HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE (Camera a doua)
10 iulie 2014(*)
„Funcție publică – Personalul BEI – Numire – Post de șef de divizie – Numirea unui alt candidat decât reclamanta – Neregularități ale procedurii de selecție – Obligația de imparțialitate a membrilor comitetului de selecție – Comportamente condamnabile ale președintelui comitetului de selecție în privința reclamantei – Conflict de interese – Prezentare orală comună tuturor candidaților – Documente furnizate pentru prezentarea orală de natură să îl favorizeze pe unul dintre candidați – Candidat care a participat la redactarea documentelor furnizate – Încălcarea principiului egalității – Acțiune în anulare – Cerere de despăgubire”
În cauza F‑115/11,
având ca obiect o acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE,
CG, membru al personalului Băncii Europene de Investiții, cu domiciliul în Sandweiler (Luxemburg), reprezentată inițial de N. Thieltgen, ulterior de J.‑N. Louis și de D. de Abreu Caldas, avocați,
reclamantă,
împotriva
Băncii Europene de Investiții (BEI), reprezentată de G. Nuvoli și de T. Gilliams, în calitate de agenți, asistați de A. Dal Ferro, avocat,
pârâtă,
TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE (Camera a doua),
compus din doamna M. I. Rofes i Pujol (raportor), președinte, și domnii K. Bradley și J. Svenningsen, judecători,
grefier: doamna X. Lopez Bancalari, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 6 martie 2014,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 27 octombrie 2011, CG solicită, în esență, Tribunalului anularea deciziei președintelui Băncii Europene de Investiții (BEI sau denumită în continuare „Banca”) de numire a domnului A, în locul reclamantei, pe postul de șef al diviziei „Politica de risc și de tarifare” („Risk Policy and Pricing division”, denumită în continuare „divizia RPP”), integrată în departamentul privind riscul de credit al Direcției generale (DG) pentru gestionarea riscurilor (denumită în continuare „DG Gestionarea riscurilor”), și obligarea Băncii la repararea prejudiciilor materiale și morale pe care consideră că le‑a suferit.
Cadrul juridic
2 În conformitate cu articolul 308 TFUE, statutele Băncii sunt stabilite printr‑un protocol anexat la acest tratat și la Tratatul UE, din care face parte integrantă.
3 Articolul 7 alineatul (3) litera (h) din Protocolul nr. 5 privind statutul Băncii prevede aprobarea de către Consiliul guvernatorilor a regulamentului intern al Băncii. Acest regulament a fost aprobat la 4 decembrie 1958 și a suferit mai multe modificări. El prevede că regulamentele referitoare la personalul Băncii sunt adoptate de Consiliul de administrație.
4 La 20 aprilie 1960, Consiliul de administrație a adoptat regulamentul personalului Băncii. În versiunea aplicabilă litigiului, articolul 14 din regulamentul personalului prevede că personalul Băncii se compune din trei categorii de agenți, potrivit funcției exercitate: prima categorie privește personalul de conducere și regrupează două funcții, funcția „[c]adru de conducere” și „[f]uncția C”; a doua categorie privește personalul de concepție și regrupează trei funcții, „[f]uncția D”, „[f]uncția E” și „[f]uncția F”; a treia categorie se referă la personalul de execuție și se compune din patru funcții.
5 Articolul 41 din regulamentul personalului Băncii prevede:
„Diferendele de orice natură de ordin individual dintre Bancă și membrii personalului acesteia sunt judecate de Curtea de Justiție [a Uniunii Europene].
Diferendele, altele decât cele care decurg din punerea în aplicare a măsurilor [disciplinare], fac obiectul unei proceduri amiabile în fața comisiei de conciliere a Băncii, indiferent de acțiunea introdusă în fața Curții de Justiție.
[…]”
6 La 25 mai 2004, Comitetul de direcție al Băncii a aprobat un document intitulat „Instrucțiuni privind [m]obilitatea [i]nternă și [p]romovările” (denumit în continuare „instrucțiunile”).
7 Articolul 2 din instrucțiuni, intitulat „Publicarea posturilor vacante”, prevede:
„În general, toate posturile vacante vor fi disponibile pentru toți membrii personalului și publicate. […]”
8 Articolul 3 din instrucțiuni, intitulat „Utilizarea comitetelor”, prevede:
„Hotărârea colectivă a personalului de conducere prin utilizarea comitetelor are drept scop să contribuie la echilibrul, justiția și transparența procesului de luare a deciziei în ocuparea posturilor vacante. […] utilizarea comitetelor va fi necesară pentru ocuparea posturilor vacante ale funcției C sau superioare [acestei funcții] […]”
9 Anexa I la instrucțiuni, referitoare la componența și la rolul comitetelor de selecție, prevede:
„[…] Comitetele trebuie să fie cele mai reprezentative posibil pentru echipa de conducere, ținând seama de cadrul și de impactul postului examinat. Acestea trebuie să cuprindă cinci membri și să includă femei și bărbați. Ele trebuie să includă cel puțin un reprezentant al [departamentului de resurse umane] și un reprezentant al unei alte [d]irecții generale, diferită de cea în care se află postul care trebuie să fie ocupat. Membrii comitetului trebuie să aibă cel puțin același nivel de funcții cu cel al postului care trebuie să fie ocupat.
Directorul general responsabil de post și [departamentul de] [r]esurse [u]mane decid împreună componența comitetului.”
10 Departamentul de resurse umane al Băncii a elaborat un document intitulat „Bune [p]ractici ale [c]omitetelor de [s]elecție” (denumit în continuare „bunele practici”). În versiunea aplicabilă litigiului, articolul 4.1 prevede:
„Comitetele sunt compuse din cinci membri cu drept de vot și un observator care reprezintă [comitetul paritar pentru egalitatea de șanse dintre bărbați și femei]. [P]reședintele comitetului reprezintă în mod obișnuit direcția generală care ocupă postul. Cei cinci membri cu drept de vot au aceleași drepturi de vot. Observatorul [comitetului paritar pentru egalitatea de șanse dintre bărbați și femei] nu are drept de vot. Cei cinci membri cu drept de vot ar trebui să aibă cel puțin același nivel de funcție ca și cel al postului vacant. Componența comitetului este convenită între [departamentul de resurse umane] și direcția generală care urmărește să ocupe postul și trebuie să includă cel puțin un membru cu drept de vot de sex feminin.”
11 Articolul 5.1 din bunele practici are următorul cuprins:
„[P]reședintele comitetului are aceleași drepturi de vot ca și ceilalți membri cu drept de vot, însă acesta acționează ca primus inter pares […], ceea ce înseamnă că, în cazul lipsei unui consens cu privire la recomandarea finală, [p]reședintele are un drept de vot preponderent în recomandarea finală, care va trebui să fie explicat (în cazul în care se exercită) în procesul‑verbal al reuniunii comitetului.”
12 Potrivit articolului 10.3 din bunele practici:
„[…] În informările interne și în deliberările comitetului, […] [p]reședintele se pronunță ultimul pentru a permite celorlalți membri să își exprime punctul de vedere fără să fie influențați de [d]irecția generală care recrutează. […]”
13 Potrivit articolului 17 din bunele practici:
„Decizia de numire este adoptată de [p]reședintele [Băncii] după consultarea cu colegii săi din [c]omitetul de [d]irecție, în urma propunerii [d]irectorului [departamentului de resurse umane]. În acest scop, [d]irectorul [departamentului de resurse umane], pe baza procesului‑verbal al [c]omitetului, adresează o propunere de numire [comitetului format din Comitetul de direcție și secretarul general], adăugând, dacă consideră necesar, orice considerație suplimentară [a departamentului de resurse umane].”
Situația de fapt
14 Reclamanta a fost angajată de Bancă la 16 iulie 1998 în funcția E din categoria personalului de concepție.
15 La 1 aprilie 2001, reclamanta a fost promovată în funcția D gradul 1 din categoria personalului de concepție.
16 La 1 ianuarie 2008, reclamanta a fost numită șef al diviziei „Coordonare” (denumită în continuare „divizia de coordonare”) din cadrul DG Gestionarea riscurilor și a fost promovată în funcția C din categoria personalului de conducere. La data introducerii acțiunii, reclamanta ocupa încă acest post.
17 La intrarea în funcție a reclamantei pe postul de șef al diviziei de coordonare, DG Gestionarea riscurilor era condusă de un director general care îi avea în subordinea sa directă pe domnul X, director al departamentului privind riscul de credit, pe domnul Y, director al departamentului de risc financiar, și pe reclamantă.
18 În raportul de evaluare a reclamantei pentru anul 2008, directorul general al DG Gestionarea Riscurilor, în calitate de evaluator, a apreciat că performanța sa fusese conform tuturor așteptărilor și reclamantei i s‑a atribuit o primă.
