ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE

(Camera a treia)

28 septembrie 2011

Cauza F‑12/11

André Hecq

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Boală profesională – Stabilire a invalidității – Cerere de reluare a activității profesionale – Cerere de daune interese”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a din acesta, prin care domnul Hecq solicită, în esență, anularea deciziei implicite de respingere din 15 aprilie 2010 a Comisiei prin care este respinsă cererea sa din 15 decembrie 2009 având ca obiect, în primul rând, reluarea activității sale profesionale, în al doilea rând, plata unei sume egale cu diferența dintre, pe de o parte, remunerația de care ar fi beneficiat dacă ar fi rămas în activitate începând de la 1 august 2003 și, pe de altă parte, pensia de invaliditate pe care a primit‑o de la această dată majorată cu dobânzi moratorii și, în al treilea rând, plata unei despăgubiri în valoare de 50 000 de euro

Decizia:      Respinge acțiunea ca vădit inadmisibilă. Reclamantul suportă toate cheltuielile de judecată.

Sumarul ordonanței

1.      Funcționari – Acțiune – Termene – Decădere – Redeschidere – Condiție – Fapt nou și esențial

[Statutul funcționarilor, art. 90 alin. (1)]

2.      Funcționari – Asigurări sociale – Asigurare pentru accident și boală profesională – Invaliditate – Regimuri distincte

[Statutul funcționarilor, art. 73 și 78; Reglementarea privind asigurarea împotriva riscurilor de accident și de boală profesională, art. 25]

3.      Funcționari – Acțiune – Acțiune în despăgubire – Motive – Nelegalitatea unei decizii a autorității împuternicite să facă numiri neatacate în termen – Inadmisibilitate

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

1.      Prin sesizarea autorității împuternicite să facă numiri cu o cerere în sensul articolului 90 alineatul (1) din statut, un funcționar nu poate determina nașterea, în ceea ce îl privește, a unui nou drept la acțiune împotriva unei decizii devenite definitivă la expirarea termenelor pentru introducerea acțiunii.

Este adevărat că existența unor fapte noi esențiale poate justifica formularea unei cereri de reexaminare a unei asemenea decizii.

Cu toate acestea, o decizie a autorității împuternicite să facă numiri prin care se refuză recunoașterea în favoarea persoanei interesate a unui grad de invaliditate în temeiul articolului 73 din statut, deși constituie, fără îndoială, un fapt nou, nu poate fi considerată un fapt esențial în cadrul procedurii întemeiate pe articolul 78 din statut.

(a se vedea punctele 41-43)

Trimitere la:

Curte: 26 septembrie 1985, Valentini/Comisia, 231/84, punctul 14

Tribunalul de Primă Instanță: 22 septembrie 1994, Carrer și alții/Curtea de Justiție, T‑495/93, punctul 20; 14 iulie 1998, Lebedef/Comisia, T‑42/97, punctul 25

2.      Articolul 25 din Reglementarea privind asigurarea împotriva riscurilor de accident și de boală profesională ale funcționarilor precizează că recunoașterea invalidității totale sau parțiale în temeiul articolului 73 din statut și al Reglementării privind asigurarea împotriva riscurilor nu împiedică în niciun fel aplicarea articolului 78 din statut și nici viceversa. Articolele 73 și 78 din statut au finalități diferite și se bazează pe noțiuni distincte.

(a se vedea punctele 44 și 54)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 14 septembrie 2011, A/Comisia, F‑12/09, punctele 146-150 și jurisprudența citată

3.      Un funcționar care a omis să atace un act care îl lezează formulând, în timp util, o acțiune în anulare nu poate să îndrepte această omisiune și, într‑un anumit sens, să își asigure un nou termen de introducere a căii de atac prin introducerea unei cereri de despăgubiri.

De asemenea, un funcționar care nu a atacat în timp util o decizie a autorității împuternicite să facă numiri care îl lezează nu poate să se prevaleze de pretinsa nelegalitate a acestei decizii în cadrul unei acțiuni în răspundere. Un funcționar care urmărește introducerea unei acțiuni în despăgubire în temeiul nelegalităților care viciază un act care lezează trebuie să inițieze procedura precontencioasă prevăzută de statut în trei luni de la data notificării acestui act, în ceea ce privește atât prejudiciul material, cât și prejudiciul moral.

(a se vedea punctele 50 și 51)

Trimitere la:

Curte: 7 octombrie 1987, Schina/Comisia, 401/85, punctul 9

Tribunalul de Primă Instanță: 24 ianuarie 1991, Latham/Comisia, T‑27/90, punctul 38; 27 iunie 1991, Valverde Mordt/Curtea de Justiție, T‑156/89, punctul 144; 13 iulie 1993, Moat/Comisia, T‑20/92, punctul 46; 28 iunie 2005, Ross/Comisia, T‑147/04, punctul 48

Tribunalul Funcției Publice: 21 februarie 2008, Skoulidi/Comisia, F‑4/07, punctul 70