HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera întâi)
21 februarie 2008
Cauza F‑4/07
Eleni-Eleftheria Skoulidi
împotriva
Comisiei Comunităților Europene
„Funcție publică – Funcționari – Schimb de funcționari între Comisie și statele membre – Punerea la dispoziția administrației elene a unui funcționar comunitar – Refuz – Acțiune în despăgubire – Prejudiciu moral – Procedură precontencioasă – Admisibilitate – Condiții de fond pentru angajarea răspunderii extracontractuale a Comunității”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care doamna Skoulidi solicită repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a deciziei directorului general al Direcției Generale „Personal și administrație” a Comisiei, acționând în calitate de autoritate împuternicită să facă numiri, din 28 martie 2006 de a nu i se autoriza detașarea pe lângă Ministerul Educației Naționale și Cultelor grec în cadrul unui schimb de funcționari între Comisie și statele membre
Decizia: Respinge acțiunea. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Acțiune – Acțiune în despăgubiri – Autonomie în raport cu acțiunea în anulare
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
2. Funcționari – Acțiune – Acțiune în despăgubiri – Procedură precontencioasă
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
3. Funcționari – Acțiune – Acțiune în despăgubiri – Termen de introducere a acțiunii
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
4. Funcționari – Egalitate de tratament – Limite
5. Procedură – Cerere de sesizare a instanței – Cerere de reparare a prejudiciilor produse de o instituție comunitară – Cerere de reparare a unui prejudiciu moral
[Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță, art. 44 alin. (1) lit. (c)]
1. Acțiunea în anulare și acțiunea în despăgubiri sunt căi de atac autonome și este permis persoanei interesate să aleagă fie una, fie cealaltă, fie ambele acțiuni simultan. Prin urmare, în prezența unui act decizional care lezează un funcționar, acesta are dreptul, fără a solicita anularea actului respectiv, să introducă, în temeiul unei pretinse nelegalități a acestui act, o acțiune prin care urmărește numai despăgubirea sa pentru prejudiciul pe care i l‑ar fi produs acest act.
(a se vedea punctele 49 și 50)
Trimitere la:
Curte: 22 octombrie 1975, Meyer-Burckhardt/Comisia, 9/75, Rec., p. 1171, punctele 10 și 11
Tribunalul de Primă Instanță: 24 ianuarie 1991, Latham/Comisia, T‑27/90, Rec., p. II‑35, punctul 36; 28 mai 1997, Burban/Parlamentul European, T‑59/96, RecFP, p. I‑A‑109 și II‑331, punctul 25; 8 iulie 2004, Schochaert/Consiliul, T‑136/03, RecFP, p. I‑A‑215 și II‑957, punctul 24; 12 septembrie 2007, Combescot/Comisia, T‑249/04, nepublicată încă în Repertoriu, făcând obiectul unui recurs pendinte în fața Curții, cauza C‑525/07 P, punctul 30
Tribunalul Funcției Publice: 9 octombrie 2007, Bellantone/Curtea de Conturi, F‑85/06, nepublicată încă în Repertoriu FP, punctul 80
2. Procedura precontencioasă diferă după cum prejudiciul a cărui reparare este solicitată rezultă dintr‑un act decizional care lezează, în sensul articolului 90 alineatul (2) din statut, sau dintr‑o conduită a administrației lipsită de caracter decizional; în primul caz, revine persoanei interesate sarcina de a sesiza autoritatea împuternicită să facă numiri, în termenele stabilite, cu o reclamație îndreptată împotriva actului în cauză, concluziile referitoare la despăgubiri putând fi prezentate fie în această reclamație, fie, pentru prima dată, în cererea introductivă, în timp ce, în al doilea caz, procedura administrativă trebuie să înceapă prin introducerea unei cereri, în sensul articolului 90 alineatul (1) din statut, prin care se solicită o despăgubire și să continue, dacă este cazul, printr‑o reclamație îndreptată împotriva deciziei de respingere a cererii.
În cazul unui act decizional care lezează, funcționarul trebuie să utilizeze procedura reclamației, prevăzută la articolul 90 alineatul (2) din statut, nu numai atunci când intenționează să solicite anularea actului care lezează, ci și atunci când, în cadrul unei proceduri numai în despăgubiri, urmărește doar repararea prejudiciului pe care i l‑ar fi cauzat acest act.
(a se vedea punctele 56 și 66)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 7 iunie 1991, Weyrich/Comisia, T‑14/91, Rec., p. II‑235, punctele 32 și 34; 6 iulie 1995, Ojha/Comisia, T‑36/93, RecFP, p. I‑A‑161 și II‑497, punctul 117; 28 iunie 1996, Y/Curtea de Justiție, T‑500/93, RecFP, p. I‑A‑335 și II‑977, punctul 64; 6 noiembrie 1997, Liao/Consiliul, T‑15/96, RecFP, p. I‑A‑329 și II‑897, punctul 57; 1 aprilie 2003, Mascetti/Comisia, T‑11/01, RecFP, p. I‑A‑117 și II‑579, punctul 33
Tribunalul Funcției Publice: 28 iunie 2006, Le Maire/Comisia, F‑27/05, RecFP, p. I‑A‑1-47 și II‑A‑1‑159, punctul 36; 2 mai 2007, Giraudy/Comisia, F‑23/05, nepublicată încă în Repertoriu FP, punctul 69; 27 martie 2007, Manté/Consiliul, F‑87/06, nepublicată încă în Repertoriu FP, punctul 19
3. Un funcționar care dorește să introducă o procedură în despăgubiri în temeiul nelegalității de care ar fi afectat un act care lezează trebuie să inițieze procedura precontencioasă în termen de trei luni de la notificarea acestui act sau de la data la care a luat cunoștință de existența acestuia, nu numai în ceea ce privește prejudiciul material, ci și prejudiciul moral.
(a se vedea punctul 70)
4. Respectarea principiului egalității de tratament trebuie să se concilieze cu respectarea principiului legalității, ceea ce înseamnă că nimeni nu poate invoca în beneficiul său o nelegalitate săvârșită în favoarea altuia, o astfel de abordare echivalând cu consacrarea principiului „egalității de tratament prin nelegalitate”. În consecință, un funcționar nu se poate întemeia pe o decizie nelegală pentru a invoca o atingere adusă principiului egalității de tratament. Această concluzie este valabilă nu numai pentru acțiunile în anulare, ci și pentru acțiunile în despăgubiri.
(a se vedea punctul 81)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 16 noiembrie 2006, Peróxidos Orgánicos/Comisia, T‑120/04, Rec., p. II‑4441, punctul 77
5. O cerere prin care se urmărește repararea prejudiciilor despre care se pretinde că au fost produse de o instituție comunitară, în parte printr‑o decizie nelegală și în parte printr‑o conduită nelegală a instituției, trebuie să indice care parte din valoarea despăgubirii solicitate de reclamant se referă la conduita nelegală a instituției și care parte corespunde nelegalității actului care lezează. Astfel, reclamantului îi revine sarcina, după ce a precizat natura prejudiciului moral invocat, să îl evalueze, chiar în mod aproximativ, făcând distincție între prejudiciul produs de decizia instituției comunitare și prejudiciul produs de conduita nelegală a acesteia, pentru ca Tribunalul să fie în măsură să aprecieze întinderea și caracterul acestuia.
(a se vedea punctul 82)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: 13 decembrie 2007, N/Comisia, F‑95/05, nepublicată încă în Repertoriu FP, punctul 91