HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Ședință plenară)
5 mai 2010
Cauza F‑53/08
Vincent Bouillez și alții
împotriva
Consiliului Uniunii Europene
„Funcție publică — Funcționari — Promovare — Exercițiul de promovare 2007 — Interesul de a exercita acțiunea — Decizie de promovare — Lista funcționarilor promovați — Analiză comparativă a meritelor — Criteriul nivelului responsabilităților exercitate — Cerere de anulare a deciziilor de promovare — Evaluare comparativă a intereselor”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnii Bouillez și Van Neyghem și doamna Wagner‑Leclercq solicită anularea, pe de o parte, a deciziilor prin care autoritatea împuternicită să facă numiri a refuzat promovarea acestora la gradul AST 7 în cadrul exercițiului de promovare 2007 și, pe de altă parte, în măsura necesară, a deciziilor de promovare la acest grad în cadrul respectivului exercițiu a funcționarilor care au executat sarcini de un nivel de responsabilitate inferior în raport cu ei, ale căror nume figurează pe lista persoanelor promovate, publicată la 16 iulie 2007 prin comunicarea către personal nr. 136/07
Decizia: Anulează deciziile prin care Consiliul a refuzat promovarea reclamanților la gradul AST 7 în cadrul exercițiului de promovare 2007. Respinge în rest acțiunea. Obligă Consiliul la plata cheltuielilor de judecată. Doamnele Eliza Niniou, Maria‑Béatrice Postiglione Branco, Maria DeJesus Cabrita și Marie‑France Liegard, funcționari ai Consiliului și interveniente în susținerea concluziilor Consiliului, suportă propriile cheltuieli de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari — Promovare — Analiză comparativă a meritelor
[Statutul funcționarilor, art. 45 alin. (1)]
2. Funcționari — Acțiune — Interesul de a exercita acțiunea — Acțiune îndreptată împotriva deciziei de promovare a unui alt funcționar — Admisibilitate
(Statutul funcționarilor, art. 91)
3. Funcționari — Acțiune — Hotărâre de anulare — Efecte — Anulare a unei decizii de nepromovare
(Statutul funcționarilor, art. 91)
1. Autoritatea împuternicită să facă numiri dispune de o largă putere de apreciere în materie de promovare și menționarea expresă la articolul 45 alineatul (1) din statut a criteriilor care pot fi luate în considerare la examinarea comparativă a meritelor candidaților la o promovare dovedește importanța specială pe care legiuitorul o acordă luării lor în considerare. În plus, administrația are obligația, atunci când efectuează aprecierea comparativă a acestor merite, în temeiul dispoziției menționate, să analizeze cu atenție și cu imparțialitate toate elementele relevante pentru aprecierea lor.
Nivelul responsabilităților exercitate de funcționarii promovabili constituie unul dintre cele trei elemente relevante pe care administrația trebuie să le ia în considerare. Cu siguranță, apartenența la aceeași grupă de funcții și la același grad presupune exercitarea unor atribuții echivalente. Utilizarea expresiei „dacă este cazul” la articolul 45 alineatul (1) din statut confirmă că, în majoritatea cazurilor, ținând cont de această prezumție de echivalență a nivelului responsabilităților funcționarilor de același grad, criteriul nivelului responsabilităților exercitate nu constituie un element care să permită diferențierea meritelor candidaților la o promovare. Această prezumție nu este însă irefragabilă, în special de la fuzionarea vechilor categorii B și C în grupa de funcții unificată a asistenților. Astfel, această fuzionare a avut drept consecință automată lărgirea evantaiului responsabilităților care pot fi exercitate de un funcționar aparținând grupei de funcții AST, cum dovedește de altfel tabelul inserat în partea A din anexa I la statut. Așadar, pot exista, în privința nivelului responsabilităților, diferențe sensibile între diferitele atribuții exercitate de funcționari din aceeași grupă de funcții. În plus, statutul nu stabilește o corespondență între atribuțiile exercitate și un anumit grad. Dimpotrivă, acesta permite o disociere între grad și funcție. Această separare între grad și nivelul atribuțiilor exercitate răspunde de altfel dorinței legiuitorului și opțiunii instituțiilor de a‑și facilita gestionarea personalului.
Prin urmare, nu se poate deduce dintr‑o astfel de prezumție de echivalență a responsabilităților funcționarilor de același grad că administrația nu ar fi obligată să efectueze examinarea criteriului referitor la nivelul responsabilităților exercitate, verificând în mod concret dacă acest criteriu poate determina apariția diferențelor în privința meritelor funcționarilor vizați. Așadar, expresia „dacă este cazul” nu poate fi interpretată în sensul că ar permite administrației să excludă a priori luarea în considerare, în analiza comparativă a meritelor, a criteriului nivelului responsabilităților exercitate. Dimpotrivă, legiuitorul a intenționat să indice că nivelul responsabilităților exercitate de funcționarii promovabili este un element care putea fi relevant într‑o astfel de analiză.
(a se vedea punctele 49 și 51‑56)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 8 iulie 2008, Comisia/Economidis, T‑56/07 P, RepFP, p. I‑B‑1‑31 și II‑B‑1‑213, punctele 58‑60; 2 aprilie 2009, Comisia/Berrisford, T‑473/07 P, RepFP, p. I‑B‑1‑17 și II‑B‑1‑85, punctul 42
Tribunalul Funcției Publice: 10 octombrie 2007, Berrisford/Comisia, F‑107/06, RepFP, p. I‑A‑1‑285 și II‑A‑1‑1603, punctul 71; 31 ianuarie 2008, Buendía Sierra/Comisia, F‑97/05, RepFP, p. I‑A‑1‑15 și II‑A‑1‑49, punctul 62
2. Deși este adevărat că un funcționar nu are un drept exigibil de a fi promovat, el are totuși interesul de a contesta decizia de promovare a unui alt funcționar la gradul pe care îl poate pretinde, decizie împotriva căreia a depus o reclamație care a fost respinsă de administrație.