19 În raportul de evaluare a reclamantei pentru primul semestru al anului 2009, evaluatorul a concluzionat că performanța reclamantei fusese foarte bună. Reclamanta a obținut o majorare a salariului de trei minitrepte și prime.
20 Prin nota din 16 februarie 2011, directorul general al DG Gestionarea riscurilor a depus o propunere de reorganizare a acestei direcții generale la Comitetul de direcție al Băncii.
21 La 18 februarie 2011, reclamanta a introdus o cerere de deschidere a unei proceduri de anchetă în ceea ce privește respectarea demnității persoanei la locul de muncă și care îi viza pe domnii X și Y. În această cerere, reclamanta afirma că, începând cu luna iunie 2010 în ceea ce îl privește pe domnul X și cu luna septembrie 2008 în ceea ce privește domnul Y, aceștia săvârșiseră față de ea acte de intimidare și de hărțuire care constau, între altele, într‑o „neutralizare” prin diluarea și/sau reducerea rolului și a responsabilităților sale.
22 La 22 februarie 2011, Comitetul de direcție al Băncii a validat proiectul de reorganizare a DG Gestionarea riscurilor (denumită în continuare „reorganizarea DG Gestionarea riscurilor”), această nouă organizare fiind diferită de propunerea care figurează în nota din 16 februarie 2011 a directorului general al DG Gestionarea riscurilor.
23 Prin scrisoarea directorului departamentului de resurse umane din 28 februarie 2011, reclamanta a fost informată cu privire la deschiderea procedurii de anchetă și a fost invitată să își prezinte plângerea în cadrul unui memorandum.
24 Prin memorandumul din 14 martie 2011, reclamanta a menționat comportamente de hărțuire și de intimidare pe care cei doi autori prezumați ai hărțuirii, domnii X și Y, le‑ar fi avut în ceea ce o privește.
25 Prin nota din 30 martie 2011, președintele Băncii a adus la cunoștința personalului faptul că Comitetul de direcție a aprobat reorganizarea DG Gestionarea riscurilor începând de la 1 aprilie 2011 (denumită în continuare „nota către personal din 30 martie 2011”). Din această notă rezultă că, de la această dată, politica generală de risc, inclusiv Acordul de la Basel, adecvarea fondurilor proprii, simularea crizei și tarifarea, ar ține de o divizie nou creată, divizia RPP, integrată în departamentul privind riscul de credit din cadrul DG Gestionarea riscurilor. Nota către personal din 30 martie 2011 indica de asemenea că, în cadrul reorganizării DG Gestionarea riscurilor, domnul Y, director al departamentului de risc financiar, va deveni director al departamentului privind riscul de credit și că anunțul pentru ocuparea noului post de șef al diviziei RPP (denumit în continuare „postul în litigiu”) va fi publicat conform procedurilor obișnuite ale Băncii.
26 La 20 mai 2011 a fost publicat anunțul pentru ocuparea postului în litigiu. Termenul pentru depunerea candidaturii a fost stabilit pentru 7 iunie 2011.
27 Prin e‑mailul din 3 iunie 2011 adresat directorului departamentului de resurse umane, reclamanta a solicitat suspendarea procedurii de recrutare pentru ocuparea postului în litigiu, în special pentru că domnul Y, care făcea parte din comitetul de selecție, era vizat de o procedură de anchetă în curs la originea căreia se afla chiar ea. Acest e‑mail a rămas fără răspuns.
28 La 7 iunie 2011, reclamanta și‑a depus candidatura pentru postul în litigiu.
29 Prin e‑mailul din 10 iunie 2011, reclamanta a fost invitată la un interviu cu comitetul de selecție, stabilit la 17 iunie 2011. Invitația la interviul cu comitetul de selecție indica faptul că comitetul era compus din cinci persoane, printre care și domnul Y, care era președintele acestuia. Se preciza de asemenea că, în timpul interviului, reclamanta va trebui să realizeze o prezentare de zece minute cu privire la un subiect care îi era comunicat în e‑mail și pentru care putea folosi documentele atașate la acesta.
30 Prin e‑mailul din 14 iunie 2011, adresat directorului departamentului de resurse umane, reclamanta a solicitat ca domnul Y să fie înlocuit.
31 Prin e‑mailul de la aceeași dată, 14 iunie 2011, directorul departamentului de resurse umane i‑a răspuns reclamantei că componența comitetului de selecție va fi menținută. Acesta i‑a precizat că ar fi „de neconceput” ca domnul Y, director al departamentului privind riscul de credit, să nu conducă toate interviurile efectuate de comitetul de selecție. El a subliniat că un agent al departamentului de resurse umane era membru al comitetului de selecție și că una dintre responsabilitățile majore ale acestuia era de a asigura tuturor candidaților un tratament echitabil și obiectiv.
32 La 16 iunie 2011 la prânz, reclamanta a trimis secretariatului comitetului de selecție, prin e‑mail, scrisoarea sa de intenție și un curriculum vitae.
33 Prin e‑mailul de la aceeași dată, 16 iunie 2011, seara, reclamanta a informat secretariatul comitetului de selecție că, din motive medicale, nu va putea să se prezinte la interviul stabilit pentru ziua următoare și că va fi în concediu medical timp de trei săptămâni.
34 La 17 iunie 2011, toți candidații, cu excepția reclamantei, au avut un interviu cu comitetul de selecție.
35 Prin e‑mailul din 29 iunie 2011, trimis de asemenea prin poștă, reprezentantul departamentului de resurse umane în comitetul de selecție a invitat‑o pe reclamantă să îi precizeze o dată, cuprinsă între 8 și 14 iulie 2011, pentru interviul cu comitetul. În lipsa unui răspuns din partea reclamantei, membrul comitetului menționat mai sus i‑a solicitat printr‑un e‑mail din 7 iulie 2011 și prin scrisoare recomandată să confirme dacă era disponibilă la 11, 13 sau 14 iulie 2011 pentru interviul respectiv.
36 Prin e‑mailul din 11 iulie 2011, reclamanta a comunicat disponibilitatea sa pentru 13 și 14 iulie 2011, în funcție de acordul comitetului.
37 La 11 iulie 2011, comitetul de anchetă însărcinat cu soluționarea plângerii pentru hărțuire depuse de reclamantă a emis un aviz (denumit în continuare „avizul comitetului de anchetă”). În ceea ce îl privește pe domnul X, comitetul de anchetă a concluzionat că nu a putut „constata o atitudine abuzivă și intenționată care să poată fi calificat[ă] drept hărțuire din partea [sa]”, iar referitor la domnul Y, după ce a constatat că anumite comportamente denunțate de reclamantă erau adevărate, comitetul de anchetă nu s‑a pronunțat cu privire la problema dacă aceste comportamente constituiau hărțuire morală. În avizul respectiv, comitetul de anchetă a formulat de asemenea o serie de recomandări în atenția Băncii.
38 La 13 iulie 2011, reclamanta a fost audiată de comitetul de selecție, al cărui președinte era domnul Y.
39 În procesul‑verbal din 18 iulie 2011, întocmit în urma procedurii de selecție, comitetul a concluzionat în unanimitate că domnul A era cel mai bun candidat pentru postul în litigiu și a recomandat numirea acestuia.
40 Prin e‑mailul din 27 iulie 2011, reclamanta a fost informată cu privire la faptul că domnul A a fost selectat de comitet.
41 Prin nota din 28 iulie 2011, președintele Băncii a adus la cunoștința personalului decizia sa, luată după consultarea colegilor săi din Comitetul de direcție, de numire a domnului A pe postul în litigiu (denumită în continuare „decizia din 28 iulie 2011”).
42 Prin e‑mailul din 29 iulie 2011, reclamanta a solicitat directorului departamentului de resurse umane să fie informată în scris cu privire la motivele pentru care candidatura sa nu fusese reținută, precum și la motivele care justifică alegerea unui alt candidat.
43 Prin scrisoarea din 5 septembrie 2011, reclamanta a adresat președintelui Băncii o reclamație prin care solicita anularea deciziei din 28 iulie 2011, precum și o cerere de reparare a prejudiciilor pretins cauzate de nelegalitatea acestei decizii și de faptul că a fost obligată să se prezinte în fața unui comitet de selecție având în compunere pe unul dintre autorii prezumați ai hărțuirii, împotriva căruia era în curs o procedură de anchetă.
44 La 8 septembrie 2011, reclamanta a fost primită de un agent al departamentului de resurse umane, care i‑a acordat acces la partea din procesul‑verbal întocmit de comitetul de selecție care o privea.
45 Prin scrisoarea din 19 septembrie 2011, președintele Băncii a confirmat primirea reclamației din 5 septembrie 2011. Acesta a informat‑o pe reclamantă că, dată fiind absența până la 23 septembrie 2011 a persoanei responsabile din cadrul departamentului de resurse umane, reclamația și cererea de despăgubire vor fi examinate la întoarcerea din concediu a acestui agent și că îi va comunica decizia sa după această dată.
