HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE (Camera a treia)
6 martie 2013(*)
„Funcție publică – Agent temporar – Rezilierea unui contract de agent temporar pe durată nedeterminată – Motiv legitim”
În cauza F‑41/12,
având ca obiect o acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a din acesta,
Séverine Scheefer, fost agent temporar al Parlamentului European, cu domiciliul în Luxemburg (Luxemburg), reprezentată de R. Adam și de P. Ketter, avocați,
reclamantă,
împotriva
Parlamentului European, reprezentat de V. Montebello‑Demogeot și de M. Ecker, în calitate de agenți,
pârât,
TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE (Camera a treia),
compus din domnul S. Van Raepenbusch (raportor), președinte, doamna I. Boruta și domnul R. Barents, judecători,
grefier: domnul J. Tomac, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 10 octombrie 2012,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin cererea introductivă primită la grefa Tribunalului la 21 martie 2012, doamna Scheefer solicită, în esență, anularea deciziei Parlamentului European din 20 iunie 2011 de reziliere a contractului său de agent temporar pe durată nedeterminată pe de o parte, și obligarea acestuia la plata unor daune interese, pe de altă parte.
Cadrul juridic
2 Articolul 29 alineatul (2) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) prevede:
„Autoritatea împuternicită să facă numiri poate adopta o altă procedură de recrutare decât cea pe bază de concurs pentru recrutarea membrilor personalului cu funcții superioare de conducere (directori generali sau echivalenți ai acestora cu gradul AD 16 sau AD 15 și directori sau echivalenți ai acestora cu gradul AD 15 sau AD 14), precum și, în cazuri excepționale, pentru posturi pentru care se cer calificări speciale.”
3 Articolul 2 din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene (denumit în continuare „RAA”) are următorul cuprins:
„În sensul prezentului regim, este considerat «agent temporar»:
(a) agentul angajat în vederea ocupării unui post inclus în schema de personal anexată la secțiunea din buget aferentă fiecărei instituții și căruia autoritățile bugetare i‑au conferit un caracter temporar;
[...]”
4 Articolul 47 din RAA prevede:
„În afară de cazul încetării raporturilor de muncă ale agentului temporar ca urmare a decesului acestuia, contractul său de muncă poate înceta:
[...]
(c) în cazul contractelor pe durată nedeterminată:
(i) la sfârșitul perioadei de preaviz prevăzute în contract, perioadă care nu poate fi mai mică de o lună pentru fiecare an lucrat, fiind de cel puțin trei luni și de cel mult zece luni. Cu toate acestea, perioada de preaviz nu poate începe în timpul concediului de maternitate sau al unui concediu medical, cu condiția ca acesta din urmă să nu depășească trei luni. Pe de altă parte, perioada de preaviz se suspendă pe perioada concediului de maternitate sau a concediului medical în limita menționată anterior;
[...]”
5 Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP (JO L 175, p. 43, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 129), a pus în aplicare Acordul‑cadru privind munca pe durată determinată încheiat la 18 martie 1999 între organizațiile de tip confederativ generale (denumit în continuare „acordul‑cadru”).
6 Potrivit clauzei 3 din acordul‑cadru:
„(1) În sensul prezentului acord, «lucrător pe durată determinată» reprezintă o persoană care are un contract sau un raport de muncă pe durată determinată, încheiate direct între angajator și lucrător, în care încetarea contractului sau a raportului de muncă este determinată de condiții obiective, cum ar fi împlinirea termenului, îndeplinirea unei sarcini determinate sau producerea unui eveniment determinat;
[...]”
7 Articolul 7 alineatele (2)-(4) din reglementarea internă referitoare la recrutarea funcționarilor și a celorlalți agenți adoptată de Biroul Parlamentului European la 3 mai 2004 (denumită în continuare „reglementarea internă”) prevede:
„(2) Fără a aduce atingere dispozițiilor aplicabile funcționarilor, agenții temporari sunt recrutați, în ordinea necesară, dintre candidații care au reușit la concurs sau în urma unei proceduri de recrutare prevăzute la articolul 29 alineatul (2) din statut [...]
(3) În lipsa unor candidați care au reușit la concurs disponibili, agenții temporari sunt recrutați:
– în ceea ce privește agenții temporari prevăzuți la articolul 2 [litera] (a) din RAA, după selecția efectuată de un comitet ad‑hoc care include un membru desemnat de [c]omitetul pentru personal;
– în ceea ce privește agenții temporari prevăzuți la articolul 2 [litera] (b) din RAA, în urma avizului comisiei paritare.
(4) Prin derogare de la dispozițiile anterioare, agenții temporari prevăzuți la articolul 2 [litera] (a) din RAA pot fi recrutați potrivit procedurii prevăzute la alineatul (3) a doua liniuță al prezentului articol în cazul în care recrutările menționate vizează numai ocuparea provizorie a unor locuri de muncă până la ocuparea acestora, în conformitate cu dispozițiile prezentului articol alineatul (3) prima liniuță.”
Situația de fapt
8 Prin contractul semnat de Parlamentul European și de reclamantă la 29 martie și, respectiv, la 4 aprilie 2006, Parlamentul European a angajat‑o pe reclamantă în calitate de agent temporar, în sensul articolului 2 litera (a) din RAA, pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2006 și 31 martie 2007 și a repartizat‑o în calitate de medic la cabinetul medical din Luxemburg (Luxemburg).
9 Prin actele adiționale semnate la 23 februarie 2007 și la 26 martie 2008, contractul reclamantei a fost prelungit până la 31 martie 2009.
10 Fiind întrebat de reclamantă cu privire la posibilitatea ca aceasta să continue colaborarea cu cabinetul medical al instituției în baza unui contract pe durată nedeterminată, secretarul general al Parlamentului European a răspuns reclamantei la 12 februarie 2009 că nu exista o astfel de posibilitate și i‑a confirmat că contractul său urma să înceteze la 31 martie 2009.