(a se vedea punctul 80)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 21 ianuarie 2004, Robinson/Parlamentul European, T‑328/01, RecFP, p. I‑A‑5 și II‑23, punctele 32 și 33
3. Atunci când actul care trebuie anulat aduce beneficii unui terț, cum este cazul înscrierii pe o listă de rezervă, al unei decizii de promovare sau al unei decizii de numire într‑un post care trebuie ocupat, este de competența instanței comunitare să verifice în prealabil dacă anularea nu ar constitui o sancțiune excesivă pentru nelegalitatea săvârșită.
În această privință, trebuie să se arate că respectivele consecințe pe care le deduce instanța comunitară ca urmare a unei nelegalități nu sunt identice în materie de concurs și în materie de promovare. Astfel, anularea tuturor rezultatelor unui concurs constituie în principiu o sancțiune excesivă pentru nelegalitatea săvârșită, și aceasta indiferent de natura neregularității și de amploarea consecințelor sale asupra rezultatelor concursului.
În schimb, în materie de promovare, instanța comunitară efectuează o examinare de la caz la caz. În primul rând, aceasta ia în considerare natura nelegalității săvârșite. Dacă neregularitatea constatată nu este decât un viciu de procedură care nu afectează decât situația unui funcționar, aceasta consideră a priori că o astfel de neregularitate nu justifică cenzura deciziilor de promovare, o astfel de anulare constituind o sancțiune excesivă. În schimb, în prezența unui viciu esențial precum o eroare de drept care afectează în integralitate analiza comparativă a meritelor, aceasta anulează în principiu deciziile de promovare.
În al doilea rând, instanța comunitară efectuează o evaluare comparativă a intereselor, în cadrul căreia ia în considerare mai întâi interesul pe care îl au funcționarii vizați de a fi repuși legal și integral în drepturile lor de a beneficia de o reexaminare comparativă a meritelor efectivă, ținându‑se seama în mod corespunzător de criteriile aplicabile din punct de vedere legal, de a nu fi puși pe viitor într‑o situație de concurență cu funcționari promovați în mod nelegal și de a nu se întâmpla ca nelegalitatea să fie reeditată ulterior. În continuare, instanța comunitară ține cont de interesele funcționarilor promovați în mod nelegal. Cu certitudine, aceștia nu au niciun drept dobândit la menținerea promovării, din moment ce deciziile de promovare sunt afectate de nelegalitate și au fost contestate în termenele de introducere a căilor de atac contencioase. Cu toate acestea, instanța ia în considerare faptul că aceștia au putut să se întemeieze cu bună‑credință pe legalitatea deciziilor prin care au fost promovați, în special dacă persoanele interesate beneficiau de aprecieri favorabile din partea superiorilor ierarhici, aprecieri de natură să justifice în mod obiectiv o promovare. Instanța este cu atât mai sensibilă la interesele acestor funcționari cu cât aceștia constituie un grup important. În final, instanța comunitară examinează interesul serviciului, și anume, în special, respectarea legalității, consecințele bugetare în cazul în care nu se anulează decizii nelegale, eventualele dificultăți în executarea lucrului judecat, eventualele atingeri aduse continuității serviciului și riscurile de deteriorare a climatului social în cadrul instituției.
După ce a luat în considerare diferitele interese din speță, instanța comunitară, de la caz la caz, hotărăște să anuleze sau să nu anuleze deciziile de promovare. În ipoteza în care apreciază în final că anularea deciziilor de promovare ar constitui o sancțiune excesivă pentru nelegalitatea constatată, instanța poate, dacă este cazul, pentru a asigura, în interesul reclamantului, un efect util hotărârii de anulare a deciziilor de nepromovare, să utilizeze competența de fond care îi este atribuită în cadrul litigiilor de natură financiară și să oblige, chiar și din oficiu, instituția pârâtă la plata unei despăgubiri.
(a se vedea punctele 82‑90)
Trimitere la:
Curte: 5 iunie 1980, Oberthür/Comisia, 24/79, Rec., p. 1743, punctele 11, 13 și 14; 17 ianuarie 1989, Vainker/Parlamentul European, 293/87, Rec., p. 23
Tribunalul de Primă Instanță: 22 iunie 1990, Marcopoulos/Curtea de Justiție, T‑32/89 și T‑39/89, Rec., p. II‑281; 10 iulie 1992, Barbi/Comisia, T‑68/91, Rec., p. II‑2127, punctul 36; 17 martie 1994, Smets/Comisia, T‑44/91, RecFP, p. I‑A‑97 și II‑319; 21 noiembrie 1996, Michaël/Comisia, T‑144/95, RecFP, p. I‑A‑529 și II‑1429; 5 octombrie 2000, Rappe/Comisia, T‑202/99, RecFP, p. I‑A‑201 și II‑911; Robinson/Parlamentul European, citată anterior; 6 iulie 2004, Huygens/Comisia, T‑281/01, RecFP, p. I‑A‑203 și II‑903; 19 octombrie 2006, Buendía Sierra/Comisia, T‑311/04, Rec., p. II‑4137, punctul 349