Concluziile părților și procedura
46 În cererea sa introductivă, reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei din 28 iulie 2011;
– obligarea Băncii la adoptarea măsurilor necesare pentru a institui o procedură legală privind ocuparea postului în litigiu;
– stabilirea răspunderii Băncii față de ea în legătură cu nelegalitatea deciziei de numire a domnului A pe postul în litigiu;
– obligarea Băncii la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciilor materiale și morale suferite de reclamantă, fiind necesar ca despăgubirea să fie însoțită de dobânzi moratorii:
– cu privire la prejudiciul moral: 50 000 de euro;
– cu privire la prejudiciul material reprezentat de pierderea de remunerație: 436 100 de euro;
– ca măsură de cercetare judecătorească, dispunerea unei expertize pentru constatarea întinderii prejudiciilor materiale și morale ca urmare a nelegalității deciziei din 28 iulie 2011, al cărei obiect este expus mai pe larg în propunerea de probe anexată la cererea introductivă;
– obligarea Băncii la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de procedură.
47 Banca solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca inadmisibilă și/sau ca nefondată;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
48 În replica prezentată la 6 iunie 2012, reclamanta a solicitat Tribunalului să dispună, ca măsură de cercetare judecătorească, audierea unui martor precizat în propunerea de probe anexată la respectiva replică și, cu titlu subsidiar, să accepte ca propunere de probă nouă mărturia martorului menționat cuprinsă în această anexă. Cererea respectivă a fost făcută în susținerea concluziilor în anulare din cadrul acțiunii. Întrebată de Tribunal cu privire la această cerere de măsuri de cercetare judecătorească în cadrul măsurilor de organizare a procedurii menționate la punctul următor, reclamanta a precizat că nu a putut fi formulată în cererea introductivă întrucât a luat cunoștință abia în februarie 2012 de faptele cu privire la care acest martor ar putea să se exprime.
49 Prin scrisorile grefei din 29 ianuarie 2014, părțile au fost invitate să răspundă la măsurile de organizare a procedurii. Acestea au dat curs în mod corespunzător acestei invitații.
50 În ședință, reclamanta a renunțat la cel de al doilea și la cel de al cincilea capăt de cerere.
În drept
1. Cu privire la primul capăt de cerere, privind anularea deciziei din 28 iulie 2011
51 În sprijinul cererii sale în anulare, reclamanta invocă trei motive. Primul motiv se întemeiază pe existența unor neregularități care afectează procedura de recrutare. Al doilea se întemeiază pe o eroare vădită de apreciere. Al treilea motiv se întemeiază pe un abuz de putere.
52 În ședință, reclamanta a declarat că renunță să mai invoce al doilea și al treilea motiv.
53 Este necesar, prin urmare, să se considere că reclamanta invocă un motiv unic, întemeiat pe existența unor neregularități care afectează procedura de recrutare. Acest motiv cuprinde două aspecte: primul aspect se întemeiază pe lipsa imparțialității comitetului de selecție, iar al doilea, pe încălcarea principiului egalității de tratament în alegerea întrebărilor adresate candidaților, alegere care l‑ar fi favorizat pe domnul A.
Cu privire la primul aspect al motivului, întemeiat pe lipsa imparțialității comitetului de selecție
54 În cadrul primului aspect al motivului unic de anulare, reclamanta invocă două critici: aceasta reproșează, în primul rând, lipsa de imparțialitate a președintelui comitetului de selecție, domnul Y, și, în al doilea rând, lipsa de imparțialitate a celorlalți membri ai comitetului.
Cu privire la prima critică, întemeiată pe lipsa imparțialității domnului Y în calitate de membru și de președinte al comitetului de selecție
– Argumentele părților
55 Reclamanta arată că decizia din 28 iulie 2011 a fost adoptată în urma unei recomandări din partea directorului departamentului de resurse umane bazate pe o procedură de recrutare afectată de neregularități și că, prin urmare, trebuie anulată. Ea arată că la 28 februarie 2011 a fost deschisă la cererea sa o procedură de anchetă în materia respectării demnității persoanei la locul de muncă pentru acte de intimidare și de hărțuire a căror victimă se considera începând cu luna septembrie 2008, în special din partea domnului Y. La 11 iulie 2011, comitetul de anchetă ar fi precizat în avizul său că domnul Y era perceput ca „un om ambițios” și ca „un rulou compactor care avansează fără a se ocupa prea mult de daunele colaterale pe care le poate cauza” și că acesta ar fi înlăturat‑o pe reclamantă din postul său, însușindu‑și toate aspectele strategice pe care le implica divizia de coordonare.
56 Reclamanta afirmă că, dată fiind procedura de anchetă pentru hărțuire care fusese deschisă la cererea sa și care îl viza pe domnul Y, acesta din urmă se afla într‑o situație de conflict de interese în raport cu ea în timpul procedurii de selecție, situație care îl împiedica să dea un aviz obiectiv și imparțial cu privire la candidatura sa. Reclamanta adaugă că, în plus, domnul Y conducea comitetul de selecție, ceea ce i‑ar fi permis să îi influențeze în mod direct sau indirect pe ceilalți membri ai comitetului în ceea ce privește alegerea persoanei care va ocupa postul. Dată fiind prezența domnului Y în comitetul de selecție, avizul acestui comitet nu ar fi putut prezenta, așadar, garanțiile de imparțialitate și de obiectivitate necesare.
57 Reclamanta reproșează de asemenea că, în pofida avizului comitetului de anchetă, în care acesta constatase în privința domnului Y anumite comportamente pe care ea le denunțase, și în pofida cererii sale exprese ca domnul Y să nu facă parte din comitetul de selecție, Banca nu a modificat componența comitetului și că ea a trebuit să se prezinte în fața unui comitet de selecție din care făcea parte unul dintre autorii prezumați ai hărțuirii.
58 Banca răspunde că, întrucât domnul Y era directorul departamentului care recruta, numirea acestuia ca membru al comitetului de selecție răspundea unei practici constante și era conformă cu bunele practici. În ceea ce privește avizul comitetului de anchetă, Banca arată că acesta ar fi concluzionat că autorilor prezumați ai hărțuirii nu le era imputabil niciun act de hărțuire. Aceasta ar fi adoptat de asemenea măsuri de natură să garanteze imparțialitatea comitetelor, precum prezența în cadrul comitetului a unui reprezentant al departamentului de resurse umane și prezența ca membru observator a unui reprezentant al comitetului paritar pentru egalitatea de șanse dintre bărbați și femei (denumit în continuare „COPEC”). În sfârșit, procesul‑verbal al comitetului de selecție ar demonstra că domnul Y nu a adoptat o poziție discriminatorie față de reclamantă și că poziția sa de președinte al comitetului nu avusese niciun rol în decizia din 28 iulie 2011. Astfel, ar rezulta din procesul‑verbal al comitetului că reclamanta se clasase ultima dintre cei cinci candidați, că decizia comitetului de a‑l recomanda pe domnul A pentru postul în litigiu fusese adoptată în unanimitate de membrii comitetului și că notele acordate de aceștia fiecăruia dintre candidați erau omogene, având în vedere că niciun membru nu se îndepărtase în mod semnificativ de la linia exprimată de ceilalți.
– Aprecierea Tribunalului
59 Potrivit unei jurisprudențe constante, larga putere de apreciere cu care este învestită o comisie de evaluare din cadrul unui concurs sau un comitet de selecție în ceea ce privește stabilirea modalităților și a conținutului detaliat al probelor orale la care sunt supuși candidații trebuie compensată printr‑o respectare strictă a normelor care reglementează organizarea acestor probe (Hotărârea Girardot/Comisia, T‑92/01, EU:T:2002:220, punctul 24, și Hotărârea Christensen/Comisia, T‑336/02, EU:T:2005:115, punctul 38).
60 Potrivit unei jurisprudențe de asemenea constante, o comisie de evaluare din cadrul unui concurs este obligată să garanteze că aprecierile sale cu privire la toți candidații examinați în cadrul probelor orale sunt efectuate în condiții de egalitate și de obiectivitate (Hotărârea Pantoulis/Comisia, T‑290/03, EU:T:2005:316, punctul 90 și jurisprudența citată). Deși procedura de recrutare în discuție nu a luat forma unui concurs, această jurisprudență poate fi aplicată în speță din moment ce un comitet de selecție are drept scop, ca și comisia de evaluare din cadrul unui concurs, să aleagă cei mai buni candidați dintre cei care și‑au depus candidatura în urma publicării unui anunț pentru ocuparea unui post vacant și dispune de o importantă marjă de apreciere în organizarea testelor de selecție.
