HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE (Camera a doua)
20 ianuarie 2011
Cauza F‑132/07
Guido Strack
împotriva
Comisiei Europene
„Funcție publică — Funcționari – Articolele 17, 17a și 19 din statut — Cerere de autorizare a divulgării unor documente — Cerere de autorizare a publicării unui text — Cerere de autorizare a utilizării unor constatări în fața autorităților judiciare — Admisibilitate”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Strack solicită anularea unor decizii ale Comisiei din 20 iulie, din 9 august și din 9 noiembrie 2007 de respingere a cererilor prin care se urmărea autorizarea publicării și a utilizării în scopuri penale a diverse documente împotriva anumitor membri și funcționari ai Comisiei și obligarea Comisiei la plata către acesta a unei sume de minimum 1 000 de euro ca daune interese pentru prejudiciul suferit în urma adoptării acestor decizii
Decizia: Respinge acțiunea. Îl obligă pe domnul Strack la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Procedură — Depunerea memoriului în apărare — Termen — Prelungire
[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 39 alin. (2)]
2. Funcționari — Drepturi și obligații — Libertatea de exprimare — Exercitare — Limite
[art. 6 alin. (3) TUE; Statutul funcționarilor, art. 17a]
3. Funcționari — Drepturi și obligații — Libertatea de exprimare — Publicarea unor texte care au legătură cu activitatea Uniunii — Inexistența obligației de informare în ceea ce îi privește pe foștii funcționari — Divulgare de informații de serviciu — Obligația de autorizare prealabilă pentru foștii funcționari
(Statutul funcționarilor, art. 17 și 17a)
4. Funcționari — Acțiune — Cerere în sensul articolului 90 alineatul (1) din statut — Noțiune
[Statutul funcționarilor, art. 90 alin. (1)]
5. Funcționari — Drepturi și obligații — Divulgare de informații de serviciu — Obligația de autorizare prealabilă — Rațiunea de a exista
(art. 339 TFUE; Statutul funcționarilor, art. 17)
6. Funcționari — Drepturi și obligații — Divulgare de informații de serviciu — Obligația de autorizare prealabilă — Necesitatea de a sesiza administrația cu o cerere suficient de precisă
(Statutul funcționarilor, art. 17)
7. Funcționari — Principii — Principiul bunei administrări — Conținut
8. Funcționari — Drepturi și obligații — Divulgare de informații de serviciu — Mărturie în fața unei instanțe naționale — Obligația de autorizare prealabilă
(Statutul funcționarilor, art. 11 primul paragraf, art. 17 și 19)
1. Articolul 39 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice permite președintelui acestuia să prelungească termenul acordat pârâtului pentru depunerea memoriului în apărare. În această privință, împrejurarea că mai multe prelungiri au fost acordate în lipsa unei dezbateri contradictorii nu încalcă dreptul reclamantului la un proces echitabil dacă situația părților nu a fost substanțial modificată. Or, echitatea unei proceduri se apreciază în raport cu ansamblul acesteia.
(a se vedea punctul 31)
2. Obligația de a informa autoritatea împuternicită să facă numiri despre intenția de a publica orice text al cărui obiect este legat de activitatea Uniunii constituie o ingerință în exercitarea libertății de exprimare a funcționarului. Prin urmare, această ingerință trebuie să fie apreciată în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează drepturi fundamentale care fac parte din dreptul Uniunii în calitate de principii generale, potrivit articolului 6 alineatul (3) TUE. Or, conform articolului 10 alineatul (2) din convenția menționată, exercitarea libertății de exprimare care „comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni”, în măsura în care acestea sunt prevăzute de lege. În plus, o normă nu poate impune în mod valabil restricții la libertatea de exprimare dacă nu este formulată cu precizie suficientă pentru a permite cetățeanului să își ajusteze conduita, fapt care impune și respectarea principiului securității juridice.
(a se vedea punctul 59)
Trimitere la:
Curte: 6 martie 2001, Connolly/Comisia, C‑274/99 P, punctele 40‑42; 3 iunie 2008, Intertanko și alții, C‑308/06, punctul 69
3. Întrucât articolul 17a din statut nu este aplicabil foștilor funcționari, aceștia pot publica texte legate de activitățile Uniunii fără a informa în prealabil autoritatea împuternicită să facă numiri, însă au obligația să solicite o autorizație în sensul articolului 17 din statut nu numai înainte de a divulga informații care le‑au fost aduse la cunoștință în exercitarea atribuțiilor, ci și înainte de a publica texte redactate de aceștia sau la care au colaborat și care conțin astfel de informații, cu excepția celor care au fost deja făcute publice.
