Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Consiglio di Stato (Italia) la 23 mai 2018 – Cooperativa Novalat Scrl și alții/Agenzia per le Erogazioni in Agricoltura (AGEA), Regione Veneto

(Cauza C-338/18)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Consiglio di Stato

Părțile din procedura principală

Apelanți: Cooperativa Novalat Scrl, Antico Giuseppe e Figli s.s., Impresa Barutta Livio, Impresa Cusinato Giulio, Impresa Danesa Cisino, Impresa Faggian Rudi, Furlan Diego e Stefano s.s., Impresa Furlan Marco, Impresa Massaro Leo Valter, Impresa Reginato Guido, Impresa Sachespi Lucio, Impresa Salmaso Luigi, Impresa Schiavon Denis, Impresa Zanetti Narciso

Intimate: Agenzia per le Erogazioni in Agricoltura (AGEA), Regione Veneto

Întrebările preliminare

Într-o situație precum cea descrisă și care face obiectul litigiului principal, dreptul Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că neconformitatea unei dispoziții legislative a unui stat membru cu articolul 2 alineatul (2) al treilea paragraf din Regulamentul (CEE) nr. 3950/921 determină, drept consecință, inexistența obligației producătorilor de a plăti prelevarea suplimentară atunci când sunt îndeplinite condițiile stabilite de același regulament?

Într-o situație precum cea descrisă și care face obiectul litigiului principal, dreptul Uniunii Europene și, în special, principiul general al protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu poate fi protejată încrederea unor entități care au respectat o obligație prevăzută de un stat membru și care au beneficiat de efectele legate de respectarea obligației menționate, în cazul în care a rezultat că această obligație este contrară dreptului Uniunii Europene?

Într-o situație precum cea descrisă și care face obiectul litigiului principal, articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 1392/20012 din 9 iulie 2001 și noțiunea „categorie prioritară” în sensul dreptului Uniunii se opun unei dispoziții a unui stat membru, cum este articolul 2 alineatul 3 din Decretul lege nr. 157/2004 adoptat de Republica Italiană, care prevede modalități diferențiate de restituire a prelevării suplimentare excedentare, făcând distincție, în ceea ce privește perioadele și modalitățile de restituire, între producătorii care au avut încredere în obligația de respectare a unei dispoziții naționale despre care s-a constatat că este contrară dreptului Uniunii și producătorii care nu au respectat această dispoziție?

____________

1 Regulamentul (CEE) nr. 3950/92 al Consiliului din 28 decembrie 1992 de instituire a unei prelevări suplimentare în sectorul laptelui și al produselor lactate (JO 1992, L 405, p. 1).

2 Regulamentul (CE) nr. 1392/2001 al Comisiei din 9 iulie 2001 de stabilire a modalităților de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 3950/92 al Consiliului de instituire a unei prelevări suplimentare în sectorul laptelui și al produselor lactate (JO 2001, L 187, p. 19).