61 În consecință, revenea Băncii, în temeiul principiilor bunei administrări și egalității de tratament, să vegheze la buna organizare a procedurii de selecție și să asigure tuturor candidaților la această procedură de selecție desfășurarea cea mai liniștită și normală posibil a interviurilor cu comitetul de selecție. Aceasta impunea ca toți membrii comitetului de selecție desemnați de Bancă să fi avut independența necesară pentru ca obiectivitatea lor să nu poată fi pusă la îndoială.
62 Revine, așadar, Tribunalului sarcina de a verifica dacă comitetul de selecție a fost constituit și a funcționat potrivit legii, în special cu respectarea obligației sale de imparțialitate, această respectare fiind una dintre normele care guvernează lucrările comisiilor de evaluare din cadrul concursurilor, ca și lucrările comitetului de selecție, și care sunt supuse controlului instanței Uniunii (a se vedea, în ceea ce privește funcționarea unei comisii de evaluare din cadrul concursului, Ordonanța Meierhofer/Comisia, F‑74/07 RENV, EU:F:2011:63, punctul 62).
63 Tribunalul este, prin urmare, chemat să examineze în speță dacă domnul Y se afla într‑o situație de conflict de interese în raport cu reclamanta în măsura în care el făcea obiectul unei proceduri de anchetă pentru hărțuire, la originea căreia se afla reclamanta. În caz afirmativ, neîndeplinirea de către domnul Y a obligației sale de a se abține să evalueze candidatura reclamantei ar constitui o încălcare a obligației sale de imparțialitate și, în consecință, a obligației de imparțialitate a comitetului în ansamblu.
64 În această privință, trebuie amintit că un conflict de interese privește situația în care un funcționar sau un agent este determinat, în exercitarea atribuțiilor sale, să se pronunțe asupra unei probleme în administrarea sau în soluționarea căreia are un interes personal de natură să îi compromită independența (cu titlu de exemplu, Hotărârea Giannini/Comisia, T‑100/04, denumită în continuare „Hotărârea Giannini”, EU:T:2008:68, punctul 223).
65 Or, simpla împrejurare că un membru al unei comisii de evaluare din cadrul unui concurs sau al unui comitet din cadrul unei proceduri de selecție este vizat de o plângere pentru hărțuire depusă de un candidat la concurs sau la procedura de selecție nu poate implica în sine obligația membrului în cauză de a se recuza din cadrul comisiei de evaluare sau al comitetului de selecție (a se vedea în acest sens Hotărârea BY/AESA, F‑81/11, EU:F:2013:82, punctul 72). În schimb, dacă se vădește, pe baza unor indicii obiective, pertinente și concordante, că acest membru al comisiei de evaluare se află în conflict de interese, în sensul că are, în mod direct sau indirect, un interes personal să favorizeze sau să defavorizeze unul dintre candidați, obligația de imparțialitate, astfel cum a fost consacrată la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, impune ca el să nu se poată exprima cu privire la meritele respectivului candidat, în special în cazul în care se prevede că persoana reținută în urma selecției în discuție colaborează ulterior sub autoritatea sa ierarhică.
66 În speță, este cert că divizia RPP nou‑creată era integrată în departamentul privind riscul de credit și că domnul Y, în calitate de director al acestui departament, urma să devină superiorul ierarhic direct al candidatului care va fi numit pe postul în litigiu. Tribunalul trebuie să examineze, așadar, dacă reclamanta a furnizat indicii obiective, pertinente și concordante potrivit cărora domnul Y, în calitate de membru și de președinte al comitetului de selecție, avea un interes personal de natură să îi compromită independența în evaluarea candidaturii acesteia la postul în litigiu.
67 În această privință, pe de o parte, este cert că la 28 februarie 2011 a fost deschisă, la cererea reclamantei, o procedură de anchetă în materia respectării demnității persoanei la locul de muncă pentru fapte de intimidare și de hărțuire săvârșite în special de domnul Y. Prin urmare, Tribunalul observă că Banca a considerat că o astfel de procedură de anchetă era necesară având în vedere circumstanțele și că nu trebuia să respingă de la bun început cererea reclamantei.
68 Nu se contestă nici faptul că, la 11 iulie 2011, comitetul de anchetă însărcinat cu soluționarea plângerii depuse de reclamantă a emis avizul, care nu conține nicio concluzie formală cu privire la problema dacă comportamentele reproșate domnului Y constituiau hărțuire, chiar dacă comitetul de anchetă a constatat, printre altele, că anumite comportamente denunțate de reclamantă erau dovedite. Ca răspuns la o întrebare formulată de Tribunal în cadrul ședinței, Banca a afirmat că, în mod normal, avizul unui comitet de anchetă în materia hărțuirii este transmis președintelui Băncii pentru adoptarea unei decizii, iar nu direct autorilor prezumați ai hărțuirii și nici reclamantului. Banca a mai precizat că, fără îndoială, domnul Y a primit comunicarea formală a deciziei de a nu admite plângerea reclamantei pe care președintele Băncii o adoptase având în vedere avizul comitetului de anchetă, iar nu comunicarea avizului însuși.
69 Pe de altă parte, este de asemenea cert că anunțul pentru ocuparea postului vacant în litigiu a fost publicat la 20 mai 2011 și că interviul reclamantei cu comitetul de selecție a avut loc la 13 iulie 2011, respectiv la două zile după ce comitetul de anchetă emisese avizul, apoi că, la 18 iulie 2011, comitetul de selecție a redactat procesul‑verbal, reținându‑l pe domnul A pentru acest post.
70 Rezultă astfel din cuprinsul punctelor anterioare că procedura de selecție s‑a desfășurat în paralel cu procedura de anchetă.
71 În continuare, reiese din avizul comitetului de anchetă că reclamanta reproșează în special o „neutralizare” de către domnul Y prin diluarea și/sau reducerea rolului și a responsabilităților sale.
72 În această privință, comitetul de anchetă a constatat că „[d]e‑a lungul timpului, poziția [reclamantei] s‑a schimbat în ochii [domnului Y]: de la o colaboratoare apreciată și evaluată foarte favorabil, a devenit un element care deranja în parcursul pe care acesta și‑l stabilise. Întrucât era în plus o concurentă pentru poziția de [d]irector [g]eneral al [DG Gestionarea riscurilor], [domnul Y] nu a avut nicio ezitare să ocupe vidul de putere lăsat de [reclamantă] ca urmare a bolii sale, iar aceasta din urmă încerca, de pe patul de suferință, să depășească situația câtuși de puțin” și că, pentru acest motiv, domnul Y „a înlăturat‑o treptat pe [reclamantă] din postul său, însușindu‑și toate aspectele strategice pe care le implică serviciul de coordonare. În prezent, este deci cert […] că organigrama [DG Gestionarea riscurilor] este astfel întocmită încât în persoana [domnului Y] se concentrează toate atribuțiile cheie, strategice, care oferă o vizibilitate ridicată în raport cu ierarhia Băncii și că [reclamanta] este limitată la atribuții administrative. Ceea ce [reclamanta] a anticipat s‑a întâmplat, așadar”.
73 În aviz, comitetul de anchetă afirmă de asemenea că „relațiile [reclamantei] cu [domnul Y], excelente anterior, se deteriorau, [domnul Y] ocupând golurile lăsate de [reclamantă] și acaparând treptat atribuțiile cele mai importante și solicitante din punct de vedere intelectual [ale reclamantei], aceasta din urmă neacceptând deprecierea competențelor sale. În cele din urmă, orice comunicare și orice relație de încredere între cei doi devenise[ră] imposibil[e]”.
74 De asemenea, comitetul de anchetă observă că domnul Y „este […] perceput ca un om ambițios care are viziuni cu privire la viitorul său profesional și care este descris de unele persoane ca un rulou compactor care avansează fără a se ocupa prea mult de daunele colaterale pe care le poate cauza” și că „[reclamanta] era acolo, stătea în calea ambițiilor lui, iar absența acesteia […] din motive de boală bloca în parte buna desfășurare [a] activității, ea trebuia înlăturată”.
75 Rezultă astfel din avizul comitetului de anchetă că domnul Y adoptase efectiv unele dintre comportamentele pe care reclamanta i le reproșa și că, la data interviului reclamantei cu comitetul de selecție, la 13 iulie 2011, relațiile profesionale dintre reclamantă și domnul Y erau serios deteriorate.
76 Dat fiind că domnul Y ar fi devenit superiorul ierarhic direct al reclamantei în cazul în care ar fi fost selectată și numită pe postul în litigiu, Tribunalul apreciază că, având în vedere considerațiile și faptele prezentate la punctele 67-75 din prezenta hotărâre, în special faptele pe care comitetul de anchetă, în avizul său, le consideră dovedite, reclamanta a furnizat, în speță, indicii obiective, pertinente și concordante în susținerea tezei sale potrivit căreia, atunci când domnul Y a fost numit membru al comitetului de selecție, acesta se afla într‑o situație de conflict de interese de natură să pună la îndoială capacitatea sa de a aprecia cu obiectivitatea necesară candidatura reclamantei.
