Language of document :

Recurs introdus la 1 septembrie 2020 de Danilo Poggiolini împotriva Ordonanţei Tribunalului (Camera a opta) din 3 iulie 2020 în cauzele conexate T-347/19 și T-348/19, Enrico Falqui și Danilo Poggiolini/Parlamentul European

(Cauza C-408/20 P)

Limba de procedură: italiana

Părțile

Recurent: Danilo Poggiolini (reprezentanți: F. Sorrentino, A. Sandulli, B. Cimino, avocați)

Cealaltă parte din procedură: Parlamentul European

Concluziile recurentului

declararea admisibilității cererii de anulare a notei nr. D(2019) 14435 din 11 aprilie 2019 a Direcției Generale Finanțe a Parlamentului European și de anulare a notei nr. D309419 din 8 iulie 2019 a Direcției Generale Finanțe – Direcția Drepturi financiare și sociale ale deputaților – Unitatea salarii și drepturi sociale ale – șeful de unitate; în consecință, anularea notelor menționate mai sus sau trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Uniunii Europene pentru a se pronunța;

obligarea Parlamentului European la plata cheltuielilor de judecată din prezenta procedură și a cheltuielilor de judecată corespunzătoare procedurii care s-a derulat în fața Tribunalului Uniunii Europene.

Motivele și principalele argumente

Recurentul invocă trei motive în susținerea cererii de anulare a Ordonanței din 3 iulie 2020, Falqui și Poggiolini/Parlamentul (T-347/19 și T-348/19, nepublicată, EU:T:2020:303), dată de Camera a opta a Tribunalului Uniunii Europene în cauza T-348/19, în special:

motivul referitor la tardivitate, în raport cu termenul de două luni prevăzut de dispozițiile coroborate ale articolului 81 și ale articolului 130 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, a excepției ridicate de Parlamentul European în ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii formulate de domnul Poggiolini în fața Tribunalului, și a aplicabilității în privința depunerilor efectuate prin sistemul e-Curia a articolului 60 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, potrivit căruia: „[t]ermenele procedurale se prelungesc pentru considerente de distanță, în mod invariabil, cu zece zile”;

motivul întemeiat pe caracterul atacabil al notei nr. D(2019) 14435 din 11 aprilie 2019 a Direcției Generale Finanțe a Parlamentului European în măsura în care produce efecte imediate și pe admisibilitatea care decurge din acțiunea jurisdicțională în anularea acesteia;

motivul privind admisibilitatea cererii de anulare a notei D309419 din 8 iulie 2019 a Direcției Generale Finanțe – Direcția Drepturi financiare și sociale ale deputaților – Unitatea salarii și drepturi sociale ale – șeful de unitate formulată cu memoriul în adaptarea concluziilor acțiunii, prevăzut la articolul 86 din Regulamentul de procedură al Tribunalului și întemeiat pe necesitatea, dacă toate cerințele sunt îndeplinite, de a transforma acest memoriu în cerere introductivă.

Recurentul invocă alte trei motive întemeiate pe nelegalitatea notei nr. D(2019) 14435 din 11 aprilie 2019 și a notei nr. D309419 din 8 iulie 2019, în special:

motivul întemeiat pe încălcarea Deciziilor Biroului Președintelui Parlamentului European din 19 mai și din 9 iulie 2008 de stabilire a Măsurilor de punere în aplicare a statutului deputaților din Parlamentul European;

motivul întemeiat pe neaplicarea de către Parlamentul European a unei reglementări naționale ilegale (cea introdusă prin deliberarea Biroului Președintelui Camerei Deputaților din Italia nr. 14/2018);

motivul întemeiat pe aplicarea nelegală de către Parlamentul European a unei reglementări naționale care contravine principiilor fundamentale ale ordinii juridice a Uniunii și, in primis, principiului protecției încrederii legitime și întemeiat pe încălcarea principiului supremației dreptului Uniunii.

____________