11 Prin Hotărârea din 13 aprilie 2011, Scheefer/Parlamentul European (F‑105/09, denumită în continuare „Hotărârea Scheefer”), Tribunalul a anulat decizia cuprinsă în scrisoarea din 12 februarie 2009. Astfel, în această hotărâre, Tribunalul a statuat că, având în vedere articolul 8 primul paragraf din RAA, contractul reclamantei trebuia privit ca făcând obiectul a două reînnoiri, astfel încât al doilea act adițional care a fost încheiat la 26 martie 2008 trebuia recalificat drept contract pe durată nedeterminată doar prin voința legiuitorului, având drept consecință faptul că expirarea termenului stabilit în acest act adițional nu putea conduce la încetarea contractului persoanei interesate.
12 Între timp, la 18 octombrie 2007, Parlamentul European a publicat Avizul de recrutare nr. PE/95/S prin care s‑a anunțat organizarea unei proceduri de selecție pe bază de dosar și de examen în vederea recrutării unui agent temporar administrator medic și pentru constituirea unei liste de candidați eligibili compusă din cei mai buni patru candidați (JO 2007, C 244 A, p. 5, denumită în continuare „procedura de selecție PE/95/S”). Reclamanta și‑a depus candidatura la concursul menționat, însă candidatura sa a fost respinsă la 28 ianuarie 2008 pentru motivul că nu avea experiența necesară. Lista cu candidații eligibili stabilită în urma acestei proceduri a fost adoptată la 16 mai 2008 și au fost recrutați doi medici, unul la 1 mai 2009, celălalt la 1 iunie 2009.
13 La 24 mai 2011, Parlamentul European a informat‑o pe reclamantă că, în urma Hotărârii Scheefer, contractul său de agent temporar fusese recalificat drept contract pe durată nedeterminată, astfel încât încetarea activităților sale care avusese loc la 31 martie 2009 era neavenită, fapt care îi conferea dreptul la plata remunerației sale începând de la 1 aprilie 2009, cu deducerea veniturilor substitutive menționate în hotărârea în discuție pe care le‑ar fi primit începând cu această dată.
14 Prin scrisoarea din 14 iunie 2011, reclamanta a informat, printre altele, Parlamentul European că rămânea la dispoziția acestuia pentru a‑și relua activitatea în cel mai scurt timp.
15 Prin scrisoarea din 20 iunie 2011, secretarul general al Parlamentului European a adus la cunoștința reclamantei faptul că Parlamentul European a reziliat contractul său de agent temporar pe durată nedeterminată pentru motivul că „angajarea [sa] nu se mai justific[a] ținând seama de faptul că [acesta] dispun[e] în prezent de o listă de candidați care au reușit la concurs [...] [care îndeplinesc] cerințele articolului 7 alineatul (2) din reglementarea internă [...] și că a proced[at] la ocuparea tuturor posturilor vacante de medic consultant repartizate în Luxemburg pe baza acestei liste”.
16 În temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut, aplicabil agenților temporari în temeiul articolului 46 din RAA, reclamanta a formulat la 5 august 2011 o reclamație împotriva deciziei de concediere cuprinse în scrisoarea menționată la punctul anterior. Autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă (denumită în continuare „AAIC”) a respins această reclamație prin decizia din 21 decembrie 2011.
Concluziile părților
17 Reclamanta solicită Tribunalului:
– declararea acțiunii ca fiind admisibilă și fondată și în consecință:
– cu titlu principal, anularea deciziei de concediere cuprinse în scrisoarea secretarului general al Parlamentului European din 20 iunie 2011, „cu toate consecințele, inclusiv financiare, care rezultă din aceasta”;
– în măsura în care este necesar, anularea deciziei din 21 decembrie 2011 de respingere a reclamației sale;
– „prin urmare, dispunerea reîncadrării [sale] în cadrul Parlamentului European”;
– în subsidiar, obligarea Parlamentului European la plata, pe de o parte, cu titlul de despăgubire pentru prejudiciul său material, a sumei de 288 000 de euro „echivalentă cu 36 de luni de salariu [...] fără a aduce atingere cuantumului exac[t] care urmează să fie calculat ținând seama de adaptările necesare [...] sau, în caz contrar, a oricărei sume care urmează să fie stabilită de Tribunal ex æquo et bono sau în urma unei expertize” și, pe de altă parte, cu titlul de despăgubire pentru prejudiciul său moral, a sumei de 15 000 de euro;
– obligarea Parlamentului European la plata cheltuielilor de judecată.
18 Parlamentul European solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca nefondată;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
Cu privire la concluziile privind anularea respingerii reclamației și la concluziile în sensul emiterii unei somații
19 Reclamanta solicită prin concluzii distincte anularea deciziei Parlamentului European din 21 decembrie 2011 de respingere a reclamației sale.
20 Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, concluziile în anulare îndreptate formal împotriva deciziei de respingere a unei reclamații au ca efect, în cazul în care această decizie este lipsită de conținut autonom, sesizarea Tribunalului în ceea ce privește actul împotriva căruia a fost introdusă reclamația (Hotărârea Curții din 17 ianuarie 1989, Vainker/Parlamentul European, 293/87, punctul 8, Hotărârea Scheefer, punctul 21). În prezenta cauză, respingerea reclamației din 21 decembrie 2011 confirmă decizia inițială cuprinsă în scrisoarea din 20 iunie 2011 de reziliere a contractului pe durată nedeterminată al reclamantei, aducând precizări suplimentare în privința reclamației în discuție. Într‑o astfel de ipoteză, ceea ce se examinează este legalitatea deciziei inițiale care lezează, luându‑se în considerare motivarea care rezultă din coroborarea acesteia cu respingerea reclamației. În consecință, concluziile privind anularea respingerii reclamației sunt lipsite de conținut autonom și acțiunea trebuie privită ca fiind îndreptată formal împotriva deciziei cuprinse în scrisoarea din 20 iunie 2011 (denumită în continuare „decizia atacată”), astfel cum a fost precizată prin decizia de respingere a reclamației din 21 decembrie 2011 (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 10 iunie 2004, Eveillard/Comisia, T‑258/01, punctele 31 și 32).