77 Este cert că domnul Y a participat la interviu și la evaluarea reclamantei, deși ar fi trebuit să se abțină, în măsura în care se afla într‑o situație de conflict de interese în privința acesteia.
78 În plus, trebuie amintit că articolele 5.1 și 10.3 din bunele practici prevăd că președintele comitetului de selecție are un drept de vot preponderent în cazul lipsei unui consens cu privire la recomandarea finală și că, în deliberări, acesta trebuie să se pronunțe ultimul pentru a nu îi influența pe ceilalți membri ai comitetului de selecție. În consecință, din aceste dispoziții reiese că domnul Y, în calitate de președinte al comitetului de selecție, s‑a aflat în poziția de a avea un rol preponderent în cadrul lucrărilor comitetului și de a‑i influența pe ceilalți membri ai comitetului de selecție.
79 Având în vedere considerațiile de mai sus și fără a prejudeca conținutul discuțiilor dintre membrii comitetului de selecție și pozițiile adoptate de diferiții membri ai comitetului, inclusiv de către domnul Y, trebuie să se concluzioneze că domnul Y, ca urmare a faptului că a fost membru al comitetului de selecție, și‑a încălcat obligația de imparțialitate. În consecință, întrucât fiecare dintre membrii comitetului de selecție trebuie să aibă independența necesară pentru ca obiectivitatea comitetului de selecție în ansamblu să nu poată fi compromisă, este necesar să se considere că a fost încălcată obligația de imparțialitate a comitetului de selecție în ansamblu.
80 Această concluzie nu poate fi infirmată de argumentele Băncii.
81 Mai întâi, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia ar fi fost „de neconceput” ca directorul departamentului care recrutează, în speță domnul Y, să nu conducă toate interviurile comitetului de selecție, este suficient să se arate că articolul 4.1 din bunele practici prevede că președintele comitetului reprezintă „în mod obișnuit direcția generală” care urmărește să ocupe postul și că anexa I la instrucțiuni nu impune ca în compunerea comitetului să intre directorul departamentului care recrutează. Prin urmare, în reglementarea internă a Băncii nu se pune problema departamentului care recrutează, ci a direcției generale care recrutează și este permis ca directorul departamentului care urmărește să ocupe postul să nu fie membru al comitetului de selecție.
82 Pe de altă parte, este necesar să se amintească (a se vedea punctele 30 și 31 de mai sus) că reclamanta solicitase, prin e‑mailul din 14 iunie 2011 adresat directorului departamentului de resurse umane, ca domnul Y să fie înlocuit, cerere care i‑a fost refuzată la aceeași dată de către directorul respectiv. Or, în prezența unui conflict de interese, Banca ar fi trebuit să evite ca domnul Y să fie membru, și cu atât mai mult președinte, al comitetului de selecție sau cel puțin ar fi trebuit să procedeze astfel încât el să se abțină de la orice intervenție în timpul interviului și al evaluării reclamantei, ceea ce Banca nu a făcut.
83 În continuare, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia avizul comitetului de anchetă din 11 iulie 2011 ar fi concluzionat în sensul lipsei unei hărțuiri din partea domnului Y, motiv pentru care nu exista un conflict de interese în ceea ce îl privește pe domnul Y, Tribunalul amintește că procedura de selecție s‑a desfășurat în paralel cu procedura de anchetă (a se vedea punctul 70 din prezenta hotărâre) și că, atunci când, la 14 iunie 2011, directorul departamentului de resurse umane a refuzat să îl înlocuiască pe domnul Y în comitetul de selecție, comitetul de anchetă nu emisese încă avizul. Întrucât interviul comitetului de selecție cu reclamanta era prevăzut inițial pentru 17 iunie 2011, Banca considera, așadar, că nu există niciun inconvenient ca domnul Y, care făcea la acea dată obiectul unei proceduri de anchetă pentru hărțuire, să fie membru al comitetului de selecție. Argumentul Băncii întemeiat pe concluziile negative ale avizului comitetului de anchetă în ceea ce privește existența unor acte de hărțuire săvârșite de domnul Y este deci lipsit de relevanță. În orice caz, indiferent de data la care domnul Y a avut posibilitatea să afle că comitetul de anchetă a emis avizul, acest aviz nu a putut avea nicio incidență asupra existenței înseși a conflictului de interese în privința domnului Y în timpul procedurii de selecție. Astfel, faptul că relațiile profesionale dintre domnul Y și reclamantă erau grav deteriorate înainte de începerea procedurii de selecție, după cum rezultă din avizul comitetului de anchetă, este suficient în speță pentru a concluziona în sensul existenței unui conflict de interese în privința domnului Y.
84 De asemenea, Tribunalul arată că existența unui risc de conflict de interese în privința unui membru al comitetului de selecție în raport cu un candidat nu poate fi contrabalansată nici de prezența unui reprezentant al departamentului de resurse umane în cadrul comitetului și nici de prezența unui observator al COPEC.
85 În sfârșit, în ceea ce privește argumentul Băncii potrivit căruia ar reieși din procesul‑verbal al comitetului de selecție că domnul Y nu a adoptat o poziție discriminatorie în privința reclamantei și că domnul A a fost selectat în unanimitate, Tribunalul observă că, într‑adevăr, după cum subliniază Banca, notele acordate de fiecare membru al comitetului fiecăruia dintre candidați sunt relativ omogene. Această constatare nu permite să se excludă însă existența unui conflict de interese în privința domnului Y și nici posibilitatea ca domnul Y, în calitate de președinte al comitetului, să fi putut influența evaluarea candidaților efectuată de ceilalți membri ai comitetului de selecție.
86 Având în vedere considerațiile de mai sus, este necesar să se concluzioneze că procedura de selecție a fost nelegală întrucât președintele comitetului de selecție și, prin urmare, comitetul în ansamblu și‑au încălcat obligația de imparțialitate. Așadar, prima critică a primului aspect al motivului trebuie declarată fondată.
Cu privire la a doua critică, întemeiată pe lipsa imparțialității celorlalți membri ai comitetului de selecție
– Argumentele părților
87 Reclamanta susține că ceilalți membri ai comitetului în afara domnului Y au putut să se arate parțiali, întrucât cei mai mulți dintre aceștia aprobaseră reorganizarea DG Gestionarea riscurilor și în special crearea diviziei RPP, al cărei șef urma să primească aproape toate rolurile și responsabilitățile care făceau parte din atribuțiile ei în calitate de șef al diviziei de coordonare.
88 Banca nu se pronunță cu privire la această a doua critică.
– Aprecierea Tribunalului
89 Este suficient să se observe că reclamanta se limitează să afirme că ceilalți membri ai comitetului de selecție și‑au putut încălca obligația de imparțialitate, fără a susține totuși că au procedat astfel în speță. Astfel, ea face pure speculații fără a prezenta niciun element de probă de natură să demonstreze această afirmație. În aceste împrejurări, a doua critică a primului aspect al motivului trebuie respinsă ca nefondată.
90 Având în vedere considerațiile de mai sus, trebuie să se concluzioneze că primul aspect al motivului unic al acțiunii, întemeiat pe existența unor neregularități care afectează procedura de selecție, este fondat în parte.
Cu privire la al doilea aspect al motivului, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament
Argumentele părților
91 Reclamanta afirmă că prezentarea orală de zece minute în fața comitetului de selecție la care erau supuși toți candidații consta într‑o scurtă expunere cu privire la un subiect tehnic pe baza a două note interne ale Băncii care fuseseră distribuite tuturor candidaților înaintea interviului lor cu comitetul de selecție. Or, întrucât domnul A ar fi redactat sau ar fi participat la redactarea acestor două note interne, el ar fi fost privilegiat în mod injust în raport cu ceilalți candidați. Favorizând în mod vădit unul dintre candidații la postul în litigiu prin opțiunea de a‑și întemeia proba privind prezentarea orală pe cele două note interne menționate mai sus, comitetul de selecție ar fi încălcat principiul egalității de tratament.
92 Banca admite că domnul A a colaborat în etapa pregătirii celor două note interne în discuție, însă consideră că niciun candidat nu a fost dezavantajat în mod injust, întrucât aceste note nu necesitau, pentru a fi înțelese, cunoștințe speciale și fuseseră distribuite tuturor candidaților înainte de interviu. Prezentarea orală ar fi fost numai o probă dintre diferitele probe care compuneau procedura de selecție și nu ar fi avut drept scop evaluarea competențelor tehnice ale candidaților, ci mai degrabă competențele acestora de comunicare și de persuasiune.
