Language of document :

Recurs introdus la 6 august 2019 de Comisia Europeană împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a noua) din 27 iunie 2019 în cauza T-20/17, Ungaria/Comisia Europeană

(Cauza C-596/19 P)

Limba de procedură: maghiara

Părțile

Recurentă: Comisia Europeană (reprezentanți: V. Bottka și P.-J. Loewenthal, agenți)

Celelalte părți din procedură: Ungaria și Republica Polonă

Concluziile recurentei

Prin recursul său, Comisia Europeană solicită Curții:

anularea Hotărârii Tribunalului (Camera a noua) pronunțate la 27 iunie 2019 în cauza T-20/17, Ungaria/Comisia;

respingerea celui de al doilea și a celui de al treilea motiv care figurează în acțiunea formulată de Ungaria în fața Tribunalului, prin intermediul cărora Ungaria invocă neîndeplinirea obligației de motivare și abuzul de putere, și obligarea Ungariei să suporte toate cheltuielile de judecată efectuate în procedura în primă instanță și în recurs;

în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului, în vederea pronunțării unei noi hotărâri cu privire la motivele care nu au fost examinate încă, și dispunerea soluționării odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată aferente procedurii în primă instanță și în recurs.

Motivele și principalele argumente

Prin intermediul primul motiv de recurs, Comisia susține că Tribunalul a încălcat articolul 107 alineatul (1) TFUE, deoarece a statuat că sistemul cotelor de impozitare progresive ale impozitului maghiar pe publicitate nu era selectiv. Comisia întemeiază această afirmație pe trei motive:

în primul rând, la punctele 78-83 din hotărârea atacată, Tribunalul a reținut în mod eronat că Comisia, atunci când a identificat sistemul de referință, a exclus în mod incorect cotele progresive ale impozitului maghiar pe publicitate. Contrar celor reținute de Tribunal, abordarea propusă de Comisie în decizia sa este compatibilă cu jurisprudența. În consecință, Tribunalul General a săvârșit o eroare de drept atunci când a determinat sistemul de referință;

în al doilea rând, la punctele 84-90 din hotărârea atacată, Tribunalul a reținut în mod eronat că Comisia a identificat în mod eronat obiectivul impozitului pe publicitate în lumina căruia trebuie să se examineze comparabilitatea. Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, din perspectiva aprecierii comparabilității, este relevant numai obiectivul impozitului la care face referire măsura, cu alte cuvinte obiectivul fiscal al măsurii determinat de faptul generator al impozitului. Alte obiective, precum, de exemplu, capacitatea contributivă, sunt relevante numai din perspectiva aprecierii aspectului dacă se poate justifica în mod obiectiv orice diferențiere generată de impozit, cu condiția ca obiectivele respective să fie inerente naturii impozitului. Prin urmare, faptul că Tribunalul invocă un pretins obiectiv redistributiv al impozitului pe publicitate în vederea aprecierii comparabilității reprezintă o eroare de drept;

în al treilea rând, este eronată poziția Tribunalului exprimată la punctele 91-105 din hotărârea atacată, conform căreia Comisia a concluzionat în mod eronat că obiectivul de redistribuire nu justifică caracterul progresiv al impozitului bazat pe cifra de afaceri. Afirmația Tribunalului conform căreia impozitul maghiar pe publicitate nu este discriminatoriu și are un scop de redistribuire se bazează pe o prezumție eronată conform căreia întreprinderile cu cifră de afaceri mare au în mod necesar mai multe beneficii decât cele cu cifră de afaceri mai mică. Pe baza acestei prezumții eronate, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a acceptat, pentru a justifica diferențierea generată de impozit, o finalitate care nu este inerentă naturii acelui impozit. În plus, atunci când a admis această prezumție eronată, Tribunalul a inversat în mod neîntemeiat sarcina probei și a obligat Comisia să dovedească că cotele de impozitare stabilite în ceea ce privește impozitul maghiar pe publicitate nu pot fi justificate prin pretinsa lor finalitate de redistribuire.

Prin intermediul celui de al doilea motiv de recurs, Comisia susține că Tribunalul a încălcat articolul 107 alineatul (1) TFUE atunci când a statuat că deductibilitatea a 50 % din pierderi nu era selectivă. În primul rând, măsura nu este compatibilă cu sistemul de referință din care se presupune că face parte, deoarece permite ca persoanele impozabile obligate la plata impozitului în funcție de cifra de afaceri să își deducă pierderile reportate, ceea ce nu reflectă beneficiile întreprinderii. În al doilea rând, măsura nu are caracter general, contrar celor afirmate de Tribunal, și nu depinde de o împrejurare aleatorie, beneficiarii măsurii referitoare la exercițiul fiscal anterior putând fi identificați la momentul introducerii taxei.

____________