chrysler Finance Europe/Comisia;

anularea Deciziei Comisiei din 21 octombrie 20151 și

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Primul motiv: Tribunalul a săvârșit o eroare de drept și a aplicat în mod eronat articolul 107 alineatul (1) TFUE în abordarea sa a așa-numitului „principiu al concurenței depline”.

Al doilea motiv: Tribunalul a săvârșit o eroare de drept și a aplicat în mod eronat articolul 107 alineatul (1) TFUE în cadrul analizei sale privind selectivitatea.

Al treilea motiv: Tribunalul și-a încălcat obligația de motivare a hotărârii pronunțate.

Al patrulea motiv: Tribunalul a încălcat principiul securității juridice atunci când a admis că este posibilă revizuirea de către Comisie a deciziilor administrațiilor fiscale naționale prin raportare la o versiune a Comisiei a principiului concurenței depline care era imprevizibilă și al cărei conținut nu era cunoscut.

Al cincilea motiv: Tribunalul a încălcat articolele 4 și 5 TUE și a utilizat în mod nepermis normele privind ajutoarele de stat pentru a armoniza normele statelor membre privind impozitarea directă.

____________

1 Decizia (UE) 2016/2326 a Comisiei din 21 octombrie 2015 privind ajutorul de stat SA.38375 (2014/C ex 2014/NN) pus în aplicare de Luxemburg în favoarea Fiat [notificată cu numărul C(2015) 7152] (JO 2016, L 351, p. 1).