Aprecierea Tribunalului
93 Trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței constante, principiul nediscriminării sau al egalității de tratament impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit, cu excepția situației în care o diferențiere este justificată în mod obiectiv. Rezultă astfel că are loc o încălcare a principiului nediscriminării atunci când în cazul a două categorii de persoane, ale căror situații de fapt și de drept nu prezintă diferențe esențiale, se aplică un tratament diferit sau atunci când situații diferite sunt tratate în mod identic. Pentru ca o diferență de tratament să poată fi compatibilă cu principiul general al nediscriminării, această diferență trebuie justificată pe baza unui criteriu obiectiv și rezonabil și proporțională în raport cu scopul urmărit de această diferențiere (a se vedea de exemplu Hotărârea Giannini, EU:T:2008:68, punctul 131 și jurisprudența citată, și Hotărârea Brown/Comisia, F‑37/05, EU:F:2009:121, punctul 64).
94 Principiul egalității de tratament constituie un principiu fundamental al dreptului Uniunii care se aplică în special în domeniul concursurilor și a cărui respectare trebuie supravegheată strict de comisia de evaluare din cadrul concursului cu ocazia desfășurării acestuia. Deși comisia de evaluare se bucură de o largă putere de apreciere în privința modalităților și a conținutului detaliat al probelor, este totuși de competența instanței Uniunii să își exercite controlul în măsura în care este necesar pentru a asigura un tratament egal al candidaților și obiectivitate în alegerea efectuată între aceștia de comisia de evaluare (Hotărârea Giannini, EU:T:2008:68, punctul 132, și Hotărârea De Mendoza Asensi/Comisia, F‑127/11, EU:F:2014:14, punctul 43).
95 În sfârșit, trebuie să se observe că orice examen presupune în general și în mod inerent un risc de inegalitate de tratament, având în vedere caracterul limitat în mod necesar al numărului de întrebări care pot fi în mod rezonabil adresate cu ocazia unui examen în legătură cu un subiect determinat. În consecință, s‑a admis că o încălcare a principiului egalității de tratament nu poate fi constatată decât atunci când comisia de evaluare nu a limitat, cu ocazia alegerii probelor, riscul inegalității de șanse până la nivelul riscului inerent în general oricărui examen (Hotărârea Giannini, EU:T:2008:68, punctul 133, și Hotărârea De Mendoza Asensi/Comisia, EU:F:2014:14, punctul 45).
96 În speță, reiese din dosar că candidații trebuiau să răspundă toți unei întrebări similare adresate acestora de fiecare membru al comitetului de selecție. În plus, comitetul de selecție pusese în aplicare o probă identică pentru toți candidații, care consta într‑o expunere orală pe baza a două note interne ale Băncii, pentru a le evalua capacitatea de a prezenta o temă complexă și tehnică unui public nespecializat și de a convinge cu privire la propunerea lor. Cele două note menționate mai sus trebuiau să servească, așadar, la testarea capacităților de comunicare, de prezentare, de a oferi explicații și de persuasiune ale candidaților, iar nu a cunoștințelor tehnice ale acestora.
97 Reiese de asemenea din dosar că domnul A a participat la redactarea celor două note interne înaintate candidaților în scopul prezentării orale în fața comitetului de selecție. Tribunalul consideră că simplul fapt de a fi autorul sau coautorul unor astfel de note conferă o familiaritate reală cu conținutul lor și facilitează în mod potențial orice prezentare bazată pe acestea.
98 Desigur, după cum arată Banca, s‑a statuat că familiaritatea cu un document pe care anumiți candidați la concurs au putut să o dobândească în timpul lucrului nu implică faptul că au fost în mod injust avantajați prin decizia comisiei de evaluare de a alege acest document ca bază a întrebărilor la o probă, în măsura în care, pe de o parte, avantajul pe care acest document îl conferă anumitor candidați prin alegerea documentului respectiv face parte din riscul inerent în general oricărui examen și în care, pe de altă parte, textul acestui document fusese accesibil înaintea probei (Hotărârea Giannini, EU:T:2008:68, punctul 164).
99 În această privință, Tribunalul arată că, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Giannini (EU:T:2008:68), reclamantul, candidat care nu a reușit la un concurs, reproșa faptul că alți candidați lucraseră înainte de concurs cu documente pregătitoare ale documentului care servise drept bază pentru proba scrisă. Din Hotărârea Giannini (EU:T:2008:68) reiese că identitatea dintre documentele pregătitoare și documentele înaintate candidaților nu putea fi prezumată și că candidații care lucraseră cu documentele pregătitoare nu se puteau încrede într‑o eventuală cunoaștere dobândită prin lucrul lor cu respectivele documente pregătitoare. Tribunalul de Primă Instanță al Comunităților Europene a concluzionat de aici că facilitatea potențială pe care candidații care lucraseră cu documentele pregătitoare ar fi putut să o aibă pentru a avea succes la proba scrisă grație familiarității lor cu documentele pregătitoare în cauză era de o relevanță foarte limitată și a considerat că respectivii candidați nu fuseseră avantajați în mod injust.
100 În schimb, în prezenta cauză se impune constatarea că doar un candidat, domnul A, cunoștea mai bine decât concurenții săi documentele puse la dispoziția candidaților pentru a‑și pregăti prezentarea. În plus, spre deosebire de cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Giannini (EU:T:2008:68), domnul A, în calitate de autor sau de coautor, lucrase direct la cele două note interne ale Băncii, și nu cu privire la documente pregătitoare ale acestor două note interne, al căror conținut ca documente pregătitoare nu ar fi fost în mod obligatoriu identic cu cel al celor două note interne în discuție. În consecință, întrucât prezentarea orală a candidaților urmărea în special să evalueze capacitatea lor de a convinge un public nespecializat, avantajul în raport cu ceilalți candidați de care a beneficiat domnul A în proba prezentării orale ca urmare a participării sale la redactarea în tot sau în parte a celor două note menționate mai sus este într‑adevăr real și pertinent.
101 Această apreciere nu poate fi infirmată de faptul că cele două note interne în discuție fuseseră puse la dispoziția tuturor candidaților înainte de interviul cu comitetul de selecție și nici de argumentul Băncii, invocat în ședință, potrivit căruia aceste două note erau cunoscute în mare măsură de toți candidații cu mult înainte de începerea procedurii de selecție. În ședință, Banca a admis că comitetul de selecție ar fi putut să aleagă pentru proba prezentării orale alte texte în afara celor două note menționate mai sus. S‑a demonstrat, așadar, că domnul A a fost privilegiat în mod injust în raport cu ceilalți candidați.
102 În consecință, este necesar să se concluzioneze că, alegând ca proba prezentării orale comună tuturor candidaților să aibă la bază cele două note interne ale Băncii menționate mai sus, Banca a încălcat principiul egalității de tratament.
103 Al doilea aspect al motivului unic al acțiunii este, așadar, fondat.
104 Având în vedere considerațiile de mai sus și fără să fie nevoie să se examineze cererea de măsuri de cercetare judecătorească, trebuie să se admită primul capăt de cerere, privind anularea deciziei din 28 iulie 2011.
2. Cu privire la al doilea și la al treilea capăt de cerere, prin care se urmărește obținerea unei despăgubiri
Cu privire la admisibilitate
Argumentele părților
105 Banca arată că instanța Uniunii nu dispune de nicio competență în cazul în care acțiunea cu care este sesizată nu este îndreptată împotriva unui act al administrației de respingere a pretențiilor reclamantului. În speță, prin scrisoarea din 19 septembrie 2011, președintele Băncii a informat‑o pe reclamantă că cererea sa de despăgubire din 5 septembrie 2011 va fi examinată la întoarcerea din concediu a persoanei responsabile din cadrul departamentului de resurse umane, la 23 septembrie 2011. Or, reclamanta a sesizat Tribunalul cu privire la cererea sa de despăgubire la 27 octombrie 2011, fără să fi obținut un răspuns expres din partea Băncii la cererea sa din 5 septembrie 2011 și înainte de expirarea termenului de trei luni pentru ca să fi intervenit o decizie implicită de respingere a acestei cereri. În consecință, concluziile în despăgubire ar trebui respinse ca inadmisibile.
106 Banca adaugă că concluziile în despăgubire se suprapun, cel puțin în parte, cu cererea în despăgubire formulată în cadrul acțiunii introduse la 28 septembrie 2011 în fața Tribunalului și înregistrată cu numărul F‑95/11, în ceea ce privește prejudiciul pe care reclamanta l‑ar fi suferit ca urmare a publicării postului în litigiu. Concluziile în despăgubire ar fi, așadar, în orice caz, de asemenea inadmisibile pentru litispendență, cel puțin în parte.