21 Pe de altă parte, reclamanta solicită Tribunalului să „dispună reîncadrarea [sa] [...] în cadrul Parlamentului European”.
22 Capătul de cerere menționat mai sus trebuie privit ca o solicitare adresată Tribunalului de a obliga administrația să reintegreze reclamanta în serviciile sale prin punerea în executare a unei eventuale anulări a deciziei atacate. Or, nu este de competența Tribunalului, în cadrul unei acțiuni introduse în temeiul articolului 46 din RAA și al articolului 91 din statut, să adreseze somații instituțiilor Uniunii Europene. Astfel, în cazul anulării unui act, instituția vizată este obligată, în temeiul articolului 266 TFUE, să adopte ea însăși măsurile impuse de executarea hotărârii (Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 4 mai 2005, Castets/Comisia, T‑398/03, punctul 19).
23 În consecință, concluziile în sensul emiterii unei somații sunt inadmisibile.
Cu privire la concluziile prin care se solicită anularea deciziei atacate
24 Reclamanta invocă trei motive întemeiate:
– primul, pe o încălcare a obligației de motivare și a obligației de transparență;
– al doilea, pe lipsa unui temei legal, pe o eroare vădită de apreciere și pe o încălcare a „articolelor 2, 3, 8, 29 și 47 din RAA”, precum și pe un abuz de putere;
– al treilea, pe o încălcare a obligației de solicitudine, pe abuzul de drept, precum și pe o încălcare a principiului bunei administrări și al executării cu bună‑credință a contractelor.
În ceea ce privește primul motiv, întemeiat pe o încălcare a obligației de motivare și a obligației de transparență
25 Reclamanta susține că orice decizie de reziliere unilaterală a unui contract pe durată nedeterminată al unui agent temporar trebuie motivată. În plus, ea subliniază că decizia atacată a intervenit ca urmare a Hotărârii Scheefer, la puțin timp după corespondența Parlamentului European din 24 mai 2011 prin care i se confirma că încetarea activității sale la 31 martie 2009 era neavenită și după asigurări verbale potrivit cărora urma să își reia rapid postul. În sfârșit, aceasta arată că, în pofida împrejurărilor specifice ale cauzei, superiorii săi nu au organizat nicio întrevedere pentru a‑i explica concedierea.
26 Într‑un astfel de context, motivul din decizia atacată potrivit căruia contractul său pe durată nedeterminată nu se mai justifica întrucât toate posturile vacante de medic din Luxemburg fuseseră ocupate de candidați care au reușit la procedura de selecție PE/95/S, care îndeplinesc cerințele articolului 7 alineatul (2) din reglementarea internă, ar fi trebuit să facă obiectul unor dezvoltări mai ample. Astfel, în decizia atacată, Parlamentul European „[nu ar] [...] face cunoscut [...] niciun detaliu” privind aceste recrutări, în special în ceea ce privește datele și forma acestora. În plus, Parlamentul nu ar fi ținut seama de faptul că reclamanta „dispunea (începând cu 31 martie 2008) de un contract pe durată nedeterminată” și de o experiență suficientă pentru a pretinde să fie angajată pe unul dintre posturile în discuție.
27 În această privință, este necesar să se sublinieze că decizia atacată are următorul cuprins:
„[...] În aplicarea articolului 7 alineatul (2) din reglementarea internă [...], agenții temporari vizați la articolul 2 [litera] (a) din [RAA] sunt recrutați dintre candidații care au reușit la un concurs sau dintre cei selecționați în urma procedurii de recrutare prevăzute la articolul 29 alineatul (2) din statut. Trebuie subliniat că dumneavoastră ați fost angajată, începând cu 1 aprilie 2006, în calitate de agent temporar menționat la articolul 2 [litera] (a) din RAA, potrivit procedurii excepționale prevăzute la alineatul [(4)] al aceluiași articol [7 din reglementarea internă] pentru a compensa lipsa de candidați care au reușit la un concurs sau au fost selecționați în urma altor proceduri de recrutare.
Or, de la data respectivă, Parlamentul European a organizat procedura de selecție [...] PE/95/S [...]. Trebuie să se constate că dumneavoastră nu sunteți un candidat care a reușit la această procedură, întrucât candidatura dumneavoastră nu a putut fi admisă ca urmare a faptului că la acel moment nu aveați experiența profesională necesară conform anunțului pentru ocuparea unui post vacant.
La punctul 58 in fine din [Hotărârea Scheefer], Tribunalul [...] a amintit că unui contract pe durată nedeterminată i se poate pune capăt în orice moment pentru un motiv legitim și cu respectarea termenului de preaviz prevăzut la articolul 47 litera (c) punctul (i) din RAA.
În aceste condiții, Parlamentul European reziliază contractul dumneavoastră de agent temporar pe durată nedeterminată pentru motivul că angajarea dumneavoastră nu se mai justifică, ținând seama de faptul că Parlamentul European dispune în prezent de o listă de candidați care au reușit la concurs, care îndeplinesc cerințele articolului 7 alineatul (2) din reglementarea internă [...] și că a procedat la ocuparea tuturor posturilor vacante de medic consultant [...] din Luxemburg pe baza acestei liste.
[...]”