(a se vedea punctele 62‑64)
4. O cerere întemeiată pe articolul 90 alineatul (1) din statut trebuie să precizeze obiectul său în mod suficient de clar pentru ca autoritatea sesizată să se poată pronunța în cunoștință de cauză și, în lipsa unei invitații precise să se pronunțe, nu ar putea să existe o cerere în sensul acestei dispoziții. Astfel, o cerere nu își poate atinge obiectivul dacă autoritatea împuternicită să facă numiri nu este în măsură să înțeleagă suficient obiectul său.
(a se vedea punctul 69)
Trimitere la:
Curte: 12 martie 1975, Küster/Parlamentul European, 23/74, punctul 11
Tribunalul de Primă Instanță: 11 iunie 1996, Sánchez Mateo/Comisia, T‑110/94, punctul 26; 11 iunie 1996, Ouzounoff Popoff/Comisia, T‑111/94, punctul 28
5. Articolul 17 din statut interzice, în principiu, funcționarilor să divulge informațiile care le‑au fost aduse la cunoștință în exercitarea atribuțiilor lor și condiționează o astfel de divulgare de o autorizație prealabilă. Acest regim de autorizare este destinat să permită autorității împuternicite să facă numiri să se asigure că această divulgare nu aduce atingere intereselor Uniunii, afectând printre altele funcționarea și reputația sa. Acesta are de asemenea ca scop să permită autorității menționate să vegheze, în timp oportun, ca funcționarii să își ajusteze conduita având în vedere interesele instituțiilor și obligațiile care le revin în temeiul articolului 339 TFUE. Regimul instituit la articolul 17 din statut urmărește, prin urmare, în special să apere raportul de încredere care trebuie să existe între instituții și agenții lor.
(a se vedea punctul 71)
6. Regimul de autorizare instituit de articolul 17 din statut prevede că funcționarul care urmărește să divulge informații care i‑au fost aduse la cunoștință în exercitarea atribuțiilor sale sau să utilizeze în fața instanțelor naționale constatări făcute în acest cadru este obligat să depună o cerere suficient de precisă la autoritatea împuternicită să facă numiri.
Punerea în aplicare a acestui regim presupune ca problema dacă este necesară autorizarea divulgării unor informații să fie apreciată în lumina tuturor împrejurărilor concrete din speță și a implicațiilor lor asupra instituției și asupra exercitării serviciului public. Această punere în aplicare necesită și realizarea unui echilibru între diferitele interese în cauză pentru a determina dacă interesele Uniunii sau interesul publicului de a primi informații trebuie să primeze. De altfel, nu se poate proceda în alt mod, întrucât libertatea de expresie include libertatea de a difuza informații, iar refuzul de a autoriza o astfel de difuzare pe baza unei aprecieri globale și abstracte nu poate fi conform cu condițiile în care este admisibilă o ingerință privind această libertate.
De altfel, dreptul oricărui justițiabil de a avea acces la o instanță, garantat de articolul 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ar putea fi afectat chiar în esență dacă autoritatea împuternicită să facă numiri ar fi obligată să se pronunțe în mod general și abstract, fără să fi procedat în prealabil la o examinare completă și circumstanțiată.
(a se vedea punctele 72‑75)
Trimitere la:
Curte: 18 februarie 1992, Weddel/Comisia, C‑54/90, Concluziile avocatului general Van Gerven, punctul 11
Tribunalul de Primă Instanță: 13 iunie 2002, Ferrer de Moncada/Comisia, T‑74/01, punctul 58
7. Principiul bunei administrări nu dispensează persoana interesată de obligația de informare și de loialitate față de instituții care îi incumbă atunci când se adresează acestora.
(a se vedea punctul 79)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 23 ianuarie 2002, Gonçalves/Parlamentul European, T‑386/00, punctul 74; 17 octombrie 2002, Astipesca/Comisia, T‑180/00, punctul 93; 11 martie 2003, Conserve Italia/Comisia, T‑186/00, punctul 50
8. În mod cert, articolele 17 și 19 din statut nu obligă funcționarul să limiteze numărul și volumul documentelor în legătură cu care solicită autorizația de divulgare sau de depunere la instanță în cazul în care acesta consideră că divulgarea și depunerea la instanță a fiecărui document sunt justificate. Cu toate acestea, conform obligației de cooperare loială care îi revine funcționarului în cauză, în temeiul articolului 11 primul paragraf din statut, el are obligația de a facilita sarcina administrației. În acest sens, obligația care îi revine de a furniza indicații suficient de precise, în special în legătură cu obiectul documentelor în cauză și în ceea ce privește interesul lor în raport cu obiectivul general urmărit, se impune cu atât mai mult. Astfel, funcționarul poate fi determinat să clasifice documentele potrivit unor criterii corespunzătoare și coerente pentru a le facilita examinarea și a furniza, dacă se dovedește necesar, un rezumat al acestora.
(a se vedea punctele 78 și 81)