107 Ca răspuns la cererea formulată de Tribunal, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, de clarificare a poziției sale referitoare la admisibilitatea concluziilor în despăgubire având în vedere Hotărârile De Nicola/BEI (T‑37/10 P, EU:T:2012:205) și De Nicola/BEI (T‑264/11 P, EU:T:2013:461), Banca afirmă că, în cazul în care, potrivit acestor hotărâri, o cerere de despăgubire ar putea fi prezentată instanței Uniunii fără ca o cerere de despăgubire să fi fost totuși adresată în prealabil administrației, atunci când o persoană decide să solicite în prealabil administrației să adopte o poziție cu privire la o anumită problemă, chiar dacă această procedură nu este obligatorie, persoana în cauză trebuie să permită administrației pe care a decis să o sesizeze să se pronunțe într‑un termen rezonabil. Această noțiune de termen rezonabil, pusă în evidență în Hotărârea Reexaminare Arango Jaramillo și alții/BEI (C‑334/12 RX‑II, EU:C:2013:134, punctele 26-30), s‑ar aplica atât termenului de care dispune o persoană pentru a adresa o cerere administrației, cât și termenului de care dispune administrația pentru a adopta o poziție cu privire la această cerere.
108 Reclamanta răspunde că concluziile în despăgubire ale acțiunii sale trebuie considerate admisibile.
Aprecierea Tribunalului
109 În primul rând, în ceea ce privește admisibilitatea tuturor concluziilor în despăgubire, Tribunalul amintește că, potrivit articolului 41 din regulamentul personalului Băncii, în esență, orice diferend între Bancă și membrii personalului său poate face obiectul unei acțiuni în justiție în fața instanței Uniunii, o astfel de acțiune putând fi precedată totuși de o procedură amiabilă în fața comisiei de conciliere a Băncii, și aceasta independent de acțiunea introdusă în fața instanței (Hotărârea De Nicola/BEI, EU:T:2012:205, punctul 74).
110 S‑a considerat deja că reiese în mod clar din articolul 41 din regulamentul personalului Băncii, care prevede o procedură de conciliere care se desfășoară independent de acțiunea formulată în fața instanței, că admisibilitatea acțiunii contencioase respective nu este condiționată nicidecum de epuizarea acestei proceduri administrative, care prezintă un caracter facultativ pentru angajații Băncii (a se vedea în acest sens Hotărârea De Nicola/BEI, T‑7/98, T‑208/98 și T‑109/99, EU:T:2001:69, punctul 96), deși funcționarii sau agenții trebuie să aștepte sfârșitul procedurii precontencioase prevăzute de Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”).
111 În plus, s‑a statuat în Hotărârea De Nicola/BEI (EU:T:2013:461, punctele 69-73), pronunțată în recursul împotriva Hotărârii Tribunalului De Nicola/BEI (F‑59/09, EU:F:2011:19), în care, prin aplicarea prin analogie a articolului 91 alineatul (1) din statut, Tribunalul considerase că nu dispunea de nicio competență pentru a se pronunța cu privire la o acțiune în despăgubire cu care era sesizat, pentru motivul că această acțiune nu era îndreptată împotriva unui act care lezează persoana în cauză adoptat de Bancă, nicio cerere de despăgubire nefiind prezentată în prealabil Băncii, și că, în lipsa unei reglementări interne relevante în cadrul Băncii, Tribunalul nu avea dreptul de a condiționa competența sa sau admisibilitatea unei acțiuni în despăgubire cu care era sesizat de „lipsa unei cereri de despăgubire adresate Băncii și a oricărui act care lezează cu care ar fi posibil să aibă legătură concluziile în despăgubire”. Tribunalul Uniunii Europene a considerat că singura reglementare relevantă în acest context era cea prevăzută la articolul 41 din regulamentul personalului Băncii, a cărei natură și ratio legis sunt foarte diferite de cele din statut, inclusiv de articolele 90 și 91 din acesta, și că existența însăși a regulamentului personalului interzice să se efectueze analogii stricte în raport cu respectivul statut.
112 Din jurisprudența menționată la punctul anterior reiese că admisibilitatea unei acțiuni în despăgubire a unui membru al personalului Băncii nu poate fi condiționată de introducerea în prealabil la Bancă a unei cereri în despăgubire și nici de existența unui act care lezează cu care ar fi posibil să aibă legătură concluziile în despăgubire. În aceste condiții, cererea în despăgubire adresată Băncii de un membru al personalului său ține de procedura internă de soluționare amiabilă, care, în temeiul articolului 41 din regulamentul personalului, este, în orice caz, facultativă.
113 În speță, astfel cum s‑a arătat la punctul 43 din prezenta hotărâre, prin scrisoarea din 5 septembrie 2011, reclamanta a adresat Băncii o cerere de despăgubire prin care solicita obținerea reparării prejudiciilor pretins suferite în special ca urmare a nelegalității deciziei din 28 iulie 2011. La 27 octombrie 2011, când Banca încă nu se pronunțase cu privire la cerere, aceasta a introdus prezenta acțiune. Întrucât cererea în despăgubire a fost adresată Băncii în cadrul procedurii administrative interne de soluționare amiabilă a diferendelor dintre membrii personalului și Bancă și în care admisibilitatea acțiunii în despăgubire în fața Tribunalului nu este condiționată de epuizarea acestei proceduri administrative, prezenta acțiune în despăgubire trebuie considerată admisibilă.
114 Această concluzie nu poate fi infirmată de jurisprudența invocată de Bancă în memoriul său în apărare. Astfel, Hotărârile Tribunalului De Nicola/BEI (F‑55/08, EU:F:2009:159) și De Nicola/BEI (F‑59/09, EU:F:2011:19) la care se referă au fost anulate, în special în privința punctelor din acestea invocate de Bancă, prin Hotărârile Tribunalului Uniunii Europene De Nicola/BEI (EU:T:2012:205) și De Nicola/BEI (EU:T:2013:461), hotărâri pe care Tribunalul le‑a prezentat de altfel Băncii pentru observații în cadrul măsurilor de organizare a procedurii (a se vedea punctul 107 de mai sus).
115 Totodată, Tribunalul constată că punctul 137 din Hotărârea Tribunalului De Nicola/BEI (EU:F:2011:19), punct invocat de asemenea de Bancă în memoriul său în apărare, este lipsit de relevanță, dat fiind că privește problema momentului de la care începe să curgă termenul rezonabil în care un angajat al Băncii trebuie să introducă acțiunea la Tribunal pentru a nu fi considerată tardivă. Nici punctele 26-30 din Hotărârea Reexaminare Arango Jaramillo și alții/BEI (EU:C:2013:134), invocată de Bancă în observațiile formulate ca răspuns la măsurile de organizare a procedurii cu privire la Hotărârile Tribunalului Uniunii Europene De Nicola/BEI (EU:T:2012:205) și De Nicola/BEI (EU:T:2013:461), nu sunt pertinente, întrucât se referă la noțiunea „termen rezonabil” în care un agent al Băncii trebuie să introducă o acțiune în anulare împotriva unui act care îl lezează care provine de la aceasta.
116 În speță, Tribunalul nu este chemat să examineze problema termenului de introducere a unei acțiuni în fața instanței Uniunii sub sancțiunea ca această acțiune să fie considerată tardivă, ci să examineze dacă poate sau nu poate soluționa o acțiune în despăgubire. În special, revine Tribunalului sarcina de a analiza dacă poate soluționa o acțiune în despăgubire a unui membru al personalului Băncii introdusă fără ca reclamantul să fi așteptat răspunsul Băncii la cererea de despăgubire pe care i‑o adresase în prealabil. Argumentele în apărare dezvoltate de Bancă sunt, așadar, lipsite de relevanță.
117 În al doilea rând, în ceea ce privește inadmisibilitatea în parte a concluziilor în despăgubire pentru litispendență, trebuie amintit că, atunci când o acțiune prezintă o identitate de părți, de obiect și de motive cu o acțiune depusă anterior, aceasta trebuie, potrivit unei jurisprudențe constante, respinsă ca inadmisibilă (Ordonanța Vienne și alții/Parlamentul, F‑22/06, EU:F:2006:89, punctul 12 și jurisprudența citată).
118 Revine, așadar, Tribunalului sarcina de a examina dacă acțiunile în cauza F‑95/11 și în prezenta cauză, introduse la 28 septembrie și, respectiv, la 27 octombrie 2011, opun aceleași părți, privesc același obiect și se întemeiază pe aceleași motive.
119 În ceea ce privește condiția referitoare la identitatea părților în cauză în cele două acțiuni, se impune constatarea că, în speță, aceasta este îndeplinită. Astfel, cele două acțiuni opun reclamanta Băncii.
120 În ceea ce privește condițiile referitoare la identitatea de obiect, este necesar să se arate că, în cauza F‑95/11, reclamanta solicită repararea prejudiciilor care rezultă din nelegalitatea deciziei Băncii de a modifica natura atribuțiilor sale, precum și condițiile de exercitare a acestora prin faptul că i‑a retras responsabilitățile pe care le avea în materia politicii generale de risc, așa cum rezultă această decizie din nota către personal din 30 martie 2011. Ea solicită de asemenea repararea prejudiciilor pe care le‑ar fi suferit în urma încălcării de către Bancă a obligațiilor sale de solicitudine și de protecție de care aceasta ar fi ținută în cazul absenței personalului său din motive de boală, precum și a articolului 42 din regulamentul personalului ca urmare a faptului că nu a adoptat, pentru a i‑o comunica ulterior, o decizie individuală în privința sa referitoare la modificarea condițiilor de exercitare și la natura atribuțiilor sale.