28 O astfel de motivare pare suficientă, chiar ținând seama de situația specială în care reclamanta pretinde că se află, întrucât exprimă în mod clar și precis motivul rezilierii contractului de agent temporar al acesteia.
29 În special, reclamanta reproșează fără succes Parlamentului European că nu a ținut seama de faptul că ea dispunea de un contract pe durată nedeterminată și de o experiență profesională suficientă pentru a pretinde ocuparea unuia dintre posturile vacante de medic. Astfel, Parlamentul European a subliniat, atât în decizia atacată, cât și în respingerea reclamației, că reclamanta a fost angajată în mod excepțional pentru a compensa neocuparea posturilor de medic și lipsa unor candidați care puteau fi recrutați în conformitate cu reglementarea internă. Acesta a menționat de asemenea că a organizat procedura de selecție PE/95/S tocmai pentru a ocupa aceste posturi vacante și că reclamanta nu a fost unul dintre candidații care au reușit la această procedură, întrucât candidatura sa a fost considerată inadmisibilă. Or, trebuie amintit că motivarea poate fi implicită, cu condiția să permită persoanei interesate să ia cunoștință de motivele pentru care a fost adoptată decizia în litigiu, iar instanței competente, să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul [a se vedea Hotărârea Curții din 8 februarie 2007, Groupe Danone/Comisia, C‑3/06 P, punctul 46; a se vedea prin analogie Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 9 iulie 2008, Reber/OAPI – Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli (Mozart), T‑304/06, punctul 55, Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 13 aprilie 2011, Safariland/OAPI – DEF‑TEC Defense Technology (FIRST DEFENSE AEROSOL PEPPER PROJECTOR), T‑262/09, punctul 92]. În consecință, întrucât Parlamentul European nu poate neglija procedura de selecție menționată la punctul 27 din prezenta hotărâre, considerațiile cuprinse în decizia atacată sunt suficiente în sine în măsura în care exclud în mod indirect, însă nu mai puțin sigur, posibilitatea de a permanentiza angajarea reclamantei pe unul dintre posturile în discuție, iar aceasta indiferent de natura contractului său și de experiența sa profesională.
30 În plus, decizia atacată nu poate fi considerată lacunară pentru motivul că „Parlamentul European [nu ar fi făcut] [...] cunoscut [...] niciun detaliu privind contractele” unor medici pe posturile vacante, în special în ceea ce privește datele exacte ale acestor contracte și forma lor. După cum arată însăși reclamanta, nu este vorba în această privință decât de detalii. Prin urmare, Parlamentul European nu era obligat să le menționeze în decizia atacată. Așadar, o motivare este suficientă dacă prezintă situația de fapt și considerațiile juridice care au o importanță esențială în economia deciziei, astfel încât administrația nu are obligația de a‑și justifica motivele (Hotărârea Tribunalului din 29 septembrie 2011, AJ/Comisia, F‑80/10, punctul 117). În plus, Parlamentul European a subliniat în respingerea reclamației că „toate posturile de medic consultant sunt ocupate începând de la 1 iunie 2009”.
31 În plus, trebuie amintit că, în ceea ce privește o pretinsă motivare insuficientă, aceasta poate fi acoperită de explicații furnizate în cursul procedurii în fața Tribunalului. Or, în prezenta cauză, Parlamentul European a precizat în memoriul în apărare că primul medic fusese recrutat la 1 mai 2009 și al doilea la 1 iunie 2009 în cadrul unor contracte de agent temporar pe durată nedeterminată. În plus, reclamanta însăși a arătat în ședință că toate motivele pretins absente erau incluse în acest memoriu în apărare.
32 În sfârșit, reclamanta reproșează de asemenea fără succes Parlamentului European că nu a organizat nicio întrevedere cu ea anterior adoptării deciziei atacate. Desigur, jurisprudența este stabilită în sensul că obligația de enunțare a motivelor unui act care lezează este respectată atunci când persoana interesată a fost informată în mod corespunzător cu privire la aceste motive în cursul unor întrevederi cu superiorii săi (Hotărârea Tribunalului din 26 octombrie 2006, Landgren/ETF, F‑1/05, punctul 79). Totuși, această jurisprudență are ca obiect exclusiv identificarea unei împrejurări care neutralizează un viciu de motivare, însă nu impune, astfel cum pare să sugereze reclamanta, o întrevedere prealabilă cu superiorii ierarhici în temeiul obligației de motivare sau al datoriei de transparență atunci când, astfel cum este cazul în speță, actul de concediere este suficient de motivat.
33 Prin urmare, primul motiv trebuie respins.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe lipsa unui temei legal, pe o eroare vădită de apreciere și pe o încălcare a „articolelor 2, 3, 8, 29 și 47 din RAA”, precum și pe un abuz de putere
34 Rezultă din titlul și din argumentele din cel de al doilea motiv că acesta se poate împărți în trei aspecte care trebuie analizate succesiv. În plus, reiese din aceleași afirmații că referirea la articolul 29 din RAA este în mod vădit rezultatul unei inadvertențe, întrucât acesta este complet străin de litigiu în măsura în care reglementează alocațiile de naștere și având în vedere că reclamanta nu întemeiază niciun argument specific pe articolul respectiv. În consecință, este necesar să se considere că reclamanta invocă mai curând articolul 29 din statut întrucât articolul 7 din reglementarea internă face trimitere la acesta.
– Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe lipsa unui temei legal
35 Reclamanta consideră că Parlamentul European nu putea să invoce „rațiunea «economică»” întemeiată pe faptul că toate posturile de medic fuseseră ocupate, întrucât acest motiv nu ar fi prevăzut nici de RAA, nici de contractul său drept un motiv legitim de reziliere a unui contract pe durată nedeterminată.