121 În prezenta cauză, reclamanta solicită repararea prejudiciilor pe care i le‑ar fi cauzat nelegalitatea deciziei din 28 iulie 2011 și faptul că a fost obligată să se prezinte în fața unui comitet de selecție având în compunere un membru care, la cererea acesteia, făcea obiectul unei proceduri de anchetă în curs pentru hărțuire morală.
122 În consecință, se impune constatarea că concluziile în despăgubire ale prezentei acțiuni și cele ale acțiunii în cauza F‑95/11 nu prezintă o identitate de obiect. Cauza de inadmisibilitate opusă de Bancă întemeiată pe litispendență trebuie, așadar, înlăturată.
123 Având în vedere considerațiile de mai sus, este necesar să se constate admisibilitatea concluziilor în despăgubire.
Cu privire la fond
Argumentele părților
124 Reclamanta arată că procedura de selecție i‑a creat o mare neliniște în condițiile în care, în pofida cererilor sale, a trebuit să se prezinte în fața unui comitet de selecție având în compunere un membru care era unul dintre autorii prezumați ai hărțuirii vizat de o procedură de anchetă la a cărei origine se afla reclamanta și care era în curs.
125 Reclamanta afirmă de asemenea că decizia din 28 iulie 2011 i‑a produs un sentiment de neînțelegere, de umilire și de decepție profundă în raport cu Banca. Această decizie ar fi cauzat totodată un prejudiciu reputației sale profesionale, întrucât, deși majoritatea atribuțiilor atașate postului în litigiu îi fuseseră atribuite înainte de reorganizarea DG Gestionarea riscurilor, ea nu a fost numită pe acest post. Decizia din 28 iulie 2011 i‑ar fi cauzat astfel un prejudiciu moral important, pe care aceasta îl evaluează ex aequo et bono la suma de 50 000 de euro.
126 În sfârșit, reclamanta susține că decizia din 28 iulie 2011 i‑a cauzat un prejudiciu material, reprezentat de pierderea de remunerație, dat fiind că numirea sa pe postul în litigiu i‑ar fi permis să contribuie decisiv la obiectivele strategice ale DG Gestionarea riscurilor și să beneficieze de o avansare în carieră mai rapidă. Reclamanta evaluează prejudiciul material ex aequo et bono la suma de 436 100 de euro.
127 Banca afirmă că cererea de despăgubire este neîntemeiată, dat fiind că nu i se poate reproșa niciun comportament nelegal. În orice caz, în ceea ce privește prejudiciul material, reclamanta nu ar fi demonstrat realitatea acestui prejudiciu, pierderea de remunerație fiind pur ipotetică.
Aprecierea Tribunalului
128 Potrivit unei jurisprudențe constante, angajarea răspunderii administrației presupune ca reclamantul să demonstreze existența unei nelegalități, a unui prejudiciu real și a unei legături de cauzalitate între comportament și prejudiciul invocat. Întrucât aceste condiții trebuie să fie îndeplinite cumulativ, faptul că una dintre ele lipsește este suficient pentru respingerea unei acțiuni în despăgubire (Hotărârea Arguelles Arias/Consiliul, F‑122/12, EU:F:2013:185, punctul 128).
129 În speță, trebuie să se arate că prejudiciul moral invocat de reclamantă își are originea în parte în decizia din 28 iulie 2011 și în parte în faptul că a trebuit să se prezinte în fața unui comitet de selecție care avea în compunere pe unul dintre autorii prezumați ai hărțuirii, în privința căruia ea știa că era în curs o procedură de anchetă și care se afla într‑o situație de conflict de interese în raport cu ea.
130 La punctul 104 din prezenta hotărâre s‑a statuat că decizia din 28 iulie 2011 trebuie anulată pentru încălcarea obligației de imparțialitate a comitetului de selecție și pentru încălcarea principiului egalității de tratament a candidaților, iar la punctul 77 din prezenta hotărâre s‑a statuat că domnul Y ar fi trebuit să se abțină cu ocazia interviului comitetului de selecție cu reclamanta și în cadrul evaluării acesteia. Întrucât au fost constatate neregularități în privința Băncii, trebuie să se examineze dacă aceste greșeli au avut consecințe prejudiciabile pentru reclamantă.
131 În ceea ce privește, în primul rând, prejudiciul moral pe care reclamanta consideră că l‑a suferit, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței constante, anularea unui act afectat de nelegalitate poate constitui în sine repararea adecvată și, în principiu, suficientă a oricărui prejudiciu moral pe care acest act l‑a putut cauza, cu excepția situației în care reclamanta demonstrează că a suferit un prejudiciu moral care poate fi separat de nelegalitatea care constituie temeiul anulării și care nu poate fi reparat integral prin această anulare (Hotărârea CH/Parlamentul, F‑129/12, EU:F:2013:203, punctul 64).
132 Tribunalul amintește că este cert că sentimentul de nedreptate și suferințele pe care le ocazionează faptul că o persoană trebuie să desfășoare o procedură contencioasă pentru a i se recunoaște drepturile constituie un prejudiciu care se poate deduce din simplul fapt că administrația a săvârșit nelegalități. Întrucât aceste prejudicii sunt reparabile atunci când nu sunt compensate de satisfacția care rezultă din anularea unui act (a se vedea în acest sens Hotărârea CC/Parlamentul, F‑9/12, EU:F:2013:116, punctul 128, care face obiectul unui recurs aflat pe rolul Tribunalului Uniunii Europene, cauza T‑457/13 P), Tribunalul, ținând seama de condițiile în care a fost adoptată decizia din 28 iulie 2011, și anume în urma unei proceduri de selecție în care reclamanta a trebuit să se prezinte în fața unui comitet de selecție prezidat de unul dintre autorii prezumați ai hărțuirii, în privința căruia ea știa că era în curs o procedură de anchetă și care se afla într‑o situație de conflict de interese în raport cu ea, și în cursul căreia nu a fost respectat principiul egalității de tratament dintre candidați, hotărăște că se va face o justă apreciere, în împrejurările speciale ale speței, a prejudiciului moral suferit de reclamantă prin stabilirea, ex aequo et bono, a reparării acestui capăt de cerere cu privire la prejudicii la suma de 25 000 de euro.
133 În ceea ce privește, în al doilea rând, cererea reclamantei prin care solicită ca Banca să fie obligată la repararea prejudiciului material pe care decizia din 28 iulie 2011 i l‑ar fi cauzat pentru motivul că decizia de a nu fi numită pe postul în litigiu ar fi avut un impact asupra remunerației sale viitoare, Tribunalul constată că reclamanta nu a stabilit realitatea prejudiciului suferit. Astfel, chiar presupunând că, în urma procedurii de selecție, reclamanta ar fi fost numită pe postul în litigiu, nu este posibil să se stabilească în mod concret ce posibilități de avansare în carieră ar fi avut, asemenea posibilități de avansare fiind pur ipotetice. Rezultă că nu pot fi admise concluziile în despăgubire în acest sens ale reclamantei.
134 Rezultă din cele ce precedă că Banca este obligată să plătească reclamantei suma de 25 000 de euro.
Cu privire la cheltuielile de judecată
135 Potrivit articolului 87 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, sub rezerva altor prevederi din capitolul VIII din titlul II din respectivul regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În temeiul alineatului (2) al aceluiași articol, Tribunalul poate, în măsura impusă de echitate, să decidă ca o parte care cade în pretenții să fie obligată numai la plata parțială a cheltuielilor de judecată sau chiar să nu fie obligată la plata acestora.
136 Din motivele enunțate în prezenta hotărâre rezultă că, dat fiind că acțiunea a fost admisă în esență, partea care a căzut în pretenții este Banca. În plus, reclamanta a solicitat în mod expres în concluziile sale ca Banca să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată. Având în vedere că împrejurările speței nu justifică aplicarea dispozițiilor articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, este necesar să se decidă că Banca trebuie să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE (Camera a doua)
declară și hotărăște:
1) Anulează decizia președintelui Băncii Europene de Investiții din 28 iulie 2011 privind numirea domnului A pe postul de șef al diviziei „Politica de risc și de tarifare”.
2) Obligă Banca Europeană de Investiții la plata către CG a sumei de 25 000 de euro.
3) Respinge în rest acțiunea.
4) Banca Europeană de Investiții suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligată la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de CG.
Rofes i Pujol | Bradley | Svenningsen |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 10 iulie 2014.
W. Hakenberg | | M. I. Rofes i Pujol |