36 În această privință, trebuie amintit că articolul 47 litera (c) din RAA conferă AAIC o largă putere de apreciere pentru rezilierea contractului pe durată nedeterminată al unui agent temporar (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 8 septembrie 2009, ETF/Landgren, T‑404/06 P, punctul 162 și jurisprudența citată, Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 7 iulie 2011, Longinidis/Cedefop, T‑283/08 P, punctul 84).
37 Din acest punct de vedere și ca răspuns la argumentul Parlamentului European potrivit căruia articolul 7 alineatul (4) din reglementarea sa internă interzicea încheierea unui contract pe durată nedeterminată, în condițiile în care trebuia să se garanteze continuitatea serviciului asigurat de cabinetul medical din Luxemburg, Tribunalul a statuat în Hotărârea Scheefer că articolul menționat „nu interzice[a] recurgerea la contracte pe durată nedeterminată, în măsura în care o situație provizorie se poate menține, precum în speță, o perioadă nedefinită și în care un astfel de contract nu oferă în niciun mod beneficiarului său stabilitatea unei numiri în calitate de funcționar, întrucât se poate pune capăt acestuia pentru un motiv legitim și prin intermediul unui preaviz, în conformitate cu articolul 47 litera (c) punctul (i) din RAA” (Hotărârea Scheefer, punctul 56).
38 În ceea ce privește problema dacă, în prezenta cauză, împrejurarea că toate posturile vacante de medic la cabinetul medical al Parlamentului European din Luxemburg erau ocupate putea constitui un motiv legitim de concediere, trebuie amintit că un agent angajat, asemenea reclamantei, în temeiul articolului 2 litera (a) din RAA este angajat în vederea „ocupării unui post inclus în schema de personal anexată la secțiunea din buget aferentă fiecărei instituții și căruia autoritățile bugetare i‑au conferit un caracter temporar”.
39 În consecință, motivul întemeiat pe „rațiunea «economică»”, astfel cum îl descrie reclamanta, și anume lipsa unui post vacant în schema de personal anexată la bugetul instituției, constituie un motiv legitim pentru care Parlamentul European putea să adopte decizia atacată în temeiul articolului 47 litera (c) punctul (i) din RAA.
40 Prin urmare, primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins.
– Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere și pe o eroare de drept care rezultă dintr‑o încălcare a articolelor 2, 3, 8 și 47 din RAA, precum și a articolului 29 din statut
41 Reclamanta consideră că decizia atacată este afectată de o eroare vădită de apreciere și de o eroare de drept în măsura în care ar încălca articolele 2, 3, 8 și 47 din RAA, precum și articolul 29 din statut. Potrivit reclamantei, Parlamentul European ar fi încercat să eludeze RAA încheind în mod nelegal mai multe contracte de agent temporar pe durată determinată cu aceasta și, în conformitate cu adagiul potrivit căruia nimeni nu poate invoca propria turpitudine, Parlamentul European nu s‑ar putea baza pe această operațiune pentru a justifica decizia atacată. Mai precis, motivul întemeiat pe indisponibilitatea unor posturi de medic care justifică concedierea sa nu poate fi apreciat făcând abstracție de împrejurările cauzei și în special de faptul că Tribunalul a constatat în Hotărârea Scheefer că contractul său de agent temporar pe durată determinată fusese transformat în contract pe durată nedeterminată, și aceasta cu efect de la „31 martie 2008”. Dacă Parlamentul European ar fi respectat RAA, acesta ar fi încheiat, potrivit reclamantei, începând cu data respectivă un contract pe durată nedeterminată și, prin urmare, i‑ar fi atribuit un post vacant de medic. În plus, această numire ar fi fost conformă cu interesul serviciului având în vedere experiența dobândită de reclamantă în cadrul instituției. În sfârșit, argumentul inclus în respingerea reclamației, potrivit căruia reclamanta nu fusese înscrisă pe lista de candidați care au reușit la procedura de selecție PE/95/S, astfel încât era imposibilă permanentizarea recrutării sale, ar fi inadmisibil, întrucât a fost prezentat pentru prima dată după emiterea deciziei atacate. Argumentul ar fi de asemenea eronat, întrucât, în prezenta cauză, nu ar trebui sancționat faptul că reclamanta nu a fost înscrisă pe lista de candidați care au reușit la procedura de selecție PE/95/S, ci împrejurarea că Parlamentul European invocă indisponibilitatea tuturor posturilor de medic din cadrul cabinetului medical din Luxemburg, omițând că această indisponibilitate ar fi fost provocată de propria turpitudine.
42 Tribunalul observă totuși că, prin constatarea în decizia atacată a faptului că „angajarea [reclamantei] nu se mai justific[a] ținând seama de faptul că [acesta] dispun[ea] de o listă de candidați care au reușit la concurs [...] [care îndeplineau] cerințele articolului 7 alineatul (2) din reglementarea internă [...] și că proced[ase] la ocuparea tuturor posturilor vacante de medic consultant [...] din Luxemburg pe baza acestei liste”, Parlamentul European nu a invocat „propria turpitudine”, ci s‑a întemeiat pe un fapt obiectiv, independent de nelegalitatea pe care a săvârșit‑o întrucât a reînnoit, prin actul adițional din 26 martie 2008, contractul reclamantei numai pe durată determinată.
43 Pe de altă parte, motivul potrivit căruia Parlamentul European se afla în imposibilitatea de a o menține pe reclamantă pe post, întrucât aceasta nu reușise la procedura de selecție PE/95/S, candidatura sa fiind eliminată pe motiv de experiență profesională insuficientă, nu este nici inadmisibil, nici eronat.
44 Acest motiv nu este inadmisibil, întrucât, în sistemul căilor de atac prevăzut la articolele 90 și 91 din statut, la care face trimitere articolul 46 din RAA, și ținând seama de caracterul evolutiv al procedurii precontencioase instituite de articolele în discuție, administrația poate fi determinată să completeze sau chiar să modifice în momentul respingerii reclamației motivele în temeiul cărora a adoptat actul contestat (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 9 decembrie 2009, Comisia/Birkhoff, T‑377/08 P, punctele 55-60, Hotărârea Tribunalului din 13 aprilie 2011, Chaouch/Comisia, F‑30/09, punctul 35).
45 Or, în decizia atacată, Parlamentul European amintise deja reclamantei că fusese angajată „în conformitate cu procedura excepțională” prevăzută la articolul 7 din reglementarea internă „pentru a compensa lipsa de candidați care au reușit la un concurs sau au fost selecționați în urma altor proceduri de recrutare” și că ea nu se afla printre candidații care au reușit la procedura de selecție PE/95/S organizată pentru a ocupa posturile vacante de medic. În acest context, AAIC, în respingerea reclamației, nu a făcut decât să explice mai bine această atenționare subliniind că, „în aceste împrejurări, fără a încălca principiul egalității de tratament între candidați, Parlamentului European îi era imposibil să o recruteze”.
46 Motivul menționat nu este nici eronat, întrucât reiese efectiv din cuprinsul articolului 7 alineatele (2) și (3) din reglementarea internă că agenții temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (a) din RAA nu pot fi recrutați în mod permanent, în lipsa unor candidați care au reușit la un concurs, decât în urma unei selecții. Or, trebuie să se considere că procedura de recrutare în discuție, deși nu este prevăzută de RAA, face parte integrantă din formalitățile pe care Parlamentul European trebuia să le respecte în calitate de angajator sau de viitor angajator (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 28 ianuarie 1992, Speybrouck/Parlamentul European, T‑45/90, punctul 68). Această procedură se impunea cu atât mai mult Parlamentului European cu cât trebuia să respecte egalitatea de tratament între candidații la procedura de selecție PE/95/S, în special față de candidații care au reușit la această procedură, care, ca urmare a reușitei lor, aveau vocație să ocupe posturile vacante de medic la cabinetul medical din Luxemburg. De asemenea, în pofida recalificării contractului reclamantei în contract pe durată nedeterminată, care a avut loc începând cu 26 martie 2008 prin efectul articolului 8 primul paragraf din RAA, Parlamentul European, care inițiase procedura de selecție PE/95/S începând cu 18 octombrie 2007, era în principiu obligat să recruteze dintre candidații care au reușit la procedura de selecție PE/95/S nu numai medicul angajat la 1 mai 2009 pentru a ocupa primul post vacant, ci și medicul angajat la 1 iunie 2009 pentru a ocupa cel de al doilea post vacant. Astfel, deși procedura în discuție fusese organizată „pentru recrutarea unui agent temporar administrator [...] medic”, avizul prin care s‑a anunțat procedura menționată prevedea de asemenea constituirea unei liste de candidați eligibili compusă din cei mai buni patru candidați.
47 În consecință, contrar celor susținute de reclamantă, faptul că aceasta nu a fost înscrisă pe lista de candidați care au reușit la procedura de selecție PE/95/S și că nu a putut pretinde să fie angajată în temeiul articolului 7 alineatul (2) sau al articolului 7 alineatul (3) prima liniuță din reglementarea internă pe unul dintre posturile care urmau să fie ocupate constituia un element determinant pe care Parlamentul European nu îl putea ignora, și aceasta independent de eroarea sa precedentă privind calificarea contractului persoanei interesate începând cu 26 martie 2008.
48 În plus, se admite că o instituție poate rezilia contractul pe durată nedeterminată al unui agent temporar pentru motivul că, precum în prezenta cauză, acesta nu a fost înscris pe lista de candidați care au reușit la un concurs sau în urma altei probe de selecție (a se vedea Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 5 decembrie 2002, Hoyer/Comisia, T‑70/00, punctul 44).
49 Argumentele invocate de reclamantă în ședință nu pot repune în discuție în mod valabil constatările care precedă.
50 Astfel, deși este adevărat că statutul și RAA prevalează față de reglementarea internă, articolul 7 din aceasta din urmă nu contravine vreuneia dintre dispozițiile celor dintâi întrucât prevede că agenții temporari trebuie recrutați dintre candidații care au reușit la un concurs sau la o procedură de selecție și că angajarea ca agent temporar a unui candidat care nu a îndeplinit aceste formalități poate fi efectuată numai prin derogare și cu titlu provizoriu.
51 Cu toate acestea, reclamanta arată că a fost angajată cu contract pe durată nedeterminată în temeiul articolului 8 primul paragraf din RAA ca urmare a actului adițional din 26 martie 2008 într‑un moment în care era deja cunoscut, începând cu 28 ianuarie 2008, că nu putea să participe la procedura de selecție PE/95/S. În acest context, arătând că contractele pe durată nedeterminată garantează beneficiarului lor o anumită stabilitate a locului de muncă și că, în temeiul clauzei 3 din acordul‑cadru, contractele pe durată determinată, dimpotrivă, au ca obiect ocuparea unor posturi în special în așteptarea survenirii unui eveniment determinat, reclamanta susține că contractul pe durată nedeterminată pe care l‑a încheiat ca titulară nu putea avea ca obiect ocuparea provizorie a unui post de medic și că nu mai era posibil să i se aplice condițiile de recrutare prevăzute la articolul 7 din reglementarea internă.
52 Este adevărat că, potrivit clauzei 3 alineatul (1) din acordul‑cadru, durata unui contract poate fi determinată nu numai de „împlinirea termenului”, ci și de „survenirea unui eveniment determinat” (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 15 septembrie 2011, Bennett și alții/OAPI, F‑102/09, punctul 85). Este de asemenea adevărat că recrutarea candidaților care au reușit la procedura de selecție PE/95/S constituia un „eveniment determinat” care, în așteptarea acesteia, ar fi justificat încheierea nu a mai multor contracte pe durată determinată, având fiecare un termen precis, ci a unui contract pe durată determinată al cărui termen ar fi fost reprezentat de această recrutare. În plus, Tribunalul, astfel cum s‑a amintit la punctul 37 de mai sus, a evocat deja această posibilitate la punctul 56 din Hotărârea Scheefer.
53 Totuși, recalificarea actului adițional din 26 martie 2008 drept contract pe durată nedeterminată care sancționa, în conformitate cu articolul 8 primul paragraf din RAA, faptul că Parlamentul European a încheiat cu reclamanta contracte succesive pe durată determinată afectate de un termen precis nu l‑a privat nicidecum de posibilitatea de a stabili un termen pentru contractul menționat în condițiile prevăzute la articolul 47 litera (c) punctul (i) din RAA. Astfel, este important de amintit că recurgerea la contracte pe durată nedeterminată nu oferă beneficiarilor lor stabilitatea unei numiri în calitate de funcționar.
54 Împrejurarea că reclamanta s‑a aflat sub contract pe durată nedeterminată începând cu 26 martie 2008 putea cu atât mai puțin să o protejeze împotriva unei concedieri ca urmare a recrutării de candidați care au reușit la procedura de selecție PE/95/S cu cât la data respectivă persista un element important de incertitudine legat de faptul că lista de candidați eligibili nu fusese încă adoptată, precum și de împrejurarea, amintită în ședință de Parlamentul European, că nu era sigur că medicii care ar fi fost declarați candidați care vor fi reușit la procedura de selecție în discuție aveau să accepte în cele din urmă un post care implică o abandonare a activității lor independente.
55 Prin urmare, al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins.
– Cu privire la al treilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe un abuz de putere
56 Reclamanta susține că Parlamentul European a utilizat competența pe care i‑o conferă articolul 47 litera (c) punctul (i) din RAA pentru a eluda dificultățile rezultate din artificiul pe care acesta îl pusese în aplicare pentru a nu‑i acorda, în anul 2008, un contract pe durată nedeterminată.
57 Acest al treilea aspect nu poate fi admis, întrucât reclamanta nu prezintă indicii obiective, precise și concordante cu privire la faptul că Parlamentul European ar fi deturnat articolul 47 din RAA de la finalitatea sa.
58 În plus, s‑a arătat la punctele 46 și 47 din prezenta hotărâre că, indiferent de eroarea sa precedentă, Parlamentul European nu putea ignora articolul 7 din reglementarea internă și faptul că reclamanta nu a fost înscrisă pe lista de candidați eligibili la finalul procedurii de selecție PE/95/S.
59 Având în vedere tot ceea ce precedă, este necesar să se concluzioneze în sensul respingerii în întregime a celui de al doilea motiv.
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o încălcare a obligației de solicitudine, pe abuzul de drept, precum și pe o încălcare a principiului bunei administrări și al executării cu bună‑credință a contractelor
60 Reclamanta arată că Parlamentul European nu a ținut seama nici de interesul acesteia, nici de cel al serviciului. Astfel, Parlamentul European nu ar fi încercat să găsească o soluție împreună cu reclamanta. Fără ca măcar să o asculte, acesta ar fi invocat în decizia atacată artificiul pentru care Tribunalul l‑a sancționat deja în Hotărârea Scheefer. Or, la aplicarea principiului bunei administrări, autoritatea ar avea obligația să ia în considerare toate elementele care îi pot influența decizia. În plus, dacă Parlamentul European ar fi respectat RAA și ar fi încheiat cu reclamanta un contract pe durată nedeterminată, ar fi fost în interesul său să o mențină pe post, întrucât nu fusese sancționată și, dimpotrivă, dobândise o anumită experiență în cadrul cabinetului medical al Parlamentului European din Luxemburg. Invocând un motiv întemeiat pe propria eroare fără a încerca să găsească o soluție admisibilă din punct de vedere juridic atât pentru sine, cât și pentru reclamantă, Parlamentul European ar fi încălcat, în plus, principiul executării cu bună‑credință a contractelor și ar fi săvârșit un abuz de drept.
61 Cu toate acestea, s‑a statuat că faptul că un candidat exercită în calitate de agent temporar funcții de natură similară celor pentru care a fost organizat un concurs nu împiedică instituția să țină seama de eșecul persoanei interesate la acest concurs în vederea încetării contractului său (a se vedea Hotărârea Hoyer/Comisia, punctul 48 de mai sus, punctul 47). Din acest punct de vedere, trebuie să se admită de asemenea că împrejurarea că reclamanta exercita funcția de medic în temeiul unui contract de agent temporar pe durată nedeterminată, dar cu titlu provizoriu, în așteptarea rezultatelor procedurii de selecție PE/95/S nu împiedica Parlamentul European să ia în considerare faptul că aceasta nu figura pe lista de candidați eligibili ca urmare a acestei proceduri de selecție pentru a rezilia contractul său pentru motivul că toate posturile vacante de medic erau la data respectivă ocupate de candidații care au reușit la procedura de selecție menționată.
62 În plus, este necesar să se amintească faptul că articolul 7 din reglementarea internă are ca obiect organizarea recrutării de agenți temporari pentru serviciile Parlamentului European, condiționând recrutarea permanentă a acestora de o procedură de selecție în interesul unei bunei administrări și că, astfel cum s‑a arătat mai sus, Parlamentul European era în principiu legat de această dispoziție, precum și de faptul că reclamanta nu fusese înscrisă pe lista de candidați eligibili ca urmare a procedurii de selecție PE/95/S. În consecință, deși Parlamentul European i‑a atribuit reclamantei un contract de agent temporar pe durată nedeterminată începând cu 26 martie 2008, acesta nu ar fi putut să îi atribuie un post vacant de medic fără a încălca egalitatea de tratament între candidații la procedura de selecție menționată în detrimentul, în special, al candidaților care au reușit la această procedură.
63 În plus, Parlamentul European susține că, înainte de a o concedia pe reclamantă, a examinat, în conformitate cu obligația de solicitudine, dacă aceasta putea fi repartizată pe un alt post de medic în cadrul cabinetului medical, însă o astfel de repartizare s‑a dovedit imposibilă din cauza calificărilor sale specifice. Or, în această privință, trebuie să se constate că reclamanta revendică efectiv numai menținerea postului său de medic în cadrul cabinetului medical din Luxemburg.
64 Reclamanta susține de asemenea că Parlamentul European nu a încercat să găsească o soluție împreună cu ea și că a concediat‑o fără ca măcar să o fi ascultat, situație care corespunde realității.
65 Această ultimă critică pare să întărească motivul întemeiat pe încălcarea obligației de solicitudine la care tocmai s‑a răspuns.
66 Presupunând că reclamanta ar fi dorit totuși să invoce un motiv întemeiat pe o încălcare a dreptului la apărare sau a principiului bunei administrări în măsura în care Parlamentul European ar fi omis să îi permită acesteia să își prezinte punctul de vedere, ar trebui amintit că dreptul de a fi ascultat nu poate conduce la anularea deciziei adoptate decât dacă procedura ar fi putut să ajungă la un rezultat diferit în lipsa unei încălcări a acestui drept (a se vedea Hotărârea Curții din 12 noiembrie 1996, Ohja/Comisia, C‑294/95 P, punctul 67, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 18 ianuarie 2000, Mehibas Dordtselaan/Comisia, T‑290/97, punctul 47, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 23 aprilie 2002, Campolargo/Comisia, T‑372/00, punctul 39, Hotărârea Tribunalului din 8 martie 2011, De Nicola/BEI, F‑59/09, punctul 182, care face obiectul unui recurs pendinte la Tribunalul Uniunii Europene, cauza T‑264/11 P). Or, în prezenta cauză, ținând seama de articolul 7 din reglementarea internă și de obligația de respectare a egalității între candidații la procedura de selecție PE/95/S, de faptul că reclamanta nu figura pe lista de candidați eligibili stabilită la capătul acestei proceduri și de împrejurarea că AAIC era legată de numărul de posturi care trebuiau ocupate, nu rezultă că s‑ar fi putut adopta o decizie diferită de decizia atacată dacă reclamanta ar fi avut posibilitatea să își prezinte observațiile.
67 Prin urmare, este necesar să se concluzioneze că al treilea motiv nu este întemeiat și, în lipsa oricărui motiv întemeiat, să se respingă pe cale de consecință concluziile privind anularea.
Cu privire la concluziile prin care se solicită Tribunalului să se pronunțe asupra tuturor consecințelor, inclusiv financiare, care ar decurge din anularea deciziei atacate și cu privire la concluziile privind plata de daune interese
68 În temeiul competenței de fond a Tribunalului, reclamanta solicită acestuia să o repună în situația în care ar trebui să se afle în cazul anulării deciziei atacate, și anume să fie angajată în cadrul cabinetului medical al Parlamentului European din Luxemburg.
69 În ipoteza în care Tribunalul s‑ar afla în imposibilitate de a dispune reintegrarea sa, reclamanta solicită ca acesta să oblige Parlamentul European la plata sumei de 288 000 de euro, reprezentând 36 de luni de salariu, cu titlul de daune interese. În plus, reclamanta solicită obligarea Parlamentului European la plata sumei de 15 000 de euro cu titlul de reparare a prejudiciului său moral. Acest prejudiciu ar rezulta din modul lipsit de respect cu care ar fi fost tratate drepturile sale sociale, din sentimentul că a fost înșelată cu privire la perspectivele sale de carieră și din faptul că a trebuit să intenteze un al doilea proces pentru a‑și valorifica drepturile.
70 Prezentele concluzii constituie o prelungire a concluziilor referitoare la anulare și trebuie respinse ca o consecință a respingerii acestora din urmă.
71 Admițând chiar că, pentru a justifica repararea unui prejudiciu moral, reclamanta se întemeiază pe comportamentele lipsite de caracter decizional ale Parlamentului European, și anume că acesta ar fi înșelat‑o cu privire la perspectivele sale de carieră și că ar fi tratat drepturile sale sociale într‑un mod lipsit de respect, ar trebui, prin urmare, să se constate că concluziile referitoare la despăgubiri sunt inadmisibile, întrucât nu au fost precedate de o solicitare întemeiată pe articolul 46 din RAA și pe articolul 90 din statut.
Cu privire la cheltuielile de judecată
72 Potrivit articolului 87 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, sub rezerva altor prevederi din capitolul VIII din titlul II din respectivul regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În temeiul alineatului (2) al aceluiași articol, Tribunalul poate, în măsura impusă de echitate, să decidă ca o parte care cade în pretenții să fie obligată numai la plata parțială a cheltuielilor de judecată sau chiar să nu fie obligată la plata acestora.
73 Din motivele prezentate mai sus rezultă că reclamanta este partea care a căzut în pretenții. În plus, Parlamentul European a solicitat în mod expres în concluziile sale ca reclamanta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât împrejurările speței nu justifică aplicarea dispozițiilor articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, reclamanta trebuie să suporte propriile cheltuieli de judecată și este obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de Parlamentul European.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE (Camera a treia)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Doamna Scheefer suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de Parlamentul European.
Van Raepenbusch | Boruta | Barents |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 6 martie 2013.
W. Hakenberg | | S. Van Raepenbusch |